sâmbătă, octombrie 20, 2018

RIDENDO CASTIGAT MORES (XC)

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME


joi, octombrie 18, 2018

ÎN APĂRAREA MITROPOLITULUI IOAN AL BANATULUI

SUMARUL BLOGULUI

Am primit și dau mai departe...


Răspuns la scrisoarea deschisă
a deputatului Vasile Popovici
către Mitropolitul Ioan al Banatului

La mai puțin de două ore de la anunțarea rezultatului referendumului pentru familie, tratat cu defetism de către decoctul social românesc, împărțit în tabere ce își serbau victoria ori își înghițeau cu întîrziată demnitate lacrimile, s-au auzit voci căutînd vinovații ce trebuie să răspundă în fața mulțimii instigate. Am remarcat un nume în capul listei vinovaților, un nume ce are o rezonanță de rug aprins, un nume cu rezonanță de stejar, în jurul mîinilor căruia s-a așternut un lanț al acuzării, la fel de greu ca al condamnaților la galeră. Marile talazuri ale amenințărilor cu excluderea din UE au încetat subit, teama că Alianța pentru Familie va deveni partid s-a topit, vuvuzelele și petardele aruncate în timpanul nostru, legate de indecenta sumă cheltuită pentru organizare, din care s-ar fi putut face restul autostrăzii abandonate de Bechtel, spitalele și școlile închise, au încetat, agitatorii de profesie au folosit mașina de fum, reclamele și-au făcut efectul. Circul s-a terminat, iar rezultatul i-a surprins pe toți, mai puțin pe cei care au pregătit minuțios scenariile pentru deturnarea unui moment în care decența putea să își ia revanșa în cartea românească de istorie.
Cineva trebuia să plătească pentru asta, cineva important, al cărui nume e nepătat, pentru ca, o dată cu lovitura în coaste dată corabiei, să fie lovită și pe punte, și catargul ei uman, sprijinul, scripetele de care se lega speranța, să fie smuls și aruncat în adînc.
Scena acestei scrisori deschise parcă e desprinsă dintr-un film antologic, „Țarul”, în regia lui Pavel Lunghin, în care Mitropolitul Filip, interpretat magistral de Oleg Iankovski, e lăsat pe mîna opricinicilor care îi vor reproșa, îl vor condamna și vor executa sentința, în numele țarului. Între Mitropolitul Ioan al Munților și Mitropolitul Filip, personajul din film, există numeroase asemănări de conduită. Le vom analiza pe rînd, la vremea potrivită. Pe fondul comunicării sociale debreiate de informațiile contradictorii și presiunile media, referendumul generat de Coaliția pentru Familie a eșuat într-un banc de nisip, ironii și indiferență, revelînd mai multe aspecte ce au fost ignorate în timp.
Ce anume i-a reproșat Vasile Popovici, semnatarul scrisorii deschise, Mitropolitului Ioan al Banatului?  Faptul de a fi fost printre inițiatorii referendumului, citez, ,,deși rolul dvs. ca ierarh nu e cîtuși de puțin să inițiați legi.Căderea referendumului ar trebui să fie un moment de reflecție profundă – pentru dvs ca și pentru acei preoți care s-au implicat în politică și-n treburi lumești, de aici și din toată țara. Mesajul pe care l-au transmis cetățenii români ieri și azi e clar ca lumina zilei pentru ierarhii bisericii noastre ortodoxe: e momentul renunțării la lux, la iubirea de arginți, la legătura veche cu un partid anume și cu toate partidele. E de multă vreme momentul să uitați de milioanele de la buget. E momentul, Părinte, să redescoperiți creștinismul, care înseamnă iubire necondiționată pentru aproapele, și mai ales pentru aproapele în nevoie. E momentul, Părinte, să vă reîntoarceți la operele sociale, cu modestie și dedicație curată. E momentul, Părinte, o tot repet, să vă lepădați ca de Necuratul de tentația politică. La ora bilanțului nu numai liderii politici trebuie să-și prezinte demisiile, ci și preoții implicați în această făcătură. Dvs. cel dintîi. Să vă luați haina călugăriei și să vă retrageți în meditație și penitență lungă. Mai ales pentru dvs. sună acest îndemn, Părinte, ca Mitropolit al Banatului, naționalist într-o regiune multiculturală, închistat într-o societate locală deschisă la minte, anti-ecumenic într-o Timișoară ecumenică. Să faceți bine, ca inițiator al demersului, să vă puneți întrebarea grea, grea de tot, de unde returnați la vistieria statului cele 35 de milioane de euro, cît ne-a costat fantezia dvs de aventurier în lumea legilor lumești. Și nu uitați: e momentul, Părinte, să vă retrageți la mănăstire, spre iertarea păcatelor și îndreptarea minții!”.

Înainte de a răspunde acestor acuzații, să vedem cine sînt cei doi, acuzator și acuzat, intrați sub lupa analizei. Vasile Popovici, deputat de Timiș PL 93 PAC, ambasador în Portugalia în perioada 2006-2011 și în Regatul Maroc 2011-2016, profesor la Universitatea de Vest Timișoara de literatură franceză. Activitatea sa parlamentară, în cifre, conform siteului cdep.rp al Parlamentului României, în date publice, prezintă 13 luări de cuvînt în 11 ședințe, declarații politice 2, interpelări 17. Cu cinci ani mai mic decît Ioan Selejan, cel către care arată cu degetul.
Cine este acest Ioan, ajuns din vrerea omului și mila Domnului, păstor al Arhiepiscopiei Banatului? Ce anume l-a îndemnat să susțină Coaliția pentru Familie? A fost oare încercarea de fundamentare a familiei, în formula conformă cu Sfînta Scriptură, o îndepărtare de la misiunea sa ca reprezentant al Bisericii?
Vom apela, pentru o ilustrare cît mai elocventă chiar la cuvintele mitropolitului, desprinse din puținele interviuri acordate presei, dar și din bogăția pergamentelor, predicilor, epistolelor, cuvîntărilor ocazionale, referitoare strict la subiectul în cauză: familia creștină românească.
Născut la 16 noiembrie 1951 la Pietrani, Crișana, adică, în ținutul Bihariei, așa cum ne prezenta Alexandru Mitru în Țara Legendelor județul Bihor, în apropierea deloc întîmplătoare a Crișului Negru (ca semn al hainei monahale, de care nu se va despărți nicicînd), e de formație inginer. Biografia sa, însumînd Liceul „Constantin Brîncuși” Oradea 1971, Facultatea de Instalații și Automatizări, 1976, Seminarul Teologic Craiova 1986, Facultatea de Teologie Ortodoxă Sibiu 1990, Institutul Biblic din Ierusalim 1994, cu două doctorate, unul în Studii Biblice și altul în Egiptologie și Orientalistică. La 29 de ani, călugărit la mănăstirea Lainici, din Gorj unde a fost și stareț și a restaurat mănăstirile Tismana, Polovragi, Bucovăț. Ca arhimandrit, a fost Superior al Așezămintelor Românești de la Ierusalim, de unde a fost chemat în țară pentru treapta de episcop. Cuvîntul lui la intronizarea ca Mitropolit denotă nu aroganță, ci contrarul: ,,Eu n-am venit să stau pe tron, ci să slujesc”. Despre sine a spus că este ,,Ioan, cel cu cartea de muncă la Dumnezeu”, ,,Clopotarul unui oraș de aur”, ,,mecanic la trenul veșniciei”, iar reședința episcopală considerînd-o doar o ,,haltă a pelerinajului vieții”, spunînd despre sine că este un simplu lucrător al viei lui Dumnezeu. ,,Şi azi, cînd iau anumite decizii, mă raportez mai mult la codul etic al ţăranului român, cu bunul său simţ, nu la cel al unei aspre şi tăioase legi. Tot vorbim de valori europene, dar, oare, valorile noastre creştine româneşti nu sînt europene, de consistenţă universală?! Cum să le abandonăm pe cele ce vin din ancestral şi să ne îmbrăcăm într-o haină care nu poartă amprenta unei profunde vieţi morale?” (Lăcrămioara Ursa, „Eu n-am venit să stau pe tron. Mitropolitul Ioan, cel cu cartea de muncă la Dumnezeu, în lecția de iubire”, publicat în Renașterea Bănățeană, 29.02.2016).
Mai mult, cu un umor și un comportament amintind de Adeț Anatoli, călugărul portretizat în capodopera cinematografică despre lumea ortodoxă, Ostrov, părintele Ioan, aduce înaintea obștii, firul unei vieți urzite și țesute în jurul lui Dumnezeu. Biografia sa e presărată cu întîlniri abisal radicale cu spațiul transcendent. Lumea satului pe care o evocă are irizații din alt timp și îl obligă să o apere, căci mama și tata îi sînt coloanele de templu la întîlnirea cu destinul. Citez: ,,Încă din secolul al XVIII-lea, în familia noastră erau dieci, mai exact cîntăreţi de biserică. În acea vreme, să ştii să citeşti şi să cînţi poate era mai mult decît o licenţă astăzi. Pe un deal, deasupra casei noastre, era o biserică de lemn, unde cîntau aceşti strămoşi ai mei. În timpul ravagiilor generalului Bucov, cînd peste 150 de biserici şi mănăstiri din Transilvania au fost distruse, nici acest sfînt lăcaş nu a scăpat. Străbunii mei au recuperat o parte din grinzile bisericii şi, ca ele să nu fie profanate, le-au pus în tavanul casei noastre. Pe-alocuri se mai păstrau şi urme de pictură. Aşa că am spus că m-am născut într-o biserică şi, mai înainte de a-mi vedea mama, L-am văzut pe Dumnezeu… în grindă” (Lăcrămioara Ursa, art. cit.).
Cuvîntînd de parcă ar fi continuat istoria românilor în chipuri și icoane a lui Nicolae Iorga, evocă chipul mamei cea care,, m-a învăţat despre Dumnezeu. Încă e o chestiune neelucidată că, de mic, eu stăteam în biserică în strana episcopului. Era singurul scaun liber, în care mă ajuta un om să urc. Pe vremea aceea, femeile aduceau mereu ceva în sîn (un măr, o pară), în speranţa că îşi vor întîlni pe cei din familie, pe nepoţi…Veneau şi la mine rude cu cîte un fruct sau o bomboană, lucru pe care l-am asemănat mai tîrziu cu primirea unui pomelnic. În munţi [la Episcopia Harghitei şi Covasnei – n. r.], am stat foarte puţin în această strană, deoarece cîntam. Poate de cîteva ori în 20 de ani. Chiar m-a întrebat cineva de ce nu ocup acel loc, iar eu am răspuns că mi-am făcut stagiul pe cînd eram mic. Cînd am mers la şcoală, am făcut un pas înapoi, trecînd în strana diecilor”.
A îndrăznit să apere sfînta alianță a părinților cu următorul argument „M-au întrebat unii oameni ce mi-au fost părinţii [fiind convinşi că parcursul lung de studii a avut o bază şi un model acasă – n.  r.], iar eu le-am spus că profesori universitari: mama, de limba şi literatura română, iar tata, de fizică-matematică. Au răspuns că se vede şi, după ce erau convinşi de aceasta, le explicam că părinţii mei au avut şapte clase: mama – patru, iar tata – trei, deoarece pe el l-au dat bunicii, aici, în Banat, să muncească. […] Cînd am absolvit opt clase, i-am spus mamei că mi-ajunge, iar ea, profesor universitar cu patru clase, aflînd despre posibilităţile mele intelectuale, m-a luat într-o dimineaţă, după ce au cîntat cocoşii, pe la 3-4, să mă pregătesc pentru admiterea la liceu. Eram modeşti, nu aveam nici măcar ceas. Totul era după cîntatul cocoşilor, după răsăritul lunii ori al luceafărului de dimineaţă”.
Mai tîrziu a ajuns şi la Ierusalim ,,la un pas de Mormîntul Mîntuitorului, de Drumul Crucii şi la o… pîine de cel despre care se spune că i-ar fi la inimă, Sfîntul Ioan Iacob din pustia Hozevei. Acolo, unde pietrele depun mărturie, Înaltul Ioan Selejan a făcut acea parte de studii pentru sine: Am zis să fac politehnica pentru tata, teologia pentru mama, iar şcoala doctorală pentru mine. Studiul meu era pe epoca primară a creştinismului, coborînd chiar mai jos, spre zona păgînă”. Poate şi datorită acestei aplecări ştiinţifice a ierarhului, majoritatea monahilor călugăriţi în Harghita şi Covasna de ÎPS Ioan poartă nume de sfinţi din acea perioadă, fiind oarecum unice: Teona, Esia, Sositea, Loida, Damaris… „Nimeni nu mai pomeneşte aceşti sfinţi›, spune mitropolitul pus acum în faţa unei alte încercări, aceea de a unge roţile oarecum ruginite ale unei locomotive responsabile de trenul pentru veşnicie al Banatului”.
Însă noi, pentru aflarea profundă a adevărului, nu ne vom opri doar la declarațiile, considerate poate de unii duioase, ale episcopului. Vom cere, în numele celor 35 milioane din contul referendumului, explicații privitor la ce anume a stat la baza nevoii de a defini familia formată dintr-un bărbat și o femeie, așa că am intrat pe siteurile de statistică referitoare la comportamentul demografic al României. Vorbim de cifre acum: total avorturi 1958-2014, căci în 2015 mitropolitul a simțit nevoia să ființeze referendumul. Număr total de avorturi 21.904.658, cifră ce reprezintă cca 120% comparativ cu populația recensată. Numărul nu cuprinde statisticile din mediul privat. În județul Timiș, conform siteului ProVita București, în anul 1970 au fost 8636 de avorturi, în 1990, 11.837 de copii avortați. Părintele Selejan vine dinspre Covasna și Harghita, în Covasna în 1970, erau 1751 de avorturi, Harghita 2907, la Iași în 1970 erau 11370 de avorturi, iar în 1990, 39.145 de cazuri, ceea ce semnifică faptul că perioada de avort liber a coincis și coincide cu perioada de amor liber. Nupțialitatea, termen ce definește numărul de căsătorii ne arată un indice de comportament aberant între 1949-1958 era de 10 căsătorii la 1000 de locuitori, spre 1982 a scăzut la 8,7 iar după 1994 este de sub 7 căsătorii la 1000 de locuitori, iar concubinajul, cităm din studiu,,considerat marginal, devine frecvent, adică central, căci exigențele individuale devin mai importante decît conveniențele tradiționale.” Numărul de copiii născuți în afara căsătoriei crește alarmant, atît la mame aflate în coabitare cît și de mame singure, de la 15% în 1992 la 27% în 2010.
Timișul are una din cele mai scăzute natalități din țară, iar între 1990-1991 erau 315 avorturi la 100 de copii născuți vii. Familia numeroasă devine familie restrînsă. Politicile demografice au dus în primă fază la dispariția modelului fertilității de tip maltusian, înlocuirea cu controlul nașterilor de rang superior, ce a dus la întărirea familiei privită ca o instituție ce are grijă de generațiile viitoare”. Tot din respectivul studiu cităm ,,modelul familial altruist se metamorfozează în model familial individualist” centrat pe ,,cariera profesională și ale forme de împlinire profesională, iar copilul joacă un rol mai modest în viața părinților”. Deciziile individuale de fertilitate reduc șansa copilului secund astăzi la 0. (Deci, nu aveam nici o șansă să mă nasc azi.) 
Studiul Generații și Gen din fondul ONU pentru populații arată că 70% din cupluri nu își doresc copii și că politicile guvernamentale răspund nevoilor actuale de a avea numărul de copii dorit (adică 0). De asemeni, degradarea factorului economic a dus la îngrădirea dorinței de a avea copii.
Acestea sînt doar cifre. Statisticile nu sînt oameni, ci numere. M-a surprins un lucru. Anexa cu evoluția demografică din România între 1968-2012 descrie forma unui brad de Crăciun. Se află la pagina 4 din Anexa cu evoluția populației demografice a României. A avut aceeași soartă cu cea a brazilor din munții Bihariei pentru ca eroii și uriașii să nu mai aibă unde să se întoarcă acasă. Tot din statistici, aflăm că după numărul de copii rămași prin desfacerea căsătoriilor, în 2012 erau 18929 cupluri fără copii, cu un copil 12825, cu doi copii 3851, iar cu 3 copii, 524 cupluri. În 2012, 17322 cupluri fără copii, cu un copil 9895, cu doi copii 3484 cupluri ce s-au separat, cu trei copii 445 de cupluri.
Revin la tezaurul negru, de nerecuperat: 21.904.648 de copii. Vieți frînte. Vieți pentru a căror șansă preoții au menirea să lupte căci a face avort e un păcat strigător la cer. Adică din categoria păcatelor demne de fundul iadului. 21.904.648 de crime. In Holocaust, au murit 9milioane de oameni. Noi, românii, am efectuat, prin propria voință, asupra propriului popor, aproximativ de trei ori un Holocaust. Au murit în Holocaust 1,1 milioane copii exterminați. Noi am exterminat de 21 de ori acest număr. De 21 de ori. Imaginați-vă căpușoarele acestor îngeri, nu mai mari decît cel al unui porumbel, o movilă cu 21.904.648 de capete de îngeri! Din numărul acesta de pietre scumpe se poate zidi o piramidă aztecă, și ei aveau obiceiul acesta barbar. Un munte de cranii. Un cimitir mare cît România, dar nu e o problemă acest tip de crimă. E pace, avortul e liber, e îngăduit de stat, nu și de Biserică. Ea își plînge fiii care, la Judecata de Apoi, ne vor osîndi pe cei care am preferat autostrăzi curate și pașaport liber în UE și să dispunem de corpul nostru cum vrem. Prețul acestor autostrăzi a fost că trotuarele le-am pardosit cu copiii și soțiile și mamele și fiicele și surorile noastre. Dar nu ne reproșăm nimic, dimpotrivă, îl acuzăm pe ierarh că a inițiat legi. Uită cel ce nu a citit poate niciodată Biblia că, în epistolele către credincioși, Apostolii dădeau indicații cu titlul de lege pentru viețuire curată, de la Tablele Legii aduse din munte de Moise la Legile Noului Testament. Ierarhul are cămara împărăției cerești pe mînă, e vistiernicul ce va da primul seama de orice fir de viață smuls din ogorul lui, de fiecare boabă de sînge vărsată din potirul anilor netrăiți de fiecare credincios. Veșmintele lui sînt murdărite de păcatele noastre, i le punem în spate să ni le albească prin rugăciune. Să nu uităm, Hristos a dat desfrînatei iertarea dincolo de care e un alt început. Să nu mai greșești! Noi ce facem? Ne complacem să fim la final de partea luciferică a Titanicului spre iad?
Adeț Anatoli din Ostrov o alungă pe tînăra care voia să facă avort, îi spune ce copil de aur va avea și că nu o va vrea nimeni dacă va renunța la el. Jocul nu e mimat, e pe bune. Avortul poate fi stopat dacă tinerii aleg să întemeieze o familie și să dea șansa la viață unui copil. Așa că voi, dragi mame din România, care știți adevărul, dar nu ați fost la vot, lăsați în fotografiile voastre de familie un loc gol pentru ca lacrima unui înger să completeze vidul. Nu v-ați întrebat niciodată cum ar fi arătat? Ce ar fi ajuns? Cum v-ar fi strîns în brațe? De ce ați scăpat de ei ca de o tumoră cînd ei sînt singura binecuvîntare ce vă ferește de cancer? știați că un prunc în uter fabrică celule stem protectoare pentru amîndoi? Că s-a gîndit Dumnezeu și la asta? 21 milioane de brazi, 42 milioane de brațe de muncă, 42 de milioane de ochi privind spre cer…cît o boltă înstelată. Pentru că a încercat să îndrepte situația îngerilor netrecuți în catastifele omenești e vinovat Ioan Selejanul?
Ce spune el care semna pe vremea cînd păstorea în munții Covasnei și ai Harghitei, Ioan al Munților, haiduc al lui Dumnezeu, și ultim mohican din ceata uriașilor care trăiau cîndva prin aceste locuri în predicile sale? Vom cita doar cîteva, referitoare la raportul mamă-copil: ,,Învierea este prilej cu care Domnul ne-a împărtășit două mari bucurii: sosirea primăverii, înnoirea firii înconjurătoare și trăirea unei clipe din primăvara învierii lui Hristos”. În sala de așteptare a Învierii, ierarhul spune că ,,Un Iordan de lacrimi a curs din ochii celor care s-au întîlnit cu Hristos în minunata taină a Spovedaniei”. Lacrimi roditoare, spre folos duhovnicesc. Ce este pentru Ioan al Munților Golgota, locul răstignirii lui Hristos? ,,Everestul durerii”. La fel cum e pîntecul mamei. ,,Fiul lui Dumnezeu, Hristos Domnul, Este trimis în lume să ne caute pe noi cei ce l-am părăsit pe Tatăl, pe Dumnezeu. Hristos n-a fost trimis în lume de Tatăl să ne răscumpere cu aur și argint, ci să ne răscumpere cu sîngele Său. Aceasta este partea de avere a lui Hristos, Care n-a venit să-I răscumpere doar pe cei vii, ci și pe morți”, căci tot el continuă ,,Omul, ființă dihotomică, nu sfîrșește în țărînă, ci trece prin țărînă, dincolo, unde legile biofizice nu mai au nici o putere”. Care om? Ființa dihotomică devenită dihonică în relația lui cu Sine, căci pe Dumnezeu îl răstignise demult. Tot Ioan al munților continuă ,,Însă, spre cărarea către Cer, noi, oamenii, L-am așteptat ca pe un tîlhar. Dacă în drepturile omului intră și dreptul de a-l răstigni pe Dumnezeu. ,Noi, oamenii, L-am făcut să plîngă și pe Dumnezeu”.
,,Tu, mamă creștină, cîți prunci ai răstignit pe Golgota pîntecelui tău?”, căci ,,trăim într-o țară plină de cruci pe care au fost răstigniți atîția copii care voiau să se întoarcă la Tatăl și la mama lor și la al lor Creator”.
Munți de cruci străvezii, cînd infierea a devenit înfierare, vorbim despre sufletul de fier forjat al avortului. Copii, întrebați-vă mama: Cîți frați ar fi trebuit să am? Cîți frați, dați din pîntecul vostru afară? Bărbaților, aduceți-vă aminte, de cîte ori ați îndemnat sau constrîns o femeie să renunțe la rodul dragostei pentru voi? Cîte irodiade și salomei care nu au votat căsătoria și familia au un talger pe care se află căpușoarele copiilor lor nenăscuți, jucînd cu această tipsie dansul macabru al morții?
,,Dumnezeu a semănat pe pămînt viață, iar omul seamănă cruci” (Mitropolitul Ioan al Banatului).
,,Floarea de trandafir trăiește între spini. Oare de aici să se fi inspirat omul cînd, pe Cruce, L-a încununat pe Hristos cu spini?! Iată Trandafirul iubirii pus de om ntre spini! Spinii apără floarea trandafirului, însă Hristos, pe Cruce, nu Se putea apăra, căci avea piroane în mîini. O, Trandafir, Ce ai înflorit pe Crucea de pe Golgota, mireasma Ta a fost scump Sîngele Tău! Tu, nici azi nu Te-ai veștejit, ci ai rămas în Potirul Crucii, de unde, cei însetați de iubire vin să-și astîmpere dorul întîlnirii cu Cel de Sus. Omule, ai pironit un Trandafir, ai pironit pe Cruce pe Soarele Dreptății, dar nu ca să-I înveșnicești lumina acolo, pe Golgota, ci să-L stingi. Cîtă îndrăzneală a avut omul! Voia să stingă Soarele, să nu mai fie lumină ca să nu i se mai vadă ale lui fărădelegi. O, cîtă îndrăzneală să bați piroane în Soare! Pe Cruce, omul răstignește Trandafirul, sublimul frumuseții, iar lîngă Cruce vedem urîțenia frumuseții umane. Hristos, însă, cu piroanele din mîinile Sale, îl va restaura pe om aducîndu-l la frumusețea cea dintîi pe care o pierduse. Adam a fost izgonit din Rai pentru că a păcătuit, iar Hristos a fost izgonit de pe pămînt pentru că a iubit. Din doi ochi curgeau lacrimi care udau Trandafirul de pe Cruce. Erau ochii Maicii Domnului. Lacrimile Maicii Domnului au luat atunci chipul Cerului spre care Se îndrepta Fiul său. Privind în ochii Maicii Sale, văzu în ei chipul veșniciei, căci Cerul și veșnicia se topesc în ochii mamei. Zorile veșniciei răsar din ochii mamei. Ochii mamei sînt două stele pe bolta veșniciei. Tinerilor, vouă vă grăiesc: Iubiți-vă părinții și nu ardeți lacrimile mamei!” (Pastorala de Înviere a ÎPS Ioan, 2014).
,,Taina Bisericii nu poate fi înlocuită, căci vîrsta de aur a omenirii este cea pe care o trăim în Hristos”. La ora actuală, cînd societatea românească se vrea a deveni o structură diatomee.
Vom răspunde la și la celelalte capete de acuzare. ,,Arogant, trăind în lux”. Presa bănățeană consemna cum Mitropolitul Ioan își serbase ziua de naștere la o cantină socială, luînd masa cu săracii orașului și, întrebat fiind de ce se uită la coada de nevoiași ce așteaptă blidul cu mîncare, el ne-a dat o lecție tuturor ,,mă uitam să văd unde ar fi fost locul meu dacă nu era mama”.
E adevărat, Mitropolitul Ioan a fost la masa politică a vremii sale, intermediind pacea de la Cozia. Cînd minerii lui Miron Cozma împînziseră și ocupaseră capitala, iar guvernul de la București se declarase depășit, haiducul din munții Covasnei, a coborît din rugăciune și împăcînd un om cu altul, pe mineri i-a convins să se întoarcă la casele lor și în abataj, iar pe domnii de la București să redevină domni în fața țării și a lumii. Haiducul acela a îmbătrînit și a devenit sihastru, sihastru cu un codru în piept, trăind în mijlocul lumii, și la care și astăzi vlădicii vremii vin și cer sfat. Astăzi, obrajii Mitropolitului Ioan amintesc de cei ai bunicului din scrierile lui Delavrancea, pe care ne amintim cum îl pălmuiseră nepoții de pe genunchi, o fată și un băiat, Care parte e mai frumoasă? Partea jertfelnică.
Nu a fost singurul ,,aventurier”, după cum a fost acuzat, plecat în goana nu după aur, ci după aurul sufletului omenesc, alături de el în Coaliția pentru  Familie se regăsesc, cităm: Asociația Familiilor Catolice din România Vladimir Ghika, Asociația națională de Hemofilie, Asociația Înțelege Autismul, Sănătate mintală pentru copii Sf. Serafim de Sarov, Brașov, Asociația Juriștilor pentru apărarea drepturilor și libertăților, Asociația Dascălilor, Asociația Leeman Ahai – De dragul fraților mei, Asociația Inimi noi... și lista e departe de a se fi încheiat, abia începe.
Revin. Peste 21 de milioane de crime. Fiecare din noi duce cîte un Abel spre Dumnezeu. Dacă cele 21 de milioane de cranii ar fi fost cărămizi de hebel, s-ar fi putut construi un spital și o școală din ele. Și o universitate la care ar fi putut învăța. Pămîntul nostru sufletesc e un crater selenar de atîtea gropi și morminte fără cruce. Ioan al munților a fost aventurier în lumea lui Hades, scoțînd din lumea umbrelor sufletele celor ce nu se pot apăra. A mers pentru ele mai jos de Hades, a mers cu Hristos înainte, pînă la iad. A luptat și luptă donquijotic cu morile de vînt ale vremii. Avortul, la care sîntem părtași prin acceptare, toți, homosexualitatea, concubinajul, adică desfrîul.
Pentru cei 21 de milioane de copii pe care nu i-a vrut, nu nici o țară, ci nici o mamă din România, cine răspunde? Acest referendum s-a făcut și pentru ca numărul acesta să nu se dubleze.

De ce m-am ridicat, eu, un om din mulțime, pentru a spune toate acestea?
Creștinul e un avocat din oficiu atunci cînd Dumnezeu este băgat la închisoare în locul unui infractor de drept comun.
Ioan al Munților, coborît din munții Covasnei, pășind desculț și pribegind prin pustiurile Iordanului, a venit să ne aducă acasă sufletul nostru pierdut.

Katya KELARO

Autoarea textului

marți, octombrie 16, 2018

MESAJ AFR DUPĂ REFERENDUM

SUMARUL BLOGULUI

Am primit și dau mai departe...

USR își pregătește deja candidații homosexuali pentru europarlamentare!

POST-REFERENDUM: IMINENTA LEGALIZARE
A CĂSĂTORIILOR HOMOSEXUALE ÎN ROMÂNIA

Devine tot mai evident că politicienii noștri pregătesc legalizarea căsătoriilor homosexuale în România pînă la sfîrşitul anului. Cum? Referendumul împotriva legalizării lor a eşuat, iar parlamentarii şi Guvernul au lansat deja Planul B, şi anume instituirea parteneriatelor civile, care vor fi echivalate, în timp, cu căsătoria naturală, minus adopţiile copiilor de către cuplurile homosexuale (cel puțin pentru o vreme). Probail că nu în mulţi ani de acum înainte, după ce ne vom obişnui cu parteneriatele civile, ne vom obişnui şi cu şocul ultim: adopţiile copiilor de către cupluri de acelaşi sex.

Începem cu un mesaj primit recent de la un contact AFR care a participat la o conferinţă în afara României. Insistăm să-l citiţi cu atenţie: ... Sînt la o conferință... și tocmai am vorbit cu un avocat care lucrează la Bruxelles și mi-a zis două lucruri. Primul că mai mulți europarlamentari pro-familie din Parlamentul European au vrut să semneze o scrisoare de sprijin pentru România, dar mulți au renunțat la presiunea unor europarlamentari români, printre care Monica Macovei și unii chiar de la PSD, care au insistat să nu semneze, că încalcă drepturile, că trebuie boicot etc. Și al doilea, că cei de la reprezentanța Greciei din Parlamentul UE au zis că dacă reușește referendumul în România se apucă și ei să facă ceva și că succesul României, dacă va fi, va reprezenta o încurajare pentru toate ţările ortodoxe să protejeze definiția căsătoriei sau să revină la definiția naturală a căsătoriei. Din păcate, nu pot cita sursa, dar am zis să spun și eu celor care scriu, ca să se știe

Guvernul şi partidele ţintesc legiferarea
„căsătoriei” unisex în România,
pînă la finalul acestui an

Am citit bine?! Sigur nu e o greşeală?! Din păcate nu, nu este. A doua zi după Referendum, Guvernul a scos de la sertar, gata făcut, proiectul legii „parteneriatului civil”. În mare viteză, partidele din coaliţia de guvernare şi nu doar s-au declarat principial de acord cu reglementarea acestuia. Deşi proiectul nu a fost încă făcut public, ştim din declaraţiile în presă ale celor implicaţi în promovarea lui, precum şi din experienţa altor ţări, că practic acesta este echivalentul „căsătoriei” între persoane de acelaşi sex. Doar numele diferă! Ca să fie clar – şi fără a intra, deocamdată, în detalii juridice: astfel cum este formulat, parteneriatul civil asimilează statutul partenerilor cu cel al soţilor. Acele diferenţe care mai există încă, precum aspectul adopţiei sau accesului la reproducerea asistată cu terţ donator, vor fi eliminate prin intermediul curţilor de judecată, în cîţiva ani. Avem deja atîtea exemple din alte state. 
Practic, votarea acestui proiect de lege, în această formă, va lăsa fără obiect interdicţia „căsătoriei” între persoane de acelaşi sex din Codul Civil. 
La o emisiune TV recentă, preşedintele Accept ne-a spus să stăm liniştiţi: nu vor încerca să schimbe Codul Civil. De data asta chiar îl credem! Pentru că... NU va mai fi nevoie!
Vom rămîne cu actualele prevederi ale Constituţiei şi Codului Civil, care prevăd că familia se întemeiază fie pe căsătorie, fie pe descendență, şi vom fluiera a pagubă. 

Poate că în cazul validării Referendumului
asta nu s-ar mai fi întîmplat! 

Ba da. Este clar că acest plan urma să fie implementat indiferent de rezultat, dar eşecul validării i-a motivat suplimentar pe autorii proiectului de lege şi pe susţinătorii politici ai acestuia.  
Oricum, opinia noastră este că partidele politice în ansamblul lor nu au fost nicicum interesate în protejarea căsătoriei şi a familiei şi nu au dorit nici o clipă validarea referendumului. În schimbul a cine ştie ce vor fi negociat în recentele vizite la Bruxelles, liderii guvernării au sabotat, prin neimplicarea în organizare şi în campania de informare, votul popular. Asta le-a fost intenţia de la bun început. Cine se mai încrede în promisiunile lor, ca noi să păţească! 

Ce pot eu face? 

Promotorii proiectului fac presiuni pentru ca acesta să fie promovat în regim de urgenţă, pentru a nu ne lasa timp de a protesta şi contesta. Nu ştim dacă vom reuşi să îi împiedicăm, dar avem datoria de creştini să mărturisim dezacordul nostru. Dacă vom tăcea acum, vom fi blestemaţi şi repudiaţi de urmaşii noştri. Pregătiţi-vă să contactaţi personal deputatul şi senatorul din circumscripţia voastră electorală şi să îl alertaţi să voteze contra proiectului de lege! 

Vom reveni în scurtă vreme pentru a furniza argumentele necesare. Pînă atunci, vă oferim din nou materialul asupra acestui subiect pe care l-am publicat în vară: Parteneriatele civile – o capcană pentru România.

ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București
Tel. 0741.103.025; Fax 0318.153.082
office@alianta-familiilor.ro

duminică, octombrie 14, 2018

SCURT CREZ CONSERVATOR

SUMARUL BLOGULUI


Pentru mine, atitudinea conservatoare implică o apologetică a umanismului creștin, împotriva „eugenismului liberal”. O luptă intelectuală cu extinderea sinucigașă a noii religii sociale create în jurul „drepturilor omului” (fără obligații).
Nu vreau o lume post-adevăr, transumanistă, post-creștină, unde eutanasia, automutilarea, pedofilia, zoofilia și schimbarea aleatorie de sex să devină instrumentele instalării omului în domeniul animalic.
Văd o continuitate perversă între absolutizarea lui „fac ce vreau” și apariția unui nou stat-controlor, abuziv, care îți lasă, de fapt, doar dreptul de a te autodistruge.
„Fac ce vreau”, fără doar și poate, numai că am și obligația de a proteja, în numele decenței comune, viața, familia, libertatea religioasă.
Omul nu e nici Dumnezeu, nici animal. Are o istorie (și istoria aceea are un sens), un patrimoniu (care trebuie cunoscut) și merită un viitor inteligent, capabil să-i prezerve suveranitatea în ordinea creației.

Teodor BACONSCHI

vineri, octombrie 12, 2018

RIDENDO CASTIGAT MORES (LXXXIX)

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME


UNDEVA, ÎN ROMÂNIA...

miercuri, octombrie 10, 2018

NATURĂ MOARTĂ CU BOICOTACI



De la „România profundă” 
la „România pro-fund”

Noi, cei pro-referendum, știm ce pierdem. Oare ceilalți, cei anti-referendum, chiar știu ce cîștigă? Cu cine vor vota mîine „boicotacii” de azi? Nu vor vota sau vor vota anapoda, răspunzînd ultimei manipulări, și vor bloca totul, iarăși și iarăși, pentru că o majoritate de imbecili ulcerați nu este în stare de altceva. De 28 de ani, asemenea unor sifilitici ai mapamondului, de cîte ori sîntem în pragul unei isprăvi, ne blocăm sistematic unii pe alții și rămînem mereu neisprăviți, ca niște handicapați de la marginea lumii și ca niște viermi de closet ai propriei noastre istorii. Nu-i nevoie să ne „lucreze” străinii: ei doar profită, cînd și cum pot, de prostia noastră sinucigașă. Ne „lucrăm” singuri, fiecare pe fiecare (fie și frate pe frate sau copil pe părinte), iar ca să ne satisfacem orgoliile, ideile fixe, capriciile acefale sau patimile imunde, nu ne codim să-i dăm o flegmă și lui Dumnezeu! Cineva se întreabă dacă „Îl mai răstignim o dată pe Iisus Hristos”. Nu o dată, ci de cîte ori e nevoie ca să arătăm cît sîntem noi de „deștepți”, de „emancipați”, de pro-fund „intrați în Europa”! De la „Muie PSD” trecem una-două la... „Muie BOR”! Acum să-l vedem pe Dumnezeu (de ale cărui pretinse rînduieli ni se fîlfîie) dacă există și dacă dă pucioasă peste noi!

Răzvan CODRESCU



„Tancurile” neomarxiste ale „curcubeului”... 

CELOR CARE JUBILEAZĂ CĂ REFERENDUMUL A EȘUAT 

Oscar Steinhardt (tatăl lui N. Steinhardt), către fiul său, la 30 august 1944, cînd intrau în București, primite cu ovații, tancurile sovietice: „Dobitocule! Stai şi te uiţi, tîmpitule! Staţi şi vă uitaţi cu toţii şi nu ştiţi ce vă aşteaptă! Uite-i cum rîd! O să plîngeți toți cu lacrimi amare…!“ (episod relatat de N. Steinhardt în Jurnalul fericirii).

luni, octombrie 08, 2018

(NE)LUMEA LUI „ȘTIM NOI MAI BINE”

SUMARUL BLOGULUI


Mă uit zilnic, cu stupoare, cum un Andrei Pleșu, un Gabriel Liiceanu, un Horia-Roman Patapievici, un Teodor Baconschi, un Adrian Papahagi, un Mihail Neamțu, un Theodor Paleologu și alții ca ei sînt „trași de urechi” și „puși la punct”, pe Facebook și nu numai, de niște neica nimeni care par să dețină toate măsurile și toate certitudinile existenței!
Democrația a creat impresia că fiecare are dreptul la opinie, așa cum are dreptul la vot. Numai că – în realitate, nu în abstracțiunea teoriilor – dreptul la opinie nu se capătă (prin Constituție sau altfel), ci se cucerește printr-o formă sau alta de competență, printr-o formă sau alta de vrednicie. Dreptul la opinie, dincolo de un dram de inteligență, reclamă pregătire, experiență, opere cu care să te recomanzi. Ca să ai pretenția de a-ți promova public opiniile și de a judeca lumea după măsura lor trebuie să fii cineva, să ai merite reale, cumulate în timp, traduse în realizări certificate de conștiința comunitară. Altminteri, fie și cu toate drepturile și libertățile pe care ți le oferă democrația, riști să nu rămîi decît un impostor și/sau un caraghios, iar, mai nou, un limbric de internet, un zero barat al maidanului virtual sau cel mult „un rahat cu moț” al umblătoarei „fără frontiere”.
De aici se trage toată confuzia axiologică și tot haosul social-politic în care trăim, toată inflația „deșteptăciunii ” care dă în gropi și a „libertății” devenite metastază canceroasă. De aceea nu cred în democrație și mă tem de ea chiar cînd îmi face daruri. O fi „răul cel mai mic”, cum se spune, într-o lume care și-a pierdut credința și reperele tradiției. O lume anarhică de care eu unul mă simt tot mai străin și căreia nu-i pot eluda împăcat cecitățile. Sigur, n-o pot eu împiedica să se sinucidă din mers, dar nici nu mă poate obliga nimeni s-o recunosc ca pe „o culme a progresului” sau să tac complice asupra ei, făcîndu-mi cruce cu limba pe cerul gurii (ca în anii încă și mai siniștri ai comunismului). Democrația, cel puțin în forma ei actuală, nu mi se pare, în comparație cu comunismul, decît lanțul mai lung al stîngii, căreia îi perpetuează ateismul/laicismul, materialismul și populismul: o simplă trecere, mai mult sau mai puțin mascată, de la marxism la neomarxism sau – cum am mai spus-o și nu prididesc s-o repet (chiar dacă aici și „elitele” pe care le apăr vor strîmba din nas) – o cădere atent manipulată din lacul comunismului roșu în puțul comunitarismului albastru. Altfel spus, ne mișcăm sinucigaș, pe mai departe, în cercul vicios al stîngii, fără Dumnezeu și fără ierarhii, într-o lume în care fiecare ajunge să se creadă, printr-un fel de psihoză compensativă, nu doar „egal de deștept”, dar chiar „buric al pămîntului”. În aparență, „buricele” ar fi egale între ele, dar de fapt fiecare știe în sinea lui că e „mai buric” decît altul, dacă nu chiar Buricul absolut... Dacă Hristos ar reveni pe pămînt, poate că nu L-am mai răstigni, dar sigur I-am da cu tifla. Pentru că... „știm noi mai bine”.

Răzvan CODRESCU

sâmbătă, octombrie 06, 2018

AFR DESPRE REFERENDUM

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME 


Am primit și dau mai departe... 



DE CE REFERENDUMUL ESTE UTIL

În ultimul timp diverse persoane, atît din mass-media, cît și din clasa politică, spun că referendumul pentru familie ar fi total inutil. Că instituția căsătoriei este în prezent clar reglementată, neexistînd nici un pericol ca această ordine să fie modificată, iar sumele cheltuite pentru această inițiativă sînt de fapt bani aruncați pe apa sîmbetei.
Redăm mai jos textele din Codul civil precum și din Constituție aflate în discuție:
Art. 259 alin. (1) din Codul civilCăsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii.
Art. 48 alin. (1) din Constituție:  Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.
Supunem atenției dumneavoastră, în cele ce urmează, cîteva motive care dovedesc utilitatea și oportunitatea acestui referendum.
Recent, Curtea Constituțională a României a publicat Decizia nr. 539/17.09.2018[1] prin care constată că Legea de revizuire a Constituţiei României respectă dispozițiile constituționale referitoare la revizuire. În opinia separată la această hotărîre, judecătorul Daniel Morar precizează, între altele, că  opțiunea legiuitorului constituant din 1991 pentru sintagma «între soți» (nelimitată la uniunea dintre un bărbat și o femeie) demonstrează viziunea sa democratică și progresistă, care a impus o soluție suplă, adaptabilă modificărilor care pot surveni în societate și atît din punct de vedere terminologic, cît și din punct de vedere al evoluției instituției căsătoriei în plan juridic, este evident că noțiunea de «soți» nu este identică cu cea de «bărbat și femeie». Conex cu această opinie este cazul Coman și Hamilton, prin care persoanele în cauză au încercat fără succes recunoașterea în România a căsătoriei între persoane de același sex contractată în Belgia. Astfel, reclamanții au invocat neconstituționalitatea[2] dispozițiilor din Codul civil care interzic recunoașterea căsătoriei între persoane de același sex contractate în afara României.
În consecință, în formularea actuală a textului constituțional, noțiunea de „soți” este interpretabilă în funcție de vederile „progresiste” ale judecătorilor CCR. În acest fel viitoare excepții de neconstituționalitate au șanse să fie tranșate diferit față de cazul Coman și Hamilton.
Pe de altă parte, dacă suveranitatea aparține poporului care o exercită prin organele reprezentative … precum și prin referendum, un om politic serios nu poate ignora sau declara ca inutilă o inițiativă cetățenească de revizuire a Constituției care a strîns mai bine de 3 milioane de semnături, fapt nemaiîntîlnit în istoria post-decembristă. Ba mai mult, prin prisma celor menționate anterior, prin această inițiativă legislativă electoratul își dovedește maturitatea și spiritul prevăzător.
Nu în ultimul rînd, inițiativa de a supune referendumului popular definiția căsătoriei nu este nicidecum singulară la nivel european[3]. Dimpotrivă, astfel de inițiative s-au derulat de-a lungul și de-a latul continentului, 13 state permițînd căsătoria între persoane de același sex, pe cînd alte 11 au restrîns prin Constituție căsătoria la persoane de sex diferit, astfel că mai degrabă am putea spune că „sîntem în trend”.


ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București
Tel. 0741.103.025; Fax 0318.153.082
office@alianta-familiilor.ro

vineri, octombrie 05, 2018

O SCRISOARE DESCHISĂ A DOCTORULUI CHIRILĂ



Domnule Tismăneanu,
Domnule Oișteanu,

Am citit cuvîntul Dumneavoastră de dispreț și batjocuri față de poporul român. Nu le reproduc ca să nu maculez hîrtia.
Îmi dau seama cît de triști și de neîmpliniți sînteți în această țară, unde Biserica „nici porțile iadului nu o vor dărîma”, unde ați avut răbdare 30 ani să se întîmple ceea ce sperați Dumneavoastră și strămoșii Dumneavoastră încă de acum 70 ani.
Ca să vă fac să vă simțiți încă și mai bine lîngă Lenin și Marx, vă reproduc un text din trista lor existență: „Cine nu e cu noi, e împotriva noastră” (Lenin).
Dar Apostolul Pavel, care înțeleg că nu prea vă este simpatic, spune așa: „Dacă Domnul e cu noi, nimeni nu ne poate fi împotrivă”. 
Marx spune ceva mai rău pentru noi și mai plăcut pentru Dumneavoastră: „Românii sînt un popor fără istorie, destinat să piară în furtuna revoluției mondiale. Ei sînt suporterii fanatici ai contrarevoluției și vor rămîne astfel pînă la estomparea sau pierderea caracterului lor național, la fel cum prin propria lor existență în general reprezintă prin ei înșiși un protest contra unei mărețe revoluții istorice. Dispariția lor de pe fața pămîntului va fi un pas înainte.” (K. Marx, Fr. Engels, Opere complete, vol. VIII, p. 29).
Domnilor antiromâni, batjocoritori ai românilor, opriți-vă, riscați să vă îmbolnăviți de atîta ură! Eu speram să vă simțiți mai bine pe aici, pe la noi.
Chiar vă supărați și suferiți atît de mult pentru acest referendum? Sau v-ați dat seama că ați muncit degeaba atîția ani?
Faceți o greșeală gravă: vă luptați cu firescul și o faceți cam demult. Această greșeală a făcut-o și Marx, prietenul Dumneavoastră, și în afară de faptul că au murit cîteva milioane de oameni din pricina lui, nu a obținut nimic.
Nici el nu suporta „popii” (pe la noi, pe aici, se spune „preoți”). Vă compătimesc pentru soarta pe care o aveți: tristă într-un popor care nu vă face bine prin însuși faptul că există. Ce soartă!
Încă un sfat, Domnilor Tismăneanu și Oișteanu: Vorbiți frumos, că vi se vede ura cum iese din pix! Știu că e greu, că n-ați practicat niciodată acest stil nobil și demn. Dar încercați, încercați, încercați! Hristos S-a răstignit și pentru voi. 
Nouă, Dumneavoastră și strămoșii Dumneavoastră ne-ați făcut un singur cadou: comunismul. Acum ce mai vreți să inventați? Lăsați-ne să ne trăim și să ne manifestăm credința în Hristos. El face să răsară soarele și peste cei buni, și peste cei răi, și ne vindecă pe toți, adică și pe noi, și pe Dumneavoastră.

Prof. Dr. Pavel CHIRILĂ


joi, octombrie 04, 2018

LUMEA CREDINȚEI 183

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME

Clicați pe fiecare pagină spre a o mări pentru lectură!