DANTE, «PURGATORIUL», CÎNTUL XXVIII

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Divina Comedie a lui Dante Alighieri

în noua versiune românească a lui Răzvan Codrescu

Pînă la cîntul XXI din Purgatoriu, toate cînturile traduse de mine din Divina Comedie au apărut mai întîi în paginile revistei Puncte cardinale. Cum publicaţia sibiană şi-a încetat apariţia cu numărul dublu din noiembrie-decembrie 2010, cînturile traduse în continuare – începînd cu cîntul XXII din Purgatoriu – apar în premieră pe acest blog şi în paginile revistei Rost (care însă e posibil să nu mai apară nici ea din această toamnă, negăsindu-se sponsori capabili sau dispuşi să o preţuiască).

PURGATORIUL

Cîntul XXVIII

Dante pătrunde, răpit de frumuseţea din jur, în Paradisul Terestru, ajungînd pe malul rîului Lete (cel ce şterge amintirea păcatelor, aşa cum pandantul lui, numit Eunoé, potenţează amintirea faptelor bune – cf. vv. 121-133), iar peste apă, în mijlocul unei minunate pajişti înflorite, o vede pe tînăra şi frumoasa Matelda (nenumită aici, dar identificată în Cîntul XXXIII, 18, prin gura Beatricei), personaj mai degrabă simbolic (comentatorii n-au ajuns nici să-i stabilească eventuala identitate istorică, nici să cadă de acord asupra sensului său alegoric), care zburdă ca într-un dans graţios, cîntă şi culege flori. Dante intră în vorbă cu ea (asemănînd-o cu legendara Proserpina – fiica lui Iupiter şi a zeiţei Ceres – răpită de Pluto, zeul Infernului, chiar pe cînd culegea flori) şi îi cere să-i desluşească două lucruri care-l nedumereau: cum de era vînt în pădurea Paradisului terestru (în Purgatoriu neîntîlnindu-se fenomenele naturale curente în lume) şi cum de erau ape în Paradisul terestru (de vreme ce nu cădeau ploi). Matelda răspunde ambelor lui întrebări şi îi mai dezvăluie în plus (per grazia) că acolo era leagănul omenirii, Edenul biblic, pe care poeţii păgîni ai Antichităţii (şi în special Ovidiu în Metamorfoze I, 89 şi Vergiliu în Egloga IV, 6 şi urm.) îl visaseră şi îl cîntaseră ca “vîrstă de aur” a omenirii (“a veacului de aur desfătare” – l’età de l’oro e suo stato felice). La vorbele Mateldei, Dante îi surprinde pe Vergiliu şi Staţiu zîmbind, desigur nu din deşertăciunea mîndriei de sine, ci bucuroşi de confirmarea inspiraţiei lor poetice şi de a fi acum martori deplini la ceea ce visaseră cîndva doar în parte. Încă o dată, marea poezie este revelaţie vizionară şi de aceea marii poeţi sînt asimilaţi celor mai de seamă învăţători ai omenirii.

  

1 Dornic să intru-n ea şi să dau roată

pădurii sfinte, atît de vii şi dese,

cernînd lumina-abia înfiripată,

4 fără zăbavă pasul meu purcese

din mal spre largu-acelei pajişti care

era scăldată de miresme-alese.

7 Un suflu dulce, fără vreo schimbare

în sinea lui, simţii pe fruntea mea,

nu mai intens decît adie-o boare,

10 şi frunzele în tremur le făcea

să se încline spre-unde-ntîi îşi lasă

muntele sfînt a umbrei lui perdea;

13 dar nu-ntr-atît de răvăşite ca să

împiedice mărunta păsărime

să-şi dea în viers măsura-armonioasă

16 şi-ntîmpinînd voios acele prime

ceasuri din zi, cu frunzele-mpreună

să işte zvon de cîntece sublime,

19 precum din ram în ram brădetul sună

pe ţărmul de la Chiassi, cînd Eol

Scirocul să-l dezlege se îmbună.

22 M-au dus atîta paşii de domol

spre inima pădurii vechi, că bine

nu mai ştiam pe unde-am dat ocol;

25 şi iată că un rîu cărarea-mi ţine,

ce iarba de pe mal o apleca

spre stînga-n cursul lui cu unde line.

28 Oricîte ape limpezi s-ar afla,   

pe lume, nu-i asemeni lui nici una,

căci n-are-n el de tăinuit ceva,

31 deşi îşi poartă unda, bruna, bruna,

sub o perpetuă umbră, ce nu lasă

s-ajungă-acolo soarele, nici luna.

34 Oprit din mers, privirea-mi curioasă

pe malul dimpotrivă iscodi

cum da verdeaţa-n floare de frumoasă;

37 şi-acolo mi-apăru, cum s-ar ivi

ceva neaşteptat, ce-alungă-ndată

orice alt gînd cu forţa vrăjii vii,

40  o doamnă ce păşea însingurată,

cîntînd şi gingaş adunînd la flori

din calea ei de ele-mpestriţată.

43 „O, preafrumoasă doamnă, de splendori

de-ale iubirii plină, cum se-arată

din ochii ce-s de duh oglinditori,

46 să vii spre acest mal înduplecată”

grăitu-i-am, „te lasă, al tău cînt

urechea mea a-l desluşi să poată.

49 Spre-a Proserpinei amintire sînt

de tine dus, cînd maica-i o pierdu

pe ea, iar ea – al primăverii-ncînt”.

52 Ca o codană-n danţ mi se păru,

ce mlădios se-ntoarce pe picioare,

cu pasul lin de parcă nici nu fu,

55  din roş-gălbiul pajiştii în floare

nu altfel măsurîndu-mă decît

cu ochi plecaţi sfios o fată mare;

58  şi ruga-aşa mi-o împlini încît

să-i desluşesc cîntarea ei suavă

se-apropié de mine într-atît.

61 Şi-ndată ce prin ierbi făcu zăbavă,

pe unde-ajunge apa să le spele,

ochii-şi săltă, ca pe un dar de slavă.

64 Nu cred c-avu sclipiri precum acele

în ochii-i nici Venerea săgetată

cînd fiul ei a fost să se înşele.

67 Îmi surîdea, pe malul drept aflată,

în mîini culori de-a valma alintînd,

ce fără sad creşteau pe-a culmii spată.

70  Trei paşi sta rîul între noi curgînd;

iar Helespontul, pe-unde Xerx trecu,

şi astăzi frîu oricărui trúfaş gînd,

73 urît de Leandru mai cumplit nu fu

că sta-ntre Sest şi Abid, decît de mine

cel fără vad, ce-n cale-mi sta acu’.

76 „Pe-acest liman ales, ce cuib îi vine

umanei firi”, grăi-a, „sînteţi noi,

şi poate trează rîsul meu vă ţine

79 uimirea, bănuieli iscînd în voi;

dar psalmul Delectasti vi-i făclie,

dînd ceaţa minţii voastre înapoi.

82 Şi tu, ce-mi stai cu ruga-n faţă mie,    

zi-mi ce-alte-ai vrea s-auzi, căci sînt venită

la tot ce-ntrebi să-ţi dau povaţă ţie”.

85 „Apa”, zisei, „şi boarea-n crengi şoptită

răstoarnă-n mine, căci altminteri par,

credinţa mai-nainte dobîndită”.

88  Iar ea: „Ce te uimeşte şi-i neclar

ţi-oi desluşi ce e şi cum se face,

să ieşi din ceaţă şi să ai habar.

91 Supremul bine, ce-n de el se place,

bun îl făcu pe om şi-acest liman

i-l dărui zălog de-eternă pace.

94 Din vina-i iute fu de el orfan;  

din vina-i traiul vesel şi cuminte

şi-l preschimbă în plîns şi-n chin avan.

97 Ca tulburarea cea mai dinainte,

de aburi scoşi din apă şi pămînt,

prin fire-atraşi de aerul fierbinte,

100  să nu-i aducă omului frămînt,

fu muntele atît a se-nălţa

şi slobod e de-unde zăvoare sînt.

103 Or, cum văzduhu-n întregimea sa

cu bolta cea dintîi se învîrteşte,

de nu e ruptă roata pe-undeva,

106 în înălţimea-aceasta care creşte

în viul aer iscă vînt rotirea

şi codrul des îl face de foşneşte;

109 şi-aşa tărie plantei dă izbirea,

că-ntreg văzduhul ia din ea avînt

şi îl transmite-apoi în toată firea;

112 şi-n sine rodnic celălalt pămînt

sub soare dă în pîrg şi fel de fel

de pomi iviţi de multa-i vlagă sînt.

115 Nu s-ar mira, de-ar şti acestea, cel

din lume că atîta rod răsare

fără să vadă cineva de el.

118 Şi-i rost să ştii că sfîntul plai pe care   

te afli-acum de-orice sămînţă-i plin

şi roade dă ce-acolo n-au cătare.

121 Apa ce-o vezi nu-şi trage vîna  din

izvor hrănit de nori schimbaţi în ploi,

ca rîul ce-i cînd mult şi cînd puţin,

124 ci din fîntînă veşnică, şi-apoi   

atît din voia Domnului primeşte

cît lin să curgă-n îndoit şuvoi.

127 Pe-aici putere are de opreşte

ca amintirea ce-i păcat să poarte,

iar de ce-i bun pe dincolo-aminteşte.

130 Pe-aici e Lete şi-n cealaltă parte

Eunoé; iar de folos rămîi,

de nu le guşti în mod egal, departe:

133 ci-a doua-i mai presus de cea dintîi.

Deşi chiar şi cu cît ţi-am spus se poate

ca setea ta să-şi afle căpătîi,

136 mai vreau ceva s-adaug peste toate;   

nu cred prea lungă vorba mea să-ţi pară,

de la ce-am fost promis de m-oi abate.

139 Cei care-n vremuri antice cîntară

a veacului de aur desfătare,

poate-n Parnas la-acest liman visară.

142 Aici fu omul pur în prima-i stare;

aici e-n primăvară-ntreaga fire;

aici, zic barzii, curg din rod nectare”.

145 Atunci eu aruncat-am o privire

spre-ai mei poeţi şi zîmbetul pe feţe

li l-am văzut la ultima-i rostire;

148 şi iar cătai spre-a doamnei frumuseţe.

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Dante, Infernul, Cînturile I-III (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Purgatoriul, Cînturile I-III (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante Alighieri între viaţă şi operă

* Dante – repere bibliografice

* Prolog la noua traducere a Infernului

* Ecouri la noua traducere a Infernului  

* Sonete din lirica universală

* "Ce mai face traducerea Divinei Comedii?" (Purgatoriul, Cîntul XIX)

* Claudio Mutti: Dante şi India

* Claudio Mutti: Despre "veltro"-ul dantesc

* Dante: Papè Satàn, papè Satàn, aleppe! (Inf., VII, 1)

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXII

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIII

* Intermezzo liric: Dante (Vita Nuova, XXVI)

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIV

* Dante, Purgatoriul, XXV

* Dantele lui Marian Papahagi

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVI

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVII