I
Iubirile, cu vremea,
se duc şi nu mai vin,
şi-albeşte-n noi
durerea din creştet pînă-n poale,
iar visul peste noapte
întinde braţe goale,
uituc de sine însuşi
şi morţii mai vecin.
E rău şi de-amintirea ne
dă parşiv tîrcoale
cînd ştim că orice-am face, mai mult sau mai
puţin,
iubirile, cu vremea,
se duc şi nu mai vin,
şi-albeşte-n noi
durerea din creştet pînă-n poale.
Ce-a fost desfăt
n-alină ce este astăzi chin,
nici nu-i e dat ca
morţii să-i stea cumva în cale,
nici n-are loc la masa
ospăţului divin,
căci cît ar fi de
multe, de mari, de ale tale,
iubirile, cu vremea,
se duc şi nu mai vin.
II
De
biruinţa-nfrîngerilor greu,
se-ntoarce Don
Quijote ca să moară,
dar s-o scula din nou
(a cîta oară?)
şi-n pribegie va
pleca mereu.
O ştie primul bunul
lui lacheu
că doar de ochii
lumii, într-o doară,
se-ntoarce Don
Quijote ca să moară,
de
biruinţa-nfrîngerilor greu.
Lovind în moara
timpului plebeu
cu lancea lui ca
visul de uşoară,
pe Rocinanta
cîntecului meu
va da Nebunul iar
pe dinafară,
de
biruinţa-nfrîngerilor greu.
III
N-a fost în veac
iubire mai deplină
decît iubirea lui
Iisus de noi,
dar nici chiar ea n-a
smuls din rădăcină
păcatul cît ne vine
dinapoi.
Dar dacă-atîţia
astăzi i se-nchină,
e şi că ştiu, sub
patimi şi nevoi,
că-n veac n-a fost
iubire mai deplină
decît iubirea lui
Iisus de noi.
E şi-n păcat o
cumpănă divină
şi e şi-n moarte-o
noimă de apoi,
de vreme ce vrea
Domnul să le ţină,
deşi, precum a lui
şi-a Legii Noi,
n-a fost în veac
iubire mai deplină.
Răzvan
CODRESCU
Pastrati-o pe prima, că e bună!
RăspundețiȘtergereA doua e greoaie
A treia, cu formalismul inerent rondelului, sugrumă o temă care nu are cum să se înscrie sau să se exprime în structuri mecanicist-repetitive, ci moare în ea, şi moare trist.
Soră-Muză, dacă-ai fi
RăspundețiȘtergereveghea mea de zi cu zi,
ca o lamură m-aş cerne
pentru nunţile eterne
şi mi-ar fi mereu erecte
toate formele perfecte...
Sunt toate frumoase (cel mai frumos - primul), dar nu chiar ca sonetele, care sunt o forma fixa mai generoasa si mai flexibila. In rondel esti obligat la un fel de pretiozitate si formalism care da impresia de artificial.
RăspundețiȘtergerePân'la formele erecte
RăspundețiȘtergereMai puţin decât perfecte
E o boltă, ce se cerne
Peste-arcada ce discerne
Peste inima picată
Peste-un văl de frunte lată
Ce se sparge-n pulberi fine
Sub eresurile blajine.
Bolta aspră de mister
Ochiul magic, cerc-în-cer
Ce te-ndeamnă la tăcere:
Nu-ndrepta ce nu se cere!
Căci mai rect decât erecta
Bucălata şi perfecta
Strofă alergată-n cerc
E Misterul ce-l încerc!
Dacă-i vorba de Mister,
RăspundețiȘtergeremă înduplec auster
şi mă fac cu visul stană
în tăcerea diafană,
pînă cînd vreo muză nouă
mi-o pica pe limbă rouă
şi din cerul gurii mele
răsări-vor alte stele...
Altă Muză?! Nu te scuză!
RăspundețiȘtergereMuza nu-i decât O Muză,
Cum nu sînt nici "alte stele"
Pentru cel ce crede-n ele!
(Bine, eu, ca şi matale,
O slujim pe-această vale
Ba de zâmbet, ba de jale).
Dară Muza-i doar O Muză:
Sau te ţine, sau te-acuză!
Mă culcam pe cea ureche
RăspundețiȘtergerecă sînt nouă şi că poate,
cum era credinţa veche,
o să-mi fac de cap cu toate.
După noua lege, însă,
ar suna a preacurvie:
deci mai bine-o muză plînsă,
decît nouă,-i drept să fie.
La aşa înţelepciune
recunosc că niciodată
fără sfatul muzei bune
n-ajungeam - şi-o făceam lată!
Plecăciune se cuvine
de a-i face Muzei Una,
virtuală-n rău şi-n bine,
dar mă tot întreb întruna:
Dacă muza-mi este soră,
dacă sora-mi este muză,
va mai fi vreo auroră
la amurgul meu lehuză?
Sau de-o fi, mă tem, vai mie,
că, furat de-un vis celest,
m-am dedat la poezie...
ca un frate la incest!
Muzele iubesc eroii
RăspundețiȘtergere- Şi surorile, vezi bine! -
Pe-un Orfeu, ce jugul morţii
Şi l-a luat, cum se cuvine.
Pe-un Orfeu, ce şi-acum cântă
Printre sori, livezi şi spice
Ridicând chitara blândă
Pentru-a sa Euridice.
Muzele nu plâng, Poete!
Tu să plângi, ca s-auzi zvonul
Creator de Universuri,
Ce-l aude Unicornul!
Înţeleg de-acum mai bine
RăspundețiȘtergeretaina Muzei cînd te vrea:
poţi s-o sorbi întreagă-n tine,
dar să nu te pui cu ea!
Unicorn de-ai fi, sau poate
biet urmaş al lui Orfeu,
Muza-şi ţese peste toate
plasa visului mereu
şi, paing de gînd molatic,
îţi alunecă pe strună,
pînă-n iaduri de jăratic
sau în raiuri reci de lună...
Poete care Muza o cauti, mult mai bine
RăspundețiȘtergerear fi ca nu pe bloguri s-o cauti, ci in tine.
Nu-i mama, sora, amica, sotie, verisoara...
E Muza pur si simplu (si sigur e fecioara).
@ Muza pur şi simplu
RăspundețiȘtergereSora-Muză, bună-rea,
este UNA, este EA,
virtuală şi meree
între formă şi idee...
De vreo muză-adevărată
n-a fost vorba vreodată,
căci de cînd ni-i Domnul far,
n-avem muze, avem har
(iar de nu-l avem cumva,
în zadar l-am căuta...).
@ Sora-Muză
Muza-i daimon sau femeie?
Zînă bună sau iubită?
Trup extatic sau idee?
Licăr van sau stea vrăjită?
Sau nu e nimic din toate?
Sau e-un dram din fiecare?
De răspuns nu cred că poate
cel ce Soră-Muză n-are.
Dar mă tem că n-o să poată
nici cel cui vreo Soră-Muză
îi descîntă focul roată,
dar nu-i coace visu-n spuză.
Căci aşa de mult ne este
cîteodată firea taină
că ne-ncingem în poveste
trupul gol ca într-o haină,
dar noi înşine şi purii
sîntem doar desculţi şi goi,
cu iubirea-n cerul gurii
şi cu moartea peste noi.
De aceea vreme nu e
de-ntrebat, nici de răspuns,
ci doar viul vieţii suie
unde-i cîntecul ascuns.
Şi se face, ca pe cruce,
moartea însăşi rană vie,
iar iubirea-n pumni ne duce
din veleat în veşnicie.
Şi cînd tinde să se plece
cerul spre-a ne face loc,
unde eşti, lumină rece
şi ţinută sub obroc?
Zi, poetule, sarace,
RăspundețiȘtergerece te faci cand muza tace ?
@ Muza pur şi simplu
RăspundețiȘtergereNu mă fac decît ce sînt:
ziua - cer, noaptea - pămînt,
înainte - străcuvînt,
înapoi - atotdescînt,
înlăuntru - legămînt,
în afară - dor să cînt,
de cu veacul - frunză-n vînt,
de cu vecii - iezer sfînt.
P. S.
Sora-Muză tace ea
(şi să tacă, dacă vrea),
însă, iată, Muza "pură"
ar tăcea şi nu se-ndură...