duminică, martie 25, 2012

INTERMEZZO LIRIC: JUXTA CRUCEM (II)

SUMARUL BLOGULUI



CÎNTECUL JIDOVULUI RĂTĂCITOR

Nu pribegia-i crucea mea cea mare,
ci nemurirea-n trup şi în păcat:
atîtea veacuri cîte le-am umblat
ca nişte-obezi mi-atîrnă de picioare.

Şi ce-am făcut, la urma urmei, oare?
Că de mai marii mei am ascultat?
Că una-am fost cu neamul meu damnat?
Că-n Iahve am crezut cu-ncrîncenare?

Şi-acum mă arde-n ochi privirea lui,
cînd de sub cruce mi-a rostit osînda…
Să fie-aceasta firea sa, preablînda,
iubirea sfîntă dată-n dar oricui?!
L-aş întreba, cînd cică iarăşi vine:
s-a răstignit cumva şi pentru mine?


CÎNTECUL TÎLHARULUI PE CRUCE

Pe oameni n-am putut să-i mai înşel,
nici morţii nu ştiu cum să-i scap din gheare,
dar poate că nebunul ăsta are
vreun paznic sus sau vreo putere-n el…

Mă uit cum stă pe cruce spînzurat
şi parcă-o taină-n spinii frunţii poartă…
Ce-ar fi să-mi ispitesc cumplita soartă
pe mîna lui, de-o fi adevărat?...

Încerc să-i spun ceva, dar nu mai vor
nici buzele, nici limba să mă lase…
E prea tîrziu şi stau la rînd să mor…
Dar el deodată genele frumoase
şi le ridică molcom către mine
şi-mi spune trist, pe limba morţii: „Bine”.


POST-SCRIPTUM

„E lemn spurcat, cu dîre-n el de sînge:
să-l arzi şi-n foc, şi tot ar fi păcat!
Rămîie pe Golgota îngropat,
că doar ţărîna toate-n ea le strînge.

Cît despre stîrvuri, puie-se-n morminte,
dar grijă-aveţi de-acela care zise
că-n el se împliniră cele scrise,
să nu vi-l fure cei stricaţi la minte.

Căci de vor zice: «Nu-i, ci-a înviat!»,
şi îi vor crede gloatele grămadă,
blestem cumplit pe cap o să ne cadă
şi veacuri vom avea de îndurat!”.
Dar n-au scăpat de ce le fuse frică:
de-atunci din groapă-ntruna Se ridică.


CRUCEA IUBIRII

A fi un timp şi-a nu mai fi pe urmă
e cel mai greu blestem pe capul firii,
căci dacă totul trece şi se curmă,
nu-i vis mai crud ca patima iubirii.

Iubirea dacă nu e veşnicie,
cu duhul şi cu carnea ei cu tot,
e suferinţa noastră cea mai vie
cînd şerpii morţii capetele-şi scot.

Aici e poate taina ta cea mare
şi rostul crucii tale, neştiut
de noi, ce nu vom fi nicicînd în stare,
chiar dacă nu te-am vinde cu-n sărut,
să ne-mpăcăm că dragostea ne moare
şi c-o vom lua cîndva de la-nceput.

Răzvan CODRESCU

Mai puteţi citi pe acest blog:

 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire