Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de
către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu
şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de
numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan
Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n.
Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi
i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor
mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii
despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)
Imaginea care a însoţit textul în revistă
2005
MIZA
UNUI LINŞAJ MEDIATIC
Două evenimente zguduitoare,
petrecute recent, sînt simptomatice pentru tendinţele din Biserica Ortodoxă
Română. Mă refer, în ordine cronologică, la marşul homosexualilor din Bucureşti
şi la moartea unei tinere în Mănăstirea Tanacu – Vaslui. Prin felul în care a
reacţionat în ambele cazuri, Biserica îşi trădează gravele slăbiciuni şi o
pornire hotărîtă spre secularizare.
Faţă de ieşirea în stradă a
pederaştilor, Biserica [1] a avut o
atitudine ambiguă. Nu a fost de acord cu parada homosexualilor, dar nici nu a
protestat răspicat. A mormăit a nemulţumire, de ochii credincioşilor, însă nu
s-a opus public – cum s-ar fi cuvenit şi cum ar fi avut puterea să o facă.
Îngăduinţa cu care Biserica a tratat manifestarea gay-lor se înscrie într-o serie a concesiilor din ce în ce mai
importante pe care le-a făcut în ultimii ani diverselor provocări ale unei
societăţi cu puternice tendinţe păgînizante. Ceea ce arată că ierarhii încearcă
să nu-i mai supere pe principalii agenţi ai secularizării: mass-media şi zisa “societate civilă”.
Pe de altă parte, în cazul de la
Mănăstirea Tanacu, ierarhia B.O.R. s-a grăbit să îngroaşe scandalul prin cîteva
măsuri pripite şi nedrepte. P. S. Corneliu Bîrlădeanu, episcopul vicar al
Huşilor, s-a năpustit asupra preotului acuzat de crimă, ieromonahul Daniel,
fără să-l asculte sau să cerceteze faptele îndeaproape. I-a luat dreptul de a
sluji, apoi l-a caterisit şi l-a exclus din monahism, înainte ca Justiţia şi
Consistoriul să se pronunţe. Speriat de ofensiva cetei de analfabeţi teologic
purtători de legitimaţie de presă, P. S. Corneliu a încercat, într-un mod deloc
onorabil, să iasă basma curată. A mers pînă acolo încît să spună că nu l-a
hirotonit pe călugăr, că locul mănăstirii nu fusese sfinţit, că în B.O.R. nu se
fac exorcizări – toate neadevăruri uşor demontabile.
Nu ştim dacă Daniel Corogeanu
este sau nu vinovat de moartea Irinei Cornici [2]. N-am fost de faţă la cele întîmplate. Pentru limpezirea
împrejurărilor în care s-a produs tragedia este nevoie ca ancheta criminaliştilor
să fie dublată de una a Bisericii. Cu atît mai mult ni se pare extrem de
suspect felul în care Biserica s-a dezis – inclusiv printr-un comunicat al
Patriarhiei – de un cleric care fusese supus unui adevărat linşaj mediatic. Mai
ales că avem informaţii potrivit cărora cazul Tanacu va fi folosit drept
pretext pentru “curăţarea” mănăstirilor de “fundamentalişti religioşi” [3]. “Fundamentalişti” înseamnă (pentru
atei, dar, din păcate, şi pentru unii ierarhi) acei călugări tradiţionalişti
care se ţin de buchea Evangheliei şi de cea a scrierilor Sfinţilor Părinţi,
monahi care respectă canoanele cu stricteţe şi, din această pricină, se opun
curentului de aggiornamento. Care
curent presupune adaptarea Bisericii la mai toate racilele veacului,
transformarea mănăstirilor în “puncte de atracţie turistică”, în “muzee ale
Ortodoxiei”, cu exponate vii, în costume “de epocă”. Într-un cuvînt,
“fundamentaliştii” se împotrivesc ecumenismului ideologizat şi relativizării
normelor tradiţionale de vieţuire monahală.
Semnalul de luptă contra
“fundamentaliştilor” l-a dat un preot-profesor din Bucureşti, care a declarat,
într-o emisiune televizată, că “în Moldova există o reţea de mănăstiri eretice,
antiecumeniste, naţionaliste, care au ieşit de sub ascultarea ierarhiei şi fac parte
dintr-o mişcare rusă”, ba a şi a cerut “curăţarea” acestora. Mai mult, a dat şi
numele unei astfel de mănăstiri: Petru-Vodă din Neamţ. În logica acelui preot,
a fi naţionalist şi antiecumenist este egal cu a fi eretic. Dincolo de asta,
aserţiunea este mincinoasă în mare parte. Pentru că sînt mănăstiri care se opun
ecumenismului şi în care este cultivată identitatea naţională, dar acestea nu
încalcă disciplina şi nu fac politică. Iar Mănăstirea Petru-Vodă, călăuzită
duhovniceşte de Protos. Iustin Pârvu, este o lavră exemplară a Ortodoxiei
româneşti.
Poate că preotul acela a fost
“intoxicat” şi s-a grăbit să se facă remarcat cu o declaraţie şocantă. Este
însă regretabilă ieşirea sa, mai ales că vine pe fondul unui atac furibund al
necredincioşilor din presă şi din societatea civilă asupra Bisericii. Adversari
mai vechi sau mai noi ai B.O.R. au cerut, pe ton ultimativ, “reformă” în
Biserică, eliminarea religiei din şcoli, punerea “cu botul pe labe” a fanaticilor, stoparea urgentă a
sfinţirilor de lucrări publice etc.
Ne temem, în acest context, ca nu
cumva ieşirea televizată a preotului acuzator să fie semnul unui început de
complicitate între unii dintre slujitorii B.O.R. şi adversarii tot mai
influenţi ai acesteia.
Claudiu TÂRZIU
[1] Cînd spun Biserica, mă refer la instituţie, nu la comunitatea
de credincioşi.
[2] Astăzi Daniel Corogeanu, găsit atunci ca principal vinovat,
şi-a ispăşit pedeapsa şi e liber, iar moartea Irinei Cornici (cum a semnalat
recent şi BBC-ul) pare să fi fost mai degrabă “opera” celor de pe Salvare (care
i-au administrat o doză de adrenalină de cîteva ori mai mare decît ar putea
suporta un om normal), ci nu a “exorcizatorilor”. [Nota Blog]
[3] Înţelesul curent al expresiei este pe nedrept peiorativ, pentru
că fundamentaliştii nu sînt, stricto
sensu, nişte extremişti sîngeroşi, ci cei ce se bizuie pe fundamentele originare şi eterne ale
credinţei creştine.
* Claudiu Târziu, “Miza
unui linşaj mediatic”, în Puncte cardinale, anulXV, nr. 7/175,
iulie 2005, p. 1. Numărul a cuprins şi un grupaj intitulat “Cazul Tanacu în oglinzi paralele” (pp. 2-3).
Autorul articolului, astăzi
Mai
puteţi citi pe acest blog:
(1999)
2 comentarii:
Cine este preotul-profesor la care se face referire in articol? De curiozitate, atata tot.
Cred că ar putea fi vorba de Alexandru Stan, dar cel mai în măsură să vă lămurească este chiar autorul articolului, pe care-l rog să o facă.
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire