DANTE, «PARADISUL», CÎNTUL IV
SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME
1 Cum între două feluri de mîncare
ce-i plac un om s-aleagă ar avea
și, pîn’ să guste, ar flămînzi mai tare;
4 și cum s-ar teme-un miel de-a nu cădea,
între doi lupi lihniți de foame, pradă,
sau între două ciute o cățea,
7 la fel și eu nici laudă, nici sfadă
nu merit că tăcui, fiind silit
de îndoita gîndului iscoadă.
10 Tăceam, dar ce voiam să știu vădit
pe chip purtam și întrebarea clară
mi-era mai mult decît de-aș fi grăit.
13 Făcu Beatrice ca odinioară,
profetul Daniel, cînd potolise
a lui Nabuco furie amară;
16 „Eu bine văd cum te-mboldesc”, îmi zise,
„și o dorință, și-alta, dar ți-e greu
să le dai glas în întrebări deschise.
19 Îți zici: «De am voință dreaptă eu,
de ce prin sila altuia să-mi fie
scăzut un merit care este-al meu?».
22 Prilej de îndoială-ți mai e ție
că sufletele s-ar întoarce-n stele,
așa cum știi că Platon însuși scrie.
25 La fel atîrnă-n cugetu-ți de grele
acestea două și-am să-ncep cu care
mai plină-i de otravă dintre ele.
28 Nici ceata serafimilor cea mare,
nici Moise, Samuel sau care vrei
dintre Ioani, ba nici Maria n-are
31 în vreun alt cer sălaș decît acei
ce-au apărut acum privirii tale,
nici nu-i veleat aparte pentru ei,
34 ci toți frumos întîiul din ocoale
îl fac, și-n dulcea viață-s osebiți
prin cît dă Duhul harurile sale.
37 Ți se-arătară-aici nu că-s sortiți
acestei sfere, ci ca semn că-n cer
pe-o treaptă mai de jos sînt rînduiți.
40 Așa vădite vouă vi se cer
aceste lucruri, căci a voastră minte
doar prin simțiri se-nalță spre mister.
43 De-aceea și-ale Bibliei cuvinte
pe Dumnezeu cu mîini și cu picioare
îl zugrăvesc, dar tîlcul lor e-altminte;
46 Biserica umani la-nfățișare
pe Mihail și Gavriil i-arată,
ca și pe cel lui Tobie vindecare,
49 Ce spuse Platon prin Timeu odată
asemeni nu-i cu ce se vede-aci,
cît spusa chiar și-o crede-adevărată:
52 că-ntors la stele sufletul ar fi,
de unde crede el c-ar fi ieșit
atunci cînd firea formă-i dărui.
55 Dar dacă altfel el va fi gîndit
decît în vorbe-a spus, atunci se poate
să-l judecăm în pripă și greșit.
58 De înțelege c-au aceste roate
asupra firii noastre-nrîurire,
cu arcul lui spre adevăr el bate.
61 Rău înțeles, pricinui smintire,
așa că Jupiter, Mercur sau Marte
le-a botezat naiva omenire.
64 A doua-ți îndoială-i de departe
mai puțin rea și-otrava ei de mine
cărarea minții tale n-o desparte.
67 Dacă dreptatea proniei divine
nedreaptă omeneștii minți îi pare,
smintelii-n ajutor credința-i vine.
70 Dar ca să poată-a voastră cugetare
pătrunde adevărul, cum rîvnești,
ți-oi împlini fireasca așteptare.
73 De-i silă-atunci cînd să te-mpotrivești
nu-i nici un chip acelui ce ți-o face,
acestor duhuri scuză nu găsești;
76 căci voia nu se-nmoaie de-i tenace,
la fel cum focu-n sus prin firea lui
răzbește,-oricît nu-l lasă vîntu-n pace.
79 Or, dacă voia neclintită nu-i,
complice-ajunge; cum și-acestea fură,
ne-ntoarse-n sînul sfintei cetățui.
82 De le-ar fi fost voința pe măsură,
cum fu a lui Lorenzo pus pe jar,
sau a lui Mucius în osînda-i dură,
85 le-ar fi-mboldit, de cum scăpară, iar
spre-acel sălaș din care-au fost răpite;
dar voie-așa de tare-i lucru rar.
88 Aceste vorbe-n cugetu-ți primite
de-au fost cum se cuvine, cad cu ele
părerile și-n alte dăți greșite.
91 Dar stă acum vederea să-ți înșele
și altceva, ce singur n-ai putea
să deslușești fără eforturi grele.
94 Eu te-am încredințat cu spusa mea
că a minți nu poate-un duh ferice,
căci dat îi e lîngă-Adevăr să stea;
97 ci-apoi Piccarda-ai auzit ce zice,
că vălul drag Constanța și-l ținu,
ceea ce pare a mă contrazice.
100 Se-ntîmplă-adesea, frate, ca să nu
pățești vreun rău, s-ajungi a săvîrși
ceva necuvenit de-a face tu;
103 ca Alcmeon, ce ruga-i împlini
tatălui său și mama și-o ucise,
ajuns din milă nemilos a fi.
106 Vreau să pricepi, acestea fiind zise,
că sila și voința cînd fac casă,
greșelii scuze nu-i mai sînt permise.
109 Voința absolută nu se lasă;
iar de se lasă, e că teamă are
că altfel poate și mai rău să iasă.
112 Piccarda zice de voința care
e absolută, eu – de ceealaltă,
și-adevărat grăit-am fiecare”.
115 Așa văzui eu rîul sfînt cum saltă,
din vîna adevărului ceresc,
și-aflai la toate deslușire-naltă.
118 „O, tu, mireasă”, prins-am să grăiesc,
„a Mirelui divin, ce prin cuvinte
mă faci cu prisosință să trăiesc,
121 n-am eu iubire-adîncă și fierbinte
spre-a-ți mulțumi pe cît mă mulțumești;
dar răsplătească-ți Domnul slavei sfinte.
124 Văd bine-acum că minții omenești
îi poate fi cu-adevărat lumină
doar adevărul tainelor cerești.
127 Se-așează-n el ca fiara-n vizuină,
cum l-a ajuns; și să-l ajungă poate:
altminteri nu-i dorință-n noi să țină.
130 Din el, ca un vlăstar ce capu-l scoate,
se naște și-ndoiala; și-i firesc
să calci pe culmi și să le-ntreci pe toate.
133 Aceasta ghes îmi dă să îndrăznesc,
cu plecăciune, doamnă, o-ntrebare
să vă mai pun, cu care mă trudesc.
136 Aș vrea să știu: poți să răscumperi oare
un vot călcat c-o faptă virtuoasă,
spre-a cumpăni cereștile cîntare?”.
139 Atît mă aținti de drăgăstoasă
Beatrice cu privirile-i divine
încît simții puterea cum mă lasă,
142 parcă pierdut, cu ochii-n jos, de sine.
2 comentarii:
Non posso leggere molto in rumeno di questi tempi, perché dopo mi escono parole in questa lingua quando devo predicare in spagnolo (sono in Venezuela), peró non posso fare a meno di rimanere stupito dalla qualitá della sua opera. Sono convinto che rimarrá un punto di riferimento per il futuro. Mi dispiacerebbe che non possa terminarla, ma confido che avrá vita e potere a sufficienza per farlo.
Con ammirazione,
Ronchi Sante
Grazie, padre, e buona fortuna!
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire