joi, martie 22, 2012

S.O.S.: "IEFTINIREA" VIEŢII

SUMARUL BLOGULUI

Am primit şi dau mai departe…


ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA
Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucureşti
Tel. 0745.783.125


IEFTINIREA VIEŢII

Este indiscutabil că viaţa fiinţei umane se ieftineşte. Ironic şi paradoxal, o ieftineşte societatea modernă fundamentată pe “drepturile omului” şi multele convenţii internaţionale care proclama “dreptul la viaţă” al fiinţei umane. Dovezile ieftinirii sunt multe, iar secolul in care nu demult am intrat nu pare deloc de bun augur pentru valoarea ei. Într-un fel, parcă ne intoarcem în timp, la vremurile necivilizate cind oamenii îşi pierduseră respectul faţă de viaţă, cînd viaţa a fost devalorizată, iar atrocităţile comise împotriva ei au fost nenumărate. Într-un cuvînt, istoria, pare-se, se repetă.
Cine a auzit de Kaieteur Falls, cea mai înaltă cascadă din lume, aflată în Guyana, lîngă Venezuela? E locul în care amerindienii obişnuiau să-şi omoare bătrînii care nu se mai puteau întreţine singuri. Ajunşi la 50 de ani, bărbaţii care nu mai puteau vîna sau pescui erau puşi într-o canoe, duşi la Kaieteur Falls şi împinţi în torentul cascadei, spre moarte. Li se spunea că dincolo de cascadă se află “plaiurile fericite de vînătoare”, unde vor vîna veşnic şi cu uşurinţă. Europenii au eliminat practica aceasta barbară, învăţindu-i pe localnici că viaţa umană are valoare.
Din nefericire, lumea contemporană parcă se îndreaptă din nou în aceeaşi direcţie. La începutul vieţii îi lipsim pe copiii nenăscuţi de dreptul la viaţă, prin avorturi, iar spre sfîrşitul ei începem să facem la fel, prin eutanasie sau sinucidere asistată, cu cei în vîrstă care nu se mai pot întreţine singuri, fie din motive fizice, fie din motive psihice.
Încă din veacul al XVIII-lea economiştii ne spuneau că există o aşa-numită lege a valorilor: legea cererii şi ofertei, conform căreia valoarea sau preţul unui produs tinde să scadă sau să crească proporţional cu cantitatea lui. Altfel spus, cu cît cantitatea unui produs e mai mare, cu atît preţul lui tinde să scadă. Adică se ieftineşte. Aşa, se pare, e şi cu fiinţa umană. Ni se spune că sîntem prea multe fiinţe pe planetă (7 miliarde), că resursele planetei pentru menţinerea în viaţă a acestui număr crescînd de oameni descresc şi că, în consecinţă, ceva trebuie făcut. Mijloacele propuse, însă, contravin celui mai fundamental drept al fiinţei umane – dreptul la viaţă şi la demnitatea ei. Metodele de reducere a populaţiei, se zice, trebuie legalizate şi declarate şi ele, la rindul lor, drepturi ale omului: avortul în primul rînd, apoi infanticidul, impunerea de taxe speciale părinţilor care au mai mult de doi copii, eutanasierea şi libertatea de sinucidere după voie. Pe lîngă ele, se încurajează şi proliferarea modurilor de viaţă alternative, care suprimă procrearea, inclusiv eliminarea căsătoriei şi a familiei.

SPUNEŢI NU AVORTULUI, EUTANASIEI, HOMOSEXUALITĂŢII !

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire