ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (CLXVI)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

2010 

ATITUDINEA MÎNTUITORULUI  

FAŢĂ DE LEGEA 

VECHIULUI TESTAMENT

Introducere

 

Dumnezeu, cel Unul în Fiinţă şi Întreit în Persoane, este mereu Acelaşi, ieri şi azi şi mîine şi în vecii vecilor. El a făcut lumea şi toate cele ce sînt în ea, şi în cele din urmă l-a făcut pe om, care, deşi zidit după chipul lui Dumnezeu şi menit să ajungă la asemănarea cu El, a căzut însă în păcat prin călcarea poruncii. Şi aşa a hotărît Dumnezeu ca Însuşi Fiul Său să ia firea omenească şi să vină printre oameni, pentru a le redeschide poarta îndumnezeirii.  

În Sf. Scriptură se vorbeşte despre trei (aşa-numite) Legi: cea naturală, cea mozaică şi cea a harului (Romani 2, 14). Însă, în fapt, voia lui Dumnezeu e una, mereu aceeaşi şi valabilă pentru toţi oamenii: să se mîntuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (I Timotei 2, 4). 

Atitudinea Mîntuitorului Hristos faţă de Legea Vechiului Testament poate fi înţeleasă doar pornind de la ideea că nu există doi dumnezei, fiecare cu testamentul lui; Cuvîntul lui Dumnezeu nu are termen de valabilitate, pentru că nici Hristos, precum vom vedea, nu reneagă Vechea Lege, ci o desăvîrşeşte, o upgradează – dacă pot spune aşa, cu un cuvînt modern, poate nepotrivit, dar care descrie destul de cuprinzător ideea de bază. Trebuie să avem în vedere că Legea  mozaică propriu-zisă începe cu Moise, dar Cel Care i S-a revelat acestuia ca fiind Cel ce este (Ieşirea 3, 14) este, în viziunea unor Sfinţi Părinţi, Însuşi Hristos, ştiut fiind că sintagma grecească Cel ce este (o on) se regăseşte în pictura ortodoxă în literele din aureola ce înconjoară Chipul lui Hristos. Începutul ambelor testamente sau legi este, aşadar, Dumnezeu.  

Un alt aspect pe care aş dori să-l punctez este faptul că toţi creştinii, în mod tainic, recapitulează viaţa lui Hristos, sau, cum notează Părintele Stăniloae, parafrazîndu-l pe Sf. Maxim Mărturisitorul, că Hristos suferă şi pătimeşte împreună cu noi potrivit cu suferinţa aflătoare în fiecare [1]. De aceea omul credincios are ca model de viaţă pe Hristos (imitatio Christi) şi din atitudinea Mîntuitorului Hristos faţă de Lege putem desprinde şi noi care trebuie să fie atitudinea creştinului faţă de Lege.  

De asemenea, precizez că accentul va fi pus mai ales pe Sf. Evanghelie de la Matei, întrucît ea a fost adresată mai ales unei comunităţi evreieşti, fiind şi singura Evanghelie scrisă iniţial în aramaică:  Fie că aceasta [Evanghelia Matei] a fost scrisă la Ierusalim, fie în regiunea siro-feniciană care mărgineşte Galileea nordică, un fapt ne pare sigur: aceasta a fost alcătuită în şi pentru o comunitate în care elementul păgîn era foarte slab [...], care trăia în vecinătatea unui iudaism în care fariseismul deţinea fără concurenţă catedra lui Moisi, care se considera drept parte integrală din poporul iudeu  şi care-şi făcea o datorie din mărturisirea mesianităţii lui Iisus printre iudeii care refuzau această credinţă [2]. 

Vechiul Testament şi Noul Testament sînt amîndouă parte a aceluiaşi întreg pe care îl constituie Sf. Scriptură. Cel Vechi nu are sens fără cel Nou şi cel Nou nu îşi arată toată frumuseţea fără cel Dintîi, pentru că Acelaşi Dumnezeu este Cel Care le-a dat pe amîndouă. Cum notează şi Pr. Prof. Nicolae Neaga, toată descoperirea cea din urmă este cuprinsă în Legea cea dintîi, pentru  că Vechiul Testament este întîia expresie a Revelaţiei scrise şi, prin urmare, izvorul prim al tuturor dogmelor dumnezeieşti,  pe care nu numai le anticipează, ci contribuie mult la pătrunderea lor [3].  
Totuşi trebuie precizat şi un ultim aspect, şi anume că, deşi Legea mozaică, fiind un dat de la Dumnezeu, nu e rea, ea şi-a îndeplinit scopul şi nu mai dă oamenilor posibilitatea mîntuirii; ea a fost, cum o numeşte Sf. Ap. Pavel, călăuză spre Hristos (Galateni 3, 24), iar Hristos a împlinit Legea şi a desăvîrşit-o, dîndu-ne o nouă Lege, mult mai rafinată: Legea harului. Acest fapt se poate lesne desprinde şi din cuvintele Sfîntului Ioan Hrisostom, care spune, referitor la unele cuvinte ale Mîntuitorului de la Matei, cap. 23: De ce n-a rînduit Hristos acestea pe temeiul Legii Harului, ci pe temeiul Legii lui Moise? Pentru că nu era timpul încă înainte de răstignire să vorbească desluşit despre ele [4]. Legea şi-a atins scopul în Hristos, acum noul popor al lui Dumnezeu, creştinii, care îi include şi pe iudei, au o nouă Lege, care o include şi pe cea mozaică, dusă însă la un nou nivel, mult mai înalt, cum vom vedea mai ales în cap. 5 de la Matei, unde Mîntuitorul scoate din rădăcină păcatul. 

De la această idee a pornit, precum vom vedea, Mîntuitorul Hristos în dialogul cu iudeii şi, mai tîrziu, membrii Bisericii, iniţial iudei, în dialogul cu păgînii – şi unii, şi alţii fiind acum chemaţi pentru a moşteni împărăţia veşnică.

Legea lui Dumnezeu şi legea omenească

 

Prima idee care trebuie însă abordată este cea de Lege. La evrei Legea se cuprindea în cele cinci cărţi ale lui Moise – Pentateuhul­­­ – scrise sub inspiraţie divină, cunoscută ca nomos sau, mai uzual, torah; şi fiindcă cuvîntul torah derivă de la verbul yarah şi înseamnă ,,a arăta cu degetul, a învăţa”, el redă ideea că Legea respectivă cuprinde normele care aveau să reglementeze viaţa religioasă şi morală a poporului iudeu [5].  Importanţa acestor prime cinci cărţi ale Sfintei Scripturi o notează Pr. Prof. Petre Semen:  În aceste cărţi sînt prezentate primele date ale revelaţiei divine care cuprind marile idei ale mîntuirii: promisiunea unui izbăvitor, ideea mesianică şi pregătirea omenirii în vederea mîntuirii prin poporul ales [6].  
Însă trebuie notat că Legea mozaică n-a fost dată dintru început ca un calup de legi pe care poporul, în mod spontan, a aflat că trebuie să le respecte, ci ea a fost dată treptat, în cursul celor 40 de ani ai călătoriei prin pustiul Sinai, în funcţie de context şi de necesităţile poporului,  acest din urmă fapt trebuind a fi reliefat: Legea nu a apărut din vreo dorinţă a lui Dumnezeu sau a lui Moise de a subjuga poporul, de a dovedi cine e mai puternic, ci ea a apărut, iniţial, ca răspuns la nevoile spirituale ale poporului evreu, care avea nevoie de îndrumare spirituală prin labirintul de culturi, zeităţi şi spiritualităţi ale popoarelor cu care a intrat în contact, scopul Legii fiind aşadar reglementarea vieţii poporului evreu la toate nivelurile şi avînd un singur ţel final: pregătirea unui popor care să menţină ideea mesianităţii curată şi din sînul căruia să iasă Mîntuitorul. Spre exemplu, după eliberarea din Egipt se reglementează sărbătoarea Paştilor (Ieşirea 3, 14-20), se reglementează situaţia celor întîi născuţi (Ieşirea, cap 12). Probabil începutul oficial (dacă se poate zice aşa) al Legii îl constituie darea Decalogului (Ieşirea, cap. 20). De abia după aceasta urmează instituirea preoţiei, a cultului şi toate celelalte legi: ritualurile de curăţire, sabatul, distincţia animalelor curate şi necurate etc. 

Însă trebuie să avem în vedere un aspect de o importanţă deosebită: evreii fac distincţie între Tora propriu-zisă şi Tora Moşeh.  Aceasta din urmă reprezintă strict ceea ce Dumnezeu a revelat poporului evreu prin Moise, fără nici un adaos. Însă înţelepţii iudei au dezvoltat şi o lege orală în paralel, prin interpretarea, aprofundarea şi dezvoltarea celor scrise de Moise, iudeii avînd o concepţie foarte diferită faţă de creştinii de azi cu privire la Lege: După înţelepţii Talmudului, care au făcut din ea principiul iudaismului, legea orală, transmisă de la învăţător la discipol, i-a fost comunicată de Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai în acelaşi timp cu legea scrisă. Înţelepţii se bazau pe interpretarea versetului din Ex. 24, 12: “Domnul a zis către Moise: «Suie-te la Mine pe munte, că am să-ţi dau nişte table de piatră, Tora şi Poruncile pe care le-am scris pentru învăţătura lor»”. Rabi Simon ben Lakiş spune: “Acest verset trebuie înţeles astfel: «tablele de piatră» se referă la cele Zece Porunci, «Tora», la Pentateuh, «Poruncile», la Mişna , «pe care le-am scris», la Profeţi şi la Hagiografe, iar «pentru învăţătura lor», la Ghemara, care au fost toate primite de Moise pe Muntele Sinai” (Ber. 5a). Termenul Tora desemna iniţial Pentateuhul, fiind extins ulterior la toată legea: scrisă şi orală [7]. 

Deşi într-o primă etapă a fost interzisă scrierea acestor legi cu caracter oral pentru a păstra deosebirea de Tora Moşeh, totuşi, din cauza volumului şi a contextului istoric (mare parte din Lege era în pericol să se piardă), a fost transpusă în scris, dînd naştere Mişnei, Talmudului şi altor scrieri. Se poate observa că, o dată cu trecerea timpului, legea omenească a ajuns să aibă prioritate faţă de Legea dată de Dumnezeu, precum susţineau chiar unii că unui cuvînt al Pentateuhului i se pot da 70 de interpretări de sensuri diferite, iar doar pe lîngă observarea Decalogului se formează alte 248 de porunci obligatorii a fi îndeplinite şi 365 de oprelişti [8].  

În perioada Mîntuitorului, aceşti învăţaţi care interpretau Tora au constituit ţinta mustrărilor Mîntuitorului şi nu Legea în  sine, pe care nu a reformat-o, ci doar a îmbunătăţit-o. Se impune, aşadar, o distincţie între cele două aspecte ale Torei: cel divin, revelat, care a avut un anumit rol amintit mai sus, pe care l-a dus la îndeplinire şi care a fost completată sau desăvîrşită de Mîntuitorul, iar pe de altă parte este tradiţia iudaică, Legea creată de oameni, condamnată cu severitate de Mîntuitorul Hristos. Acestora Mîntuitorul le zice, cînd ucenicii erau acuzaţi că nu se spală pe mîini, că ei lasă porunca lui Dumnezeu şi ţin datina  bătrînilor (Matei 15, 3); şi tot în acelaşi context, făcînd un rechizitoriu fariseilor, numeşte învăţătura lor plantă pe care n-a sădit-o Tatăl şi care se va smulge (Matei 15, 13). În episodul acesta, cu spălarea mîinilor, nu era vorba de o simplă spălare din motive de igienă, ci era un ritual ce avea corespondent în spălările levitice prevăzute în Vechiul Testament, ritual care consta în spălarea mîinilor pînă la cot şi chiar în îmbăieri sumare [9]. Răspunsul Mîntuitorului vine prompt: Nu ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om  (Matei 15, 11), adică, altfel spus, nu păcătuiesc cei care nu respectă legea bătrînilor, ci cei care calcă Legea dată de Dumnezeu.  

În locul similar de la Marcu, cap. 7, este o remarcă foarte interesantă. Textul grecesc face referire la koinos, ce înseamnă şi normal, profan, dar şi necurat din punct de vedere ritual, de aceea în versiunea britanică chiar se traduce prin defiled, adică cu mîinile spurcate, nu nespălate. Asemenea şi despre spălarea vaselor şi altor obiecte din casă, care, din raţiuni igienice, au ajuns porunci rituale care înlocuiau cuvîntul lui Dumnezeu, de a fi curaţi pe dinlăuntru, adică sufleteşte în primul rînd.  

Tot în acelaşi context, Mîntuitorul face referinţă la o altă datină omenească prin care evreii înlocuiau Legea dată de Dumnezeu, şi anume folosirea templului ca scuză de a nu ajuta pe părinţi sau pe aproapele. El face chiar o paralelă în acest sens între cuvîntul lor şi cuvîntul lui Dumnezeu: Căci Dumnezeu a zis: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, iar cine va blestema pe tată sau pe mamă, cu moarte să se sfîrşească. Voi însă spuneţi: Cel care va zice tatălui său sau mamei sale: Cu ce te-aş fi putut ajuta este dăruit lui Dumnezeu. Şi concluzionează: Acela nu va cinsti pe tatăl său sau pe mama sa; şi aţi desfiinţat cuvîntul lui Dumnezeu pentru datina voastră (Matei 15, 4-6).  

În acest context le vorbeşte învăţătorilor de Lege despre formalismul lor. La Matei, cap. 23, le spune că leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat (v. 4) şi în locul asemănător de la Luca 11, 46 spune că nici un deget nu se apropie de ele, ci doar le formulează pentru ca alţii să le poarte. Grăitoare în acest sens este existenţa unei limite de deplasare, tehum, care nu îngăduia o deplasare mai mare decît pînă la sinagogă [10]. Aceleaşi gînduri [de a fi lăudaţi de oameni]  îi fac zeloşi în a da zeciuială din izmă, mărar şi chimen, zeciuială neprevăzută de Lege; fac aceasta pentru a suplini încălcarea unor porunci mai mari, care preconizau dreptatea, mila şi fidelitatea [11]. Trebuie notat că plantele amintite de Mîntuitorul: idyosmon, anithon şi kyminon, deşi nu rele în sine, simbolizează superficialitatea, fiind toate aromate cu rol de a da aparenţa frumosului (în miros, gust sau decoraţie), fără a schimba în esenţă ceva.  

Se poate desprinde, în linii mari, atitudinea Mîntuitorului faţă de o parte a Torei, cea creată de oameni, care tindea să înlocuiască cuvîntul lui Dumnezeu cu cuvîntul bătrînilor şi al învăţaţilor. El condamnă formalismul, superficialitatea şi înlocuirea cuvîntului lui Dumnezeu cu cel al raţiunii umane.

Hristos – Împlinitorul Legii Vechiului Testament

 

Mîntuitorul Hristos, după cum am arătat, a respectat Legea Vechiului Testament ca o Lege dăruită de Dumnezeu, recunoscîndu-i de multe ori autoritatea şi importanţa pentru progresul spiritual al credincioşilor. Mai ales în Evanghelia de la Matei de nenumărate ori se face referire la actele pe care le-a făcut Mîntuitorul şi în care s-au îndeplinit profeţii, încît N. Neaga afirmă chiar că biografia Mîntuitorului se face nu numai după modelul Evangheliştilor, ci şi după acea minunată schiţă trasată de Duhul, care a grăit prin profeţi.  Toată descoperirea cea din urmă este cuprinsă în Legea cea dintîi [12]. Încă din capitolul al treilea al Evangheliei de la Matei vedem că încă de la începutul ei activitatea publică a Mîntuitorului este marcată de împlinirea profeţiilor. În versetul 15 îi spune Sfîntului Ioan că trebuie să se plinească toată dreptatea. Cuvîntul folosit de Scriptură aici este plirosai, de la pliro, care înseamnă „a îndeplini, a umple”, dar şi  „a perfecţiona, a desăvîrşi”. Acelaşi verb este folosit şi în celebrul verset de la Matei 5, 17: Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; n-am venit să stric, ci să plinesc. Simion Todoran remarcă faptul că din acest verset deducem ce înseamnă împlinirea la Sf. Evanghelist Matei şi anume: nimic din Lege n-a fost schimbat şi totuşi totul este reformulat în funcţie de o regulă de interpretare majoră: prioritatea celor două porunci ale iubirii. A împlini înseamnă continuitate şi ruptură, prelungire şi decalaj; noţiunile sînt dialectice [13]. În Evanghelia de la Matei avem cel puţin 10 proorocii împlinite; primele patru sînt din perioada copilăriei Mîntuitorului, însă de remarcat este faptul că verbul pliro stă acum la pasiv aorist: pliroti – ca să se îndeplinească, s-a împlinit. Pe baza acestor profeţii se poate face o tipologie foarte interesantă Moise-Hristos. Mîntuitorul a îndeplinit şi slujirea profetică pe lîngă demnitatea arhierească şi cea împărătească.  

Chiar una dintre proorociile mesianice din Deuteronom, cap. 15, face o referire clară la Proorocul – care va fi asemenea lui Moise, dar mai mare ca el. În seria numeroaselor profeţii mesianice din Pentateuh, în Deuteronom găsim una dintre cele mai cunoscute atribuite lui Moise, rostită în cadrul unei cuvîntări mai largi de avertizare a israeliţilor asupra pericolului religios pe care îl reprezentau popoarele idolatre. Textul profeţiei este următorul:  Prooroc din mijlocul tău şi din fraţii tăi, ca şi mine, îţi va ridica Domnul Dumnezeul tău: pe Acela să-L ascultaţi (Deuteronomul 18, 15). După cum am precizat, Moise se adresa poporului care va intra în contact cu multe alte popoare păgîne, el trebuind să se individualizeze, să-şi păstreze credinţa.  ,,Nabi” (de la a comunica o ştire) era un vestitor al voii divine, diferit de profeţii popoarelor şi zeilor lor. În cazul de faţă, însă, Moise nu face aluzie la profeţi în general, pentru că foloseşte substantivul nabi la singular [14]¸ ci el se referă la Unul singur, un profet al Domnului care excelează prin grandoarea lui, căci altcumva nu era necesară prevestirea solemnă a Lui şi compararea cu marele Moise [15]. Faptul că va fi ,,ridicat de Dumnezeu” întăreşte cele spuse, iar faptul că va fi din fraţii lor israeliţi subliniază şi firea omenească a lui Hristos. Evreii au considerat că acel profet de care vorbea Moise ar fi fost Iosua, sau Ieremia, sau alţii, dar nici unul dintre ei nu a împlinit cuvintele lui Moise, de aceea ei se aflau chiar în timpul Mîntuitorului în aşteptare, memorabile fiind cuvintele adresate de farisei Sfîntului Ioan Botezătorul: Tu eşti Proorocul? (Ioan 1, 21). Pentru a ne feri şi pe noi, creştinii, de astfel de tîlcuiri eronate şi pentru a putea şi noi Pe Acela să-L ascultăm, cum zice şi Sf. Chiril al Alexandriei, nu vom urma tîlcuitorilor de semne [...], ci luînd conducător în toate pe Hristos, Cel Care S-a făcut pentru noi prooroc şi om ca noi, de la El vom primi cunoştinţa celor trebuincioase şi lîngă El vom rămîne, aruncînd departe de noi proorociile mincinoase ale dracilor şi dispreţuindu-le. 

Contextul naşterii lui Moise nu poate să nu fie asemănat cu cel al naşterii cu trupul a Mîntuitorului: ura lui Irod determină fuga în Egipt şi uciderea atîtor prunci evreieşti, dar aduce aminte şi de aruncarea pruncilor evreilor în apa Nilului (Ieşirea 1, 22). De asemenea, vedem aproape aceeaşi poruncă dată de Dumnezeu lui Moise: După atît de multe zile a murit regele Egiptului care prigonise pe Moise, şi Domnul a grăit aceasta lui Moise în pămîntul Madian: „Scoală şi întoarce-te în Egipt, că au murit toţi cei ce căutau sufletul tău!" (Ieşirea 4, 19), dar şi lui Iosif: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Lui şi mergi în pămîntul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului (Matei 2, 20). Precum se observă, acest ansamblu de asemănări este destul de sugestiv şi arată că istoria lui Moise poate fi considerată efectiv o prefigurare a copilăriei lui Iisus [16]. Plecarea din Egipt şi Botezul au fost văzute de unii ca o retrăire a istoriei poporului Israel în viaţa Mîntuitorului [17]. 

Dacă aceste etape ar putea fi contestate totuşi, ca fiind doar rezultatul contextului istoric asemănător, evidenţa evenimentelor şi faptelor din timpul maturităţii lui Iisus nu pot fi contestate.  

Încă din primele momente ale activităţii Sale publice, Mîntuitorul afirmă deschis faptul că n-a venit să strice Legea: N-am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să plinesc (Matei 5, 17).  Însă Mîntuitorul dă un sens adînc cuvintelor ce urmează: Adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul sau pămîntul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece pînă ce se vor face toate (Matei 5, 18) [18]. În sens literal, Mîntuitorul arată faptul că Legea are o valoare incontestabilă, poruncile de bază fiind iubirea lui Dumnezeu şi a aproapelui. Însă într-un sens secundar, se poate înţelege şi faptul că Mîntuitorul îndeplineşte toată Legea mozaică pînă ce se vor face toate, iar în viziunea Sfinţilor Părinţi Învierea Mîntuitorului apare ca o nouă creaţie, după cum spune şi una dintre cîntările Canonului pascal: Acum toate s-au umplut de lumină, şi cerul şi pămîntul şi cele dedesupt. Legea are ca valoare de bază veşnică iubirea, ca reflexie a iubirii intratreimice revărsate şi spre oameni, iar partea de ritual, de jertfă care anticipa Jerfta cea adevărată, avea doar un rol pedagogic, de conştientizare a stării de păcat etc, dar nu avea putere mîntuitoare. 

Iisus a împlinit Legea şi profeţii, îndeplinind şi toate preceptele iudaice referitoare la viaţa religioasă a poporului evreu. Se prezintă încă de mic la Templul din Ierusalim, inclusiv la tăierea-împrejur. El chiar numeşte Templul Casa Tatălui Meu (Ioan 2, 16) şi l-a frecventat încă din copilărie (Luca, cap. 2). Rîvna pentru Templu chiar Îl determină să pună mîna pe bici şi să-i izgonească pe neguţătorii care îşi făcuseră sediu acolo, vînzînd materiale pentru jertfă şi transformînd astfel ritualul într-o afacere (Matei, cap. 21). 

Se poate vedea aşadar din faptele Mîntuitorului că nu a condamnat Legea niciodată, nu a desfiinţat-o, ci doar a spiritualizat-o.

Predica de pe munte

 

În Vechiul Testament, dar si în spiritualitatea altor popoare, muntele este un loc al puterii, al sacrului. E destul să pomenim de Muntele Olimp sau Fuji, de cetăţile indienilor din America centrală zidite pe cele mai înalte culmi, pentru a realiza că omul se simte mai aproape de divinitate în munte. La poporul evreu doi munţi au jucat un rol important: muntele Sion, unde e zidit Ierusalimul, şi muntele Sinai, unde a fost dată Legea. Dintre evanghelişti, Sf. Matei insistă cel mai tare pe ideea de munte, mai multe episoade din Evanghelia sa fiind relatate ca petrecîndu-se în munte: Schimbarea la Faţă (cap. 17), muntele de pe care a fost ispitit (cap. 4), ,,muntele fericirilor” (cap. 5-7) şi muntele Înălţării la cer (cap. 28). În ultimele două cazuri – notează Pr. Simion Todoran – este vorba de o autoritate incontestabilă pentru pronunţarea poruncilor, aşa cum a făcut Moise pe Muntele Sinai. Felul cum persoanele implicate în evenimente erau aşezate, conţinutul învăţăturii date pe munte, toate acestea sînt argumente decisive în a demonstra că modelul mozaic este unul din componentele majore ale hristologiei mateiene [19]. Conform Pr. Prof. D. Stamatoiu, Muntele Fericirilor, cum e numit, ar fi identificat cu Muntele Kurun Hattin de azi, avînd o înălţime de 560 m faţă de lacul Ghenizaret [20]. 

Cuvîntarea Mîntuitorului din acest  munte e prezentată mai ales de Sf. Matei în capitolele 5, 6 şi 7, dar apare şi la Sf. Luca, mai pe scurt, şi ea ocupă, în Noul Testament locul pe care, în Vechiul Testament îl deţinea Decalogul. [...] Legea morală a Vechiului Testament o regăsim aici, dar completă şi desăvîrşită [21]. 

După enunţarea fericirilor, care constituie nucleul noii morale, începe, o dată cu versetul 17 al cap. 5, partea a doua, prin anunţarea temei: Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau Proorocii, n-am venit să stric, ci să plinesc. Sf. Ioan Gură de Aur are o tîlcuire foarte interesantă a acestui verset: Cine L-a bănuit pe Hristos că a venit să strice Legea sau Profeţii, cine L-a învinuit, ca Hristos să dea acest răspuns? [...] Că poruncile ca oamenii să fie blînzi, îngăduitori, milostivi, curaţi cu inima, luptători pentru dreptate nu presupun un gînd ca acesta, ci unul cu totul potrivnic. [...] Pentru că avea să dea legi mai mari decît legile Vechiului Testament [...] şi pentru că avea să deschidă drumul unei mai înalte vieţuiri, dumnezeieşti şi cereşti [22].  

În cele ce urmează, Mîntuitorul expune plinirile efective, cu exemple. Acum, cum se cîntă în dogmatica glasului 2 la vecernie, trecut-a umbra Legii şi darul a venit, legea darului. Prima dată Mîntuitorul se referă la porunca a 6-a a Decalogului: Să nu ucizi! (Ieşirea 20, 13). Mîntuitorul porneşte de la textul biblic, care interzice omuciderea, şi merge pînă  la rădăcina răului, zicînd că Oricine se mînie pe fratele său  vrednic va fi de osîndă (Matei 5, 21-22). Cuvîntul Său pătrunde pînă la înlăturarea cauzei răului, dorind o extirpare completă a acestuia din om. 

Următoarea poruncă pe care Mîntuitorul o analizează e cea de-a 7-a: Să nu fii desfrînat! (Ieşirea 20, 14). Mîntuitorul adaugă însă că cel care doar se uită cu gînd poftitor la femeie a şi săvîrşit adulter în inima lui, într-un mod asemănător cu ceea ce a zis despre ucidere: ceea ce este mînia pentru ucidere este pofta pentru adulter [23]. În continuare, Mîntuitorul prelungeşte ceea ce a spus mai înainte cu o precizare despre divorţ. La evrei era în practică obiceiul ca bărbatul să poată să se despartă pentru aproape orice motiv de soţia lui, atîta vreme cît îi dă carte de despărţire. Deşi şi la iudei cartea de despărţire era un motiv de dezbatere religioasă, se ajunsese chiar ca, după rabi Hiliel, bărbatul să poată să dea carte de despărţire soţiei sale chiar şi atunci cînd numai aceasta ar fi mers cu capul descoperit, sau ar fi cusut pe stradă, sau ar fi ars bucatele [24]. Mîntuitorul ridică prestigiul căsătoriei şi prin cuvînt, după ce am văzut că a săvîrşit prima minune din activitatea Sa pămîntească la nunta din Cana Galileii (Ioan, cap. 2). 

Următoarea paralelă expusă de Mîntuitorul este cea referitoare la jurămînt, găsită la Levitic, cap.19, versetul 12: Să nu juraţi strîmb în numele Meu! La vechii evrei cărora li se adresa Mîntuitorul jurămîntul comportă o conotaţie de blestem, dacă jurămîntul se dovedeşte a fi fals sau dacă este încălcat [25]. Jurămintele în care nu era implicat numele  lui Dumnezeu să fie considerate pasibile de a fi încălcate. În acest sens, Mîntuitorul desfiinţează practica jurămîntului la evrei, care ajunsese să fie folosit mult prea uşor. 

Penultima paralelă se referă la legea talionului. Conform textului din Ieşirea 21, 24, plata pentru o nedreptate socială consta într-o pedeapsă pe măsură, însă această poruncă se regăseşte şi la alte popoare [26], Mîntuitorul o copleşeşte prin porunca dragostei: celui ce vrea să-ţi ia haina, să-i dai şi cămaşa, celui ce vrea să mergi o milă cu el, mergi două, celui ce te loveşte peste un obraz, întoarce-i-l şi pe celălalt. Porunca aceasta se prelungeşte şi în ultima antiteză: Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău”. Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvîntaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc (Matei 5, 43-44). Prima parte a poruncii se află în Levitic 19, 18 şi e poruncă divină. Partea a doua, cea care spune să urăşti pe vrăjmaş, este o adiţiune a învăţaţilor evrei, care spuneau că iubirea de aproapele se mărgineşte doar la semenul evreu. Prin porunca aceasta a iubirii – a lui Dumnezeu şi a aproapelui – Mîntuitorul cuprinde tot Vechiul Testament într-unul Nou: al iubirii jertfelnice şi al urcuşului spre îndumnezeire.

Concluzii

 

Revelaţia divină este, fără îndoială, cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu faţă de om. Deşi iniţial Revelaţia a fost legătura directă şi neîntreruptă cu Dumnezeu, cum vedem în începuturile cărţii Genezei, în timp, din pricina decăderii omului, unele norme au trebuit fixate în scris. Datorită acestui fapt, Legea, deşi bună, a trebuit să fie adusă la viaţă, dacă se poate spune aşa, de harul şi binecuvîntarea venite prin Hristos. De aceea şi în ziua de azi, oricît s-ar discuta pe tema Noului Testament, oricîte studii de aprofundare s-ar scrie, esenţa rămîne tot în Taine, în trăirea lui Hristos Cel mereu prezent în Biserică. De aceea Biserica nu a fost afectată nici de distrugerea Templului din Ierusalim de către romani, nici de căderea Constantinopolului, pentru că Legea Noului Testament se află în primul rînd în inimile celor credincioşi şi mai ales în Sf. Potir cu care aceştia sînt (sau ar trebui să fie) într-o strînsă şi neîntreruptă legătură.  

Din punct de vedere religios, Vechiul Testament este o scriere de rangul întîi, dar mai ales Vechiul Testament este pentru Noul ceea ce este rădăcina pentru floare. Ambele Testamente formează Sf. Scriptură a Bisericii, fără Vechiul n-ar exista Noul, ne-ar lipsi Hristos [27]. Ca şi Noul Testament, Vechiul Testament cuprinde voia lui Dumnezeu exprimată prin oamenii Săi aleşi [28]. 

Din cele expuse mai sus rezultă doar un singur lucru valabil pentru creştini şi iudei deopotrivă, anume universalitatea legii iubirii inaugurate de Hristos.

Caesar ARONET  

(student la Facultatea 

de Teologie Ortodoxă  

„Dumitru Stăniloae” din Iaşi)

Note

[1] Pr. Dumitru Stăniloae, Ascetica şi mistica Bisericii Ortodoxe¸ EIBMBOR,  Bucureşti, 2002, p. 241.  

[2] Nadim Tarazi, „Iisus Hristos şi Legea mozaică”, în Ortodoxia, an XXV, nr. 4/1973, pp. 621-622. 

[3] Pr. Prof. Nicolae Neaga, Hristos în Vechiul Testament, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2004, p. 32. 

[4] Sf. Ioan Hrisostom, Omilii la Matei, EIBMBOR, Bucureşti, 1994, p. 820.  

[5] Ierom. Dr. Modest Zamfir, „Atitudinea Mîntuitorului faţă de Vechiul Testament”, în Ortodoxia, an XXXV, nr. 1/1983 , p. 94. 

[6] Pr. Prof. Petre Semen, Introducere în teologia biblică a Vechiului Testament, Ed. Trinitas, Iaşi, 2008, p. 155. 

[7] Enciclopedia iudaismului, Ed. Hasefer, Bucureşti, 2000, p. 194. 

[8] Ierom. Dr. Modest Zamfir, op. cit., p. 95. 

[9] Ibidem, p. 100. 

[10] În zi de Sabath sau de Yom Tov a nu se trece de limita( calea) Sabatului, adică o distanţă de nu mai mult de două mii de cubiţi (aproximativ trei sferturi de milă) de la locul unde cineva s-a stabilit pentru Sabath sau Festival (extras din Rabi Gersion Apeal,  The concise code of Jewish Law¸ vol. 2,  Ktav Publishing, 1990, pp. 399-400). 

[11] Ierom. Modest Zamfir, op. cit.¸ p. 102. 

[12] Pr. Prof. Nicolae Neaga, op. cit. , p. 32. 

[13] Pr. Lect. Simion Todoran, „Iisus şi Vechiul Testament”, în Credinţa Ortodoxă, an I , nr. 2/1996, p. 90. 

[14] Pr. Prof. Petre Semen, op. cit., p. 143. 

[15] Pr. Prof. Dr. Nicolae Neaga., op. cit , p. 46. 

[16] Pr. Lect. Simion Todoran, loc. cit.  

[17] Ibidem. 

[18] Iota este litera grecească corespunzătoare literei iod, cea mai mică din alfabetul ebraic; termenul cirtă, prin care este tradus grecescul keraia, este folosit de Mîntuitorul pentru a desemna accentele şi vocalele limbii ebraice. Este cunoscută însemnătatea unei litere şi chiar a semnelor diacritice  la stabilirea sensului unui cuvînt în limba ebraică (Ierom. Modest Zamfir, op. cit., p. 97). 

[19] Pr. Simion Todoran, „Iisus şi Vechiul Testament”, în Credinţa Ortodoxă, an I, nr. 2, 1996, p. 99. 

[20] Pr. Prof. D. Stamatoiu, „Raportul dintre Legea Veche şi cea Nouă, după Predica de pe munte”, în Mitropolia Olteniei, an XXXI, nr. 1-3, 1979,  p. 548. 

[21] Ibidem. 

[22] Sf. Ioan Hrisostom, Omilii la Matei, EIBMBOR, Bucureşti, 1994, p. 195. 

[23] Pr. Prof. D. Stamatoiu, op.cit¸ p. 554. 

[24] Pr. Prof. Dr. Gh. I. Ghica, Atitudinea Mîntuitorului faţă de Legea Vechiului Testament, Craiova, 1929, p. 68. 

[25] Enciclopedia iudaismului, Ed. Hasefer, Bucureşti, 2000, p. 120. 

[26] Codul lui Hamurabi este cel mai vechi exemplu în acest sens; o practicau şi romanii.  

[27] Pr. Prof. N. Neaga, Hristos în Vechiul Testament, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2004, p.141. 

[28] Ierom. Modest Zamfir, „Atitudinea Mîntuitorului faţă de Vechiul Testament”, în Ortodoxia, an XXXV, nr. 1, 1983, pp. 102-103.

Repere bibliografice  

(în ordine cronologică)

• Pr. Prof. Dr. Gh. I. Ghica, Atitudinea Mîntuitorului faţă de Legea Vechiului Testament, Craiova, 1929.  

• Nadim Tarazi, „Iisus Hristos şi Legea Mozaică”, în Ortodoxia, an XXV, nr. 4, 1973. 

• Pr. Prof. D. Stamatoiu, „Raportul dintre Legea Veche şi cea Nouă, după Predica de pe munte, în Mitropolia Olteniei, an XXXI, nr. 1-3, 1979. 

• Ierom. Dr. Modest Zamfir, „Atitudinea Mîntuitorului faţă de Vechiul Testament”, în Ortodoxia, an XXXV, nr. 1, 1983. 

• Rabi Gersion Apeal, The concise code of Jewish Law¸ vol. 2, Ktav Publishing, 1990. 

• Biblia sau Sfînta Scriptură, EIBMBOR Bucureşti, 1991.  

• Novum Testamentum Graece, Nestle-Aland, Stuttgart, 1993. 

• Sf. Ioan Hrisostom, Omilii la Matei, EIBMBOR, Bucureşti, 1994. 

• Pr. Lect. Simion Todoran, „Iisus şi Vechiul Testament”, în Credinţa Ortodoxă, an I , nr. 2/1996, p. 90. 

• Enciclopedia iudaismului, Ed. Hasefer, Bucureşti, 2000. 

• Pr. Dumitru Stăniloae, Ascetica şi mistica Bisericii Ortodoxe¸ EIBMBOR  Bucureşti, 2002. 

• Pr. Prof. Nicolae Neaga, Hristos în Vechiul Testament, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2004. 

• Prof. Petre Semen, Introducere în teologia biblică a Vechiului Testament, Ed. Trinitas, Iaşi, 2008.

* Caesar Aronet, „Atitudinea Mîntuitorului față de Legea Vechiului Testament”, în Puncte cardinale, anul XX, nr. 8/236, august 2010, pp. 8-9; nr. 9/237, septembrie 2010, p. 10 (rubrica „Lectio sacra”).

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Antologia Punctelor cardinale (I) – "Cine se teme de naţionalism?" (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (III) – "Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?" (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (IV) – "Fiziologia trepăduşului" (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (V) – "«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire" (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (VI) – "Necesara despărţire a apelor" (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VII) – "Distincţii necesare" (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VIII) – "Spiritul viu al dreptei" (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (IX) – "Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară" (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (X) – "Necesitatea unei viziuni de dreapta..." (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (XI) – "Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»" (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XII) – "Confruntarea dintre Memorie şi Uitare" (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIII) – "Martin Luther şi evreii..." (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIV) – "Dreptatea d-lui Pleşu" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XV) – "Pe marginea unei decepţii" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVI) – "Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVII) – "Viaţa – proprietate de stat" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) – "Sensul unităţii creştine" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XIX) – "Căderea Cuvîntului în cazuri" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XX) – "O reacţie a d-lui Patapievici" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXI) – "San Juan de la Cruz: Romances" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXII) – "Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) – "Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) – "Iarba verde de acasă…" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXV) – "Doar o vorbă să-ţi mai spun…" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – "«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVI) – "Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia pentru Codreanu!" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVII) – "Între zoón politikón şi homo religiosus" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) – "Apocalipsa şi ştiinţa" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIX) – "Stafia comunismului la Paris"   (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXX) – "«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXI) – "Falimentul speranţei" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) – "Masoneria şi organizaţiile internaţionale" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIII) – "Ispita «iubirii»" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIV) – "Apostrof-area ca asasinat moral" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXV) – "Fabulă cu trandafir" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVI) – "Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVII) – "Aspecte ale dialogului religie-cultură…" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVIII) – "Puncte cardinale 100": "La aniversară", "Măcel de Buna Vestire", "Marginalii" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIX) – "Cronica unei gafe editoriale" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XL) – "Epica Holocaustului…" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLI) – "Lecţia americană" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLII) – "Demonizarea Americii" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIII) – "«Dictatura bunului simţ»…" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIV) – "În sfîrşit, Acasă…" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLV) – "Anul Eminescu", "Oda (în metru antic): deschiderea nivelelor de receptare" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVI) – "Cine eşti dumneata, domnule Neştian?" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVII) – "Demitizarea" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVIII) – "Maxime Egger: Cum am devenit ortodox" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIX) – "Marea iertare" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (L) – "Maica Mihaela" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LI) – "Un luceafăr pe columna cezarilor" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LII) – Interviu cu Alain de Benoist (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIII) – "Radu Gyr sau despre gratuitatea eroismului" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIV) – "Supără realitatea sau formularea ei?" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LV) – "Marginalii la o scrisoare a lui Mircea Eliade" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LVI) – "Odihna de Eminescu" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVII) – "Mesianismul Dreptei" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVIII) – "Misiunea românilor în istorie" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LIX) – "Obligaţiile unei conştiinţe morale" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LX) – "Naţionalismul şi România de azi", "Menirea generaţiei noastre" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXI) – "Lichidarea unei legende" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXII) – "Pentru o Europă unită a naţiunilor" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIII) – "Kitsch-ul în literatura politică naţionalistă" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIV) – "Despre a fi altfel" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXV) – "Pentru un naţionalism european" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVI) – "Caracterul naţional al Ortodoxiei" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVII) – "Un evreu renegat avertizează America" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVIII) – "In memoriam: Horia Bernea", "Muzeul Ţăranului Român după Horia Bernea" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIX) – "Europa lui Hristos" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXX) – "Ziua judecăţii" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXI) – "Interviu cu istoricul Neagu Djuvara" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXII) – "Elitele şi partidele politice" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIII) – "Revolta «omului recent»" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIV) – "Naţionalism şi democraţie" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXV) – "Perversiunea naţional-comunistă" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVI) – "Isteria antifascistă" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVII) – "Moştenirile lui Horia Bernea" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVIII) – "Veşti triste din Spania" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIX) – "Mai bine prea tîrziu decît niciodată!" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXX) – "Centenarul Petre Ţuţea (1902-2002)" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXI) – "Rost – «manifestul românesc» al unei noi generaţii" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXII) – "Istoria în actualitate: Penele Arhanghelului" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIII) – "Cultul monştrilor" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIV) – "Nu-i pace sub măslini..." (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXV) – "Aceşti evrei visători şi utopiile lor păguboase" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVI) – "De la vulgaritate la perversiune" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVII) – "Dimensiunea cosmică a dorului" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVIII) – "Călătorie în «buricul pămîntului»" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIX) – "Taina fratelui" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XC) – "Conceptul de medicină creştină" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCI) – "Cazul Paulescu văzut cu ochii altora" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCII) – "Political correctness?" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIII) – "Tîlcuirea patristică a Psalmului 50" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIV) – "Un clown pentru Nobel?" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCV) – "Chilia isihastului în lume" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVI) – "Paul Goma «antisemit»?" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVII) – "Catedrala Mîntuirii Neamului..." (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVIII) – "Mircea Dinescu între ignoranţă şi abjecţie" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIX) – "August roşu: circ fără pîine" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (C) – "«Insurecţia» de la 23 august văzută prin ochii unui soldat german" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (CI) – "Erosul care mişcă lumile" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (CII) – "Sfinţita rugăciune" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (CIII) – "Păcatul lui Onan" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CIV) – "Dante, Infernul, Cîntul XXXIV" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CV) – "Acatistul Sfinţilor Români din închisori" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CVI) – "Giulgiul din Torino: o provocare perpetuă" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CVII) – "Tentative de purificare" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CVIII) – "La despărţirea de Papa Ioan Paul II..." (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CIX) – "Cine a fost Teodor M. Popescu?" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CX) – "Cuvînt prevenitor despre idolatrie şi magie" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXI) – "Cultul eroilor la români" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXII) – "Miza unui linşaj mediatic" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXIII) – "Biblia lui Robespierre" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXIV) – "Imoralitatea apartenenţei la francmasonerie" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXV) – "Împotriva falsului ecumenism" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXVI) – "De la Facere la Apocalipsă" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXVII) – "O uşă interzisă" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXVIII) – "Pe marginea unei blasfemii" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXIX) – "Un portret al Căpitanului la copilărie" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXX) – "«Am vrut să-l împuşc pe Ceauşescu»" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXI) – "Ciobanul şi «futelniţa»" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXII) – "Luciferismul de larg consum" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXIII) – "Adevărata dramă de la Petru-Vodă" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXIV) – "În jurul unei neînţelegeri" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXV) – "Ofensiva homosexualilor" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXVI) – "Ultima biruinţă a lui Ştefan cel Mare" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXVII) – "«Sfîntul» Mişa din Clejani" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXVIII) – "Memento Gulag în Vendeea" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXIX) – "La plecarea dintre noi a Părintelui Calciu" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXX) – "Tinereţe fără bătrîneţe" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXXI) – "O nouă carte la Editura Puncte Cardinale..." (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXXII) – "Despre poziţia Bisericii faţă de stăpînire" (2007)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXXIII) – Două traduceri din Annick de Souzenelle (2007)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXXIV) – "Suferinţa ca binecuvîntare" (2007)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXXV) – "Cele trei atacuri ale diavolului asupra lui Hristos" (2007)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXXVI) – "Luciferismul în ţara lui Caragiale" (2007)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXXVII) – "Sperietoarea şi modelul" (2007)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXXVIII) – "José Antonio Primo de Rivera..." (2007)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXXIX) – "(De) ce uită Occidentul?" (2007)

* Antologia Punctelor cardinale (CXL) – " Principale diferenţe între Catolicism şi Ortodoxie"; "O istorisire de demult..." (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CXLI) – "Poezia carcerală (1): Valeriu Gafencu" (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CXLII) – "Adevăr, Biserică, ecumenism" (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CXLIII) – "De la un tînăr cititor al Punctelor cardinale" (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CXLIV) – "Poezia carcerală (2): Radu Gyr" (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CXLV) – "Paul Goma – lupul singuratic" (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CXLVI) – "Biserica şi Securitatea" (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CXLVII) – "Poezia carcerală (3): Nichifor Crainic" (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CXLVIII) – "De la ecumenism la apostazie" (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CXLIX) – "Taina decadenței" (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CL) – "Dezbatere A.Z.E.C.: Cazul Nicolae Corneanu" (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CLI) – "Cele două Românii (XV)" (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CLII) – "De ce Bram Stoker aici?!" (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CLIII) – "Despre dreptul de proprietate într-o perspectivă ortodoxă" (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CLIV) – "Interviu cu regizorul Nicolae Mărgineanu..." (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CLV) – "Dezbatere A.Z.E.C.: Pașapoartele biometrice..." (2009)

* Antologia Punctelor cardinale (CLVI) – "Sufletul românesc între Răsărit și Apus: V. O viziune românească a existenței" (2009)

* Antologia Punctelor cardinale (CLVII) – "Gabriel Constantinescu: 3 răspunsuri pe lună [august]" (2009)

* Antologia Punctelor cardinale (CLVIII) – "De vorbă cu Claudiu Târziu" (2009)

* Antologia Punctelor cardinale (CLIX) – "O potaie gureșă" (2009)

* Antologia Punctelor cardinale (CLX) – "Chestiunea țigănească..." (2010)

* Antologia Punctelor cardinale (CLXI) – "Interviu cu d-l Ilie Berghezan..." (2010)

* Antologia Punctelor cardinale (CLXII) – "Gabriel Constantinescu (1921-2010)" (2010)

* Antologia Punctelor cardinale (CLXIII) – "Nicu Naum: Prezent!" (2010)

* Antologia Punctelor cardinale (CLXIV) – "Memoriile istoricului Vasile Netea" (2010)
* Antologia Punctelor cardinale (CLXV) – "Interviu cu d-l Zaharie Urdea..." (2010)