DANTE, «PARADISUL», CÎNTUL XXXIII
Cîntul final al Paradisului și al
Divinei Comedii începe cu rugăciunea
Sfîntului Bernard către Sfînta Fecioară, spre a-i înlesni lui Dante experiența
supremă: contemplarea Sfintei Treimi. Înduplecată de rugăciunea sfîntului,
Maica Domnului îl învrednicește pe poet de harul supremei contemplații: taina
Divinității și taina celor două firi unite în Hristos. Mintea omenească e
neputincioasă – cum neputicioase sînt și cuvintele poetului, care își
mărturisește limitele – de a pătrunde acest adînc de taină dumnezeiască, dar o
ultimă străfulgerare a harului îl luminează în chip suprafiresc, punînd capăt
viziunilor sale din acest lung drum inițiatic. Dante se contopește extatic cu
iubirea divină care întreține și armonizează întregul univers. Paradisul se încheie cu același cuvînt
ca și Infernul și Purgatoriul: stelle: l’amor che move il
sole e l’altre stelle („iubirea ce rotește sori și stele”). Deși inițial
tradusesem prin „iubirea ce urnește sori și stele”, am optat apoi să păstrez în
versul final - cel mai cunoscut vers dantesc - traducerea încetățenită a Etei Boeriu, nu pe cea a lui Coșbuc și Alexandru Marcu („iubirea
care mișcă sori și stele”).
1 „Fecioară
maică, a fiului tău fiică,
smerită-n slavă cum făptură nu-i,
prin sfatul veșnic ce-astfel te ridică,
4 tu firea omenească-a fost s-o pui
atît de sus că însuși făcătorul
pe sine se făcu făptură-a lui.
7 În pîntecele tău se-aprinse dorul
iubirii ce-n eterna pace-i fu
și-acestei sfinte flori odrăslitorul.
10 Aici ne ești făclie-a milei tu,
iar jos, în lumea celor muritoare,
ești ce izvor mai viu speranța-avu.
13 Atîta, doamnă, ești de preț și mare
că cine har ar vrea, dar fără tine,
e cum ar vrea ca fără-arípi să zboare.
16 Al milei tale sfînt prisos nu vine
doar cui ți-o cere, ci de multe ori
precede rugătoarelor suspine.
19 În tine-i mila pentru muritori,
în tine măreția, în tine toate
se-adună ale binelui comori.
22 Acum acesta, ce din hău răzbate
și pînă-aici, pe rînd spre a vedea
cum sufletele-o duc din trup plecate,
25 îți cere ca prin har să poată-avea
tăria de-a-nfrunta cu-a lui privire
supremul pisc ce mîntuiți ne vrea.
28 Iar eu, ce pentru văzul meu din fire
n-am ars ca pentru-al lui, te rog smerit
să-l faci părtaș de-a ta milostivire,
31 căci tu de ce-i în el prin trup umbrit
poți să-l dezlegi cu ruga ta fierbinte,
spre a gusta din slavă fericit.
34 Și te mai rog, regină-a celor sfinte,
ce poți ce vrei, ca, după ce-a văzut,
el teafăr să rămînă-n simțăminte.
37 Să-i fie firii lui vegherea-ți scut:
vezi Beatrice și-atîți drepți spre tine
cum mîini întind, urmîndu-mă tăcut”.
40 Cinstiții ochi dragi proniei divine,
pe rugătorul vrednic ațintiți,
vădeau ce mult la ruga noastră ține;
43
spre veșnica lumină-apoi
răpiți
extatic fură, cum mai puri vreodată
n-au fost făpturii-n lume hărăziți.
46 Iar eu, ajuns de ținta mea visată
atît de-aproape, cum se cuvenea,
simții arzînd plenar ființa-mi toată.
49 Semn îmi făcea Bernard și-mi surîdea
ca-n sus să cat, dar eu ca de la sine
eram de-acum așa cum el dorea;
52 căci văzul,
tot mai limpezit în mine,
se adîncea-n lumina slavei sfinte,
ce e prin sine-adevăratul bine.
55 A fost vederea mea de-aci-nainte
în fața tainei mai presus de grai
și de puterea-aducerii-aminte.
58 Precum, dormind, în vis vedenii ai,
iar treaz fiind păstrezi a lor simțire,
dar fără-ntregul visului alai,
61 la fel și eu, căci șters din amintire
e mult din ce-am văzut, dar încă-i vie
în inimă dulceața din privire.
64 Așa-i topită neaua sub vipie
și-așa în vînt, pe frunzele ușoare,
se risipea-a Sibilei profeție.
67 O, strălumină-n veci prisositoare
asupra bietei firi, tu minții mele
redă-i un strop din ce-am văzut atare,
70 ca eu din slava tainelor acele
să pot să las prin graiul meu măcar
o vagă mărturie despre ele,
73 încît, din cîte-n minte mai răsar
și versul meu să le cuprindă poate,
să-ți preamăresc biruitorul har.
76 Eu cred că de-ar fi fost a mă abate
cu ochii de la raza-aceea vie,
m-aș fi pierdut de mine și de toate.
79 Și-mi amintesc că îndrăzneala mie
așa de mare-mi fu, că m-am topit
în infinita slavei măreție.
82 O, har bogat ce tainic mi-a-nlesnit
în veșnica lumină-atît să cat
încît nesațu-ntreg mi-am potolit!
85 Văzui,
ca-ntr-un de dragoste legat
volum, cum în adîncul ei se-adună
ce-i răzlețit în tot ce s-a creat;
88 substanțe și-accidente și-a lor bună
orînduială, astfel reunite
încît stîngaci ce spun aicea sună.
91 Divinul nod al celor răzlețite
socot că l-am văzut, și cînd o spun,
în largu-i bucuria mă trimite.
94 Uitarea-ntr-o clipită o adun
mai mult decît în mii de ani mirarea
pe care de-Argo o avu Neptun.
97 Așa că mintea mea, iscoditoarea,
se ațintea, ca în extaz răpită,
și își sporea necontenit fervoarea.
100 Devii de-acea lumină negrăită
așa pătruns că ochiul nu mai poate
spre altceva să cadă în ispită;
103 căci binele, ce-i ținta voii toate,
se-adună-ntreg în ea, iar ce-i afară
de ea desăvîrșit nu se socoate.
106 Chiar și din cît mi-aduc aminte doară,
mai scurt voi de-acum cu vorba mea
decît un prunc la sîn cînd se strecoară.
109 Nu că mai
mult de-un singur chip vădea
privirii mele-acea lumină vie,
ce-n veci de veci e-aidoma cu ea,
112 ci pentru că, sporindu-mi văzul mie,
atîta pe cît el se preschimba,
se preschimba în el și-acea vipie.
115 Din cel adînc, ce-atît de clar era,
al naltei slave, cercuri trei văzui,
în trei culori, dar largi aidoma;
118 ca irisul în iris, poți să spui,
răsfrînte unu-n altul, iar din două
al treilea-și trăgea ardoarea lui.
121 Vai, cît de slabe vorbe vă spun vouă
față de gîndul meu, și el plăpînd,
c-a zice că-i „puțin” e-o bîlbă nouă!
124 O, veșnic foc în sinea ta arzînd,
tu singur te-nțelegi, și-așa-nțeles,
iubirea ți-o împarți atît de blînd!
127 Acea rotire ce-și dă-n tine ghes,
născută-n veci și-n veci răsfrîntă-n tine,
spre care-n parte văzu-mi a purces,
130 chiar prin culoarea-i mi-a părut în sine
că poartă chipul nostru în icoană,
că-ntreg în ea m-am fost văzut pe mine.
133 Ca geometrul ce cu rîvnă-avană
vrea cercul să măsoare, dar nu știe
principiul și-i rămîne truda vană,
136 la fel cătam spre noua măreție:
voiam să văd cum chipul intră-n roată
și-mpreunate cum ajung să fie;
139 dar n-aveam áripi așa zbor să poată,
de nu s-ar fi iscat un fulger care
plini dorința minții mele toată.
142 S-a frînt aici înalta mea visare;
dar drept imbold de-acum da vrerii mele,
ca roata în egala ei mișcare,
145 iubirea ce rotește sori și stele.
Mai puteţi citi pe acest blog:
* Dante, Infernul, Cînturile I-III (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cînturile I-III (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante Alighieri între viaţă şi operă
* Dante – repere bibliografice
* Prolog la noua traducere a Infernului
* Ecouri la noua traducere a Infernului
* Sonete din lirica universală
* "Ce mai face traducerea Divinei Comedii?" (Purgatoriul, Cîntul XIX)
* Claudio Mutti: Dante şi India
* Claudio Mutti: Despre "veltro"-ul dantesc
* Dante: Papè Satàn, papè Satàn, aleppe! (Inf., VII, 1)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Intermezzo liric: Dante (Vita Nuova, XXVI)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIV (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, XXV (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVI (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVIII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIX (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXX (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXI (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXIII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul I (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul II (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul III (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul IV (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul V (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul VI (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul VII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul VIII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul IX (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul X (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul XI (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul XII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul XIII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul XIV (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul XV (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul XVI (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul XVII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul XVIII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul XIX (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul XXVIII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul XXIX (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul XXX (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul XXXI (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul XXXII (versiunea Răzvan Codrescu)
publicat de Răzvan Codrescu @ 07:18
2 comentarii
2 comentarii:
Congratulazioni. E' arrivato alla fine di un lavoro monumentale.
Grazie, padre!
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire