ACATISTUL BUNEI VESTIRI
Mucenicul Daniil Sandu Tudor
(Afteia-Alba, pangar)
Acest acatist tîrziu al poetului mucenicit al Rugului Aprins, mort în temniţa comunistă de la Aiud (în toamna lui 1962), este reprodus mai jos – în întîmpinarea praznicului de diminică 25 martie 2012 – din volumul: Ieroschimonahul Daniil de la Rarău (Sandu Tudor), Acatiste. Acatistul Sfîntului Dimitrie cel Nou, Acatistul Sfîntului Ioan Bogoslovul, Acatistul Sfîntului Calinic de la Cernica, Acatistul Rugului Aprins, Acatistul Bunei Vestiri, apărute cu binecuvîntarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, prima ediţie integrală, îngrijită de Alexandru Dimcea şi Gabriela Moldoveanu, Editura Christiana, Bucureşti, 2009 (volumul, splendid ilustrat, se găseşte încă în librării, sau poate fi comandat telefonic, pentru a fi primit prin poştă, de la S.C. Supergraph S.R.L, Str. Ion Minulescu 36, sector 3, Bucureşti, cod 031216; tel.: 021/3206119; fax: 021/3191084; e‑mail: editura@sophia.ro). Au fost păstrate, în textul acatistului, ortografia şi punctuaţia autorului (conform manuscrisului aflat în posesia profesorului Alexandru Dimcea).
La finalul postării am reprodus şi partea introductivă – despre specia poetică religioasă a acatistului în general – din textul-prefaţă al ediţiei, intitulat „Seamă de cuvinte” şi semnat Sandu Tudor însuşi (1942). În acest din urmă text, pentru postarea de faţă, am actualizat ortografia şi am optimizat punctuaţia.
Reamintesc, cu acestă ocazie, că anul acesta, în noiembrie, se împlinesc 50 de ani de cînd autorul acatistului a primit cununa muceniciei. (R. C.)
Sorin Dumitrescu, Buna Vestire (acuarelă)
ACATISTUL BUNEI VESTIRI
Condac I
Ţie, Doamnă Apărătoare
a Oştilor Conducătoare,
ca Uneia care,
izbăvitu-ne-ai dintru cumplite nenorociri
la izbânda aceasta
Ţi-aduc mulţămiri
eu, ţarigradul Tău,
Născătoare de Dumnezeu!
Dar, ca Aceea ce ai nebiruită tărie,
întru toată primejdia ne dă izbăvire
ca să strigăm Ţie:
Bucură-Te Tu Mireasa cea fără de mire!
Icos I
Şi un Înger întâi rânduit
din cer s-a fost solit,
Născătoarei de Dumnezeu să glăsuiască:
Bucură-te!
Şi deodat',
la zicerea lui netrupească,
Doamne, el seama şi-a dat
că vei fi întrupat
şi lângă Dânsa a stat
şi unele ca acestea a strigat:
Bucură-Te Cea prin care bucuria răsare
Bucură-Te Cea prin care blestemul cade-n pierzare
Bucură-Te că eşti Adamului căzut chemarea
Bucură-Te că eşti lacrimelor Evii alinarea
Bucură-Te Tu Înălţimea cu anevoie de cugetul omului suită
Bucură-Te Tu Adâncimea şi de ochii de înger anevoie zărită
Bucură-Te că Tu eşti Jilţul Celui ce Împărat e
Bucură-Te că Tu porţi pre Cel ce le poartă pre toate
Bucură-Te Tu Steaua care pre Soarele mărturiseşti
Bucură-Te Tu Pântec al Întrupării dumnezeieşti
Bucură-Te Cea prin care Făptura se înnoieşte
Bucură-Te prin Care prunc Zămislitorul se zămisleşte
Bucură-Te Tu Mireasa cea fără de mire!
Condac II
Şi văzându-se pre sine Sfânta-n neprihănire
zice lui Gavriil cu îndrăznire:
Înţelegerea-străină a cuvântului tău
se arată să fie prea grea
să o poarte sufletul meu!
Cum de dai mie a vestire
de Naşterea
cea fără de sămânţă în zămislire
strigând: Aliluia!?
Icos II
Şi Înţelegerea-neînţeleasă, Fecioara cercând să desluşească
către Cel ce venea să-i slujescă
a prins să vorbească:
Din coapsă nicicum întinată
spune-mi cum se poate vreodată
fiu să se nască?
Către care de răspuns înspăimântat
El însă aşa a strigat:
Bucură-Te Tu Tainiţă a sfatului de netălmăcit
Bucură-te Credinţa celor ce tăcerea au râvnit
Bucură-Te Tu Pârga de minuni ale Hristosului
Bucură-Te Tu Rădăcină a dogmelor Lui
Bucură-Te Scară din slăvii lui Dumnezeu pogorământ
Bucură-Te Pod la cer ce treci pre cei de pre pământ
Bucură-Te Uimirea îngerilor spre înmulţită vorovire
Bucură-Te Rănirea dracilor întru jeluire
Bucură-Te că ai zămislit Lumina-n chip tăinuit
Bucură-Te că tâlcul Tău nimănui n-ai dezvelit
Bucură-Te Preaprisosire peste mintea înţelepţilor
Bucură-Te Strălimpezire întru cugetele drepţilor
Bucură-Te Tu Mireasa cea fără de mire!
Condac III
Puterea Prea-Înaltului atunci a umbrit
peste Aceea ce de nuntă nu s-a ispitit
întru zămislire.
Iară pântecele Ei cu bună-rodire
Ea-l face arătare,
precum ţarina mult-desfătătoare,
tuturor ce voiesc să secere mântuire,
spre a cânta
în acest chip: Aliluia!
Icos III
Şi Fecioara coapsa având
de Dumnezeu cuprinzătoare
spre Elisabeta a venit alergând.
Iar pruncul aceleia îndată înţelegând
dintru a Ei îmbrăţişare
bucuratu-s-a şi întru săltări
ca-ntr-o zburdare de cântări
a zis către Cea-Născătoare:
Bucură-Te Viţă a vlăstarului ce veştejire nu are
Bucură-Te Agonisirea cea de roadă fără de stricare
Bucură-Te Ceea ce-L lucrezi pre Lucrătorul de oameni iubitor
Bucură-Te că odrăsluieşti pe-al vieţii noastre Odrăslitor
Bucură-Te Glia care creşte belşugul milostivirii
Bucură-Te Masa ce stoleşte bogăţia neprihănirii
Bucură-Te Ceea ce-nfloreşti pre Livada desfătării
Bucură-Te că sufletelor găteşti pre limanul alinării
Bucură-Te Tămâie bună de a fi primită rugăciune
Bucură-Te Tu Curăţia pentru întreaga Lume
Bucură-Te a lui Dumnezeu spre muritor bunăvoire
Bucură-Te a muritorilor la Dumnezeu îndrăznire
Bucură-Te Tu Mireasa cea fără de mire!
Condac IV
Vifore îndoioase de gând
la lăuntru având în ispită
Iosif înţeleptul
când
pre Tine Cea nenuntită în sine Te-a judecat.
Şi pre Tine cea nevinovată
el te-a bănuit
că ai nunta furată.
Dar dacă s-a fost înştiinţat
că este din Duhul Sfânt Însuşi plămădirea Ta
zis-a şi el: Aliluia!
Icos IV
Şi auzit-au păstorii pre Îngeri proslăvind
arătarea Hristosului în trup.
Şi, ca la un Păstor spre El sârguind,
Îl văd ca pre un miel neprihănit
la pântecul Mariei păscând;
pre care preaslăvind-o, au grăit:
Bucură-Te Maica Celui ce e şi mielul şi păstorul
Bucură-Te că Tu eşti oilor cuvântătoare Ocolul
Bucură-Te că eşti vrăjmaşilor nezăriţi Încătuşarea
Bucură-Te că eşti uşilor de Rai Descuietoarea.
Bucură-Te că ale cerului cu-ale pământului sărbătoresc
Bucură-Te că pământeştile cu cereştile dănţuesc
Bucură-Te că pentru apostoli Gură eşti neamuţită
Bucură-Te a mucenicilor Cerbicie nebiruită
Bucură-Te Temeiul tare cel întru credinţă
Bucură-Te străvezitoarea harului Cunoştinţă
Bucură-Te Cea prin care iadul s-a deşertat
Bucură-Te Cea prin care cu Slava ne-am îmbrăcat
Bucură-Te Tu Mireasa cea fără de mire!
Condac V
Stea drumuită de Dumnezeu
privind-o Magii mereu
pre a ei dâră de lumină umblară
şi ca de o făclie de dânsa ţinând
ei căutară
pre tarele Împărat.
Şi ajungând
pre Cel neajuns
s-au bucurat,
de au strigat: Aliluia!
Icos V
Fiii Caldeilor aşa
întru mâinile Fecioarei au privit
pe Cel ce pre oameni cu mâna i-a zidit.
Şi pre Acesta cunoscându-L Stăpânul a fi
măcar că o faţă de rob El purta
cu daruri grăbitu-s-au Lui a sluji
iar Celei blagoslovite a striga:
Bucură-Te Maica Luceafărului fără de culcare
Bucură-Te Tu Auroră de tainică înziuare
Bucură-Te că ai stins cuptorul înşelăciunilor
Bucură-Te că aprinzi pe păstrătorii tainelor
Bucură-Te că din domnire izgonit-ai pre neomenosul stăpânitor
Bucură-Te că pre Hristos L-ai dovedit Domn de oameni iubitor.
Bucură-Te că de slujirea păgânească ne-ai slobozit
Bucură-Te că de faptele cele spurcate ne-ai curăţit
Bucură-Te că închinarea către foc o ai încetat
Bucură-Te că de ale patimii văpăi ne-ai scăpat
Bucură-Te dreptar credincioşilor spre înţelepţire
Bucură-Te a neamurilor toate înveselire
Bucură-Te Tu Miresa cea fără de mire!
Condac VI
Şi acei vestitori
de Dumnezeu purtători
prea-înţelepţi fiind
înturnatu-s-au la Vavilon
proorocia despre Tine desăvârşind.
Şi pre Tine mărturisindu-Te tuturor
Hristos,
pre Irod l-au lăsat ca pre un mincinos
ca pe acel ce nu ştia
să cânte: Aliluia!
Icos VI
Şi cu strălucirea Adevărului peste Egipet luminând
întunecimea minciunii Tu ai alungat.
Că idolii toţi de-acolo s-au dărâmat
puterea Ta, Mântuitorule, neîndurând.
Iară cei ce de aceştia s-au fost lepădat
spre Născătoarea de Dumnezeu au strigat:
Bucură-Te Ceea ce eşti omenirii întremarea
Bucură-Te Ceea ce eşti pentru duhuri sfărâmarea
Bucură-Te Ceea ce ai călcat a înşelăciunii ademenire
Bucură-Te c-ai dat în vileag a idolilor amăgire
Bucură-Te marea ce înghite pre Faraonul fără faţă
Bucură-Te piatra ce adapă pre însetaţii de viaţă
Bucură-Te columna de foc ce-ntuneric călăuzeşti
Bucură-Te al Lumii Coperământ ce decât norul mai larg eşti
Bucură-Te Tu hrană ce ţii locul de mană
Bucură-Te slujitoarea înfermecărilor de neprihană
Bucură-Te că eşti nouă şi Ţara de făgăduire
Bucură-Te din care vin miere şi lapte-n prisosire
Bucură-Te Tu Mireasa cea fără de mire!
Condac VII
Şi când Simeon să se mute a vrut
dintru acest amăgitor veleat
lui ca un prunc i Te-ai dat.
Dară Tu i Te-ai făcut
cunoscut
şi Dumnezeu desăvârşit.
Pentru aceea el s-a uimit
de toată înţelepciunea Ta
de negrăit
şi a strigat: Aliluia!
Icos VII
Arătatu-ne-a făptura cea nouă
arătându-Se Făcătorul şi nouă
celor ce a Lui facere suntem.
El răsărind fără sămânţă din pântec
şi păzindu-l pre acesta precum a fost întreg
ca noi minunea văzându-i
să o lăudăm pre Dânsa, strigându-i
Bucură-Te Tu floare a nestricării
Bucură-Te înstemare a înfrânării
Bucură-Te Ceea ce pre Chipul învierii L-ai lucit
Bucură-Te Ceea ce pre viaţa îngerească o ai ivit
Bucură-Te Pomul cu fruct luminos din care cucernicii se-ndestulează
Bucură-Te Copacul înfrunzit şi umbros sub care cei mulţi adăstează
Bucură-Te Cea care rătăciţilor le-ai născut pre Cel Îndrumător
Bucură-Te Cea care robiţilor le-ai născut pre Cel Dezrobitor
Bucură-Te a Dreptului Judecător Îmbietoarea
Bucură-Te Tu a mult-greşiţilor Iertarea
Bucură-Te Tu Haina celor goi în semeţire
Bucură-Te Iubirea ce biruieşte orice dorire
Bucură-Te Tu Mireasa cea fără de mire!
Condac VIII
Stranie naştere văzând
să ne înstrăinăm de la lume
mintea la Cer strămutând.
Că de aceea Prea-Înaltul Dumnezeu
pre pământ S-a arătat
om prea-plecat
vrând ca să tragă spre înaltul Său
pre acei ce vom striga Aliluia!
Icos VIII
El a fost la ceia de jos, tot şi fără cusur;
iar la ceia de sus, nicicum depărtat,
Cuvântul cel nescris împrejur.
Că-n dumnezeiască pogorâre S-a dat
şi nu din vreun loc mutare;
iară Naşterea,
din Fecioară, de Dumnezeu primitoare,
care aude acestea:
Bucură-Te Începătoarea Dumnezeului neîncăput
Bucură-Te Tu Ivăr al tainei fără-început
Bucură-Te Auzita cu nepricepere a necredincioşilor
Bucură-Te Mărirea fără ştirbire a evlavioşilor
Bucură-Te Căruţa cea sfântă a Celui pre Heruvimi
Bucură-Te Adăpostul prea ales a Celui pre Serafimi
Bucură-Te Ceea ce protivnicele îndelaolaltă ai îmbinat
Bucură-Te Ceea ce fecioria şi naşterea ai împăcat
Bucură-Te prin care călcarea poruncii s-a dezlegat
Bucură-Te prin care Edenul ni s-a descătuşat
Bucură-Te Tu Cheie a lui Hristos de împărăţire
Bucură-Te a veşnicelor daruri Nădăjduire
Bucură-Te Tu Mireasa cea fără de mire!
Condac IX
Toată a Îngerilor fire
a stat a uimire
de lucrul cel mare
al Întrupării Tale.
Că pre Cel neapropiat
ca un Dumnezeu şi Domn
văzutu-L-au om
la toţi apropiat
cu noi îndeavalmă trăind
şi de la noi toţi auzind: Aliluia!
Icos IX
Pe ritorii cei mult-vorbitori
noi îi vedem că-au rămas
despre Tine Născătoarea de Dumnezeu
ca nişte peşti fără de glas.
Că a ne spune
nu s-au priceput
cum şi fecioară a rămâne
şi a naşte ai putut.
Iară noi ca de o taină ne minunăm
şi Ţie cu încredinţare strigăm:
Bucură-Te a înţelepciunii lui Dumnezeu Cămară
Bucură-Te a rânduielelor Sale Comoară
Bucură-Te Ceea ce-nvederezi pre filozofi că nu au minte
Bucură-Te Ceea ce ruşinezi pre meşteşugarii de cuvinte
Bucură-Te că întrebătorii cei isteţi s-au zăpăcit
Bucură-Te că năucitorii cu erezuri s-au veştejit
Bucură-Te că iţele vorbirii Atineilor ai rupt
Bucură-Te că Tu mrejele năerilor le-ai umplut
Bucură-Te Ceea ce ne-ai tras din fără fund de neştiinţă
Bucură-Te că pre mulţi Tu îi limpezeşti la cunoştinţă
Bucură-Te Tu Corabia călătorilor spre mântuire
Bucură-Te Tu Ţărmul de peste a vieţii vălurire
Bucură-Te Tu Mireasa cea fără de mire!
Condac X
Să mântuiască Lumea voind
Împodobitorul tuturora
către dânsa a venit,
de Sine Însuşi făgăduit,
şi ca un Dumnezeu, Păstorul El fiind,
omeneşte ca noi S-a închipat.
Că, în asemănare chemând pre cel asemănat,
să ne audă pre noi Dumnezeu
într-un: Aliluia!
Icos X
Zid al fecioarelor eşti, Fecioară de Dumnezeu Născătoare,
şi-al tuturor celor ce spre tine au grăbit.
Că Acela Carele cerul şi pământul le-a zidit
prea curată pre tine a gătit,
în pântecul tău de S-a sălăşluit
şi Ţie pre toţi învăţând a striga:
Bucură-Te turla înfecioririi
Bucură-Te Tu portiţă a izbăvirii
Bucură-Te Începătoarea prefacerii înţelepţeşti
Bucură-Te Aducătoarea de bunătăţi dumnezeieşti
Bucură-Te că preschimbi pe cei păcatului plămădiţi
Bucură-Te că iscuseşti pre cei de minte jefuiţi
Bucură-Te că pre stricătorul de cugete ai abătut
Bucură-Te că pre semănătorul vârtuţii ai născut
Bucură-Te iatac al nunţii ce nu s-a prihănit
Bucură-Te că Domnului pre credincioşi ai unit
Bucură-Te că din fecioare singură la Prunc ai fost buna hrănire
Bucură-Te a sufletelor sfinte chilia de împodobire
Bucură-Te Mireasa cea fără de mire!
Condac XI
Sfinte Împărate!
De-am aduce Ţie psalmi şi cântări
la număr întocmai ca nisipul din mări
prin vrednicia noastră nimic nu plinim;
că se biruie această toată cântare
care să tindă ar vrea
către multa mulţime a milelor Tale
ce-ai dat-o celor ce rostim: Aliluia!
Icos XI
Lumânarea cea de lumină primitoare
celor din întuneric în arătare
o vedem pre Sfânta Fecioară.
Că aprinzând întru sine flacăra netrupească
pre toţi îndrumează
întru cunoaşterea dumnezeiască
Ea Ceea care
cu raza minţii ne luminează
de se cinsteşte cu această chemare:
Bucură-te Tu mijirea duhovnicescului Soare
Bucură-te sclipirea de zi fără-nserare
Bucură-te Tu fulger ce prin suflete străluminezi
Bucură-te că pe vrăjmaşi cu un tunet spăimântezi
Bucură-te că din Tine suit-a Răsăritul orbitor
Bucură-te că-ai izvorât pre Râul în multe ape curgător
Bucură-te Ceea ce iconeşti în chip de Scăldătoare
Bucură-te că ne nălbeşti de-a păcatelor întinare
Bucură-te Tu baia ce învăţătura ne curăţeşte
Bucură-te Tu potirul ce bucuria ne împărtăşeşte
Bucură-te mireazma lui Hristos cea cu bună mirosire
Bucură-te încântare a tăcerii întru sfântă răpire
Bucură-te Tu Mireasa cea fără de mire!
Condac XII
Har vrând să dăruiască
la datoriile de demult,
Dezlegătorul a toată vina omenească
singur S-a petrecut
către cei ce de la dar s-au depărtat.
Şi aşa El zapisul au spart
ca pre toţi să îi audă într-un săltat Aliluia!
Icos XII
Naşterea noi toţi de o cântăm
ca pre Biserica însufleţită Te lăudăm,
pre Tine,
Născătoare de Dumnezeu.
Că sălăşluindu-Se-n pântecul Tău
Domnul ce în palmă pre toate le ţine
El a sfinţit, El a mărit, El a-nvăţat
pre toţi să Te strige curat:
Bucură-Te Tu Cortul Dumnezeului Cuvântul
Bucură-Te Tu Sfânta mai presus de tot Sfântul
Bucură-Te Tu Chivot sub a Duhului înaurire
Bucură-Te Tu Visterie a Vieţii fără sfârşire
Bucură-Te coroana nestimată a împăraţilor evlavioşi
Bucură-Te lădiţa prea cinstită a Ierarhilor cuvioşi
Bucură-Te Tu Stâlpul Bisericii cel neclătit
Bucură-Te Tu Zidul Împărăţiei de nezdrobit
Bucură-Te Cea prin care izbânzile se preamăresc
Bucură-Te Cea prin care duşmanii se umilesc
Bucură-Te a trupului nostru tămăduire
Bucură-Te a sufletului nostru mântuire
Bucură-Te Tu Mireasa cea fără de mire!
Condac XIII
O, Maică prea mărită
ce născut-ai pre Cuvântul
cel mai Sfânt decât tot sfântul
primind acu această dăruită
ne izbăveşte
din orice ispită
şi ne slobozeşte
dintru Muncirea ce va să fie
pre toţi cei ce Îţi cântăm Ţie: Aliluia!
Integrala (coperta 1)
SANDU TUDOR DESPRE
POEZIA RELIGIOASĂ A ACATISTELOR
Acatistul este o mare cîntare duhovnicească, tipică evlaviei creştin-răsăritene. Dintre toate măreţele solemnităţi de la curţile crăieşti ale Ţarigradului, poate cea mai măreaţă, mai impunătoare era tocmai această slujbă a „Imnului Acatist”, care în greceşte înseamnă „sfîntul cîntec în picioare”. Nici luminatul Împărat nu putea să se abată de la canon şi să se aşeze cumva jos în vremea zicerii lui.
La auzirea lui trebuie să rămîi neclintit, drept ca o lumînare care arde în încremenită slăvire. Acatistul face parte din mistica liturgică, din ceea ce se cunoaşte în Ortodoxie prin „închinare neîntreruptă” sau „slăvire neîncetată”. Acatistul se presupune că nu încetează niciodată, se reînnoieşte mereu.
Dragostea suprafirească te mistuie ca foamea şi ca setea şi vrei să vezi încă din această viaţă faţa cea veşnică a Lumii? Îngenunche, închină-te, dar, mai ales, încremeneşte întru curată aţintire, uitându-te şi limpezindu-te de tine însuţi, fără întrerupere cîntînd marea ei sfinţenie.
Imnul acatist este una din aceste scări în duh, ce îţi dă putinţa să urci pînă acolo, pînă la acea zare la care poate să scoboare peste tine Vedenia, fără a se strica şi fără a se prihăni prin aceasta.
Cum spunea un bătrîn schimonah din Muntele Athonului, el e „roată heruvică de cîntec şi smerenie” care suie, suie mereu.
Arşi de năzuirea aceasta mistică, împăraţii, domnii şi voievozii de altădată ţineau să ia parte la slujbele de acatist. Se aduna în paraclisul palatin Curtea împărătească bizantină, cu toată strălucirea şi bogăţia sa fastuoasă de aur şi pietre nestimate, şi petrecea o zi întreagă întru repeţirile şi înălţările prin cîntec şi mireasmă ale acestei frumuseţi liturgice.
Imn de o largă respiraţie sau, mai bine, o întreagă imnologie, acatistul e un ciclu împlinit de poezie religioasă. El e un fel de total, adunat ca un inel neîntrerupt de cîntece, şi care se întoarce în el însuşi ca să curgă la nesfîrşit, pe rînd depănînd: cîntări dramatice ce se împletesc cu alte cîntări epice şi legate între ele cu litanii pur lirice.
Măreţia şi măiestria lui e îndoită: una, din afară, de sunet şi culoare bine măsurată; cealaltă, lăuntrică, de descoperire şi tîlc dogmatic.
Închis în tiparul unui canon aspru şi dinainte hotărît în cele mai mici amănunte, desăvîrşirea aceasta formal rece, ca precizia unui misterios cristal, e, de fapt, numai un fel de a stăpîni şi ordona aprinderile spirituale ce trebuie să izbucnească din inimile noastre. Dar în acelaşi timp imnul acatist se arată şi ca un cerc de foc şi de flăcări al tuturor avînturilor noastre încordate, prin care evlavia se scrie şi creşte mereu în jurul unei vieţi sfinte, care a fost aleasă din firidele calendarului, ca să ne stea în faţă nouă, drept izvod de îndumnezeire.
Astfel, acatistul în întregul său e un fel de savantă împreunare de înţelesuri mistice şi muzicale, care pătrunde şi se repetă la adînc, în rînduiala de amănunt a sumei, a cumpănirii părţilor şi pînă a fiecărui stih în parte.
Aşa, după un „condac” – ceea ce în elineşte înseamnă iatac –, după această scurtă rugăciune intimă, ce totdeauna e un dramatic dialog cu Dumnezeu, urmează fără abatere un „icos” – adică monument –, bucată imnologică mai mare şi narativă, şi care la rîndul ei se încheie cu o litanie, cîntec de laudă. Ritmul acesta, de trei feluri de imnuri, creşte de douăsprezece ori de-a lungul vieţii întregi a sfîntului sau sfintei căruia îi e închinat acatistul, îmbinîndu-se într-un tot nedespărţit. Cele douăsprezece cicluri interioare o dată terminate, acatistul se începe iară de la capăt, şi aşa pururea, la nesfârşit, către starea de răpire.
Se atinge astfel dumnezeiescul, unicul, tainicul, între marginile unui şir de cîntece, cu toate că la arătare imnul acatist pare numai un prilej de laudă, cuvîntul de hram al unui anume sfînt cuvios, chiar foarte neînsemnat.
Fără îndoială, nimeni nu poate să primească şi să înţeleagă, necum să încerce o bucurie, sorbind din acest fel de poezie, dacă nu a fost niciodată chinuit de foamea şi setea contemplării…
Integrala (coperta 4)
Mai puteţi citi pe acest blog:
publicat de Răzvan Codrescu @ 01:00
0 comentarii
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire