TREPTELE ÎNVIERII

SUMARUL BLOGULUI 

INDICE DE NUME

Pregătirea noastră pentru întîmpinarea Sărbătorii celei mai luminoase a Creştinătăţii, Învierea (Paştile) Domnului nostru Iisus Hristos, converge în timpul Săptămînii Mari (a Pătimirilor Domnului) spre Duminica Învierii. Urcuşul nostru duhovnicesc prezintă acum o asprime deosebită. Nevoinţa noastră ascetică din vremea Postului Mare reprezintă, de fapt, jertfa noastră pentru Hristos, participarea noastră mistică la Jertfa lui Hristos şi, totodată, la Învierea Lui. 

1. Postul (înfrînarea de la mîncare şi nu numai) ne îndeamnă la o osteneală mai mare, la o ajunare pînă după slujba de seară. Această renunţare mai mare la plăcerile trupului ne ajută şi pe noi să luăm aminte la Pătimirile Domnului nostru Iisus Hristos răbdate de bunăvoie pentru mîntuirea noastră. Postul acesta trupesc ne limpezeşte şi ne întăreşte starea de pocăinţă purificatoare atît a trupului, cît şi a sufletului. 

2. Spovedania este şi ea pregătitoare a sărbătorii Învierii. Procesul învierii noastre din păcat, al tămăduirii şi înnobilării noastre sufleteşti şi trupeşti ne angajează integral într-o relaţie personală cu Dumnezeu. Mărturisirea păcatelor reprezintă condiţia esenţială a iertării dumnezeieşti. Dar această mărturisire trebuie făcută în prezenţa celor care au primit misiunea şi puterea de la Mîntuitorul Însuşi de a lega şi dezlega păcatele oamenilor: Apostolii şi urmaşii lor, Preoţii şi Episcopii.  Creştinii fac de obicei, spre sfîrşitul Postului Mare, o spovedanie generală, prin care îşi readuc aminte de  păcatele şi neputinţele trecute şi acoperite de mila şi iertarea lui Dumnezeu. E şi pentru întreţinerea stării de smerenie a lor. Dar, în cazul unei vieţi duhovniceşti mai sporite, Taina Spovedaniei premerge obligatoriu Sfintei Împărtăşiri, ca o etapă pregătitoare, aşa cum este şi postul. 

3. Rugăciunea personală mai intensă face şi ea parte din pregătirea sărbătorii Paştilor. În limba ebraică Pesah, iar în greceşte Pasha, cuvîntul Paşti înseamnă „trecere”. Sărbătoarea Paştilor are în Ortodoxie sensul trecerii nu din Egipt în Pămîntul Făgăduinţei (eveniment important şi sărbătoare de căpătîi în istoria poporului iudeu), ci trecerea noastră din ţinutul robiei (păcatul – Egiptul cel duhovnicesc) în ţinutul mîntuirii (viaţa virtuoasă în Hristos – Împărăţia făgăduită). În rugăciune, creştinul trăieşte experienţa vieţii veşnice, a trecerii de la moarte (a minţii) la viaţă. Unirea înţelegătoare cu Dumnezeu prin rugăciune este neapărat necesară învierii noastre din moartea păcatelor şi a egoismului. 

4. Rugăciunile liturgice (slujbele bisericeşti) sînt mai lungi, mai mult împodobite cu pasaje din Sfînta Scriptură, în primele trei zile ale Săptămînii Mari, la slujba Ceasurilor, citindu-se aproape integral cele patru Evanghelii. În fiecare seară a Săptămînii Mari au loc Deniile (slujbe de utrenie, mai exact), care conţin la finalul lor citirea unui fragment din Sfînta Evanghelie, fragmente care surprind întîmplări din viaţa Mîntuitorului Hristos după ce El a intrat în Ierusalim ca un rege aclamat de supuşii săi. Joi seara, însă, este Denia celor 12 Evanghelii, care evocă Patimile Domnului nostru Iisus Hristos, iar în Vinerea Mare se săvîrşeşte Prohodul (plîngerea) Domnului (pentru punerea Lui în mormînt). Scoaterea Sfintei Cruci în centrul bisericii, la Denia din Joia Mare, aminteşte evenimentul Răstignirii Domnului, iar punerea spre închinare, Vineri, a Sfîntului Epitaf (icoana cea mare realizată pe pînză şi reprezentînd punerea Domnului în mormînt) ne face şi pe noi să participăm tainic la acest moment al încheierii vieţii pămînteşti a Mîntuitorului. Tensiunea sufletească a evenimentelor petrecute istoric acum aproape 2000 de ani (Patimile, Răstignirea, Moartea şi Îngroparea Domnului) este foarte frumos actualizată în cultul Bisericii prin slujbele care încununează pregătirea liturgică şi asceza Postului Mare. Întîlnirea noastră cu Hristos are loc progresiv pe parcursul nevoinţei, a întristării lăuntrice care înnoieşte fiinţa omului în vremea Postului, culminînd în ziua cea luminoasă a Învierii. Prin Cruce, prin jertfă, prin osteneala de bunăvoie asumată, înaintăm şi noi spre învierea noastră în Hristos, Cel ce ne susţine şi pe noi cu puterea Sa infinită de Dumnezeu atotputernic şi Dătător de viaţă. Cîntările şi rînduielile de cult ale acestor zile oglindesc foarte frumos această tensiune, această „fericită întristare” a credincioşilor, care umple, în acelaşi timp, inimile noastre, ale tuturor, cu nădejdea învierii şi a vieţii veşnice: „Cînd Te-ai pogorît la moarte, Cela ce eşti Viaţa cea fără de moarte, atunci iadul l-ai omorît cu strălucirea Dumnezeirii; şi cînd ai înviat pe cei morţi din cele de dedesubt, toate puterile cereşti au strigat: Dătătorule de viaţă, Hristoase, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!” (Tropar din Sîmbăta Mare) 

5. În cîntările din slujbele Sîmbetei Mari apare bucuria Învierii lui Hristos, pregătirea şi aşteptarea credincioşilor pentru slăvitul praznic al Paştilor luînd sfîrşit la chemarea: „Veniţi de luaţi lumină!”. Pregătirea noastră pentru sărbătorirea Învierii Domnului se încheie, aşadar, cu privegherea de Sîmbătă noaptea spre Duminică. La miezul nopţii, preotul înalţă o lumînare aprinsă şi-i cheamă pe credincioşi să ia lumină. Iisus Hristos este Lumina lumii, „lumina cea adevărată care luminează pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 9). Apoi se cîntă lin şi melodios: „Învierea Ta, Hristoase Mîntuitorule, îngerii o laudă în ceruri, şi pe noi pe pămînt ne învredniceşte cu inimă curată să Te slăvim”. Citirea Evangheliei după Matei, capitolul 28, stihurile 1-16, ne pune înaintea ochilor minunea cea mare a Învierii lui Hristos, minune care se face începutul unei noi etape a creaţiei, a unei noi zile cosmice, Ziua a Opta. Apoi urmează vestirea cea plină de bucurie şi lumină: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcînd şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!”, cu care începe, propriu-zis, slujba Învierii. Realitatea Învierii lui Hristos Biserica Ortodoxă o trăieşte şi o actualizează atît în cultul liturgic, cît şi în viaţa credincioşilor, care prin Sfintele Taine se unesc şi se aseamănă cu Mîntuitorul Hristos. De aceea cîntă: „Ziua Învierii, popoare, să ne luminăm! Paştile, Domnului, Paştile! Că din moarte la viaţă şi de pe pămînt la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cîntăm cîntare de biruinţă”. Iar o altă cîntare din slujba Învierii spune: „Ziua Învierii! Şi să ne luminăm cu prăznuirea, şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem «Fraţilor!» şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere! Şi aşa să strigăm: «Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcînd şi celor din morminte viaţă dăruindu-le»!”. 

După slujba (utrenia) Învierii, urmează Sfînta Liturghie, iar credincioşii rîvnitori, care s-au pregătit prin post şi rugăciune, se împărtăşesc cu Sfîntul Trup şi Sînge al Mîntuitorului Hristos cel Înviat. Toată viaţa noastră, de fapt, este o pregătire pentru învierea şi viaţa noastră veşnică împreună cu Hristos în Împărăţia Sa. Apoi, în toată săptămîna care urmează, se cîntă Canonul Învierii, al bucuriei, şi de aceea ea se şi numeşte Săptămîna Luminată. 

La miezul zilei de Paşti, în Duminica Învierii, se săvîrşeşte slujba Vecerniei, numită şi „a doua Înviere”, slujbă unică prin faptul că se citeşte Evanghelia în mai multe limbi: greacă, latină, ebraică, slavonă, rusă, bulgară, engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, georgiană etc. Este vorba de răspîndirea veştii că Hristos a înviat la toate neamurile, veste pe care Apostolii au propovăduit-o în lumea întreagă ca adevăr fundamental al credinţei creştine. 

Hristos a înviat din morţi şi ne iradiază puterea Învierii Sale şi nouă în Biserică, unindu-Se cu noi, cei ce ne pregătim zilnic, continuu, pentru această experienţă. Numai finalitatea învierii şi a vieţii veşnice împreună cu Hristos ne dă adevăratul sens al vieţii noastre pe pămînt. Învierea lui Hristos reprezintă începutul creaţiei celei noi a lumii, pentru că ne cuprinde în starea jertfită şi înviată a trupului Său în mod actual pe toţi care credem în El şi în care El Se odihneşte. De aceea Biserica este trupul mistic al lui Hristos şi laboratorul învierii noastre, a credincioşilor creştini. 

Poporul român are multe obiceiuri legate de praznicul Învierii (pelerinaje, ouă încondeiate, colinde etc.), dovedind prin această varietate bogăţia sufletului său adăpat de la izvorul vieţii – Hristos. Îi îndemn pe creştini, şi cu această ocazie, să se bucure de faptul că sînt părtaşi bunătăţilor duhovniceşti ale Ortodoxiei româneşti atît de frumoase, să continue tradiţia strămoşilor noştri, aducînd propria lor contribuţie la îmbogăţirea ei printr-o viaţă curată, înseninată de lumina iubirii lui Hristos şi a semenilor.

Protos. Mihail STANCIU

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Paştele la creştini şi la evrei   
* Prin Patimi spre Înviere. Îndrumar pentru Săptămîna Mare

* Costion Nicolescu: Calea pascală
* Drumul Crucii
* Cele 7 rostiri de pe Cruce
* Viaţa întru înviere
* Înţelesul numelor Celui Înviat
* Tradiţii populare legate de ciclul pascal
* Duminica Tomii sau "Paştele cel mic"
* Icoane pascale
* Evanghelia Învierii (Ioan 1, 1-17 – trei versiuni româneşti)
* Sub semnul Învierii (H. Brauner pentru G. Constantinescu) 
* Paşti şi... Paşti
* Prohodul necenzurat
* Hristos a înviat în inima ta! (Noul cuvînt către tineri al Părintelui Calciu)
* Via Crucis (cu imagini de la Lourdes)
* Sfintele Paşti la Ierusalim (un text de Dr. Martha Bănulescu)
* Cu moartea pre moarte călcînd...
* Sfînta Lumină pascală (un text de Erast Călinescu)
* Lumea Credinţei 118: număr pascal
* Părintele Galeriu: Învierea întru iubire
* Lumea Credinţei 129: număr pascal
* Hristos a înviat! - Adevărat a înviat! 
* Poeții Învierii (un text de pr. dr. Cezar Vasiliu)