miercuri, decembrie 24, 2008

RĂZVAN IONESCU: STRĂIN ÎN NOAPTE


Despre Ortodoxie şi modernitate a curs destulă cerneală, atât din partea celor ce denunţă prompt Ortodoxia creştină ca pe o piedică în calea înnoirilor, cât şi din partea teologilor care atrag atenţia, doct, asupra modernităţii substanţiale a Ortodoxiei creştine, ca actualitate a prezenţei divino-umane a lui Hristos în lume, ca realitate eclesială, îngerească, umană şi cosmică a uniunii ipostatice sau a întrupării istorice a Cuvântului. O meditaţie responsabilă asupra problemei din perspectiva realităţilor înconjurătoare ar duce, poate, la surprinzătoare concluzii chiar şi din partea acelora care, mulţumiţi de discursul lor, confundă de cele mai multe ori teologia cu balada...



Poate că nici o perioadă din an nu este mai prielnică pentru o meditaţie asupra modernităţii şi modernismului aşa cum este timpul sărbătorii Naşterii Domnului Iisus Hristos, când, în confruntarea dintre icoană şi mall, cădem din ce în ce mai uşor pradă celui din urmă. În retorica plăcerilor şi a economiei de piaţă totul se vinde şi totul se cumpără, şi nici măcar nu ştim dacă marile mall-uri nu cumva livrează vrac şi suflete, conştiinţe, destine, aşadar oameni. „Totul este provizoriu, totul se cumpără. Omul este un produs ca şi celelalte, cu un termen de garanţie. Astăzi, reclama l-a înlocuit pe Dumnezeu” – spune un profesionist al advertising-ului, iar autorii de spot-uri publicitare nu se sfiesc să afirme cu cinism că „nu se adresează unor oameni fericiţi, pentru că oamenii fericiţi nu consumă. Suferinţa voastră îngraşă comerţul. În jargonul nostru, a fost botezată «decepţia post-cumpărare». Vă trebuie de urgenţă un produs, dar, de îndată ce îl aveţi, vă trebuie altul. Hedonismul nu înseamnă umanism: este profit. Deviza lui? «Cheltuiesc, deci exist». Dar, pentru a crea necesităţi, trebuie să aţâţăm gelozia, durerea, nesaţul: astea ne sunt muniţiile. Iar ţinta sunteţi voi” (Frédéric Beigbeder ).




Modernismul este cel care trece asemenea modei, în vreme ce modernitatea este cea care durează. Într-un sens slab, modern înseamnă ceea ce tocmai a sosit, „ultimul răcnet”, dar şi, paradoxal, ceea ce imediat va trece, dacă nu cumva a şi trecut. Pentru creştinul autentic, însă, adevărul, ca normă a mântuirii, se află în persoana lui Iisus Hristos (Care va fi cu el până la sfârşitul zilelor), nu în lumea însăşi şi în cultura ei de obiecte ale dorinţei. Mădularele trupului lui Hristos – cei botezaţi – sunt cu El şi El se află în ei, în lumea Lui. Creştinii autentici par să nu fie ai lumii, de vreme ce sunt ai lui Hristos şi ai Bisericii Sale, iar numele de creştini şi-l trag din chiar numele Său. Modernitatea lor este una paradoxală. Pentru Ortodoxie, modernitatea înseamnă „sincronie” – sinteza dintre veşnic şi trecător; dar deodată înseamnă şi „diacronie”, căci cucereşte veacurile, contemporană tuturor vârstelor, deopotrivă veacului XXI ca şi veacului Părinţilor Apostolici. Fireşte, nimeni şi nimic nu poate fi contemporan cu Dumnezeul Veşnic, Atotstăpânitorul. În absolut şi în afara timpului Dumnezeu este coexistent numai cu El Însuşi. Şi totuşi aici este esenţialul sincroniei: înseamnă „a trăi în acelaşi timp cu altul” (Eusebiu de Cezareea), dar şi „cel care îşi petrece timpul cu altul” (Origen). Prin urmare, modern este cel care locuieşte împreună cu noi. Despre El se spune că „S-a sălăşluit între noi”. Sălăşluirea însă, e apanajul nomadului străin. Iar această sălăşluire îşi are un loc precis – „între noi”. Este, va fi, acum şi pururea şi în vecii vecilor. „Străinul” este contemporan, aşadar, cu toate registrele timpului. Câţi ne mai gândim astăzi cu adevărat la condiţia pe care Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Şi-o asumă în actul Întrupării, ca pe un act de ascultare faţă de Dumnezeu Tatăl? La starea Lui, ce nu poate fi înţeleasă şi nici descrisă în cuvinte. „Căci cine ar putea şti – spune Maxim Mărturisitorul – în ce fel Dumnezeu S-a făcut trup şi totuşi a rămas Dumnezeu, şi cum, rămânând Dumnezeu, El este om adevărat” (Ambigua). În pofida regulilor economiei de piaţă, Tainele se primesc, nu se cumpără. De aceea, înainte de a începe colinda, colindătorii întreabă: „Primiţi cu colindul?”. Iar răspunsul, „primim” echivalează cu mărturisirea Tainei. Calendaristic, Biserica a aşezat Taina Naşterii între două „coperte” ce poartă în biografia lor fundamentale întâlniri cu eşantioane ale modernismului: Sf. Ierarh Nicolae (6 decembrie) şi Sf. Ioan Botezătorul (7 ianuarie). Aşadar, de o parte palma dată de altminteri blândul Nicolae rafinatului sacerdot Arie, vinovat de mutilarea firii lui Hristos, iar pe de altă parte personalitatea de o forţă copleşitoare a ascetului Înaintemergător care denunţă frust, fără înconjur, gravele derapaje morale ale conducătorului politic. În cuprinsul de necuprins dintre aceste „coperte” poate fi aflată esenţa tensiunii vieţii creştine.
Membru al Bisericii fiind prin Taina Botezului, chiar înainte de a deveni membru al Cetăţii, creştinul este un „străin” care se lasă locuit de Hristos şi locuieşte în Hristos. Mărturisirea politică a celui botezat nu are nimic în comun nici cu moda partidelor şi nici cu cea a tendinţelor. Creştinul modern sesizează timpul prielnic al mărturisirii vremilor ce stau să vină. Pe de-o parte el „deconspiră” transcendenţa lui Hristos în această lume, iar pe de altă parte el semnalează anacronismul acestor timpuri. Taina Naşterii trebuie primită în această tensiune a trezviei şi a discernământului, străine de lălăiala colindelor de ţambal, a liotei de îngeraşi şi moşi din zaharicale, ori de făgăduinţele ipocrite ale puternicilor zilei despre o lume curată pe care ei înşişi o mânjesc înainte de toate cu mizeria lor morală! Numai că şi aici ne confruntăm cu un paradox. Modernitatea pe care ne-o propune Hristos nu este una a judecăţilor intransigente. Prin urmare, există toate şansele ca, la o adică, să-L aflăm pe „străinul” Hristos nu (numai) în mijlocul celor pioşi, ci exact acolo unde ne-am aştepta mai puţin şi unde urgenţele clipei o cer: cercetând grabnic pe chiar patronul de mall ce-şi numără mulţumit câştigul din specula sufletelor, pe politicianul prins în hăţişul minciunilor zilei, ori coborând între femeile străzii care îşi arată nurii îngheţaţi de sub sumare costume de crăciuniţe! Pentru că, oricât ar părea de scandalos, Hristos se suie pe cruce chiar şi pentru cei care Îl răstignesc, pentru ipocriţi şi pentru trădători, pentru oamenii mincinoşi ai puterii, pentru torţionari şi pentru lichele, nu doar pentru cei torturaţi, păcăliţi, minţiţi ori aflaţi în suferinţă. Modernitatea pe care ne-o arată este una plină de înţelegere, de compasiune şi de respect. Pentru cei ce cred, dar şi pentru cei care nu cred. Încă.
Deşi cu noi, ori locuind în noi, Hristos rămâne încă şi astăzi un străin în noapte. O modernitate de atins.

Răzvan IONESCU

Text preluat de pe blogul d-lui Răzvan Ionescu: “Ferestre în pridvor”
(http://www.ferestreinpridvor.blogspot.com/)

9 comentarii:

La 27/12/08 7:00 p.m. , Anonymous Alexandru a spus...

Intre textele domnului Razvan Ionescu si cele ale preotului Valica este diferenta dintre “viu” si “mort”. Ma mir c-au incaput toate pe acelasi blog! Eu as opta mai ferm pentru viata. Dar pentru asta se pare ca nu trebuie sa porti sutana...

 
La 27/12/08 8:10 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Nu sînt decît două tipuri diferite de discurs. Nu vi se pare interesant cît de convergente sînt, în concluziile lor, „viaţa” şi „moartea”? Cît despre sutană, o poartă – şi o răscumpără – şi destui oameni „vii” pe care-i veţi fi cunoscut în carne şi oase (cum probabil că nu l-aţi cunoscut pe părintele Valică). Lumea e însă „pestriţă”, ce să-i faci?

 
La 30/12/08 6:09 a.m. , Anonymous Popescu a spus...

Fain puiul la cuptor. Iti lasa gura apa, tot ce lipseste e mujdeiul si mamaliguta. Termometrul e indispensabil intr-un cuptor electric, spun asta pentru necunoscatori.

 
La 30/12/08 7:25 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

E remarcabil că aţi picat pe esenţial. Restul, vorba aceea, "words, words, words"...

 
La 30/12/08 7:31 a.m. , Anonymous Păstorelul a spus...

Dacă Ioneştii ar şti, dacă Popeştii ar putea... Sau invers.

 
La 30/12/08 6:22 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Intr-adevar, ati umplut vazduhul de cuvinte si internetul de bloguri care mai de care mai pretioase. Am sa fac si eu un blog: "Lucarna din poiata", sa vezi atunci "words, words, words"...

 
La 30/12/08 8:22 p.m. , Anonymous Tiberiu Popea a spus...

Dincolo de această teribil de interesantă dezbatere şi desigur neaspirând în vreun fel la un astfel de nivel, aş dori doar prin (probabil) total neavenita mea intervenţie să vă aduc la cunoştinţă câteva "particularităţi" şi iniţiative ale acestor vremi:

1.Mitropolia Ardealului a decis prin hotărâre scrisă ca la toate parohiile şi la toate mănăstirile de pe tot cuprinsul său slujba de Crăciun să înceapă la ora 4 dimineaţa. IPS Laurenţiu a explicat în Pastorala sa această iniţiativă ca fiind motivată de felul în care aveau loc slujbele la începutul creştinismului. Desigur au fost parohii în care comunităţile s-au dovedit mai puternice şi mai cu capul pe umeri şi au păstrat o oră normală, astfel încât să-şi poată împărătăşi copiii la orele obişnuite (accesibile şi lor, sau mai ales lor), să poată avea loc datinile din biserică legate de bucuria darurilor pe care Moş Crăciun le aduce în jurul bradului, a colindelor şi poeziilor spuse de cei mici. Din păcate însă, în cele mai multe locuri, lumea a găsit bisericile închise, pentru că slujba se terminase... Nici Ceauşescu nu visase la o asemenea iniţiativă care să ne întoarcă la vremea catacombelor. În curând o să ajungem cu asemenea iniţiative să prăznuim Crăciunul astfel încât să nu deranjăm cumva lumea secularizată. În plus, dacă domnul mitropolit Laurenţiu îşi doreşte întoarcerea la originile creştinismului ar fi de dorit să o facă prin exemplul personal. Adică să renunţe la toate "avatarurile princiare" sau să-şi pună întrebări, să mediteteze şi la cum erau ierarhii acelor începuturi, care erau condiţiile duhovniceşti pe care trebuia să le întrunească un candidat la scaunul ierarhicesc.

2.Rog din tot sufletul să îmi semnalaţi parohia (din Mitropolia Ardealului)în care de Sf. Vasile cel Mare (1 ianuarie)se mai citesc Molitvele Sf. Vasile cel Mare. Până şi în mânăstiri dispoziţia este să se citească noaptea (după 12 noaptea la Sâmbăta, la 4 dimineaţa în alte mânăstiri). Acesta este efectul "Tanacu". În curând probabil că vor fi scoase şi din Molitfelnic. Altminteri BOR a declarat 2009,an comemorativ – omagial al Părinţilor capadocieni: Sfântul Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei (+ 379) şi Sfântul Grigorie de Nazianz (+ 389).

3.Ca un detaliu semnificativ ar fi acela că la 1 ianuarie 2007, la Mănăstirea Sihăstria (!), Molitvele Sf. Vasile cel Mare nu s-au citit. Liturghia a fost oficiată de IPS Daniel, pe atunci încă Mitropolit al Moldovei.

Încă odată îi doresc Păstorelului aceaşi inspiraţie fecundă care îl face să compună stihuri în timpul liturghiei(ca mai deunăzi!) iar credincioşilor un Păstor!

 
La 17/1/09 1:51 p.m. , Anonymous Codruta Missbach a spus...

Domnule Razvan Codrescu,

Scuzele mele nu pun la indoiala talcul spusei - in acest caz,cred, resemnate - despre "mai tarziul" deseori inutil, daca nu agravant, (asemeni " mai binelui care este raul binelui"). Desi am incercat instantaneu sa raspund solicitarii ce-l vizeaza pe Domnul Stanca - V. Craciun va poate confirma - dorinta mea (neuitata/nereprimata) de a face parte dintre cei care nu au alta modalitate de a manifesta PROTESTUL fata de abuz, va explica intarzierea mea. Cu urarile de bine pe care vi le adresez cu seninatate, cu acelasi spirit critic fata de ingratitudinea atat de suficienta si frustranta pe care v-am sugerat-o, va multumesc pentru intelegere si raspuns. Codruta Missbach

 
La 17/1/09 4:53 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

M-ati cucerit cu interviul dat tanarului Al. V. Craciun si m-am bucurat sa va simt solidara intr-un caz care-i doar suspendat deocamdata, iar nu finalizat. Intrucat pe blogul meu lista se incheiase, i-am trimis semnaturile sosite mai tarziu prietenului Dan Stanca. In lista finala a lui, daca se va publica vreodata, va veti regasi.
Sa aveti un an cat mai bun!

Cu toata pretuirea,
Razvan Codrescu

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire