SUMARUL BLOGULUI
Divina Comedie a lui Dante Alighieri
în noua versiune românească a lui Răzvan Codrescu
După ce am publicat traducerea Infernului
(2006) și am încheiat traducerea Purgatoriului
(2013), căreia îi rămîn dator cu notele și comentariile, am avut din ce în ce
mai puțin timp pentru lucrul la Divina
Comedie. În tot acest răstimp, n-am mai apucat să traduc decît primele șapte
cînturi din Paradis, postate deja pe
acest blog. Le adaug acum și traducerea Cîntului VIII.
PARADISUL
Cîntul VIII
Dante și Beatrice urcă într-al treilea cer, al Venerei, „mîndra Venus” – în
original: la bella Ciprigna,
„frumoasa Cipriotă”, Venus fiind născută în (apropiere de) insula Cipru
(Ovidiu, Metamorfoze, X). În ordinea stelară, numele zeiței îi este
dat Luceafărului (de seară sau de dimineață). Din lumina celui de-al treilea
cer, ce sporește frumusețea și pe chipul Beatricei, îi întîmpină duhuri
radioase, ce înalță osanale, iar unul dintre ele îl agrăiește pe Dante,
citîndu-i chiar și unul dintre versurile lui celebre (cf. Convivio, II,
2, 6): Voi che ‘ntendendo il terzo ciel movete („Voi ce, gîndind, al treilea cer mișcați”).
Duhul cu pricina, din rîndul celor ce au simțit profund iubirea, este cel al
lui Carol Martel (1271-1295, pe care se pare că Dante îl și cunoscuse, la
Florența, prin 1293 sau 1294), primul născut al lui Carol II d’Anjou. Duhul îl lămurește pe Dante asupra diferitelor
firi ale oamenilor și asupra necesității acestor diferențe în viața comunitară (cum era de părere și Aristotel, numit de duh
il maestro vostro, „al vostru-nvățător”), în care fiecare trebuie să-și
împlinească rostul lui (cum, din păcate, nu se întîmplă întotdeauna, ceea ce
aduce sminteli și nenorociri, atît la nivel individual, cît și la nivel
colectiv: onde la traccia vostra è fuor di strada, „drept care urma
voastră e alăturea cu drumul” – redat aici prin „de-aceea razna lunecați la
vale”).
1 Smintit
credeau păgînii de-altădată
că mîndra Venus iscă-amoru-n noi,
cînd dă-ntr-al treilea epiciclu roată;
4 drept care aduceau cinstiri de soi,
jertfind și juruind în gura mare,
nu numai ei, ci încă și-altor doi:
7 Dionei, care-i fuse născătoare,
și-acelui Cupidon, ce-i fuse fiu
și-o trase pe Didona spre pierzare;
10 și de la cea de care-aicea scriu
dădură nume stelei care cată
spre soare cînd devreme, cînd tîrziu.
13 Că sui spre ea habar n-aveam, dar iată
că îmi dădu, intrînd, încredințare
chiar doamna mea, la chip transfigurată.
16 Și cum se vede flacăra-n vîlvoare
sau se discerne vocea într-un cor,
ici mai încet și dincolo mai tare,
19 văzui lumini în strălumina lor,
rotind în jur mai iuți sau mai domoale,
cum dat le este-n vecii vecilor.
22 Din norii reci vîntoasele tîrcoale
n-au dat nicicînd, văzute-ori nu, încît
să nu îți pară-mpiedicate-n cale
25 pe lîngă-acele sus-lumini ce-atît
zoreau spre noi, din slăvile în care
cu Serafimii dănțuiesc de gît.
28 Din sînul cetei apărute-atare
așa frumos „Osanna” se-auzea
că și-azi tînjesc s-ascult acea cîntare.
31 Apoi un duh ce către noi venea
prinse-a grăi: „E mare bucurie
și-am vrea cu noi să guști și tu din ea.
34 Ne tot rotim cu îngerii-n tărie,
mișcați la pas cu ei de-aceeași sete,
cum pana ta pe lume-a fost să scrie:
37 «Voi che ‘ntendendo il terzo ciel movete»;
și-atîta drag de-a-ți fi pe plac ne mînă
că-i dulce-a sta cu tine pe-ndelete”.
40 După
ce ochii către-a mea stăpînă
smeriți cătară și-n privirea ei
citii că-mi este vorba la-ndemînă,
43
mi-i îndreptai spre
cel ce cum zisei
mă agrăi și „Cine sînteți oare?”
îl iscodii cu toți fiorii mei.
46 O bucurie negrăit de mare
la cîte bucurii trăia prin har
i-aduse-n plus duioasa mea-ntrebare!
49 Așa mișcat, grăi: „Pe lume doar
puțin am stat; iar de-ar fi fost să fie
mai mult, scăpa și ea de mult amar.
52 În
strălucire marea-mi bucurie,
ca pe un vierme-n tortu-i de mătase,
mă înfășoară și m-ascunde ție.
55 Iubirea
ce-mi purtai nu te-nșelase
și nu doar frunza ei ți-aș fi-arătat
de zăboveam în carne și în oase.
58 Malul din stînga, cel de Ron spălat,
pe unde Sorga să se verse vine,
să-i fiu stăpîn cîndva m-a așteptat,
61 ca și meleagul Ausoniei pline
de tîrguri, Catona, Gaeta, Bari,
pe unde curg și Tront, și Verde, line.
64 Pe fruntea mea coroană-au pus maghiarii
a țării lor de Dunăre scăldate
cînd lasă codrii teutonici, marii.
67 Tinacria mîndră, care duce-n spate,
din Pachino-n Peloro, ceață groasă,
cînd peste golf Eurul strașnic bate,
70 nu de Tifeu stîrnit, ci de pucioasă,
și-ar aștepta și-azi regii ce coboară,
prin osul meu, din angevina casă,
73 de nu i-ar fi norodului povară
o proastă cîrmuire, ce-i ceru
să strige la Palermo: „Moară! Moară!”.
76 Și frate-meu de-ar ști de pe acu’
năravul avariției catalane,
s-o țină-n frîu și să îi spună nu;
79 căci i s-ar cere voii suverane,
prin el sau alții, să nu lase loc
în barca ei de-abuzuri și prigoane.
82 Avar din fire, dar avînd noroc
de buni strămoși, i-ar fi priit să ție
în slujbă doar pe cine nu-i escroc”.
85 „Încredințat
că-nalta bucurie
ce vorba ta, stăpîne,-o iscă-n mine
vădită-ți este cum îmi e și mie,
88 în cel de care-atîrnă orice bine,
cu-atît mai dragă-mi e și mi se pare
un har ceresc, ce de la Domnul vine.
91 Dar o-ndoială bucuria-mi are
și-aș vrea să-mi spui cum uneori se poate
să dea sămînța bună roade-amare”.
94 Așa-i zisei, iar el: „De-nvederate
ți-or fi acestea, sigur vei privi
din față cîte-acum le ții la spate.
97 Binele, ce de-a-ntregul rîndui
regatu-n care urci, legă de stele
virtuți menite pronia-a-mplini.
100 Iar cugetul deplin în toate cele
nu doar de firea lor se îngrijește,
ci și de rostul urmărit prin ele;
103 de-aceea tot ce arcul sfînt țintește
atinge țelul hărăzit de sus,
ca lucrul ce la țintă nimerește.
106 Altminteri, ceru-n care pasu-ai pus
nu la-mplinirea facerii divine,
ci la ruina ei ne-ar fi adus;
109 dar nu-i
așa, căci sînt perfecte-n sine
aceste rațiuni înscrise-n stele,
cum e și Cea de care totul ține.
112 Să mai adaug lămuririi mele?”.
Iar eu: „Ba nu, că-n cîte-s necesare
pricep că firea-i fără greș în ele”.
115 Și iarăși el: „Ia spune: ți se pare
mai rău de omul n-ar trăi-n cetate?”.
„Da”, răspunsei, „și n-am vreo ezitare”.
118 „Dar să trăiască oare astfel poate,
de n-ar fi-n lume rosturi fel de fel?
Nu, de-are-l vostru-nvățător dreptate!”.
121 Aici ajunse, prin deducții, el;
apoi conchise: „Rosturi felurite
se cade, deci, să aibă-al vostru zel:
124 Solon sau Xerx te naști, sau te trimite
ursita ta Melchisedec să fii,
sau vreun Dedal ce-n zbor să se agite.
127 Lucrează firea-n toți cîți sînteți vii
și pune-n voi peceți nenumărate,
dar nu se uită din ce neam ai fi.
130 Așa Esau de Iacov, al lui frate,
din pîntec diferi, iar de Quirin
c-ar fi din zei se zice, nu din gloate.
133 Firea în pruncii ce pe lume vin
s-ar face-asemeni celor ce-i născură,
de n-ar învinge cugetul divin.
136 Acum în față-s cîte-n spate-ți fură;
dar ca să afli cît mi-e drag de tine,
vreau peste strai să-ți pun și o armură.
139 De cîte ori norocul firii-i vine
potrivnic, ca seminței care n-are
sol bun, nici ei atunci nu-i merge bine.
142 Iar dacă jos în lume fiecare
și-ar pune datul firii în lumină
și l-ar urma, ne-ar fi folosul mare.
145 Dar voi găsiți pe cel născut să țină
în mînă spada să-l popiți cu cale,
și rege-l vreți pe cel ce-a popă-nclină:
148 de-aceea razna lunecați la vale”.
Mai puteţi citi pe acest
blog:
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire