INTERMEZZO LIRIC: TRIPTIC POSTPASCAL

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

CÎNTEC PAULINIC

Nu-i tîlc mai pur al vieţii-ntru iubire

decît e crucea ta biruitoare,

pe care-Adam cel vechi aievea moare

şi-Adam cel nou stă gata să se-nfire.

Pe trupul tău, ca pe un vrej subţire,

dă iar făptura primenită-n floare:

cum nu s-ar cere după tine oare

ce-i cast, precum mireasa după mire?

În tine-şi află plinătatea toate

pe cît smerite sînt de sinea lor,

dar tu ne laşi şi greaua libertate

de-a fi părtaşi cu cel ispititor,

iar lumea-n cuie iar şi iar te bate,

căci nu pe tine, ci pe ei se vor.

CA NOI

O viaţă-n veac primim cu toţii-n dar

şi-atîtea ştim cît pot să-ncapă-n ea,

şi însuşi Dumnezeu, ca om sadea,

trăi în trup un singur trai amar.

Ca noi avu pe pielea lui habar

de cît de bună-i lumea sau de rea

şi nimeni să-l acuze n-ar putea

c-a stat ascuns în turnul lui stelar.

Cu-atît mai mare e cu cît mai mic

s-a fost făcut, din multa lui iubire,

să scape-o lume scoasă din nimic

de stricăcioasa firii nărăvire:

aşa-i pe veci de-al nostru şi cu noi

că fără el rămînem sîmburi goi.

FECIOARĂ

De-atîta frumuseţe rămîne visul greu

şi gata să te nască pe limba lui mereu,

iar vremea nu răzbeşte cu valul ei să-ţi ude

sfioasa gingăşie a cărnurilor crude.

Suavă sui spre raiul ce-aşteaptă înapoi

să te întorci, cu noaptea pe umerii tăi goi,

cu stelele în plete şi luna în priviri,

vecia legănînd-o pe gleznele subţiri.

Tu mai presus de îngeri chemată eşti să fii

şi să răsfeţi lumina cu coapsele mlădii,

iar firea să se facă pariu ceresc în tine,

sub tainica umbrire a dragostei divine,                         

căci Dumnezeu, cît este în cerul lui de mare,

ar vrea mereu să-şi afle din tine întrupare.

Răzvan CODRESCU