Am primit şi dau mai departe...
Poate că e bine, din cînd în cînd, să se facă
auzită şi prin „Grădina Maicii Domnului” (unde, în 25 de ani de postcomunism,
s-au săvîrşit aproape 20.000.000 de avorturi) vocea bieţilor neortodocşi care se
străduiesc să fie creştini, chiar dacă „ortodocşii adevăraţi” le contestă – pe
mîna lui Dumnezeu şi a sfinţilor, cică! – şi calitatea de creştini, şi şansele
de a se mîntui…
DESPRE AVORT:
O MĂRTURIE ADEVĂRATĂ
Articolul acesta este mărturia
personală a unui angajat negru catolic din Comitetul Naţional Democratic (SUA),
care a demisionat din partid ca răspuns la tactica agresivă pro-avort a
administraţiei Obama şi a devenit republican. Reflectă traseul său politic, dar
mai ales spiritual. Traducerea din limba engleză a fost făcută de părintele Emil
Ember (AFR Baia Mare).
În filmul INIMA NELINIŞTITĂ din 2012, care prezintă viaţa părintelui
filosofiei moderne occidentale, Sfîntul Ambrozie îi spune Sfîntului Augustin:
„Nu omul găseşte adevărul, ci adevărul îl găseşte pe om: pentru că Adevărul
este o persoană. Este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu”. Nu există cuvinte mai
potrivite care să explice cum eu, un negru cu o preocupare asiduă pentru cei fără
adapost, pentru drepturile civile şi pentru cultura clasei muncitoare, cu o
diplomă în Drept la o universitate neagră renumită şi fiind născut într-o familie
de două generaţii lideri de sindicat, am putut să părăsesc o slujbă de vis în
Partidul Democrat şi să devin conservator şi republican în mai puţin de trei
ani.
M-am născut într-o familie catolică afro-americană din clasa mijlocie, în
Detroitul începutului anilor '80. Bunicul meu, veteran din Al Doilea Război Mondial, a fost un mîndru
sindicalist, care a votat cu democraţii în aproape toate alegerile federale.
Desigur, în acele timpuri, să fii catolic şi să votezi cu democraţii era mult
mai uşor. Mama mea a fost profesoară şi membră de sindicat. Ea era progresistă în
ce priveşte problemele economice, însă conservatoare în privinţa celor
sociale.
De la o vîrstă fragedă, am fost învăţat să-mi preţuiesc credinţa şi educaţia
catolică şi să înţeleg bine că a fi creştin însemnă a răspunde, prin ajutor şi
purtare de grijă, datoriei faţă de toţi copiii lui Dumnezeu. Cu ajutorul lui
Dumnezeu, am absolvit două şcoli catolice renumite în Metro-Detroit. Cînd am
terminat liceul, am simţit cu tărie că vocaţia mea era să lucrez în domeniul guvernamental
şi să mă implic în politică.
Între obţinerea diplomei de la Colegiul James Madison, din cadrul Universităţii
de Stat din Michigan, şi absolvirea dreptului la Howard University School of
Law, am fost democrat. Părea să fie ceva natural: eu sunt de culoare, ţin la săraci
şi la cei neajutoraţi, şi am vrut să fiu un avocat al drepturilor civile.
Pe durata colegiului am lucrat ca intern pentru senatorul democratic de
atunci, Gary Peters. Între colegiu şi facultatea de Drept, am lucrat ca
asistent personal pentru echipa senatorului Carl Levin. Pe durata facultăţii de
Drept, am lucrat pe timp de vară ca funcţionar pentru guvernatorul Jennifer
Granholm şi ca intern pentru Comitetul de Campanie pentru Congres din partea
Democraţilor, în Washington DC. Am lucrat cu şi pentru oameni de bună-credinţă.
Nu puteam fi mai mîndru că eram democrat.
După ce am intrat în barou, în 2007, m-am alăturat unei firme de avocatură
de prestigiu din Michigan. În 2008, pe parcursul voluntariatului meu pentru
senatorul de atunci, Obama, un prieten mi-a vorbit despre filmul STRIGĂTUL MUT, o filmare cu ultrasunete a unui avort la începutul anilor
'80. Pe măsură ce copilul nenăscut este ucis, gura sa se deschide ca şi cum
ar vrea să urle, dar nu se aude nici un sunet.
Am fost zguduit de acest material video. Sunt un catolic practicant. Îmi
iubesc credinţa şi am fost întotdeauna pro-vita. Chiar şi aşa, nu mi-am închipuit
niciodată că avortul înseamna cu adevărat uciderea unui copil nenăscut. După
acea zi, am încetat să mai fiu voluntar în campania de sprijin pentru senatorul
Obama. Am continuat să slujesc justiţia şi m-am întărit în convingerile mele
privind dreptul la viaţă, dar eram încă democrat.
Un an mai tîrziu, un fost şef a devenit un înalt oficial la Comitetul Naţional
Democratic şi mi-a oferit o slujbă în echipă. Gîndindu-mă că voi putea schimba din
interior mentalitatea acestui organism privind chestiunile pro-vita, am
acceptat oferta şi m-am mutat înapoi la Washington. Am început să
lucrez în acest Comitet în noimebrie 2009. În ajunul sărbatorii Neprihănitei Zămisliri,
7 decembrie 2009, realitatea proiectului Obamacare şi ramificaţiile sale m-au
lovit ca un trăznet. În acea zi, am primit însărcinarea să fac demersurile
pentru ca o acţiune politică să se desfăşoare, într-un stat din Mid-Westul
american, în sprijinul proiectului de lege privind îngrijirea sănătăţii. La
acea vreme, un legiuitor federal cheie din acel stat se abţinea de la susţinerea
acestui proiect, în parte deoarece el voia o afirmare pro-vita mai puternică împotriva
finanţării avortului din fondurile publice.
Am primit sarcina, m-am întors la birou şi am ştiut că nu voi putea să o îndeplinesc.
Eu nu voi îngroşa rîndurile de milioane ale celor care, de-a lungul
istoriei, prin tăcerea lor sau prin ignoranţa lor voită, au dat înapoi şi nu au
făcut nimic cînd cei nevinovaţi mor. Nu voi deveni complice prin forţarea
unui legislator federal ca să sprijine un proiect ce permite finanţarea
publică a avortului. După cum spune Scriptura, ce-i va folosi omului să cîştige
lumea întreaga, dacă sufletul şi-l va pierde?
Totuşi, rămînea o întrebare. Ce ar trebui să fac? Ştiam că nu puteam îndeplini
această sarcină, dar aceasta nu înseamnă că ar trebui să-mi dau demisia? M-am
speriat foarte tare. Înclinam spre demisie, dar aveam nevoie de confirmarea că
aceasta era într-adevar voia lui Dumnezeu şi nu a mea. După serviciu, m-am dus
la Liturghia de seară de la Crypt Church (aflată la Georgetown University).
Predica a fost despre Isaia şi despre a avea curaj. Aceasta era încurajarea de
care aveam nevoie. În acea noapte, mi-am scris demisia. Am explicat de ce nu
puteam sprijini un proiect de îngrijire a sănătăţii care dădea greş în privinţa
protejării celor nenăscuţi.
După ce am participat la Liturghia din dimineaţa următoare, pentru sărbătoarea
Neprihănitei Zămisliri, am mers la biroul şefului meu şi i-am încredinţat
demisia mea. Din partea lor, întreaga echipă a Comitetului a fost incredibil de
respectuoasă faţă de alegerea mea. Totuşi, aceasta nu a făcut ca situaţia mea să
fie mai uşoară. De fapt, demisia de la acel loc de muncă a fost cel mai greu
lucru pe care l-am făcut în viaţa mea. De fapt, eu mi-am încheiat cariera
ca democrat. Şi nu aveam un alt serviciu care să mă aştepte. Dar eram liber să
apăr Adevărul. A fost unul dintre momentele eliberatoare ale vieţii mele.
După cîteva luni, am avut privilegiul să lucrez pentru Conferinţa Catolică
din Maryland, făcînd lobby pentru cei săraci şi neajutoraţi la legislatura
statului Maryland. A fost o uşurare să lucrez pentru Biserică, într-o atmosferă
în care mă puteam angaja în domeniul politicilor publice fără nici o aluzie la
apartenenţa la un partid.
După optsprezece luni, am văzut de la distanţă cum preşedintele Obama a
semnat un proiect de lege care finanţa public avortul, a avansat regulamente
care distrugeau micile afaceri şi a perpetuat mitul că principala cauză a sărăciei
este lipsa de bani alocaţi problemei, o idee care ignora întreita tragedie a lăcomiei,
a falimentului familiei şi a eşecului nostru colectiv de a trăi solidar cu cei
săraci material. În sfîrşit, în 2011, l-am văzut pe preşedinte sprijinind
reglementări privind îngrijirile medicale ce călcau în picioare dreptul la
libertate religioasă. Pînă aici! Mi-a ajuns!
În acest răstimp, am învăţat că în vreme ce guvernul are un rol vital
important în protecţia săracilor şi a celor neajutoraţi, problemele societale
erau cel mai bine soluţionate local de familie, comunitate şi biserică. Am
devenit republican. Şi astfel, acest avocat de culoare şi fost democrat, în
convingeri şi la serviciu, este acum cu fermitate republican.
Ştiu că nici un partid nu are monopolul asupra adevărului. Ştiu, de
asemenea, că creştinii trebuie să creadă că orice afiliere politică nu este
niciodată sinonimă sau înlocuitoare pentru misiunea de discipol creştin. Sîntem
creştini mai presus de toate. Ştiu, tot
din sursă directă, că deşi nu sînt de acord cu mulţi dintre prietenii mei
democraţi, şi cred că multe dintre politicile lor lasă de dorit din punct de
vedere moral, ei sînt totuşi oameni de bună-credinţă.
Oamenii rezonabili de bună-credinţă pot şi ar trebui să fie diferiţi în
privinţa problemelor politice, de la cheltuielile şi tăierile bugetare la
teoria economică, rolul guvernului şi amprenta Americii la nivel global.
Acestea sînt chestiuni politice şi economice cu ramificaţii morale, nu adevăruri
morale absolute. Am învatat deja că dacă noi, ca popor, sîntem liberi, atunci trebuie
să dăm mărturie pentru adevărurile morale. Trebuie să apăram principiile
iubirii autentice şi ale libertăţii, ale comunităţii, ale demnităţii umane şi
ale solidarităţii, care ne fac ceea ce sîntem – oameni! Dacă noi ne ridicăm la
această provocare cu umilinţă şi dragoste, adevărul despre ceea ce sîntem, ca
indivizi şi ca o comunitate americană, nu va fi niciodată învins. Cu Adevărul
care să ne păstorească, mărturia noastră de astăzi va rezista testului
timpului: noi vom fi învingători, vom cîştiga această cursă.
Uşa biroului meu, aici, în Detroit, da spre faimosul monument al
Spiritului Detroitului. Pe inscripţia lui se citeşte: „Acum Domnul este Spirit,
şi unde este Spiritul Domnului, acolo este libertatea” (II Corinteni 3, 17). În drumul pe care l-am parcurs,
am învăţat adevărul că omul nu poate trăi în minciună. O
persoană care trăieşte în minciună va muri pe dinlăuntru. Bărbaţii şi femeile
trebuie să dea mărturie despre adevăr şi nu contează unde îi va duce acest
lucru, pentru că nu există altă cale spre libertate şi dragoste: nu există altă
cale spre pacea interioară. Minciunile se destramă. Adevărul rămîne. Această
scurtă cugetare este mărturia mea pentru Adevărul care m-a găsit şi m-a călăuzit
spiritual, profesional şi personal la un loc al libertăţii pe care nu mi l-am
imaginat vreodată. Într-adevăr, Adevărul m-a găsit, şi acum eu sînt liber să
dau mărturie: sînt liber, cu ajutorul lui Dumnezeu, să îl apăr.
Louis A. Brown
4 comentarii:
Interesant text.
In SUA crestinii par a fi mai bine reprezentati politic in diferitele factiuni conservatoare din Partidul Republican decat sunt in Europa (poate cu exceptia Poloniei, unde partidul fratilor Kaczinski apara valorile catolice sau a Spaniei, unde ministrul conservator al Justitiei inteleg ca a initiat un proiect de lege care restrictioneaza drastic avortul).
Pe la noi, subtire, subtire ...
Cel mai sugestiv e titlul ales de dvs. "Din lumea celor care nu se mantuiesc".
Desi sunt ortodox si nu intru in alte biserici decat cele ortodoxe, personal NU ma pot obisnui cu gandul ca toti cei din alte confesiuni, catolici, protestanti, care l-au iubit pe Domnul si l-au marturisit cu dragoste se vor pierde.
Imi repugna din ce in ce mai mult fanatismul si fundamentalismul care ii harazeste pe toti pierzaniei vesnice.
Cine suntem noi sa punem limite iubirii lui Dumnezeu pentru oameni si sa ii spunem pe cine sa mantuiasca si pe cine nu ?
Felicitari pentru articol si va doresc Sfintele Pasti cu pace si bucurie.
O singura precizare: s-au facut peste 21 de milioane de avorturi din anii '50 incoace. Statistica oficiala, pe ani, aici: http://activenews.ro/oficial-216-milioane-de-avorturi-romania-perioada-1958-2011-anul-care-din-100-de-copii-80-au-fost-avortati_1813958.html
Multumesc
Un articol interesant referitor la numarul de avorturi in Romania
http://www.dw.de/rom%C3%A2nia-neconfesabil%C4%83/a-17567182
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire