ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (CIX)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

2005

CINE A FOST TEODOR M. POPESCU ?

De mai multă vreme apare în serial documentarul alcătuit de Teodor M. Popescu despre Anticreştinismul comunist*, dar mulţi cititori sînt nelămuriţi asupra identităţii autorului**. Această prezentare, apărută iniţial în revista Rost, e un demers care îl onorează pe tînărul cercetător Adrian Nicolae Petcu (CNSAS), căruia îi mulţumim pentru îngăduinţa de-a o prelua şi în Puncte cardinale. Pînă la sfîrşitul anului [2005] urmează să apară “Martirologiul” finanţat de Fundaţia “Sf. Gerhard” din Germania, Martiri pentru Hristos din România, în perioada regimului comunist (la care se lucrează, sub oblăduirea P. S. Ciprian Cîmpineanul, din noiembrie 2002, şi în care se va regăsi şi acest text, amplificat)***. Christiana pregăteşte şi ea editarea unei ample biografii a lui T. M. Popescu, cu extrase din scrierile sale şi din dosarele de la CNSAS**** (utilizate din plin şi în textul de mai jos).

Omul şi teologul. Teodor M. Popescu s-a născut la 9 iunie 1893, din părinţi agricultori, în satul Boteni, comuna Conţeşti, judeţul Dîmboviţa. Între 1900-1905, a făcut şcoala primară în comuna natală, iar între 1905-1913 Seminarul Central din Bucureşti. În anul 1919 a obţinut licenţa în Teologie, iar în 1922 a devenit doctor în Teologie la Athena (unde, între 1921-1922, este interpret la Legaţia Română). A urmat cursuri de specializare la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Leipzig (1922-1923), la Facultatea de Teologie Protestantă, la Institutul Catolic şi la École pratique des Hautes Études, Section des sciences religieuses din Paris (1923-1925) [1]. Încorporat în 1916 şi urmînd cursurile Şcolii Militare de Infanterie din Botoşani, a devenit sublocotenent, iar între 1917-1918 a fost pe front [2].

A profesat fără întrerupere la catedra de Istorie Bisericească Universală, la Facultatea de Teologie (1927-1948), apoi la Institutul Teologic de grad universitar din Bucureşti (1948-1959). A suplinit catedra de Patrologie şi Istoria Dogmelor între 1928 şi 1938, iar în anul universitar 1947-1948 pe cea de Istoria Bisericii Române [3]. Între 6 septembrie 1942 şi 14 octombrie 1944, a îndeplinit funcţia de decan al Facultăţii de Teologie din Bucureşti [4]. Ca teolog şi profesor de Istorie Bisericească, a luat poziţie faţă de problemele cu care se confrunta Biserica Ortodoxă din România, dar şi cea din Rusia sovietică. Astfel s-a evidenţiat prin susţinerea unor conferinţe, cu argumente solide, care aduceau soluţii la problemele vremii, începînd cu “Misiunea creştină a statului”, ţinută la 8 martie 1934 [5], continuînd cu cea de deschidere a anului universitar de la Facultatea de Teologie, la 4 noiembrie 1940, intitulată „Ce reprezintă azi Biserica Ortodoxă?” [6], şi, tot la Sala Dalles, “Vitalitatea Bisericii Ortodoxe” [7], în 1942, toate cu caracter anticomunist, antiateu. Şi-a continuat activitatea de apologet prin publicarea unor studii bine alcătuite, menite să descopere cititorilor adevărata situaţie a Bisericii creştine din Rusia, cît şi pericolul comunist care putea să afecteze restul civilizaţiei europene. Cel mai important studiu de acest fel este “Anticreştinismul comunist” [8].

Din dispoziţia Patriarhului Nicodim şi cu acordul Mareşalului Antonescu, în zilele de 16-17 iulie 1943, profesorul Teodor M. Popescu, în calitate de decan al Facultăţii de Teologie, este trimis într-o delegaţie formată din profesorii Nichifor Crainic şi Iacob Lazăr, în frunte cu Mitropolitul Visarion Puiu (şeful Misiunii Ortodoxe din Transnistria), pentru a fi martor la deshumările de la Winnitza (vestul Ucrainei), care revelau metodele poliţiei NKVD de a pedepsi pe “duşmanii poporului” [9]. Întors în ţară, strînge informaţii, pe lîngă cele luate de la autorităţile germane din Ucraina, şi publică o dare de seamă despre cele văzute [10]. Tot privitor la fenomenul Winnitza, redactează un articol, care este însă refuzat de ziarul Universul [11].

După venirea comuniştilor, profesorul Teodor M. Popescu, ca reprezentant al vechii generaţii intelectuale şi teologice, deranja noul regim şi, potrivit mentalităţii comuniste, trebuia anchetat şi arestat, pentru a nu mai încuraja reprezentanţii Bisericii la rezistenţă, mai ales că, după 1950, era supravegheat şi chemat frecvent la Securitate [12].

Anchetat de Securitate. Pe 30 ianuarie 1959, avea să fie chemat la Securitate şi interogat asupra activităţii sale, punîndu-se accent pe următoarele acuzaţii: “critica politicii regimului comunist; [că] profesorii şi studenţii Institutului de Teologie fac politică legionară; că el organizează ajutor legionar împreună cu alt profesor din Institut (diacon Nicolae Balca); că Institutul de Teologie are prea multe catedre şi prea mulţi profesori şi că numărul trebuie redus; că Institutul Teologic constituie o problemă care trebuie rezolvată; şi i s-a cerut să colaboreze pentru aceasta cu Securitatea” [13]. El a respins acuzaţiile şi cererea de a deveni informator, dovadă că în noaptea de 4/5 martie 1959 e arestat [14]. A urmat o percheziţie domiciliară minuţioasă, ce-a durat toată noaptea, fiindu-i confiscate cărţi şi reviste de specialitate în diferite limbi, manuscrise, corespondenţă [15].

În tot timpul anchetei, a fost bătut, torturat, ameninţat cu moartea. Anchetatorii, în frunte cu căpitanul Teodoru Ion, l-au interogat asupra mai multor capete de acuzare: “1) activitate legionară; 2) acţiune intensă contra clasei muncitoare şi a mişcării revoluţionare, duşman al poporului; 3) grave calomnii la adresa Uniunii Sovietice, cu privire la religie şi instigator la război contra URSS; 4) instigator al poporului la acţiuni războinice, prin intermediul Bisericii şi al preoţilor; 5) sprijinitor al fascismului în viaţa politică a ţării; 6) că a ţinut în public, la sala Dalles şi în faţa studenţilor următoarele conferinţe: a) Anticreştinismul comunist, în anul 1941; b) De la Neron la Stalin, în anul 1942; c) Misiunea creştină a statului; d) Actualitatea creştinismului, în anul 1947; 7) prin lucrările de la punctul 6) ar fi indicat guvernelor să ia măsuri împotriva clasei muncitoare şi înăbuşirea mişcării revoluţionare din România şi a sprijinit fascismul; 8) că este credincios (din punct de vedere religios) şi fanatic, deci este criminal; 9) că, fiind credincios şi teolog, este ignorant; 10) Cazul Winnitza, în anul 1943” [16].

Acuzat de “legionarism”. Discutînd acuzele aduse profesorului, sesizăm că de fapt erau nefondate. Astfel, activitatea legionară de care a fost învinuit nu are nici un temei, deoarece el chiar s-a opus Mişcării legionare, care influenţase o mare parte a studenţilor teologi în anii `30, atitudine demonstrată în două articole din revista studenţilor teologi Raze de lumină [17], cît şi în conflictul iscat la greva studenţilor din 8-9 mai 1938 [18]. De fapt, acuzaţia de legionarism a fost permanentă în timpul anchetei, căci anchetatorul îl apostrofa cu: “Eşti legionar pentru că eşti teolog, şi fiind teolog eşti anticomunist, iar a fi anticomunist înseamnă a fi legionar” [19]. Anchetatorul îl acuza că e legionar şi pe motiv că la începutul guvernării legionare fusese numit decan de către ministrul Traian Brăileanu, deşi el refuzase această funcţie tocmai din rezervă faţă de Mişcarea legionară [20].

Acţiunea intensă contra clasei muncitoare, cît şi calomnia adusă Uniunii Sovietice sînt alte acuze care nu aveau nici un temei, deoarece ca teolog şi istoric, în discursuri şi studii bine documentate, a făcut cunoscută cititorilor români prigoana care se abătuse asupra Bisericii Ruse, ca instituţie şi casă a credincioşilor, de desfiinţare a unor valori ruseşti şi chiar europene, vorbind numai de situaţia din perioada lui Stalin [21].

Prima conferinţă pentru care a fost învinuit, “Misiunea creştină a statului”, a fost ţinută în 1934 şi dezbate rolul statului faţă de Biserică, din antichitate pînă în perioada interbelică, arătînd că partidele politice nu ţin seamă de problemele acestei instituţii [22]. Alte lucrări de care a fost acuzat în anchetă sînt “Anticreştinismul comunist”, “De la Neron la Stalin” şi “Actualitatea creştinismului”. Ultimul este un articol publicat în 1947, unde autorul discută problema materialismului care punea tot mai mult stăpînire pe societatea românească, fără referinţe la “fericirea comunistă” [23]. Acuze i s-au adus şi pentru conferinţele “Vitalitatea Bisericii Ortodoxe” şi “Ce reprezintă azi Biserica Ortodoxă?”, unde se arăta cum autorităţile sovietice prigoneau Biserica Rusă [24].

Ultima acuzaţie legată de activitatea sa profesională şi de convingerea sa anticomunistă se referea la cazul Winnitza. Profesorul, după ce fusese martor la deshumări în localitatea ucraineană, scrisese o dare de seamă şi un articol, ultimul nefiind publicat [25].

Alte acuzaţii, nelegate de activitatea profesională, sînt cele de imoralitate [26]; imposibilitatea U.R.S.S. de a lansa sateliţi – de fapt o simplă discuţie pe marginea unui articol din Scînteia, din perioada 20-27 februarie 1959, cînd se afla la Curtea de Argeş, la cursurile de îndrumări misionare ale preoţilor, la relaţiile cu Petre Guciujna, Constantin Noica, Nichifor Crainic şi Ion Gh. Savin, abia ieşit din închisoare în 1958, pentru că iniţiase o chetă pentru ajutoarea financiară a acestuia din urmă [27]. Tot în timpul anchetei a fost acuzat că e credincios, făcîndu-i-se proces de credinţă [28], fiind chiar intimidat [29].

Meditaţii pentru ofiţerul anchetator. De remarcat este faptul că, în timpul anchetei, profesorul Popescu a acordat meditaţii ofiţerului anchetator, Teodoru Ion, potrivit biografului său: “Acesta [anchetatorul – n. n.] ajunsese cu învăţătura de carte, deci cu cultura lui, în clasa I din ciclul mediu, la învăţămîntul seral, şi trebuia să se pregătească pentru examenul de sfîrşit de an, care se apropia, însă el avea mari greutăţi îndeosebi la istoria veche, la limba franceză şi la limba latină, materii la care era slab de tot şi în care nu se putea descurca. L-a întrebat pe Teodor M. Popescu ce studii are şi cînd a aflat, l-a obligat să-l mediteze la cele trei obiecte şcolare. Acuzatul întemniţat, «ignorantul», ca să nu-şi agraveze şi mai mult situaţia în care se afla, i-a dat lui Ion Teodoru explicaţiile şi cunoştinţele  necesare, cu competenţa superioară pe care o avea, deşi puterea de înţelegere a elevului era foarte slabă” [30].

La 25 martie 1959 i s-a pus în vedere “Ordonanţa de punere sub învinuire” pentru activitatea anticomunistă din perioada 1934 – 23 august 1944 [31], iar la 29 aprilie procesul verbal de închidere a anchetei penale, unde era “învinuit de săvîrşirea infracţiunii de crimă de activitate intensă împotriva clasei muncitoare, prevăzută şi pedepsită de art. 193, al[ineatul] 2, C[odul] P[enal]” [32].

Un simulacru de proces. Procesul s-a desfăşurat pe 2 iunie 1959, într-o aripă a Palatului de Justiţie din Bucureşti. Instanţa şi-a însuşit concluziile de învinuire ale anchetatorului, inculpatul fiind acuzat de activitatea de dinainte de 1944 şi, prin urmare, nu s-a mai ţinut nici o dezbatere. Avocatului apărării, Radu Soare, nu i s-a permis să consulte dosarul, deoarece era considerat secret, el luînd cunoştinţă de acuzaţii la enunţarea capetelor de acuzare. Şedinţa de judecată s-a rezumat la citirea actului de acuzare de către procuror, la apărarea inculpatului de către avocat (căruia i s-a permis să vorbească numai cinci minute), la un scurt cuvînt al inculpatului (un minut, timp în care a putut să spună că timpul alocat nu este necesar apărării sale [33]). I s-a refuzat aducerea martorilor în instanţă [34]. Astfel, profesorul Teodor M. Popescu era condamnat prin Sentinţa nr. 118, în ziua de 2 iunie 1959, de către Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare la “15 (cincisprezece) ani detenţiune grea pentru crima prevăzută şi pedepsită de art. 193/1, al. 4, Codul Penal din schimbare de calificare conform art. 292 Codul Justiţiei Militare, din crima prevăzută şi pedepsită de art. 193/1, al. 2, Cod Penal”. Se dispunea confiscarea totală a averii şi era obligat la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată [35].

La data de 13 iunie 1959, profesorul Popescu, deţinut la penitenciarul Jilava, a cerut recurs, motivînd “necesitatea absolută şi legală: 1) de a se cita martori; 2) [a] produce dovezi scrise şi tipărituri în sprijinul apărării mele, în legătură cu obiectul procesului şi cu acuzaţiile ce mi se aduc; 3) neputinţa de a mă apăra la prima judecare, neluînd pînă atunci contact cu avocatul şi nedîndu-mi-se timp şi posibilitate ca să mă apăr şi personal, sub motiv că m-a apărat avocatul” [36]. Cu toate acestea, prin minuta Deciziei nr. 374, din 13 iulie 1959, Tribunalul Suprem al RPR, Colegiul Militar, respingea recursul solicitat [37].

Arestarea şi condamnarea sa au ajuns la cunoştinţa Bisericilor Ortodoxe naţionale şi a Facultăţilor de Teologie din tot spaţiul ortodox. Vestea arestării sale a fost dusă în Grecia de pr. prof. Ştefan Tzankov de la Sofia, creînd mare impresi. Astfel, la conferinţa panortodoxă ţinută în Rodos, în anul 1963, ierarhia greacă a întrebat de profesorul Popescu, însă întrebarea a rămas fără răspuns din partea delegaţiei BOR [38]. În rîndul ierarhiei ortodoxe române se vorbea despre arestarea profesorului ca fiind din cauza “unor meditaţii religioase pe care le ţinea preoţilor la teologie şi pe care le distribuia apoi preoţilor, ca material omiletic, pentru predici, bătute la maşină. Că celelalte probleme erau uitate, dar că aceasta a născut ancheta” [39].

După Jilava, profesorul a fost transferat la penitenciarul Aiud (23 octombrie 1959) [40], unde avea să stea pînă la eliberare. Aici s-a întîlnit cu alţi preoţi închişi pentru credinţă, cum au fost Bartolomeu Anania [41] sau Grigore Băbuş [42].

Trecut prin “reeducare”. În timpul detenţiei, profesorul Popescu “le-a vorbit celor din celula lui despre toate cîte învăţase în munca lui de la ţară, în satul natal, despre ce văzuse şi învăţase în şcolile înalte prin care trecuse în ţară şi străinătate, despre ce văzuse mai bun la alte popoare, dar mai ales le-a vorbit despre Dumnezeu, Biserică şi credinţă, lămurindu-i asupra multor lucruri confuze din mintea oamenilor din mulţimea anonimă, pe care nu le putuse lămuri alţii cu mai puţină ştiinţă şi disciplină spirituală” [43]. Şi aici era acuzat de legionarism în timpul reeducărilor pe care avea să le suporte, rămînînd ferm în credinţa în care se născuse şi pe care o propovăduise [44].

A avut de înfruntat sănătatea precară, după cum ne încredinţează şi biograful său: “De cîteva ori, în închisoarea din Aiud, din cauza slăbiciunii trupeşti, în timp ce stătea în picioare, după canonul impus de călăii săi, Teodor M. Popescu şi-a pierdut cunoştinţa şi s-a prăbuşit. A fost luat pe braţe de ceilalţi întemniţaţi şi aşezat pe pat, dar observat de temniceri a fost dus de fiecare dată la carceră” [45]. Potrivit aceluiaşi biograf, “începuse să se pregătească sufleteşte pentru sfîrşitul său. Alţi deţinuţi se stinseseră înaintea lui, astfel că el nu-şi mai făcea iluzia să mai supravieţuiască mult timp. Mai întîi a făcut ceea ce creştineşte putea să facă în temniţă: a postit tot postul Paştelui din anul 1962, de la prima pînă la ultima zi, 40 de zile hrănindu-se numai cu pîine şi apă, şi îşi făcea regulat rugăciunile cele de dimineaţă şi de seară, cu credinţa şi cu evlavia care nu-i slăbiseră cu nimic, ba dimpotrivă, îi erau şi mai cu temei sprijin şi speranţă. Şi Dumnezeu nu l-a părăsit” [46].

La data de 15 ianuarie 1963, profesorul Teodor M. Popescu a fost eliberat din penitenciarul Aiud, în urma decretului de graţiere 5/1963 [47]. După eliberare, era “privit ca un ciumat” de unii din mediul teologic. Pentru mulţi profesorul era de nerecunoscut, după tratamentul care i se aplicase în puşcărie: “Se vede după faţă că este suferind, fiind foarte slab şi opintindu-se mult pentru a munci”. De altfel, mărturisea unui preot că doreşte “să se interneze într-un sanatoriu pentru a-şi face analize şi reface sănătatea zdruncinată” [48]. Conform certificatului medical eliberat de infirmeria penitenciarului Aiud (30 martie 1959), profesorul suferea de “scleroză cardio-vasculară şi hipertensiune arterială”, iar potrivit biografului său ajunsese “o umbră de om, abia mergînd, din cauza flebitei şi a epuizării” [49].

Adăpostit de Patriarhul Justinian. Apreciat de Patriarhul Justinian Marina şi de episcopi, fiind considerat de altfel “o bibliotecă ambulantă, fiind foarte bine pregătit în materie de istorie bisericească”, şi pentru a-şi îmbunătăţi situaţia materială, de la 1 aprilie 1965, fără recunoaşterea Departamentului Cultelor, va fi angajat ca inspector în Administraţia Patriarhală, Biroul Relaţii Externe, pentru întocmirea unor studii şi traduceri, apoi, din 1966, la Tipografia Cărţilor Bisericeşti, unde a diortosit cărţi de cult, alături de Ion V. Georgescu. De altfel, în 1968 va face parte din comisia condusă de pr. Ion Gagiu pentru pregătirea noii ediţii a Bibliei [50]. Contribuţii importante aduse de profesorul Popescu în cercetarea teologică, din punct de vedere istoric, sînt alcătuirea, în anul 1964, a unui bine documentat material privitor la data Paştilor şi care a fost primit cu satisfacţie de către Consiliul Ecumenic al Bisericilor, sau participarea în comisia pentru dialogul cu Biserica Vechilor Catolici. Totodată, marele profesor a mai scris 321 meditaţii teologice şi 327 predici (195 duminicale şi 132 la praznice), numai în perioada 1964-1970 [51].

Profesorul Popescu şi-a dorit foarte mult revizuirea procesului său, despre care spunea că “a fost o bătaie de joc; că nu i s-a dat dreptul să se apere şi că vina era articolele ce le scrisese înainte de 1944 […]; că era învinuit că difuzează predici dactilografiate la preoţi etc.”. Prin urmare, considera că procesul său trebuie rejudecat, pentru a i se face dreptate şi pentru a-şi redobîndi jumătatea de casă ce i s-a confiscat la condamnare [52]. Aflat la odihnă la Mănăstirea Sinaia, profesorul Popescu spunea că atunci “cînd a fost închis a suferit foarte mult; [că] a fost torturat groaznic, dar a rezistat şi nu şi-a negat credinţa” [53]. Profesorul Victor Brătulescu spunea despre Teodor M. Popescu: “Am rămas cu impresia că a fost bătut rău, cu ocazia cercetărilor, cînd a fost arestat. De la Iorga, nu avem un mai mare istoric ca el” [54].

Sfîrşitul vieţii sale avea să se întrezărească o dată cu ultima încercare a Securităţii de a-l lichida. Potrivit biografului său, “Teodor M. Popescu a plecat, în ziua de 14 februarie 1972, de la biroul său de la Patriarhie, la ora 12. I s-a pierdut urma după plecare. Mai tîrziu, după ce îşi revenise din urmările atentatului, a declarat soţiei sale că, după ce a plecat de la birou şi a ieşit din incinta Patriarhiei, a fost luat în primire de doi agenţi ai Securităţii şi dus undeva, prizonier – nu s-a putut desluşi unde anume –, ţinut pînă s-a înserat bine, pe vremea aceea mohorîtă, apoi adus, sub vălul protector al întunericului, la locul atentatului, în boschetul de pe Şos. Giuleşti, unde a fost lovit cu sălbăticie”. Plin de noroi şi de sînge, a fost găsit de portarul Institutului Pasteur, de unde spre dimineaţă a fost internat la Spitalul Colţea. Aici avea să fie găsit de soţia sa.

După ceva timp, a fost externat, profesorul refăcîndu-se trupeşte şi sufleteşte. În ziua de 12 aprilie chiar a cîntat “Îngerul a strigat”, axionul de Paşti, ca o iluminare a sufletului său. Cu toate că în parte se refăcuse, el chiar dorind să se întoarcă la lucru, începînd cu martie 1973 “a refuzat complet să mai mănînce”. La puţin timp, a fost internat la spitalul Gheorghe Marinescu, pentru o săptămînă. La 4 aprilie 1973, într-o zi de luni, “titanul teologiei româneşti” era chemat la Domnul [55].

Adrian Nicolae PETCU

* Zguduitorul documentar de epocă - supraintitulat De la Nero la Stalin - a fost reprodus integral în Puncte cardinale, din iunie 2004 pînă în iunie 2005. [Nota Blog]

** Care în unele surse apare ca Tudor M. Popescu. [Nota Blog]

*** Masivul volum (de peste 800 de pagini) a apărut abia în 2007, la Bucureşti, sub egida Editurii Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, cu un amplu “Studiu introductiv” semnat chiar de d-l Adrian Nicolae Petcu. [Nota Blog]

**** Volumul a apărut în anul următor, în colecţia “Ortodoxia luptătoare”: Vasile M. Popescu, Un martir al Crucii. Viaţa şi scrierile lui Teodor M. Popescu, ediţie îngrijită de Gabriela Moldoveanu şi Răzvan Codrescu, cu un documentar din arhivele Securităţii alcătuit şi comentat de Adrian Nicolae Petcu, cercetător CNSAS, Editura Christiana, Bucureşti, 2006. [Nota Blog]

[1] “Prezentare biografică şi bibliografică selectivă a profesorilor Facultăţii de Teologie şi Institutului Teologic Universitar din Bucureşti de-a lungul existenţei sale de o sută de ani”, în Studii Teologice, an XXXIV (1982), nr. 1-2, p. 47; Biblioteca Sf. Sinod al BOR, ms. III 116, Ing. Vasile M. Popescu, Teodor M. Popescu, patriot, teolog, istoric, profesor şi pedagog. Viaţa şi opera, Bucureşti, 1984, f. 166 (în continuare, Viaţa…).

[2] Ibidem, f. 48-52, 167.

[3] “Istoricul catedrelor şi disciplinelor de studiu la Facultatea de Teologie şi Institutul Teologic din Bucureşti, 1881-1981”, în Studii Teologice, an XXXIII(1981), nr. 7-10, p. 531.

[4] Ibidem. De menţionat că nu a fost hirotonit ca preot, cum găsim în Paul Caravia (coord.), Biserica întemniţată. România 1944-1989, INST, Bucureşti, 1998, p. 357.

[5] Publicat în volumul Probleme actuale în Biserică şi Stat. Conferinţe ţinute la Fundaţia «Dalles» - 25 ianuarie – 26 martie 1934 sub auspiciile Consiliului Central Bisericesc, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, 1935, pp. 103-142.

[6] Publicat într-o formă extinsă în revista centrală BOR, an LIX (1941), nr. 1-2, pp. 10-39.

[7] Ortodoxia, vol. 1, Bucureşti, 1942, pp. 125-177 (conferinţă ţinută la 19 martie 1942).

[8] Publicat în BOR, an LX (1942), nr. 1-4, pp. 13-50. O parte din acest studiu a făcut obiectul unei prelegeri ţinute la Facultatea de Teologie din Bucureşti, în noiembrie 1941. O altă parte s-a publicat în revista Gândirea, an XXI (1942), nr. 1, pp. 22-29, sub titlul “De la Nero la Stalin”.

[9] Viaţa…, f. 223. Vezi adresa nr. 773 din 9 iulie 1943 trimisă de Patriarhul Nicodim către IPS Visarion Puiu, în care se spune, conform adresei nr. 6566 din 8 iulie 1943 a Legaţiei germane, că “s-au descoperit urmele unor noi mari crime bolşevice” şi, ca atare, să fie prezentă o delegaţie reprezentativă a BOR, aleşi fiind profesorii mai sus menţionaţi, via Berlin, între 12-20 iulie 1943. La întoarcere să scrie o dare de seamă (ANIC, fond Visarion Puiu, dosar 13, f. 86). Vezi membrii delegaţiei şi în Informaţia Zilei, an III, nr. 548, din 17 iulie 1943.

[10] Viaţa…, f. 223; “Masacrul bolşevic de la Winnitza văzut de delegaţiile bisericeşti străine”, la rubrica “Cronica Externă” în BOR, an LXI(1943), nr. 7-9, pp. 437-448.

[11] Viaţa…, f. 223; AMJ, fond Penal, dosar 39.238, vol. 1, f. 37-54.

[12] Viaţa…, f. 175.

[13] Ibidem, f. 176. Din dosarul penal pe care Securitatea l-a întocmit profesorului nu reiese această anchetă.

[14] AMJ, fond Penal, dosar 39.238, vol. 1, f. 2-3; Viaţa…, f. 176. Detalii despre arestarea, anchetarea şi condamnarea sa, cf. “Profesorul Teodor M. Popescu şi regimul comunist”, în CNSAS, Arhivele Securităţii, vol. 1, pp. 80-96.

[15] AMJ, dosar citat, vol. 1, f. 4; Viaţa…, f. 177 – “Dimineaţa, cînd s-a luminat de ziuă, oamenii Securităţii au încărcat într-un camion tot ce au confiscat şi au plecat să nu-i vadă vecinii”. Este de menţionat faptul că o parte din publicaţiile luate în urma percheziţiei au fost arse, după consumarea procesului şi a recursului, conform procesului verbal din data de 29 septembrie 1959. Potrivit procesului verbal de percheziţie, acestea au fost: “1) Unsprezece file scrise cu cerneală în limbă străină; 2) trei reviste «Gîndirea» cu diferite articole scrise de Nichifor Crainic; 3) treizeci reviste «Gîndirea» cu diferite articole scrise de Nichifor Crainic, Radu Gyr, etc; 4) un volum intitulat «Biserica şi mişcarea legionară»; 5) una broşură intitulată «Memoriu lui V.I. Brătianu prezentat CC al PNL»; 6) şaizeci cărţi şi reviste diferite cu caracter interzis; una carte intitulată «Prăbuşirea socialismului bolşevic»”  (AMJ, dosar citat, vol. 4, f. 14).

[16] Viaţa…, f. 178-179.

[17] “Sub teroarea ignoranţei (răspuns public unui avertisment anonim)”, an III, nr. 4, 1931, pp. 250-254 şi Educaţia în Facultate, an V(1933), nr. 5, pp. 319-324; Viaţa…, f. 169.

[18] Viaţa…, f. 168-169, 227.

[19] Ibidem, f. 228.

[20] Viaţa…, f. 227-228. În ancheta din 11 martie 1959 profesorul spunea: “Numirea mea în calitate de decan are următoarea explicaţie: Facultatea de Teologie nu avea profesori legionari. Ministrul a luat informaţii de la personalul vechi al ministerului, despre un profesor distins, cu autoritate. Pe acest considerent am fost numit decan şi această funcţie am deţinut-o timp de două săptămîni, după care am fost destituit pentru faptul că nu eram agreat de studenţii teologi legionari”. Referitor la publicaţiile legionare găsite la percheziţie, profesorul a spus că “materialele pe care le-am avut, le-am păstrat pentru documentarea mea ca profesor de teologie, deci în scop de informaţie” (AMJ, dosar citat, vol. 1, f. 9v-10v).

[21] De remarcat este faptul că între 8-18 iulie 1948 a fost la Moscova, într-o delegaţie condusă de Patriarhul Justinian, cu ocazia aniversării a 500 de ani de autocefalie a Bisericii Ruse şi a Consfătuirii panortodoxe, unde în data de 9 iulie a prezentat un referat (L` attitude du Vatican à l`égard de l`Orthodoxie durant les 30 derniers annèes), bine primit de asistenţă, ştiindu-se, evident, cine este şi ce făcuse Teodor M. Popescu anterior acestui eveniment (Viaţa…, f. 171, 236). Vezi şi Glasul Bisericii, an VII (1948), nr. 7-8, p. 45, unde se enunţă membrii delegaţiei, mai puţin profesorul Popescu, însă prezentat cu comunicarea amintită în Actes de la conference des chefs et des representants des Eglises orthodoxes autocephales reunis à Moscou à l`ocasion de la celebration solennelle des fêtes du 500^eme anniversaire de l`autocephalie de l`Eglise Orthodoxe Russe, Moscou, 1950, pp. 223-291.

[22] “Nu poate fi condus fără criterii religioase şi morale statul unui popor creştin [subl. aut.], (…) căci ar fi aproape zadarnic ca Biserica să înveţe poporul dogme şi precepte creştine, dacă statul le-ar ignora sau le-ar încălca” (vezi în Probleme actuale în Biserică şi Stat, p. 141).

[23] Păstorul Ortodox, revista Societăţii “Frăţia”, an XXVII (1947), nr. 1-12, Piteşti, pp. 15-20. Pe coperta revistei este scris “Aprobat de cenzura militară a presei nr. 2115 din 30 noiembrie 1944”. În procesele verbale interogatorii prezente în dosarul penal nu există această acuzaţie, ci doar în ultimele acte de la anchetă, unde i se aduc învinuirile premergătoare procesului; Viaţa…, f. 224.

[24] AMJ, dosar citat, vol. 1, f. 11v, 13, 18v.

[25] Ibidem, f. 13v-14, 19; Viaţa…,  f. 223. Pentru acest manuscris inedit, a se vedea Adrian Nicolae Petcu, “Morţii de la Winntza”, în CNSAS, Arhivele Securităţii, vol. 1, Bucureşti, Ed. Pro Historia, 2002, pp. 203-218.

[26] Viaţa…, f. 225-226a – fusese denunţat că, pe timpul studenţiei de la Athena, profesorul trăise cu gazda cu care, apoi s-a căsătorit şi a venit în ţară – fără nici un temei, deoarece soţia lui, Sofia Popescu , fostă Ionescu şi văduvă, era o veche prietenă din copilărie.  De aceea, profesorul Popescu nu a fost hirotonit ca preot.

[27] Ibidem, f. 57, 229; AMJ, dosar citat, vol. 1, f. 16-16v, 27-33.

[28] “Anchetatorul – spune biograful – i-a cerut să răspundă la întrebarea: «Pe ce se bazează credinţa ta ?» Teodor Popescu i-a răspuns scurt cu un motiv logic şi raţional şi cu un motiv teologic religios moral (pe care nu le-a redat în însemnările sale). Ofiţerul anchetator l-a întrerupt brusc şi a ripostat: «Păcat că se zice că eşti om învăţat, pentru că dacă crezi în Dumnezeu, eşti tot aşa de ignorant ca orice om simplu care crede în Dumnezeu», adăugînd apoi: «Ştiinţa a dovedit că nu există Dumnezeu, nici suflet. Religia este o minciună, o născocire a popilor, pentru a amăgi şi exploata poporul, ca nişte înşelători şi escroci»” (Viaţa…, f. 230-231).

[29] “L-a ameninţat cu «tortura din care n-ai să mai ieşi om», cu o pedeapsă pe care «să o ispăşească cu moartea în închisoare», dată fiind vîrsta lui înaintată, că «ai noroc tăticule, că n-o să mai ai timp să faci în închisoare toţi anii la care ai să fii condamnat, pentru că eşti bătrîn şi ai să mori în închisoare»” (ibidem, f. 228).

[30] Ibidem, f. 232-233.

[31] AMJ, dosar citat, vol. 1, f 17.

[32] Ibidem, f. 36, 35.

[33] Ibidem, f. 131-131v; Viaţa…, f. 234-237.

[34] Ibidem, f. 238. Martorii doriţi de profesor erau preotul profesor Petre Vintilescu şi Constantin Bercuş, fostul secretar al Facultăţii de Teologie.

[35] AMJ, dosar citat, vol. 1, f. 135-137; Viaţa…, f. 240-246. Prin schimbarea alineatului 2 cu 4, din acelaşi articol, infracţiunea era acum de “complice”. 

[36] AMJ, dosar citat, vol. 1, f. 155-155v.

[37] Ibidem, f. 165, 167-169v; Viaţa…, f. 251-252.

[38] Ibidem, f. 252-253.

[39] ACNSAS, fond Informativ, dosar 701, vol. 1, f. 304. Este vorba de o parte din meditaţiile teologice publicate în anul 1997 la Ed. Arhiepiscopiei Bucureştilor, la rugămintea Părintelui Arhim. Grigore Băbuş, multă vreme acestea păstrîndu-se inedite în Biblioteca Sf. Sinod al BOR. Despre activitatea sa de îndrumare a studenţilor teologi şi a preoţilor, profesorul a fost întrebat în timpul anchetei, fiind acuzat de “mare influenţă asupra popilor” (Viaţa…, f. 228).

[40] Ibidem, f. 254; AMJ, fond Penal, dosar citat, vol. 3, f. 1, 30.

[41] Iată cum povesteşte ÎPS Bartolomeu Anania întîlnirea cu profesorul Popescu în penitenciarul Aiud: “11 iunie 1962, pe etajul patru al celularului de la Aiud. Din ţeava caloriferului se aud semnale Morse care cer recepţionarea unui mesaj. Scot pietricica ascunsă-n tocul bocancului şi confirm prezenţa. Mesajul: «Domnul Profesor Teodor M. Popescu, de pe etajul doi, îi transmite părintelui Anania urarea: La mulţi ani!» – «Mulţumesc, mulţumesc…», răspund emoţionat, cu ochii umezi” (Cuvînt despre autor la Teodor M. Popescu, Biserica şi cultura, Bucureşti, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, 1996, p. 5).

[42] Mărturia directă a Arhim. Grigore Băbuş.

[43] Viaţa…, f. 255-256.

[44] “După proces şi condamnare, în timpul întemniţării în închisoarea Aiud, ofiţerul politic al închisorii, care îl interoga periodic, ca să ajungă la credinţă pornea de la legionarism: «Eşti legionar? Eşti fanatic? Eşti credincios?»” (ibidem, f. 239). De remarcat că, la internarea sa la Aiud, în dosarul de penitenciar, la rubrica apartenenţa politică la data arestării, cît şi în trecut, e scris “Legionar”  (AMJ, dosar citat, vol. 3, f. 1-1v).

[45] Viaţa…, f. 256. Despre pedepsele la care a fost supus în închisoare nu deţinem decît o mărturie documentară din dosarul său de penitenciar: “În ziua de 22.11.1961 ora 12, deţinutu[l] Popescu Teodor din secţia a II-a, cam[era] 92, cond[amnat] 15 ani pentru I[n]stigaţie a comis următoarele: Deţinutu[l] mai sus menţionat a fost găsit confecţionînd la un ac dintr-un cui, pentru acest fapt propun a fi pedepsit cu 3 zile Izolare. Pedeapsa începe la 13-XII-961, ora 8; expiră 16-XII-961, ora 8, Supraveghetor serg Sas Panfil” (AMJ, dosar citat, vol. 3, f. 5).

[46] Viaţa…, f. 259.

[47] Ibidem, f. 259-260; AMJ, dosar citat, vol. 3, f. 4.

[48] ACNSAS, fond Informativ, dosar 706, vol. 2, f. 29, 32.

[49] AMJ, dosar citat, vol. 3, f. 21; Viaţa…, f. 260.

[50] ACNSAS, fond Informativ, dosar 706, vol. 2, f. 6, 15, 18, 24, 36. Conform informatorului “Nicolau”, profesorul Popescu “scrie la revistele bisericeşti. Se spune că multe articole îi sînt indicate de patriarh; le scrie din însărcinarea lui. Nu are drept la pensie în mod legal, dar patriarhul îi dă, se spune, 1000 lei lunar, găsind formula «în contul pensiei»” (ibidem, f. 32). Iniţial a cîntat la biserica Sf. Maria-Patriarhul Miron, pînă cînd “împuternicitul cultelor a ridicat problema ca el, Teodor Popescu, [care] cîntă la strana bisericii, unde preoţii îl plătesc cu sume neînregistrate, i-a interzis să mai cînte la acea biserică sau la altele din Bucureşti” (ibidem, vol. 1, f. 118). Ulterior, va participa la slujbe doar în calitate de credincios, bunăoară cum fecventa Biserica Sf. Nicolae-Buzeşti: “sursa a observat, în cîteva duminici, pe T. M. Popescu la slujba religioasă de la biserica Sf. Nicolae-Buzeşti. A vorbit la sfîrşit cu preoţii, în special cu Ciocan. A stat destul de retras şi rezervat mai în fundul bisericii. A donat 5 lei la contribuţiile pentru biserică” (ibidem, vol. 2, f. 32).

[51] Viaţa…, f. 274.

[52] ACNSAS, fond Informativ, dosar 706, vol. 2, f. 15, 33. Despre tratamentul care i s-a administrat în anchetă şi în puşcărie, profesorul Popescu nu a ezitat să afirme chiar ofiţerului de Securitate care l-a vizitat la domiciliu, la 15 iulie 1969: “În condamnarea şi anchetarea sa au fost folosite metode incorecte: bătaia, injuriile, jignirile etc., şi deşi el a recunoscut că a scris articole împotriva comunismului, n-a putut să recunoască faptul că a fost legionar, cum i-au imputat anchetatorii, el fiind unul din cei care s-au ridicat împotriva legionarismului” (ibidem, vol. 3, f. 19).

[53] Ibidem, f. 20.

[54] Ibidem, f. 18.

[55] Viaţa…, f. 281-285.

* Adrian Nicolae Petcu, “Cine a fost Teodor M. Popescu?”, în Puncte cardinale, anul XV, nr. 4-5/172-173, aprilie-mai 2005, pp. 18-19 (rubrica “Cruciaţii secolului XX”).

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Antologia Punctelor cardinale (I) – “Cine se teme de naţionalism?” (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (III) – “Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (IV) – “Fiziologia trepăduşului” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (V) – “«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (VI) – “Necesara despărţire a apelor” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VII) – “Distincţii necesare” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VIII) – “Spiritul viu al dreptei” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (IX) – “Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (X) – “Necesitatea unei viziuni de dreapta...” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (XI) – “Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XII) – “Confruntarea dintre Memorie şi Uitare” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIII) – “Martin Luther şi evreii...” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIV) – “Dreptatea d-lui Pleşu” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XV) – “Pe marginea unei decepţii” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVI) – “Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVII) – “Viaţa – proprietate de stat” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) – “Sensul unităţii creştine” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XIX) – “Căderea Cuvîntului în cazuri” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XX) – “O reacţie a d-lui Patapievici” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXI) – “San Juan de la Cruz: Romances” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXII) – “Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) – “Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) – “Iarba verde de acasă…” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXV) – “Doar o vorbă să-ţi mai spun…” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – “«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVI) – “Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia pentru Codreanu!” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVII) – “Între zoón politikón şi homo religiosus” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) – “Apocalipsa şi ştiinţa” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIX) – “Stafia comunismului la Paris”   (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXX) – “«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXI) – “Falimentul speranţei” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) – “Masoneria şi organizaţiile internaţionale” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIII) – “Ispita «iubirii»” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIV) – “Apostrof-area ca asasinat moral” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXV) – “Fabulă cu trandafir” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVI) – “Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVII) – “Aspecte ale dialogului religie-cultură…”

 (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVIII) – “Puncte cardinale 100”: “La aniversară”, “Măcel de Buna Vestire”, “Marginalii” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIX) – “Cronica unei gafe editoriale” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XL) – “Epica Holocaustului…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLI) – “Lecţia americană” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLII) – “Demonizarea Americii” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIII) – “«Dictatura bunului simţ»…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIV) – “În sfîrşit, Acasă…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLV) – “Anul Eminescu”, “Oda (în metru antic): deschiderea nivelelor de receptare” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVI) – “Cine eşti dumneata, domnule Neştian?” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVII) – “Demitizarea” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVIII) – “Maxime Egger: Cum am devenit ortodox” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIX) – “Marea iertare” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (L) – “Maica Mihaela” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LI) – “Un luceafăr pe columna cezarilor” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LII) – Interviu cu Alain de Benoist (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIII) – “Radu Gyr sau despre gratuitatea eroismului” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIV) – “Supără realitatea sau formularea ei?” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LV) – “Marginalii la o scrisoare a lui Mircea Eliade” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LVI) – “Odihna de Eminescu” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVII) – “Mesianismul Dreptei” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVIII) – “Misiunea românilor în istorie” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LIX) – “Obligaţiile unei conştiinţe morale” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LX) – “Naţionalismul şi România de azi”, “Menirea generaţiei noastre” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXI) – “Lichidarea unei legende” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXII) – “Pentru o Europă unită a naţiunilor” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIII) – “Kitsch-ul în literatura politică naţionalistă” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIV) – “Despre a fi altfel” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXV) – “Pentru un naţionalism european” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVI) – “Caracterul naţional al Ortodoxiei” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVII) – “Un evreu renegat avertizează America” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVIII) – “In memoriam: Horia Bernea”, “Muzeul Ţăranului Român după Horia Bernea” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIX) – “Europa lui Hristos” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXX) – “Ziua judecăţii” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXI) – “Interviu cu istoricul Neagu Djuvara” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXII) – “Elitele şi partidele politice” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIII) – “Revolta «omului recent»” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIV) – “Naţionalism şi democraţie” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXV) – “Perversiunea naţional-comunistă” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVI) – “Isteria antifascistă” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVII) – “Moştenirile lui Horia Bernea” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVIII) – “Veşti triste din Spania” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIX) – “Mai bine prea tîrziu decît niciodată!” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXX) – “Centenarul Petre Ţuţea (1902-2002)” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXI) – “Rost – «manifestul românesc» al unei noi generaţii” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXII) – “Istoria în actualitate: Penele Arhanghelului” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIII) – “Cultul monştrilor” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIV) – “Nu-i pace sub măslini...” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXV) – “Aceşti evrei visători şi utopiile lor păguboase” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVI) – “De la vulgaritate la perversiune” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVII) – “Dimensiunea cosmică a dorului” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVIII) – “Călătorie în «buricul pămîntului»” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIX) – “Taina fratelui” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XC) – “Conceptul de medicină creştină” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCI) – “Cazul Paulescu văzut cu ochii altora” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCII) – “Political correctness?” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIII) – “Tîlcuirea patristică a Psalmului 50” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIV) – “Un clown pentru Nobel?” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCV) – “Chilia isihastului în lume” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVI) – “Paul Goma «antisemit»?” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVII) – “Catedrala Mîntuirii Neamului...” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVIII) – “Mircea Dinescu între ignoranţă şi abjecţie” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIX) – “August roşu: circ fără pîine” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (C) – “«Insurecţia» de la 23 august văzută prin ochii unui soldat german” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (CI) – “Erosul care mişcă lumile” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (CII) – “Sfinţita rugăciune” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (CIII) – “Păcatul lui Onan” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CIV) – “Dante, Infernul, Cîntul XXXIV” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CV) – “Acatistul Sfinţilor Români din închisori” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CVI) – “Giulgiul din Torino: o provocare perpetuă” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CVII) – “Tentative de purificare” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CVIII) – “La despărţirea de Papa Ioan Paul II...” (2005)