vineri, mai 23, 2014

INTERMEZZO LIRIC: LIMBA NOASTRĂ


Constantin Brâncuşi, Măiastra

LIMBĂ DE DOR

E limba noastră toată numai dor
şi-s vii în ea iubirile apuse,
şi nu-i cuvînt pe cerul ei să nu se
mlădie-n vers ca pasărea în zbor.

Pe vrejul lumii toate nasc şi mor,
dar veşniceşte duhu-n cele spuse
şi n-or putea de vreme fi răpuse
cîntările, cu taina vrăjii lor.

Şi Dumnezeu mereu de faţă este
în ce-are graiul mai frumos şi sfînt,
făcut el însuşi răstignit Cuvînt,
ce-nvie iar şi iar şi dă de veste
că nu-i nimic în cer şi pe pămînt
să n-aibă tîlc în marea lui poveste.


DARUL LIMBII

Ne-a dat în rostul stirpei Dumnezeu
un dar ceresc şi mai presus de toate,
urzit din pretutindeni şi mereu,
menit să vrea şi-ncrezător că poate.

O limbă cum nu multe-n lume sînt,
avută, mlădioasă şi isteaţă,
cu iscusiri de cer şi de pămînt,
şi grea de vis, şi doldora de viaţă.

De ce n-am fost cuvîntul ne răzbună,
şi-atît cît sîntem, ne-dulcim cu el,
şi-n ce vom fi îl vom avea cunună,
şi nou mereu, şi pururea la fel,
dreptmăritor al celui de la care
puterea-ntreagă-a harului o are.


RONDELUL LIMBII NOASTRE

În limba noastră-s toate mai frumoase
şi prind o viaţă nouă în Cuvînt,
şi-n lume urme mai adînci să lase
în nici un grai nu pare Duhul Sfînt.

Că ne e vorba foşnet de mătase
sau vuiet între ceruri şi pămînt,
în limba noastră-s toate mai frumoase
şi prind o viaţă nouă în Cuvînt.

Şi cum să nu simţim vecia-n oase,
şi cum să nu se facă visul cînt,
cînd la mezatul dragostei ne scoase
Cuvîntul viu prin care-aievea sînt
în limba noastră toate mai frumoase?

Răzvan CODRESCU

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire