DANTE, «PARADISUL», CÎNTUL II
SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME
Divina Comedie a lui Dante Alighieri
în noua versiune românească a lui Răzvan Codrescu
în noua versiune românească a lui Răzvan Codrescu
După ce am încheiat traducerea Purgatoriului
(2013), căreia îi rămîn dator cu notele și comentariile, am avut din ce în ce
mai puțin timp pentru lucrul la Divina
Comedie. Traducerea Cîntului I din Paradis
am publicat-o aici acum aproape un an. Sper ca distanța în timp dintre Cîntul
II, pe care-l public acum, și Cîntul III, de care încă nu m-am apucat, să fie
mult mai mică, pentru că altminteri risc să nu termin niciodată... Avînd o vîrstă la care începi să devii
precipitat, mă întreb ce ar fi mai înțelept: să dau prioritate aparatului
critic, ca să pot tipări Purgatoriul,
sau traducerii Paradisului, ca să
isprăvesc toată treaba (chiar dacă n-aș mai apuca s-o văd integral publicată în
volum)? Tind să optez pentru a doua variantă. Dumnezeu e mare și sper că va fi
cu mine – ca și pînă acum – mai bun decît merit. Căci pariul cu Dante mi-e,
pînă la urmă, cel mai drag din cîte am făcut vreodată...
PARADISUL
Cîntul II
După un scurt avertisment către cititori asupra dificultății în care
lectura i-ar putea pune în continuare pe cei neinițiați (nehrăniți cu „pîinea
îngerească” a teologiei), căci este vorba de o aventură spirituală și artistică
fără precedent (v. 7: L’acqua ch’io prendo già mai non si corse), Dante relatează accesul minunat în
Primul Cer, cel al Lunii, alături de Beatrice, pe care o urmează necurmat din
priviri (v. 22: Beatrice in suso, e io in
lei guardava – așa cum va parcurge întregul Paradis, cu inepuizabilă și
smerită fascinație). Poetul o iscodește asupra originii petelor lunare, iar ea
îi combate părerea eronată despre cauzele fenomenului (așa cum se află expuse
și în Convivio, II, 14), care nu sînt
de natură materială (diferența de densitate), ci spirituală (forța iradiației
angelice). Prin acest discurs teologico-poetic (poate oțios pe alocuri), bazat
pe cosmologia antică reinterpretată în termeni creștini și pe teologia
scolastică a timpului său, Dante caută să-l introducă pe cititor în logica
intrinsecă a unei alte lumi, ce depășește la toate nivelurile experiența
curentă și cunoștințele comune.
1 O, voi, cei ce-ntr-o mică luntre doară,
cu sîrg de-a asculta, zoriți urmînd
corabia mea ce-n zvon de cîntec zboară,
4 luați-o-napoi spre maluri mai curînd;
nu v-avîntați în larg, căci se prea poate
să-mi pierdeți urma, vraiște rămînînd!
7 Mă port de-acum pe ape neumblate:
Minerva suflă, Apollo cîrma ține,
iar Muzele mi-arată Ursa toate.
10 Voi, ceilalți, cei puțini, ce multul bine
al pîinii îngerești l-ați fost gustat,
ce viață dă, dar saț nu are-n sine,
13 puteți pe urma mea cu-adevărat
s-o luați, cît brazda ce-o lăsai pe ape
nu se absoarbe-n valu-ndepărtat!
16 Cum voi vă veți mira, ținînd aproape,
nu s-au mirat nici la Colchida cei
ce l-au văzut pe Iason pus să sape.
19 Eterna sete ce-o avem temei
divin în noi, zorind spre-mpărăție,
ne-asemăna cereștilor scîntei.
22 Beatrice-n sus, iar eu cu rîvnă vie
la ea privind, cu-acel avînt cu care
spre ținta ei săgeata se îmbie,
25 văzutu-m-am ajuns pe unde-o mare
minune ochii mi-i răpea deja;
iar cea la care chipu-mi taină n-are,
28 ferice și frumoasă,-mi spuse-așa:
„Spre Domnu-ndreaptă gînd de mulțumire,
că ne-a unit cu-ntîia stea a sa!”.
31 Păream cuprinși de-un nour peste fire,
lucios și des, solid și poleit,
ca diamantu-n soare la privire.
34 Mărgăritarul veșnic ne-a primit
în sînul lui, așa cum valu-nghite
în el lumina, fără-a fi știrbit.
37 De corp eram, și-aici nu se admite
că poate-o fire-n alta fi primită
și corp cu corp să fie-nlănțuite,
40 s-ar cuveni dorință mai sporită
s-avem după esența-n care vezi
cum firea noastră fu cu Domnu-unită.
43 Acolo vei vedea ce-aici doar crezi,
nu demonstrat, ci manifest prin sine,
ca adevărul prim, fără dovezi.
46 Răspuns-am deci: „Madonna, cît de bine
pot eu cu rîvna mea, îi mulțumesc
că dintre muritori m-a scos pe mine.
49 Dar ziceți-mi: pe acest corp ceresc
ce sînt acele semne-ntunecate
ce unora de Cáin le-amintesc?”.
52 Ea-ntîi zîmbi și-apoi: „De-s eronate
părerile făpturii muritoare
acolo unde simțul nu răzbate,
55 nu se cuvine să te miri prea tare,
căci bine vezi că, de simțiri legată,
prea scurte aripi rațiunea are.
58 Dar zi-mi ce ție cugetul ți-arată!”.
Și eu: „Aici ne-apare felurit
ce-i dens sau rar în masa-ncorporată”.
61 Iar ea: „Vedea-vei că-i profund greșit
ce crezi acum, de-aminte lua-vei bine
la ce-mpotrivă am de dovedit.
64 A opta sferă stele nu puține
vădește, ce-n mărime și-n sclipire
cu-n chip aparte fiecare vine.
67 De-ar face-ntreaga lor deosebire
doar faptul că-s mai dense sau mai rare,
ar fi în toate-o singură-nsușire.
70 Formalele principii fiecare
dau însușiri anume, pe cînd tu,
afar’ de unul, că le negi se pare.
73 Mai mult, de cauză-a ce-ntrebi acu’
ar fi rărimea, ori nu doar în parte
ar fi mîncată luna, ori, de nu,
76 precum în trup ce-i slab și gras se-mparte,
la fel și-n ea s-ar preschimba pe rînd,
asemeni unor file dintr-o carte.
79 În primul caz, lumina, atunci cînd
e soarele-n eclipsă, s-ar zări,
ca-n alte corpuri rare penetrînd.
82 Dar nu-i așa. Rămîne-a desluși
și-al doilea caz, iar de nici el nu ține,
că-i fals ce crezi învederat ți-o fi.
85 Dacă-acest rar nu lasă vad prin sine,
rezultă clar că este-un punct de unde
contrariul lui accesul îl reține;
88 se-ntorc de-acolo-ale luminii unde
așa cum se răsfrînge o culoare
pe sticla care-n spate-i plumb ascunde.
91 Vei zice-acum că mai obscură-apare
ca-n alte părți lumina întrucît
purcesul ei mai din adînc și-l are.
94 Din fundătura-n care te-ai vîrît
te poate lesne experiența scoate,
ce vi-i izvor științei într-atît.
97 Ia trei oglinzi: pe două-alăturate
le pune, iar la cea de-a treia fă-i
loc între ele, însă mai în spate.
100 Să ai în urmă-o sursă de văpăi,
ce deopotrivă-n toate trei să bată,
iar tu să le măsori cu ochii tăi.
103 Deși lumina-n cea mai depărtată
mai mică o să-ți pară, vei vedea
că-i deopotrivă-n toate reflectată.
106 Acum, așa cum soarele din nea
alungă și răceală, și culoare,
de parcă firea s-a golit de ea,
109 la fel și tu rămas în cugetare,
să-ți dărui vreau lumină-atît de vie
încît să fii răpit de-a ei splendoare.
112 Într-a divinei păci împărăție
se-nvîrte-o sferă ce-n puterea ei
ființa-a toate-o ține pe vecie.
115 Iar cerul următor, ce de scîntei
e-atît de plin, ființa-n firi o-mparte,
ce-s fel de fel, dar pe-un comun temei.
118 Și celelalte ceruri, mai departe,
prin diferențe-orînduite sînt
spre țelul lor semințele să-și poarte.
121 Aceste organe ale lumii avînt
din treaptă-n treaptă prind, așa cum vezi,
purtînd în jos ce iau din susul sfînt.
124 Ia seama cum, cu pilde și dovezi,
pe calea adevărului te țin,
ca vadu-n urmă singur să-l urmezi.
127 Mișcarea și puterea lor provin,
ca de la faur al uneltei spor,
din fericitul îngerilor cin;
130 iar ceru-așa frumos strălucitor
pecetea-nțelepciunii ce-l rotește
o are-n el și-i este lucrător.
133 Și cum în lutul celui viu trupește
lucrează duhu-n membre felurite
și felurite forțe folosește,
136 la fel se-mparte-n stele diferite
a-nțelepciunii mare bunătate,
dar unitatea nu și-o compromite.
139 O însușire-n chip divers răzbate
în corpul ce-i prin ea însuflețit,
ca viața-n om, și-așa se leagă toate.
142 Cum din ferice fire a ieșit,
în corp puterea strălucind se-arată,
ca bucuria-n ochiul fericit.
145 De-aici lumina-i altfel reflectată,
iar nu că este corpul dens sau rar:
formal principiu, ei i-e dat să poată
148 vădi prin sine ce-i obscur sau clar.
1 O, voi, cei ce-ntr-o mică luntre doară,
cu sîrg de-a asculta, zoriți urmînd
corabia mea ce-n zvon de cîntec zboară,
4 luați-o-napoi spre maluri mai curînd;
nu v-avîntați în larg, căci se prea poate
să-mi pierdeți urma, vraiște rămînînd!
7 Mă port de-acum pe ape neumblate:
Minerva suflă, Apollo cîrma ține,
iar Muzele mi-arată Ursa toate.
10 Voi, ceilalți, cei puțini, ce multul bine
al pîinii îngerești l-ați fost gustat,
ce viață dă, dar saț nu are-n sine,
13 puteți pe urma mea cu-adevărat
s-o luați, cît brazda ce-o lăsai pe ape
nu se absoarbe-n valu-ndepărtat!
16 Cum voi vă veți mira, ținînd aproape,
nu s-au mirat nici la Colchida cei
ce l-au văzut pe Iason pus să sape.
19 Eterna sete ce-o avem temei
divin în noi, zorind spre-mpărăție,
ne-asemăna cereștilor scîntei.
22 Beatrice-n sus, iar eu cu rîvnă vie
la ea privind, cu-acel avînt cu care
spre ținta ei săgeata se îmbie,
25 văzutu-m-am ajuns pe unde-o mare
minune ochii mi-i răpea deja;
iar cea la care chipu-mi taină n-are,
28 ferice și frumoasă,-mi spuse-așa:
„Spre Domnu-ndreaptă gînd de mulțumire,
că ne-a unit cu-ntîia stea a sa!”.
31 Păream cuprinși de-un nour peste fire,
lucios și des, solid și poleit,
ca diamantu-n soare la privire.
34 Mărgăritarul veșnic ne-a primit
în sînul lui, așa cum valu-nghite
în el lumina, fără-a fi știrbit.
37 De corp eram, și-aici nu se admite
că poate-o fire-n alta fi primită
și corp cu corp să fie-nlănțuite,
40 s-ar cuveni dorință mai sporită
s-avem după esența-n care vezi
cum firea noastră fu cu Domnu-unită.
43 Acolo vei vedea ce-aici doar crezi,
nu demonstrat, ci manifest prin sine,
ca adevărul prim, fără dovezi.
46 Răspuns-am deci: „Madonna, cît de bine
pot eu cu rîvna mea, îi mulțumesc
că dintre muritori m-a scos pe mine.
49 Dar ziceți-mi: pe acest corp ceresc
ce sînt acele semne-ntunecate
ce unora de Cáin le-amintesc?”.
52 Ea-ntîi zîmbi și-apoi: „De-s eronate
părerile făpturii muritoare
acolo unde simțul nu răzbate,
55 nu se cuvine să te miri prea tare,
căci bine vezi că, de simțiri legată,
prea scurte aripi rațiunea are.
58 Dar zi-mi ce ție cugetul ți-arată!”.
Și eu: „Aici ne-apare felurit
ce-i dens sau rar în masa-ncorporată”.
61 Iar ea: „Vedea-vei că-i profund greșit
ce crezi acum, de-aminte lua-vei bine
la ce-mpotrivă am de dovedit.
64 A opta sferă stele nu puține
vădește, ce-n mărime și-n sclipire
cu-n chip aparte fiecare vine.
67 De-ar face-ntreaga lor deosebire
doar faptul că-s mai dense sau mai rare,
ar fi în toate-o singură-nsușire.
70 Formalele principii fiecare
dau însușiri anume, pe cînd tu,
afar’ de unul, că le negi se pare.
73 Mai mult, de cauză-a ce-ntrebi acu’
ar fi rărimea, ori nu doar în parte
ar fi mîncată luna, ori, de nu,
76 precum în trup ce-i slab și gras se-mparte,
la fel și-n ea s-ar preschimba pe rînd,
asemeni unor file dintr-o carte.
79 În primul caz, lumina, atunci cînd
e soarele-n eclipsă, s-ar zări,
ca-n alte corpuri rare penetrînd.
82 Dar nu-i așa. Rămîne-a desluși
și-al doilea caz, iar de nici el nu ține,
că-i fals ce crezi învederat ți-o fi.
85 Dacă-acest rar nu lasă vad prin sine,
rezultă clar că este-un punct de unde
contrariul lui accesul îl reține;
88 se-ntorc de-acolo-ale luminii unde
așa cum se răsfrînge o culoare
pe sticla care-n spate-i plumb ascunde.
91 Vei zice-acum că mai obscură-apare
ca-n alte părți lumina întrucît
purcesul ei mai din adînc și-l are.
94 Din fundătura-n care te-ai vîrît
te poate lesne experiența scoate,
ce vi-i izvor științei într-atît.
97 Ia trei oglinzi: pe două-alăturate
le pune, iar la cea de-a treia fă-i
loc între ele, însă mai în spate.
100 Să ai în urmă-o sursă de văpăi,
ce deopotrivă-n toate trei să bată,
iar tu să le măsori cu ochii tăi.
103 Deși lumina-n cea mai depărtată
mai mică o să-ți pară, vei vedea
că-i deopotrivă-n toate reflectată.
106 Acum, așa cum soarele din nea
alungă și răceală, și culoare,
de parcă firea s-a golit de ea,
109 la fel și tu rămas în cugetare,
să-ți dărui vreau lumină-atît de vie
încît să fii răpit de-a ei splendoare.
112 Într-a divinei păci împărăție
se-nvîrte-o sferă ce-n puterea ei
ființa-a toate-o ține pe vecie.
115 Iar cerul următor, ce de scîntei
e-atît de plin, ființa-n firi o-mparte,
ce-s fel de fel, dar pe-un comun temei.
118 Și celelalte ceruri, mai departe,
prin diferențe-orînduite sînt
spre țelul lor semințele să-și poarte.
121 Aceste organe ale lumii avînt
din treaptă-n treaptă prind, așa cum vezi,
purtînd în jos ce iau din susul sfînt.
124 Ia seama cum, cu pilde și dovezi,
pe calea adevărului te țin,
ca vadu-n urmă singur să-l urmezi.
127 Mișcarea și puterea lor provin,
ca de la faur al uneltei spor,
din fericitul îngerilor cin;
130 iar ceru-așa frumos strălucitor
pecetea-nțelepciunii ce-l rotește
o are-n el și-i este lucrător.
133 Și cum în lutul celui viu trupește
lucrează duhu-n membre felurite
și felurite forțe folosește,
136 la fel se-mparte-n stele diferite
a-nțelepciunii mare bunătate,
dar unitatea nu și-o compromite.
139 O însușire-n chip divers răzbate
în corpul ce-i prin ea însuflețit,
ca viața-n om, și-așa se leagă toate.
142 Cum din ferice fire a ieșit,
în corp puterea strălucind se-arată,
ca bucuria-n ochiul fericit.
145 De-aici lumina-i altfel reflectată,
iar nu că este corpul dens sau rar:
formal principiu, ei i-e dat să poată
148 vădi prin sine ce-i obscur sau clar.
Mai puteţi citi pe acest
blog:
* Dante, Infernul, Cînturile I-III (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cînturile I-III
(versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante
Alighieri între viaţă şi operă* Dante – repere bibliografice
* Prolog la noua traducere a Infernului
* Ecouri la noua traducere a Infernului
* Sonete din lirica universală
* "Ce mai face traducerea Divinei Comedii?" (Purgatoriul, Cîntul XIX)
* Claudio Mutti: Dante şi India
* Claudio Mutti: Despre "veltro"-ul dantesc
* Dante: Papè Satàn, papè Satàn, aleppe! (Inf., VII, 1)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Intermezzo liric: Dante (Vita Nuova, XXVI)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIV (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, XXV (versiunea Răzvan Codrescu)
* Patimile după Dante
* Dantele lui Marian Papahagi
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVI (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVIII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIX (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXX (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXI (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXIII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul I (versiunea Răzvan Codrescu)
publicat de Răzvan Codrescu @ 22:10
3 comentarii
3 comentarii:
Non abbia timore, signor Codrescu: vedrà che potrà terminare e la traduzione e l'apparato critico
Grazie, padre.
Volumul al doilea trebuie neaparat terminat pana la Targul de Carte din toamna. Solutia ar fi abandonarea deplina a celorlalte productii in versuri pentru a edita cat mai repede Purgatoriul. Distanta temporala dintre primele doua volume e deja foarte mare. Orice intarziere poate fi prejudiciabila. Inca mai traiesc persoane care au cumparat primul volum si care viseaza sa-l cumpere si pe-al doilea. Sa nu le rapim acest vis !
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire