DANTE, «PARADISUL», CÎNTUL I

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Divina Comedie a lui Dante Alighieri

în noua versiune românească a lui Răzvan Codrescu

Pînă la Cîntul XXI din Purgatoriu, toate cînturile traduse de mine din Divina Comedie au apărut mai întîi în paginile revistei Puncte cardinale. Cum publicaţia sibiană şi-a încetat apariţia cu numărul dublu din noiembrie-decembrie 2010, cînturile traduse în continuare – începînd cu cîntul XXII din Purgatoriu – au apărut în premieră pe acest blog şi în paginile revistei Rost. Revista Rost dispărînd şi ea (cu numărul dublu din iulie-august 2012), cînturile următoare au fost publicate în premieră numai pe acest blog. În 2005 am terminat Infernul (tipărit în 2006), iar în 2013 Purgatoriul (pe care-l sper tipărit prin primăvara lui 2015, cînd aş avea gata notele şi comentariile, pentru care existenţa de slujbaş – "scrisul de porunceală", cum zicea Eminescu – îmi lasă foarte puţin timp). Cu cîntul de faţă se deschide Paradisul (a cărui nouă transpunere în româneşte îmi propun s-o finalizez şi s-o tipăresc, cu voia şi ajutorul lui Dumnezeu, prin 2018 sau 2019).

PARADISUL

Cîntul I

Rămas în grija Beatricei, Dante îşi începe ascensiunea paradisiacă, sugerînd că experienţa, pe cît a fost de extraordinară, pe atît de anevoie este de redat în versuri, aşa că în prima parte a cîntului se smereşte şi cere inspiraţie de sus (O, divina virtú.../ "O, har ceresc..." etc.). Urmînd privirea Beatricei, se uită ţintă spre soarele orbitor ca spre un preludiu al strălucirii dumnezeieşti, trăieşte un fel de transfigurare a întregii lui fiinţe (se compară cu personajul mitologic Glaucos, cel ce, mîncînd dintr-o iarbă fermecată, s-a aruncat în mare şi a fost primit printre zeii marini – cf. Ovidiu, Metamorfoze, XIII) şi are multe uimite nedumeriri, pe care noua sa călăuză i le risipeşte pe rînd, apelînd la instrumentarul teologiei scolastice (mai ales orînduirea şi armonia Universului creat), dar cu metafore proaspete şi de o mare plasticitate. Cei doi se înalţă astfel spre Sfera de Foc, într-o tot mai intimă comuniune.   

  

1 Slava acelui ce le mişcă toate  

aci mai mult şi colo mai puţin

al lumii-ntreg cu razele-l răzbate.

4 În cerul cel mai de lumina-i plin

am fost şi lucruri am văzut pe care

nu-i lesne,-ntors, în vorbe să le-mbin;

7 căci atingînd de ce-i e dor mai tare,

aşa al nostru cuget se-adînceşte

că a-l urma nu-i amintirea-n stare.

10 Dar cît am fost eu vrednic omeneşte

s-adun comori din sfînta-mpărăţie

în cîntul meu de-acum se regăseşte.

13 O, bunule Apollo, lasă-mi mie,

în truda mea din urmă, atîta har

cît scumpul laur cuvenit să-mi fie!

16 Din Parnas, pînă-acum, o culme doar

îmi fu de-ajuns, da-n ultima-alergare

de trebuinţă amîndouă-mi par.

19 Pătrunde-n pieptul meu cu-acea suflare

cu care tu i-ai tras odinioară

lui Marsias pielea de pe mădulare!

22 O, har ceresc, de mi te dai cît doară

eu umbra-mpărăţiei fericite

să o vădesc din mintea mea-n afară,

25 mă vei vedea cu frunzele rîvnite

din pomul tău pe drept încununat,

prin tine şi prin cele povestite!

28 Aşa de rar, părinte, este dat

pe-un cezar sau poet să-l încunune,

din pricina lumescului păcat,

31 încît în zeul delfic să se-adune

prisos de bucurie s-ar cădea

cînd foi penee-ncing vreun cap pe bune.

34 Scînteia-ajunge-n vîlvătăi să dea;

de Cirra s-or ruga a le răspunde,

mai buni la vorbă, alţii-n urma mea.

37 Spre muritori din multe părţi pătrunde

lumina lumii, dar din punctu-n care

trei cruci se nasc din patru zări rotunde

40  sub stea mai bună şi mai lesne-apare,

şi-n ceara cea lumească încrustate

rămîn defel peceţile-i mai tare.

43 Din punctu-acela zorile iscate

erau acolo şi-amurgea pe-aici,

de-o parte albe. de-alta negre toate,

46 cînd, către stînga-ntoarsă, cum privi

pe Beatrice o văzui spre soare,

mai fix decît vreun vultur l-ar ţinti.

49 La fel precum a doua rază, care,

din cea dintîi desprinsă, cată-n sus,

ca pelerinul dornic de-nturnare,

52 aşa şi actul ei, prin văz indus,

a devenit şi-al meu, răbdînd lumina

cum ochii cei lumeşti în stare nu-s.

55  Pe-acolo multe depăşesc puţina

putere de pe-aci, căci hărăzit

fu speţei noastre locul cu pricína.

58 Nu mult, dar îndestul l-am fost privit,

cît să îl văd cum scapără scîntei

în jur, ca fieru-abia din foc ieşit;

61 şi parcă zilei alta-asemeni ei

îi fu adăugată, ca şi cînd

alt soare-n cer primi divin temei.

64 Sta Beatrice toată contemplînd

eternul crug, iar ochii ţintă eu

din cer spre ea mi-i întorsei curînd.

67 Prin ei m-am fost simţit în duhul meu

ca Gláucos cînd iarba ce-o gustase

l-a pus în rînd cu zeii mării zeu.

70 S-arăt per verba firea cît urcase

nu-i cu putinţă; pilda-ajungă-i cui

sub har trăieşte-n carne şi în oase.

73 De numai ce-ai creat mai nou eu fui,

o ştii doar tu, iubire veghetoare,

ce-n raza ta mă-nvrednicişi să sui.

76 Cînd roata ce-o-nvîrteşti fără-ncetare,

atotrîvnit, mi-atrase luarea-aminte

cu armonia ce stăpîn te are,

79 atîta cer îmi apăru-nainte,

de soare-aprins, cît ape-n curs sau ploi

mai mare lac să facă nu ţin minte.

82 Iar noul sunet şi-al luminii toi

aşa un dor de-a şti iscară-n mine

cum n-am simţit vreun altul mai de soi.

85 Ci ea, ce mă vedea ca eu pe sine,  

pînă s-apuc vreo întrebare-a-i pune,

stîrnitul suflet prinse să-mi aline

88 şi-aşa grăi: "Cu multă-nşelăciune

te amăgeşti şi nu vezi ce-ai vedea

în lipsa ei, cu ochiul minţii bune.

91 Tu pe pămînt, cum crezi minţit de ea,

de-acuma nu mai eşti şi-n cer mai iute

te sui decît un fulger ar cădea".

94 Din laţul primei îndoieli avute  

abia scăpat prin blînd şi scurt cuvînt,

mai tare pradă unei noi derute

97 căzui: "De-un dubiu lecuit eu sînt,

dar altul naşte: corpuri mai uşoare

cum pot să-ntrec cînd spre înalt m-avînt?".

100 La care ea, oftînd îndurătoare,

m-a fost privit cum doar o mamă poate

pe-un fiu ce aiurează să-l măsoare,

103 şi prinse-a-mi zice: "Lucrurile toate

sînt rînduite-n lume ca să fie

cu Dumnezeu prin formă-asemănate.

106 Cele ce au mai multă măreţie

dintre făpturi văd veşnica putere

ce-i lumii ţel, pe-această temelie.

109 Prin rînduiala spusă se vor cere

spre-a-l lor principiu firile zidite,

pe cît în stare-or fi de-apropiere;

112 şi-aşa ajung în porturi felurite

de pe întinsa existenţei mare,

de propriul lor instinct călăuzite.

115 El poartă-n lună-a focului dogoare,

el dă la muritoare inimi ghes,

el strînge-n sine pămînteşti hotare;

118 nu-ntinde arcul doar spre cele ce-s   

fără de cuget, ci la fel spre cele

ce-au dragoste şi minte de-nţeles.

121 Stăpînă-i Providenţa peste ele

şi-mpacă cerul cu a ei lumină,

în care-alt cer mai iute-nvîrte stele;

124 şi într-acolo-acum, ca spre-o divină   

menire, ne trimite coarda care

îndreaptă tot spre ţinta cea deplină.

127 E-adevărat c-aşa cum forma n-are

cu-al artei fond adesea potrivire,

căci nu-i materia să răspundă-n stare,

130 la fel din cale suferă smintire

făptura uneori, ce poartă-n sine

puterea de-a-ncălca ce-i dat prin fire,

133 ca fulgerarea ce din nouri vine,

atunci cînd e impulsul prim momit

s-apuce-n jos, spre vreun părelnic bine.

136 Nu ai, socot, motiv îndreptăţit

de-a te mira că sui, cum nu-i mirare

că-n jos, din munte, curge-un rîu grăbit.

139 Mirare-ar fi, cînd piedici nu mai are,

făptura ta să mai adaste jos,

ca focul viu ce n-ar isca vîlvoare".

142 Şi-n sus cătă cu chipul ei frumos.

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Dante, Infernul, Cînturile I-III (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Purgatoriul, Cînturile I-III (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante Alighieri între viaţă şi operă

* Dante – repere bibliografice

* Prolog la noua traducere a Infernului

* Ecouri la noua traducere a Infernului  

* Sonete din lirica universală

* "Ce mai face traducerea Divinei Comedii?" (Purgatoriul, Cîntul XIX)

* Claudio Mutti: Dante şi India

* Claudio Mutti: Despre "veltro"-ul dantesc

* Dante: Papè Satàn, papè Satàn, aleppe! (Inf., VII, 1)

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXII (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIII (versiunea Răzvan Codrescu)

* Intermezzo liric: Dante (Vita Nuova, XXVI)

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIV (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Purgatoriul, XXV (versiunea Răzvan Codrescu)

* Patimile după Dante

* Dantele lui Marian Papahagi

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVI (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVII (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVIII (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIX (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXX  (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXI (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXII (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXIII (versiunea Răzvan Codrescu)