AM PRIMIT DE LA D-L MIHAI CREANGĂ
Sînt Mihai Creangă, cel care – între altele – a creat şi a condus suplimentul Aldine al ziarului România liberă timp de 10 ani (1996-2005), interval în care suplimentul şi-a cucerit un prestigiu deosebit. Desigur, a stîrnit şi animozităţi, căci dosarele şi documentarele Aldine, consacrate istoriei recente a României, relevau adevăruri multă vreme ascunse sau distorsionate. Fiind preocupat de viitorul acestui supliment, înainte de pensionarea mea, l-am recomandat pe Dan Stanca succesor la conducerea Aldinelor. M-am bucurat că a fost acceptată sugestia mea şi consider şi astăzi că n-am greşit. Dan Stanca este un om integru, ziarist cu o îndelungată experienţă, de mare suprafaţă culturală, romancier premiat de Uniunea Scriitorilor. În acelaşi timp. este un om modest, care n-a făcut paradă de calităţile sale şi adesea a preferat să accepte observaţii şi mustrări care nu i se cuveneau decît să stîrnească un conflict cît de mic.
Deşi în ultimii ani suplimentului Aldine i-au fost impuse condiţii care i-au amputat statura publicistică, nu mi-am manifestat public mîhnirea, cu toate că moralmente aş fi avut tot dreptul. Acum însă, cînd este pe cale să se producă o gravă nedreptate, care va afecta şi prestigiul ziarului, trebuie să fac acest apel public împotriva deciziei redactorului şef al ziarului România liberă, Dan Cristian Turturică, de a-i aplica o dublă sancţiune (!) lui Dan Stanca: a) interdicţia de a mai semna în ziar, implicit în suplimentul Aldine, şi b) desfacerea contractului de muncă, cu promisiunea că va fi reangajat “cînd se mai liniştesc lucrurile” (?!), dar numai în calitate de colaborator extern, şi doar cu condiţia expresă ca Dan Stanca să ceară el însuşi desfacerea contractului său de muncă!!! Manifestîndu-şi plenar curajul şi responsabilitatea, actualul redactor-şef i-a comunicat lui Dan Stanca aceste decizii doar verbal, astfel încît să poată oricînd nega hotărîrile sale abuzive şi injuste, care încalcă drepturi fundamentale şi constituţionale ale oricărui cetăţean al României, în speţă ale jurnalistului Dan Stanca, ce munceşte onest de ani mulţi la România liberă, un ziar care s-a distins în trecut tocmai prin apărarea dreptului la liberă exprimare a opiniilor.
Dar... a greşit Dan Stanca?
În Aldine, nr. 641/3 octombrie a. c., documentarul de greutate se referea la “tragedia Holocaustului, frontiera Ardealului de Nord între viaţă şi moarte” (pp. 17-18), mai precis la operaţiunile de ajutorare a evreilor – rămaşi în teritoriul ocupat de Ungaria şi ameninţaţi cu “soluţia finală” – să treacă graniţa în Regatul României, pentru a fi salvaţi de la moarte. În operaţiuni au fost implicaţi mulţi români. În editorialul său, “Orori din veacul trecut”, Dan Stanca scrie, după pasajul “... România îşi recunoştea vinovăţia faţă de masacrele comise împotriva evreilor în Transnistria şi în ale locuri, din anii 40”, următorul fragment: “Pe de altă parte, tot România, sub conducerea lui Ion Antonescu, nu a trimis evreii din Regat în lagărele morţii din Polonia, aşa cum nemţii ne cereau, ci a tolerat fuga evreilor peste graniţa Ardealului de Nord, ocupat de unguri, ca să-şi găsească astfel scăparea”. Acest fragment a fost scos spre seară, când a sosit în Redacţie, de Dan Turturică. A doua zi i-a anunţat lui Dan Stanca sancţiunile, deşi, fie cu acest pasaj, fie fără el, orice om de bună-credinţă înţelege clar, citind editorialul pînă la capăt, că Dan Stanca nu numai că nu-l apără în vreun fel pe Ion Antonescu, ci chiar se delimitează de persoane care-l “adoră” pe acesta, ca Vadim Tudor şi Gh. Buzatu. Finalul articolului este foarte limpede: “Binele şi răul, lumina şi întunericul (...), graniţa Ardealului de Nord şi... Transnistria”. Mai clar: Dan Stanca nu sugerează nicăieri că binele făcut evreilor din nordul Ardealului ar contrabalansa crimele împotriva celor deportaţi în Transnistria. Dimpotrivă. Dar oare binele făcut trebuie ignorat, trecut sub tăcere? Iată ce declara cunoscutul istoric evreu J. Ancel: “Dacă considerăm Stalingradul ca eveniment hotărîtor în istoria celui de-al doilea război mondial, moment care marchează începutul sfîrşitului dominaţiei naziste în Europa, atunci refuzul guvernului român de a-şi preda evreii poate fi considerat ca unul dintre marile acte de rezistenţă din Europa, într-uin moment cînd Germania se afla în culmea puterii sale”. Şi citatele de acest fel nu sînt deloc o raritate în operele istoricilor evrei.
Cum justifică atunci D. C. Turturică gravele pedepse pe care vrea să le aplice lui D. Stanca? Prin protestele care ar fi venit de la Comisia Wiesel? Unde? Cînd? De ce? Mai ales că în ziarul propriu-zis referirea la Ion Antonescu nici nu mai apare, graţie vigilenţei de oră tîrzie a lui D. C. Turturică. Dar membrii Comisiei Wiesel sînt, mai nou, şi o comisie oficială de cenzură a presei româneşti? Fireşte, dacă ar fi vorba de grave răstălmăciri ale faptelor, de negarea Holocaustului şi a responsabilităţilor ce revin conducătorului României din anii 40-44, atunci protestele ar justifica cele mai aspre pedepse administrative, ba chiar trimiterea în judecată a vinovaţilor. Dar aici este vorba doar de un proces de intenţie pe care D. C. Turtuică i-l face lui D. Stanca, încercarea sa dezonorantă de a prezenta o foarte vagă – de fapt, inexistentă – greşeală într-o constantă de atitudine manifestată în Aldine. Prin manipulări succesive, D. C. Turturică încearcă să creeze un caz Dan Stanca. Cui prodest? Oricum, nu ziarului România liberă. Nici măcar lui D. C. Turturică.
Această “punere în scenă” ridicolă, manipulare şi profundă nedreptate făcută unui om care a muncit cu cinste amar de ani pentru ziarul România liberă nu are absolut nici o justificare, deşi conducerea de astăzi a ziarului pretinde că este presată de “cercuri evreieşti din Germania”, influente în staff-ul WAZ [trust co-proprietar al ziarului RL – n. mea], “care cer expres îndepărtarea lui Dan Stanca din Redacţie”. Absolut stupefiant! Nici un om normal nu poate crede asemenea baliverne. Eu unul, în orice caz, nu cred. Şi voi trimite această scrisoare (la care de la România liberă n-am primit răspuns*) şi conducerii trustului WAZ.
Deşi în ultimii ani suplimentului Aldine i-au fost impuse condiţii care i-au amputat statura publicistică, nu mi-am manifestat public mîhnirea, cu toate că moralmente aş fi avut tot dreptul. Acum însă, cînd este pe cale să se producă o gravă nedreptate, care va afecta şi prestigiul ziarului, trebuie să fac acest apel public împotriva deciziei redactorului şef al ziarului România liberă, Dan Cristian Turturică, de a-i aplica o dublă sancţiune (!) lui Dan Stanca: a) interdicţia de a mai semna în ziar, implicit în suplimentul Aldine, şi b) desfacerea contractului de muncă, cu promisiunea că va fi reangajat “cînd se mai liniştesc lucrurile” (?!), dar numai în calitate de colaborator extern, şi doar cu condiţia expresă ca Dan Stanca să ceară el însuşi desfacerea contractului său de muncă!!! Manifestîndu-şi plenar curajul şi responsabilitatea, actualul redactor-şef i-a comunicat lui Dan Stanca aceste decizii doar verbal, astfel încît să poată oricînd nega hotărîrile sale abuzive şi injuste, care încalcă drepturi fundamentale şi constituţionale ale oricărui cetăţean al României, în speţă ale jurnalistului Dan Stanca, ce munceşte onest de ani mulţi la România liberă, un ziar care s-a distins în trecut tocmai prin apărarea dreptului la liberă exprimare a opiniilor.
Dar... a greşit Dan Stanca?
În Aldine, nr. 641/3 octombrie a. c., documentarul de greutate se referea la “tragedia Holocaustului, frontiera Ardealului de Nord între viaţă şi moarte” (pp. 17-18), mai precis la operaţiunile de ajutorare a evreilor – rămaşi în teritoriul ocupat de Ungaria şi ameninţaţi cu “soluţia finală” – să treacă graniţa în Regatul României, pentru a fi salvaţi de la moarte. În operaţiuni au fost implicaţi mulţi români. În editorialul său, “Orori din veacul trecut”, Dan Stanca scrie, după pasajul “... România îşi recunoştea vinovăţia faţă de masacrele comise împotriva evreilor în Transnistria şi în ale locuri, din anii 40”, următorul fragment: “Pe de altă parte, tot România, sub conducerea lui Ion Antonescu, nu a trimis evreii din Regat în lagărele morţii din Polonia, aşa cum nemţii ne cereau, ci a tolerat fuga evreilor peste graniţa Ardealului de Nord, ocupat de unguri, ca să-şi găsească astfel scăparea”. Acest fragment a fost scos spre seară, când a sosit în Redacţie, de Dan Turturică. A doua zi i-a anunţat lui Dan Stanca sancţiunile, deşi, fie cu acest pasaj, fie fără el, orice om de bună-credinţă înţelege clar, citind editorialul pînă la capăt, că Dan Stanca nu numai că nu-l apără în vreun fel pe Ion Antonescu, ci chiar se delimitează de persoane care-l “adoră” pe acesta, ca Vadim Tudor şi Gh. Buzatu. Finalul articolului este foarte limpede: “Binele şi răul, lumina şi întunericul (...), graniţa Ardealului de Nord şi... Transnistria”. Mai clar: Dan Stanca nu sugerează nicăieri că binele făcut evreilor din nordul Ardealului ar contrabalansa crimele împotriva celor deportaţi în Transnistria. Dimpotrivă. Dar oare binele făcut trebuie ignorat, trecut sub tăcere? Iată ce declara cunoscutul istoric evreu J. Ancel: “Dacă considerăm Stalingradul ca eveniment hotărîtor în istoria celui de-al doilea război mondial, moment care marchează începutul sfîrşitului dominaţiei naziste în Europa, atunci refuzul guvernului român de a-şi preda evreii poate fi considerat ca unul dintre marile acte de rezistenţă din Europa, într-uin moment cînd Germania se afla în culmea puterii sale”. Şi citatele de acest fel nu sînt deloc o raritate în operele istoricilor evrei.
Cum justifică atunci D. C. Turturică gravele pedepse pe care vrea să le aplice lui D. Stanca? Prin protestele care ar fi venit de la Comisia Wiesel? Unde? Cînd? De ce? Mai ales că în ziarul propriu-zis referirea la Ion Antonescu nici nu mai apare, graţie vigilenţei de oră tîrzie a lui D. C. Turturică. Dar membrii Comisiei Wiesel sînt, mai nou, şi o comisie oficială de cenzură a presei româneşti? Fireşte, dacă ar fi vorba de grave răstălmăciri ale faptelor, de negarea Holocaustului şi a responsabilităţilor ce revin conducătorului României din anii 40-44, atunci protestele ar justifica cele mai aspre pedepse administrative, ba chiar trimiterea în judecată a vinovaţilor. Dar aici este vorba doar de un proces de intenţie pe care D. C. Turtuică i-l face lui D. Stanca, încercarea sa dezonorantă de a prezenta o foarte vagă – de fapt, inexistentă – greşeală într-o constantă de atitudine manifestată în Aldine. Prin manipulări succesive, D. C. Turturică încearcă să creeze un caz Dan Stanca. Cui prodest? Oricum, nu ziarului România liberă. Nici măcar lui D. C. Turturică.
Această “punere în scenă” ridicolă, manipulare şi profundă nedreptate făcută unui om care a muncit cu cinste amar de ani pentru ziarul România liberă nu are absolut nici o justificare, deşi conducerea de astăzi a ziarului pretinde că este presată de “cercuri evreieşti din Germania”, influente în staff-ul WAZ [trust co-proprietar al ziarului RL – n. mea], “care cer expres îndepărtarea lui Dan Stanca din Redacţie”. Absolut stupefiant! Nici un om normal nu poate crede asemenea baliverne. Eu unul, în orice caz, nu cred. Şi voi trimite această scrisoare (la care de la România liberă n-am primit răspuns*) şi conducerii trustului WAZ.
Mihai Creangă
* Textul a fost trimis d-lui Grigore Adamescu, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, pe 12 noiembrie a. c.
Nota R. C.: Am primit acest text de la d-l Mihai Creangă ieri, 18 decembrie 2008.
publicat de Răzvan Codrescu @ 15:55
2 comentarii
2 comentarii:
Fara comentarii. Totusi, pentru dl. Platon: a se observa data la care a fost trimisa scrisoarea.
Sfat: daca nu stiti despre ce este vorba, e preferabila tacerea.
Se pare ca "Aldinele" au stat mereu in gat noii conduceri a "Romaniei libere". Dan Stanca s-a stradiut, dar ele n-au mai fost ce erau. Acum vedem cam din ce cauze.
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire