SUMARUL BLOGULUI
În timp ce dăm, la repetatele
presiuni ale Institutului Național (?) „Elie Wiesel”, o lege împotriva
extremismului legionar (legionarismul fiind pus abuziv în aceeași oală cu fascismul și nazismul),
sîntem gata să deschidem larg, la București, poarta extremismului islamic! O
ținem creanga că legionarii, ajunși demult oale și ulcele, ar fi fost
ultranaționaliști și fundamentaliști, dar cu fundamentalismul musulman, cît se
poate de viu și de ofensiv, sîntem gata să dăm mîna, fără nici un fel de scrupule
religioase sau ideologice! Amestec tipic de imbecilitate și schizofrenie neoromânească.
Proiectul celei mai mari
moschei din Europa, ce ar urma să se ridice în zona fostei Pieți a Scînteii
(devenite ulterior Piața Presei Libere, iar mîine, eventual, Piața Semilunii),
alături de o universitate islamică de 6000 de studenți (recrutați de pe tot
cuprinsul lumii musulmane, unde creștinii sînt astăzi prigoniți și martirizați
mai abitir ca în primele veacuri), aflăm că se negociază de mai mulți ani cu
statul turc, ce ar urma să ofere, în schimb, un teren la Istanbul pentru o
bisericuță ortodoxă cu hramul Sfinților Brâncoveni (lucru pe care legea turcească actuală nu-l permite de fapt!) și un cămin pentru pelerinii
sărăntoci de acasă.
În timp ce Islamul aspiră să se
afirme maiestuos la „porțile Europei” (cea mai mare moschee și cea mai mare
universitate musulmană de pe continent), noi aspirăm la o fundătură mioritică
într-o mahala a Istanbulului, unde – pardon de expresie – să ne masturbăm pios
puținătatea! Chiar am ajuns o țară de viermi de closet (turcesc), acefali și
nevertebrați, în care orice străin își poate face mendrele, în timp ce tot ce
este românesc iese perpetuu bagatelizat sau diabolizat, fie pe bani grei, fie din oportunism
larvar (marca Victor Ponta sau marca Crin Antonescu)? Și cum de nu se fac în
nici un fel auziți, într-o asemenea împrejurare gravă, „greii” intelectualității
românești, sau „greii” Bisericii noastre, totul fiind lăsat la latitudinea unei
clase politice dovedit iresponsabile și unei prese clientelare sau stupid
vociferante? Iar politrucii iudaismului vindicativ de la „Elie Wiesel” realizează
oare cu cît e mai periculos spectrul terorismului islamic decît amintirea lui
Valeriu Gafencu? Să-i ferească Dumnezeu s-o realizeze chiar pe pielea lor...
Abia întors tocmai de la
Istanbul, unde și-a dres picioarele pe care să și le bage în țara-mamă, premierul
Victor Ponta – căruia proiectul i se pare (țineți-vă bine!) „civilizat și
european” – minte cu aceeași senină nerușinare care l-a propulsat în topul
mizeriei pesediste, sugerînd că inițiativa (fastă, culmea!) i-ar aparține de
fapt ex-președintelui Traian Băsescu, adică celui care, în realitate, a
deconspirat întreaga afacere, arătînd că terenul cedat la Istanbul e doar o
pasăre de pe gard și că riscul asumării unui astfel de bastion islamic e mai
mare decît orice ni s-ar putea da la schimb! Cu atît mai mult cu cît afacerea
depășește cadrul unei înțelegeri bilaterale Turcia-România, locul (11.000 de
metri pătrați, estimați ridicol la numai la 4 milioane de euro) fiind de fapt cedat Cultului
Musulman din România, în spatele căruia se află întregul lumii islamice, cu
toate resursele ei de terorism în numele credinței și de prozelitism endemic (ce
a făcut deja ravagii în Occidentul euro-american).
Dacă neamțul de la Cotroceni,
depășit deja de lozinca „lucrului bine făcut”, evită încă să exprime o poziție
clară, premierul s-a transformat aproape într-un mesager al Islamului, iar
întrebarea care se naște de la sine este dacă nu cumva, după ce și-a dres
picioarele de trepăduș penal al politicii dîmbovițene, nu există pe undeva prin
lume vreo clinică în care să-și dreagă și capul jovial-oligofrenic, măcar pînă
la limita elementarei decențe a unui băiat de cartier...
Cît despre biata „țărișoară”,
dacă e pînă la urmă „să vegheze turcită”, măcar de am avea, de hatîrul ei
tîrziu, un ultim rest de tupeu și de orgoliu, cerînd la schimb, nu în numele
nostru, ci al întregii creștinătăți, cu toată nobila candoare a utopiei, nu un loc de
azil pe malul Bosforului, ci, de pildă, redarea Sfintei Sofii cultului creștin,
cu paroh numit din Dealul Patriarhiei!
Răzvan CODRESCU
13 comentarii:
Singura rectificare - fara importanta pentru fondul problemei, dar necesara pentru cautatorii de nod in papura - este ca reprezentantii cultului islamic de la noi au tot dat-o la intors, iar acum din declaratiile lor reiese ca treaba cu "cea mai mare" a fost de fapt o... hiperbola. "Nu va fi cea mai mare moschee din Europa. Când am făcut o astfel de afirmaţie cu cea mai mare moschee am vrut să evidenţiez rolul pe care îl are statul român şi respectul pe care îl are statul român faţă de comunitatea turco-tătară din România, dar din păcate cu o asfel de afirmaţie am fost înţeles greşit", a declarat Muftiul.
Suntem niste nimeni complexati, domnule Codrescu: nici sa ne vindem nu stim. Suntem gata sa cedeam totul si doar sa ni se arunce si noua un oscior, ca un os mai mare ni se pare prea mult pentru noi. Iar aceasta micime lasa o dam drept "realism" sau "cumpatare"! Viermi? Am vrea noi! Ca sa fii vierme trebuie sa iesi din larva, ceea ce noi nu mai suntem in stare. Ne-ar trebui inca o istorie ca sa redevenim macar viermi.
Asta inseamna, mai pe romaneste, "a iti baga mortul in casa" !
M. B.
Treaba ar trebui să fie simplă: ei nu permit construirea de biserici pe teritoriul lor, nici noi nu permitem construirea de moschei pe teritoriul nostru. Punct!
Pr. Nicolae
Articolul e plin de inexactitati. In primul rand ca moschei ilegale exista deja si nu deranjeaza pe nimeni ca nu stie nimeni ce se preda acolo.
A doua: nu exista nicio universitate musulmana. S-au lamurit lucrurile: vor face o gradinita.
A treia: Evreii de la MCA s-au pronuntat deja impotriva subiectului.
A patra: Basescu chiar a negociat pentru moscheea asta si n-a zis nimic, in timpul vizitei la Istanbul. Basescu n-a desconspirat nimic. Se foloseste de faptul ca e in opozitie. Va dau si linkul: http://jurnalul.ro/stiri/externe/basescu-lui-erdogan-primaria-capitalei-a-declansat-procedurile-pentru-alocarea-unui-teren-pentru-o-moschee-660730.html
Proiectul e din 1990.
@ Barbu Catargiu
Nu de astfel de exactități sau inexactități este vorba, nici de gradul de implicare sau neimplicare a lui Traian Băsescu (pe care se vede că nu-l veți „ierta” nici mort!), ci de o poziție de principiu, privind clasa noastră politică și conștiința noastră național-religioasă în general. Cît despre chestiunea universitate-grădiniță (care nici vorbă să se fi „clasat”), ea seamănă cu snoava aceea în care un țigan găsise o potcoavă și visa cum o să călărească bidiviul... Am impresia că-i subestimați pe musulmani...
P. S. Eu nu am făcut (și nu mi-am propus să fac) un dosar documentar al problemei, ci am scris un pamflet. Nu se poate să nu sesizați diferența...
Daca e vorba de "greii" intelectualitatii noastre, Dl. Andrei Plesu s-a pronuntat.
Știu - și m-am bucurat. Cînd am scris pamfletul meu nu știam însă. Oricum, oricît de prestant, d-l Pleșu nu poate substitui întreaga elită intelectuală (care, civic vorbind, cînd nu doarme pe ea, e plecată în vacanță). Ce-i drept, între timp s-au mai făcut auzite și alte cîteva voci...
Politichia e o artă. Un da continuu...Eu, unul însă, tot nu înțeleg ce vor turcii... Și poate că mai pe ocolite,din aproape în aproape, ar trebui întrebați...
1.Respectabila comunitate turco-tatară din Dobrogea nu e chiar atât de numeroasă la București, incât sa se impună construcția unei moschei uriașești (pentru câteva mii de oameni) în capitala Romaniei.
2.Sutele de mii de romani, care lucreaza, ori care vin in vizita la Istanbul, anual, nu beneficiază de o catedrala ortodoxă de dimensiunile moscheii ce se dorește a se inălța la Bucuresti (ar trebui chiar o catedrala de mari dimensiuni pentru români, la Istanbul, numarul turcilor musulmani de la Bucuresti fiind, comparativ cu aceștia, unul mult mai mic; Sfânta Sophia - pendinte de Catedrala de la București -, intra-adevar, ar fi o soluție)
3.Nădăjduim - ținînd seama de numarul mic al turcilor originari din această țară, ce se afla la București - că statul turc nu se dorește a fi un fel de ”tătuc” al musulmanilor (din lumea intreaga) aflați cu diverse treburi în capitala României, pentru care ar vrea sa înalțe o mega-moschee. Românii nu sunt încântați nici măcar de ”tătucii” ori de ”frații mai mari” pravoslavnici, darămite prealaicii grijulii ”tătucii” al celor de alte credințe - in cazul dat, al musulmanilor.
4. Dacă Turcia vede în România un spațiu de confluență a islamului cu creștinătatea (vezi declarațiile ministrului de externe turc în privinta inaugurării catedralei ortodoxe și mega-moscheii in același timp) - ca ortodox, aflu mult mai nimerit pentru un astfel de proiect actualul teritoriu al Turciei (fost ortodox).
Deci, până la urmă, ce vor turcii?
Domnule Codrescu, toata lumea il acuza pe Ponta ca ar intretine relatii nefiresti cu Erdogan (care lui Erdogan i se par firesti, da' noua nu). Nu e asa, domnule, Erdogan intretine, intr-adevar, relatii firesti cu Ponta. Ponta intretine relatii nefiresti cu Erdogan, iar daca Romania va ramane gravida mai incolo, o sa-mi dati dreptate...
Abia dupa aia o sa relationam cu turcii altfel, asa cum vor ei.
Are dreptate Barbu Catargiu. Inexactitatile, fie ele si exagerari ticluite polemic, raman inexactitati. E clar ca Basescu si Ponta sunt oameni de aceeasi factura si asta se vede si in chestiunea acestei moschei. Mai degraba dl.Codrescu il "iarta" pe Basescu... In fine. Daca ati scrie impreuna, ar iesi treaba mai buna.
Alexandru Moruzi
@ Alexandru Moruzi
Deocamdată trebuie să ne iertați și să ne înghițiți separat. Altminteri, ce să spun? Ferice de cei exacți!
Lui Victor Ponta ar trebui sa i se spuna Victoras Turcitu.
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire