DANTE, «PURGATORIUL», CÎNTUL XXVII

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Divina Comedie a lui Dante Alighieri

în noua versiune românească a lui Răzvan Codrescu

Pînă la cîntul XXI din Purgatoriu, toate cînturile traduse de mine din Divina Comedie au apărut mai întîi în paginile revistei Puncte cardinale. Cum publicaţia sibiană şi-a încetat apariţia cu numărul dublu din noiembrie-decembrie 2010, cînturile traduse în continuare – începînd cu cîntul XXII din Purgatoriu – apar în premieră pe acest blog şi în paginile revistei Rost.

PURGATORIUL

Cîntul XXVII

Cei trei poeţi – Vergiliu (care deschide calea), Dante (care-l urmează înfricoşat), Staţiu (care-l veghează acum pe Dante dinapoi) – sînt îndemnaţi, în amurg (cu al cărui context astronomic începre cîntul), de îngerul castităţii (care-i întîmpină cîntînd Beati mundo corde – „Fericiţi cei cu inima curată”), să treacă prin flăcările celui de-al şaptelea brîu al Purgatoriului. Vergiliu îl îmbărbătează pe Dante vorbindu-i de Beatrice, de întîlnirea cu care sînt tot mai aproape (aici Dante evocă, analogic, vechea legendă a lui Piram şi a Tisbeei, nefericiţii îndrăgostiţi morţi dintr-o confuzie chiar sub dudul unde-şi dăduseră întîlnire şi care de atunci are fructele roşii – „carmine” – ca sîngele lor). De dincolo de foc îi îndrumă o altă voce îngerească (Venite benedicti Patris mei! – „Veniţi, binecuvîntaţii Tatălui Meu!”). Ajunşi la treptele de piatră ce urcă spre Paradisul Terestru, cei trei se întind osteniţi, iar Dante, spre dimineaţă (cînd se iveşte pe cer Venus, numită aici Citereea), are un vis alegoric, în care o vede şi o aude pe biblica Lia, sora Rahilei (cele două surori simbolizînd viaţa activă – Lia – şi cea contemplativă – Rahila). Treziţi în zori, Vergiliu îi vesteşte lui Dante că acesta avea să guste curînd „din poama dulce” a înţelepciunii de mulţi rîvnite şi îi adresează, privindu-l în ochi, ultimele sale cuvinte din poem, înştiinţîndu-l că mai departe nu mai e vrednic să-l călăuzească: în plan simbolic, raţiunea naturală (Vergiliu) a ajuns la limitele ei, iar de acum înainte pe Dante nu-l mai poate îndruma decît raţiunea divină (Beatrice – Teologia), pe care o aşteaptă pur, în mijlocul unei pajişti înflorite şi scăldate de razele soarelui (simbol al divinităţii), în timp ce Vergiliu, la despărţire, îl încununează cu demnitatea de a-şi fi sieşi stăpîn liber şi responsabil (coroana/cununa simbolizînd puterea seculară şi viaţa activă, iar mitra – puterea spirituală şi viaţa contemplativă): per ch’io te sovra te corono e mitrio (literal: drept care eu îţi pun ţie coroana şi mitra, adică te fac stăpîn deplin pe tine însuţi).

 

1 Precum atunci cînd raza-ntîi şi-abate

pe unde-a sîngerat cel ce-l zidi,

iar Ebrul pe sub Cumpănă răzbate

4 şi prinde-amiaza-n Gange-a dogori,

sta soarele; şi-n asfinţit, voios,

un înger de la Domnul se ivi.

7 Pe mal, ferit de foc, cînta pios

Beati mundo corde, cu un grai

de care toate-n lume-s mai prejos.

10 Şi-apoi: „O, sfinte suflete, spre rai

nu-i drum decît prin foc; călcaţi-l dară

şi surd la cînt nu fie-al vostru-alai!”,

13 grăi pe cînd ne-apropiam de pară;

drept care eu, de cum l-am auzit,

pălii ca mortul cînd la groapă-l cară.

16 Cu-mpreunate mîini şi pas codit,

cătam spre foc şi îmi veneau în minte

cîţi arşi de vii văzui cum s-au scrumit.

19 La mine luară bunii soţi aminte,

Virgil atunci grăindu-mi: „Fiul meu,

nu-i moarte-aici, ci numai chin fierbinte.

22 Aminte, aminte adu-ţi! Dacă eu

pe Gerion te-am fost trecut cu bine,

ce-oi face-acum, cînd colea-i Dumnezeu?

25 Fii-ncredinţat că şi de te-ai aţine

o mie de-ani în flăcările-aceste,

un fir de păr n-ai pierde de pe tine .

28 Iar ce spun eu de-ai crede că-i poveste,  

cu poala hainei fă o încercare,

să te convingi, cu mîna ta, cum este.

31 Hai, lasă frica, las-o, că rost n-are,

ci fă-te-ncoa’ , păşind ne-ngrijorat!”.

Dar eu stam stană,-n ciuda minţii clare.

34 Cînd mă văzu posac şi nemişcat,

grăi mîhnit: „Ia seama că-ntre tine

şi Beatrice-i zidul aşezat!”.

37 Cum, muribund, Piram mai putu ţine

ochii deschişi la al Tisbeei nume,

de cînd în dud sînt poamele carmine,

40  la fel şi eu, din starea-mi smuls anume

la numele ce-n minte-l port cu-ardoare,

cătai spre cel menit să mă îndrume.

43 Iar el, clătind din cap: „Ne vrem noi, oare,

dincoace?!”; şi-mi zîmbi ca atunci cînd

momeşti un prunc c-o poamă-mbietoare.

46  Apoi prin foc ‘nainte-mi apucînd,

pe Staţiu îl rugă-ndărăt să-mi vină,

ce pînă-atunci era-ntre noi umblînd.

49 Abia pătruns, mi-ar fi părut mai lină

o săritură într-un bol încins,

aşa era dogoarea de haínă.

52  Ci dragul meu părinte dinadins,

spre-a-mi da curaj, vorbea de Beatrice:

„Mă simt deja de văzul ei cuprins”.

55  De peste foc răzbea un glas ferice,

ce ne-ndruma, şi smulşi i-am fost scînteii

de cum cărarea-a prins să se ridice.

58  Venite, benedicti Patris mei! –

se auzi dintr-o lumină mare,

de n-o-ndurară ochii mei, mişeii.

61 „Ziua”, mai spuse, „trage spre-nserare:

nu vă opriţi din drum, ci daţi-i zor,

cît nu apucă noaptea să coboare!”.

64 Drept era drumu-n stîncă suitor

şi-n faţa-mi ale soarelui scîntei

se ascundeau în mers ca sub un nor.

67 Puţine trepte-am fost suit pe stei,

cînd, după umbra-mi stinsă, că e seară

simţirăm eu şi înţelepţii mei.

70  Şi pîn’ s-apuce-n larg de zări să piară

lumina zilei, iară nopţii toate

să îi încapă pe deplin în gheară,

73 pe cîte-o treaptă ne-am lăsat pe spate,

că-n noi, prin firea-i, muntele curmase

voia şi placu-n sus de-a mai străbate.

76 Cum stau la umbră caprele retrase

şi sus pe creste rumegă-n tăcere,

pînă ce foamea-n pace-o să le lase,

79 sub soarele ce arde cu putere,

vegheate de păstorul ce, proptit

în bîtă, nu le scapă din vedere;

82 şi cum ciobanul, noaptea nărăvit    

să stea pe-afară, turma şi-o veghează,

să nu i-o prade lupul hămesit,

85 la fel şi noi, toţi trei cu grijă trează,

eu ca o capră, ei ca doi păstori,

vedeam în jur cum stîncile tronează.

88  Pe cît din josu-acelei mari strîmtori

se desluşea, zării deasupra stele

lucind pe cer mai vii ca alteori.

91 Şi-aşa, cătînd, pe gînduri dus, la ele,

mă prinse somnul; somnul care-adese

prevede cîte-or fi din toate cele.

94 La ceasul cînd întîi pe munte iese, 

a Citereei rază-n Răsărit,

ce-n veci din focul dragostei se ţese,

97 o tînără frumoasă s-a ivit,

ce-n visu-mi se făcea că flori adună

pe-o pajişte, cîntînd cu glas vrăjit:

100  „Afle, pe nume cine-ar vrea să-mi spună,

că eu sînt Lia şi dau roată-aci

cu mîini mlădii să-mi împletesc cunună.

103 spre-a-mi fi-n oglindă drag a mă privi;

iar sora mea, Rahila, de oglindă

lipită stă şi nu s-ar despărţi.

106 Să-şi vadă mîndrii ochi ea-i jinduindă,

cum sînt şi eu din mîini să-mi fac podoabă;

ei văzul, mie fapta ni-i merindă”.

109 De-acum de-a zilei licărire slabă,

mai dragă celor ce-s pe drum cu cît

ştiu c-or ajunge-acasă mai degrabă,

112 fugea în zări al beznelor urît,

cu vis cu tot, şi, treaz, îi şi văzui

pe-ai mei maeştri treji numaidecît.

115 „Din poama dulce cum vreo alta nu-i,

pe care pe-orice ram cei vii o cată,

gusta-vei azi, ca foamei cap să-i pui”.

118 Aşa-mi grăi Virgil şi niciodată   

nu cred c-a fost vreun dar pe lume care

mai mult desfăt a izvorî să poată.

121 Şi-aşa, din dor în dor, rîvneam de tare

să fiu acolo sus, că pas cu pas

simţeam că-mi cresc arípi şi dau să zboare.

124 Cînd scara-ntreagă-n urmă ne-a rămas   

şi-am poposit pe treapta mai de sus,

Virgil, privind în ochii-mi, prinse glas:

127 „Să vezi ajuns-ai, fiule”, mi-a spus,

„şi trecător, şi veşnic foc; de-acum

mai mult să desluşesc eu vrednic nu-s.

130 Cătai cu iscusinţa-mi să te-ndrum;

de-acum ce-ţi place sfetnic va să-ţi fie:

de-aci abrupt sau strîmt nu-i nici un drum.

133 Vezi soarele ce-n frunte-ţi arde ţie,

vezi iarbă, flori, copaci, ce-aicea toate

prind să răsară singure din glie.

136 Pînă frumoşii ochi să ţi se-arate,   

voioşi acum, dar trişti cînd mă chemară

să te petrec, ori şezi, ori locu-l bate.

139 Nici grai, nici semn de-al meu să n-aştepţi dară:

de-acum ţi-e gîndul slobod, drept şi bun,

şi-ar fi greşit să caţi învăţ de-afară;

142 coroană, să-ţi fii domn, şi mitră-ţi pun”.

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Dante, Infernul, Cînturile I-III (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Purgatoriul, Cînturile I-III (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante Alighieri între viaţă şi operă

* Dante – repere bibliografice

* Prolog la noua traducere a Infernului

* Ecouri la noua traducere a Infernului  

* Sonete din lirica universală

* "Ce mai face traducerea Divinei Comedii?" (Purgatoriul, Cîntul XIX)

* Claudio Mutti: Dante şi India

* Claudio Mutti: Despre "veltro"-ul dantesc

* Dante: Papè Satàn, papè Satàn, aleppe! (Inf., VII, 1)

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXII

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIII

* Intermezzo liric: Dante (Vita Nuova, XXVI)

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIV

* Dante, Purgatoriul, XXV
* Patimile după Dante

* Dantele lui Marian Papahagi

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVI