CÎNTEC PAULINIC
Nu-i tîlc mai pur
al vieţii-ntru iubire
decît e crucea ta
biruitoare,
pe care-Adam cel
vechi aievea moare
şi-Adam cel nou stă
gata să se-nfire.
Pe trupul tău, ca
pe un vrej subţire,
dă iar făptura
primenită-n floare:
cum nu s-ar cere
după tine oare
ce-i cast, precum
mireasa după mire?
În tine-şi află
plinătatea toate
pe cît smerite sînt
de sinea lor,
dar tu ne laşi şi
greaua libertate
de-a fi părtaşi cu
cel ispititor,
iar lumea-n cuie
iar şi iar te bate,
căci nu pe tine, ci
pe ei se vor.
CA NOI
O viaţă-n veac primim cu toţii-n dar
şi-atîtea ştim cît pot să-ncapă-n ea,
şi însuşi Dumnezeu, ca om sadea,
trăi în trup un singur trai amar.
Ca noi avu pe pielea lui habar
de cît de bună-i lumea sau de rea
şi nimeni să-l acuze n-ar putea
c-a stat ascuns în turnul lui stelar.
Cu-atît mai mare e cu cît mai mic
s-a fost făcut, din multa lui iubire,
să scape-o lume scoasă din nimic
de stricăcioasa firii nărăvire:
aşa-i pe veci de-al nostru şi cu noi
că fără el rămînem sîmburi goi.
FECIOARĂ
De-atîta frumuseţe
rămîne visul greu
şi gata să te nască
pe limba lui mereu,
iar vremea nu
răzbeşte cu valul ei să-ţi ude
sfioasa gingăşie a
cărnurilor crude.
Suavă sui spre
raiul ce-aşteaptă înapoi
să te întorci, cu
noaptea pe umerii tăi goi,
cu stelele în plete
şi luna în priviri,
vecia legănînd-o pe
gleznele subţiri.
Tu mai presus de
îngeri chemată eşti să fii
şi să răsfeţi
lumina cu coapsele mlădii,
iar firea să se
facă pariu ceresc în tine,
sub
tainica umbrire a dragostei divine,
căci Dumnezeu, cît
este în cerul lui de mare,
ar vrea mereu să-şi
afle din tine întrupare.
Răzvan
CODRESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu