Divina Comedie a lui Dante Alighieri
în noua versiune românească a lui Răzvan Codrescu
PARADISUL
Cîntul XVII
În cerul al cincilea (al lui Marte) Dante îi cere străbunului său,
Cacciaguida, să-i dezvăluie ce-l așteaptă în viitor (lucru de care, în treacăt,
îi mai vorbiseră și alții, uneori în chip destul de obscur, de-a lungul
periplului său prin lumea de dincolo). Cacciaguida îi prezice surghiunul
apropiat (în care va avea de îndurat, între altele, tovărășia „perfidă și
neroadă” – malvagia e scempia – a altor
surghiuniți, sfîrșind prin a-și face parte
per se stesso: „... și mare cinste
o să-ți fie ție/ că ți-ai făcut prin tine însuți parte”), dar îl
sfătuiește să nu-și urască concetățenii, căci faima lui va rămîne veșnică,
dincolo de toate uneltirile și impietățile lor. Îi dezvăluie și cine-i vor fi
principalii protectori inițiali: marele Lombard (Bartolomeo della Scala,
identificat prin acvila imperială de pe blazonul familiei sale: che’n su la scala porta il santo ucello, „pe-a
cărui scară vultur sfînt se-mbie”) și fratele mai mic al acestuia (pe
atunci de doar nouă ani) Cangrande della Scala (care-și va vădi virtuțile pînă
să apuce „Gasconul” – papa Clement V – să-l înșele pe „Arrigo”, împăratul
Henric al VII-lea). La îndoielile lui
Dante (dacă să dezvăluie sau nu oamenilor cele văzute și auzite de el în
această călătorie inițiatică), Cacciaguida îi recomandă să aibă curajul
adevărului, care pe termen scurt îi va supăra pe unii, dar pe termen lung (în
posteritatea care va numi „antic” timpul în care a trăit poetul) îi va „hrăni”
pe mulți, aducîndu-i cinste pe măsură.
1 Precum veni
la Climenè spre-a ști
de-așa erau cele-mpotriva-i spuse
cel ce pe tați îi face-atenți la fii,
4 așa și eu, și-așa și gîndu-mi fuse
citit de Beatrice și de cel
ce focu-i sfînt în preajma-mi și-l aduse.
7 Drept care doamna mea: „Aprinsu-ți zel
arată-l”, zise, „așa încît să fie
lăuntrica-ți pecete clară-n el;
10 nu spre-a fi lămurire lui sau mie
cuvîntul tău, ci ca să-nveți a cere,
cînd vrei să bei, să ți se toarne ție”.
13 „O, tu, tulpina mea din nalte sfere,
cum că-n triunghi două obtuze nu-s
vădit e minții noastre efemere,
16 tu-așa pe cîte sînt le vezi de sus
pînă s-ajungă-a fi, prin punctul care
prezente-n el pe toate le-a adus!
19 Pe cînd Virgil îmi deschidea cărare
prin lumea care-i moartă pe vecie
sau pe-acel munte-n care iei iertare,
22 de ce m-așteaptă-mi fură spuse mie
cuvinte grele, așa că pot răbda
ca tetragonu-a soartei vitregie.
25 Deci voia mea e-aceea de-a afla
ce-mi pregătește soarta, căci mai lină,
de-o vezi, săgeata vine-asupra ta”.
28 Așa grăit-am eu spre-acea lumină
care-mi vorbise-ntîi, pe plac făcînd
Beatricei, ce mă îndruma blajină.
31 Nu-n sibilinic chip, cum oarecînd
se bălmăjea, pînă ce sfîntul Miel
jertfit a fost, păcatul ridicînd,
34 ci-n vorbe limpezi îmi răspunse cel
ce-n grai latin grăia ca un părinte,
ascuns sub zîmbet și vădit prin el:
37 „Ce-i contingent și lumii dinainte
îi este scris, în marginile firii,
se vede-ntreg în cele veșnic sfinte:
40 dar
nu-i fatală ordinea menirii,
cum nu-i corabia în plutirea ei
supusă oglindirilor privirii.
43
De-acolo, cum auzului
temei
îi este dulcea orgii armonie,
se-arată soarta ta în ochii mei.
46 Cum de a mamei vitrege urgie
ajunse-Athena Ipolit s-o lase,
la fel ți-e dat să lași Florența ție.
49 Asta o vor, și sforile sînt trase,
și-or reuși curînd cei pentru care
Christos doar marfă scoasă-n tîrg rămase.
52 Învinșilor
le-or arunca-n spinare
învingătorii vina, cum se știe,
dar va veni și dreapta răzbunare.
55 Va
fi să lași tot ce mai drag ți-e ție:
din arc aceasta-i cea dintîi săgeată
trimisă de-a surghiunului urgie.
58 Ce-amară-i pîinea prin străini mîncată
simți-vei tu și cum pe-a altui scară
să urci și să cobori de greu se-arată.
61 Iar dintre toate cea mai grea povară
ți-o fi perfida și neghioaba turmă
ce te-o-nsoți pe-această vale-amară;
64 o vei vedea cum ticăloasă scurmă
în contra ta, însă cu tîmple sparte
nu tu, ci ei s-or pomeni la urmă.
67 Îi va vădi prostia de departe
și mare cinste o să-ți fie ție
că ți-ai făcut prin tine însuți parte.
70 Întîiul tău refugiu o să fie
la curțile Lombardului cel mare,
pe-a cărui scară vultur sfînt se-mbie;
73 cu tine-așa de-aleasă a lui purtare
va fi încît chiar pîn’ s-apuci a-i cere
el darnic îți va face-ntîmpinare.
76 Cu el va fi și cui îi dă putere
această stea, din naștere, s-arate
că-n mari isprăvi e vrednic să prospere.
79 N-a prins de veste lumea cîte poate,
că-i crud de ani și-abia-apucară-a-i da
ocol de nouă ori aceste roate;
82 Gasconul însă nu-l va înșela
pe-Arrigo pîn’ ce-acesta să-și vădească,
chiar fără sîrg și bani, virtutea sa.
85 Prin
fapte-atîta o să strălucească
încît nici chiar dușmanii n-or să poată
de măreția lor să nu vorbească.
88 Te-ncrede-n el și-n dărnicia-i toată:
prin el destui bogați vor sărăci
și mulți săraci s-or ridica din gloată.
91 Acestea-i bine-n minte-a le păzi,
dar nu le da-n vileag”; și încă-mi spuse
ce nici n-ar crede cine-ar auzi.
94 Și-apoi: „Cam asta este cu ce-ți fuse
dezvăluit; și-aceste mojicii
nu peste mult ți-or fi în cîrcă puse.
97 Dar plin de ură tu cu-ai tăi nu fi,
că-i mult mai lungă faima vieții tale
decît osînda-acestor viclenii”.
100 Iar cînd sfințitul duh găsi cu cale
să tacă, semn că pe urzeala mea
sfîrșise să le țeasă pe-ale sale,
103 luai eu cuvîntul, precum cel ce vrea
în îndoiala-i să primească sfat
din partea cui e demn cu drag să-l dea:
106 „Mi-e-acum, părinte-al meu, învederat
că timpul e pornit să mă lovească,
mai rău cu cît în voia-i m-am lăsat;
109 de-aceea-i
rost prudența mea să crească,
ca nu cumva, din locu-mi scump gonit,
cîntarea mea în plus să-mi păgubească.
112 Jos, unde-amarul lumii-i nesfîrșit,
și-n muntele pe-al cărui pisc frumos
ai doamnei mele ochi m-au însoțit,
115 apoi în cerul tot mai luminos,
aflat-am lucruri care știu prea bine
că mi-ar aduce, să le spun, ponos;
118 de adevărul l-aș ascunde-n mine,
mort le-aș părea, mă tem, acelor care
drept antic timpul de acum l-or ține”.
121 Făcîndu-se mereu mai sclipitoare,
comoara ce-mi stătea în față mie,
ca o oglindă-n razele de soare,
124 grăi:„Celui ce cugetul și-l știe
pătat de-a lui sau de a altor vină
ușor să-ți rabde vorba n-o să-i fie.
127 Dar tu pe toate dă-le la lumină
fără-a minți, iar cel de rîie plin
și-o scarpine așa cum o să-i vină.
130 Căci de-ți va fi cuvîntul mai puțin
plăcut întîi, s-o face hrană vie
apoi, cînd fi-va mistuit deplin.
133 Strigarea ta ca vîntul o să fie,
ce sus pe creste mai puternic bate,
și-aceasta cinste-o să-ți aducă ție.
136 De-aceea-ți fură-n ceruri arătate,
pe munte și în valea de durere
doar duhuri ce-s de faimă-ncununate;
139 căci sufletul ascultător se cere
spre-acele pilde mai cu-ncredințare
ce limpezi sînt și nu ascund mistere,
142 ci au în fapte certe-ntruchipare”.
Mai puteţi citi pe acest blog:
* Dante, Infernul, Cînturile I-III (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cînturile I-III (versiunea Răzvan Codrescu)
* "Ce mai face traducerea Divinei Comedii?" (Purgatoriul, Cîntul XIX)
* Dante: Papè Satàn, papè Satàn, aleppe! (Inf., VII, 1)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Intermezzo liric: Dante (Vita Nuova, XXVI)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIV (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, XXV (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVI (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVIII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIX (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXX (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXI (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXIII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul I (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul II (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul III (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul IV (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul V (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul VI (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul VII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul VIII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul IX (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul X (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul XI (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul XII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul XIII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul XIV (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul XV (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul XVI (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul XV (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul XVI (versiunea Răzvan Codrescu)
Cît de puternic e sfîrșitul cîntului!
RăspundețiȘtergereDe la versul 100, năprasnic.