INTERMEZZO LIRIC: TREI RONDELURI TÎRZII

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

I

Iubirile, cu vremea, se duc şi nu mai vin,

şi-albeşte-n noi durerea din creştet pînă-n poale,

iar visul peste noapte întinde braţe goale,

uituc de sine însuşi şi morţii mai vecin.

E rău şi de-amintirea ne dă parşiv tîrcoale

cînd ştim că orice-am face, mai mult sau mai puţin,

iubirile, cu vremea, se duc şi nu mai vin,

şi-albeşte-n noi durerea din creştet pînă-n poale.

Ce-a fost desfăt n-alină ce este astăzi chin,

nici nu-i e dat ca morţii să-i stea cumva în cale,

nici n-are loc la masa ospăţului divin,

căci cît ar fi de multe, de mari, de ale tale,

iubirile, cu vremea, se duc şi nu mai vin.

II

De biruinţa-nfrîngerilor greu,

se-ntoarce Don Quijote ca să moară,

dar s-o scula din nou (a cîta oară?)

şi-n pribegie va pleca mereu.

O ştie primul bunul lui lacheu

că doar de ochii lumii, într-o doară,

se-ntoarce Don Quijote ca să moară,

de biruinţa-nfrîngerilor greu.

Lovind în moara timpului plebeu

cu lancea lui ca visul de uşoară,

pe Rocinanta cîntecului meu

va da Nebunul iar pe dinafară,

de biruinţa-nfrîngerilor greu.

III

N-a fost în veac iubire mai deplină

decît iubirea lui Iisus de noi,

dar nici chiar ea n-a smuls din rădăcină

păcatul cît ne vine dinapoi.

Dar dacă-atîţia astăzi i se-nchină,

e şi că ştiu, sub patimi şi nevoi,

că-n veac n-a fost iubire mai deplină

decît iubirea lui Iisus de noi.

E şi-n păcat o cumpănă divină

şi e şi-n moarte-o noimă de apoi,

de vreme ce vrea Domnul să le ţină,

deşi, precum a lui şi-a Legii Noi,

n-a fost în veac iubire mai deplină.

Răzvan CODRESCU