luni, ianuarie 14, 2013

EMINESCU ŞI CODREANU



Mihai Eminescu (1850-1889) şi Corneliu Codreanu (1899-1938): amîndoi moldoveni, cu origini bucovinene; amîndoi frumoşi ca Feţii din poveste; amîndoi plecaţi din lume la 39 de ani, cu visele neîmplinite; amîndoi luptători, cu cuvîntul sau cu fapta, pentru mai binele neamului lor; amîndoi respectuoşi faţă de tradiţie şi referenţiali pentru gîndirea şi sensibilitatea de dreapta; amîndoi suspectaţi impur de a nu fi fost români, calomniaţi constant de contemporani şi de posteritate; amîndoi dezagreaţi astăzi de politrucii ideologiilor curente („rasişti”, „antisemiţi”, „reacţionari”) şi prezentaţi noilor generaţii ca handicap naţional („cadavre din debara”) fie în ordinea culturală, fie în ordinea politică pe calea spre Statele Unite ale Europei şi spre desăvîrşirea Noii Ordini Mondiale, spre „civilizaţia” şi „progresul” fără frontiere. Valorile întruchipate de ei – tinereţea idealistă, rectitudinea morală, curajul mărturisitor, patosul identitar, jertfirea de sine pentru ţară şi neam, pentru ordinea firească a lumii lui Dumnezeu – nu numai că nu se mai poartă, dar sînt dispreţuite şi dezavuate ca naivităţi perdante, prin care se definesc cei de care societatea nu are nevoie: idealiştii, nostalgicii, visătorii. Într-un cuvînt, proştii care nu pricep cum merge treaba pe lumea asta. Trecutul, cu mofturile şi experienţele lui expirate, nu ţine de frig, de foame, de urît. Altele are la inima lui „omul recent” al civilizaţiei materialiste, utilitariste, consumiste, hedoniste: el vrea să-şi trăiască viaţa (care e una şi scurtă), nu pericolosamente (Doamne fereşte!), ci mai cu binişorul, să aibă libertatea indiferenţei şi a descreierisirii, să i se garanteze liniştea şi comoditatea, aşa cum viermele de closet nu vrea să fie mai mult decît este şi se simte de minune în scîrna călduţă, nu contează din ce hazna, care-l îngraşă şi-l desfată aproape fără nici un efort şi fără nici o grijă de celălalt.
Eminescu şi Codreanu: doi prăpădiţi morţi cu zile, unul la balamuc şi altul la puşcărie, cu gărgăuni în cap şi cu păduchi prin buzunare. Voiau, nerozii de ei, să pricopsească neamul şi ţara, dar nici pe ei nu s-au putut pricopsi! „La trecutu-ţi mare, mare viitor”, „o ţară ca soarele sfînt de pe cer”… tot chestii din astea, vrăjeli romantice, de rîsul curcilor albastre cu mărgele galbene (că alea roşii hibernează, strategic, mai la Răsărit)! Păi cine-ar avea chef să se strofoace să trăiască în ţara lui Eminescu şi a lui Codreanu, cînd i s-a dat de-a gata să trăiască, bine mersi, în ţara lui Becali şi Vanghelie, sau în orice ţară în care sînt de cules căpşune şi castraveţi?! Nu vedeţi, bre, că pe de-alde Eminescu nici intelectualii nu-l mai iau în serios, iar de-alde Codreanu a devenit un fel de scuipătoare pentru toţi politicienii, de la stînga la dreapta (să zicem: de la Remus Cernea la Mihail Neamţu)? Dă-i…, Doamne iartă-mă, arăta-le-aş usturoiul!
Eminescu şi Codreanu: două ciuci ale bătăii la spartul istoriei. Trebuie musai şi urgent demitizaţi, dar nu aşa, doar din cînd în cînd şi dacă vine vorba, à la Boia, ci constant şi pînă la capăt, să nu rămînă nici o urmă de bănuială că ar fi fost ceva de capul lor. În principiu, cam totul trebuie demitizat (cu excepţia Holocaustului, fireşte). Tot ce a fost mai autentic, mai creator, mai curat şi mai jertfelnic în trecutul nostru trebuie pus – nu doar cu grijă, ci cu exces de zel – între parantezele turpitudinii ideologice sau, mai bine zis, ale corectitudinii politice. Generaţiile tinere trebuie ferite de trecut ca de o ciumă, că trecutul nostru – nu zic de la Burebista la Ceauşescu, dar în orice caz de la Eminescu la Codreanu – n-a fost deştept ca noi, să ştie să treacă de-a valma şi fără să pută pe sub nasul domnilor subţiri din lojile evropeneşti, care te fură englezeşte, cu tona lungă şi cu tona scurtă, dar îţi dau şi ţie să ai de unde fura, româneşte, cu ocaua mică. Şi cînd ne e lumea mai dragă, cînd simţim şi noi că merită să trăieşti, vine cîte un mit din ăsta tîmpit de te trage de mînecă şi-ţi arată obrazul! Cum să nu-l sictireşti de să-i meargă fulgii?! Morţii cu morţii, viii cu viii!
Aşa arată ţara moşită de jegurile ei şi emancipată de idealismele trecutului. Rezultatul? Păi nu se vede în tot locul şi în tot ceasul, de vreo 20 de ani, dacă nu de vreo 70?! S-au mai schimbat ei stăpînii, s-au mai schimbat ele culorile politice, dar noi ne urmăm neabătuţi vocaţia de slugoi zeloşi şi de trădători ieftini, profilactic uituci de morţi şi de Dumnezeu. O naţiune prefăcută în popor bezmetic şi un popor sătul de sine care tinde galopant să se prefacă în populaţie acefală şi nevertebrată, fără memorie şi fără transcendenţă. Şi în acest timp ţara, cîtă n-a încăput pe mîinile străinilor din afară (evrei, unguri, arabi, chinezi, ruşi, ucrainieni etc.), e tot mai mult la cheremul străinilor dinăuntru (ţiganii rromi, mînca-ţi-aş! ce în cîteva decenii ameninţă să devină majoritari) şi al unei clici manelizate de foşti activişti PCR de mîna a doua şi de foşti securişti dovediţi şi nedovediţi, cărora mai nou li se zice „baroni” şi „moguli”! Iar în teritoriu, ca să zic aşa, o turmă amestecată de hoţi, de curve şi de căpşunari, care se sinucide la greu (aproape 20 de milioane de avorturi în 23 de ani!) şi îşi votează alternativ călăii, bătîndu-şi joc mîrlăneşte de o rămăşiţă tot mai marginalizată de oameni normali (din cîţi nu s-au risipit încă în cele patru vînturi nu ca să-şi caute norocul, ci ca să fugă de el!). De regulă, au plecat şi continuă să plece pe aiurea cei deştepţi şi harnici, rămînînd pe loc, bine împămîntaţi (ca să nu scurtcircuiteze), proştii şi putorile. Iar „aleşii” butaforiei democratice pleznesc de legitimitate, vînd tot ce se mai poate vinde (Roşia Montană ţine topul de mai mulţi ani, dar o s-o rezolve dr. Ponta în curînd, no problem), dau cu tifla în dreapta şi în stînga şi delirează despre o Românie europeană, „eternă şi fascinantă”, care încape toată, după cum bate vîntul, sub frunza Elenei Udrea, în rînjetul lui Ion Iliescu sau în ochii de peşte fiert ai lui Crin Antonescu.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne… Păi cum să nu vrei să-l faci uitat – tu, hoţul de serviciu – pe reacţionarul de Eminescu?! Şi-avem doar gloanţe pentru trădători… Păi cum să nu-ţi dea fiori – ţie, iudei de serviciu – stafia reacţionarului de Codreanu?! Şi, în general, cum să nu te incomodeze pe tine, viermele resemnat şi prosper, reperele de rectitudine ale unui trecut care încă se încăpăţînează să nu dispară fără urmă, sau o mînă de contemporani „paseişti” care-ţi tot freacă ridichia cu nostalgiile lor de cinste falimentară şi cu iluziile lor de viitor românesc?! Şi cum să-l mai înţelegi, în cloaca ta de acasă, pe Big Brother-ul ăsta al Noii Ordini Mondiale, pe care nu-l vezi nicăieri, dar îl simţi peste tot, şi care nici măcar nu mai catadicseşte să dea mînă liberă la o nouă vînătoare de „duşmani ai poporului” (nici n-ar mai fi prea mulţi!), pe care să-i reeduce à la Macarenko, ci preferă, în strania lui bunătate, să se prefacă a nu-i băga în seamă şi a-i lăsa în plata Dumnezeului mamii lor?!
Eminescu şi Codreanu, mai nesuferiţi şi mai primejdioşi decît toţi viii la un loc: două junghiuri în coasta jigodiei valahe. De ieri, de azi şi de mîine.

Răzvan CODRESCU


Mai puteţi citi pe acest blog:

Despre Eminescu:

De ce Eminescu? (12.01.2009)
Eminescu n-a murit (11.06.2009)
"Doina" lui Eminescu – exegeză şi text (13.06.2012)

Despre Codreanu:

Evola despre Codreanu (18.01.2012)

22 comentarii:

La 14/1/13 2:42 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Lipseste cumva prima parte a postarii?

Radu Greuceanu

 
La 14/1/13 5:57 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Radu Greuceanu

Nici vorbă.

 
La 14/1/13 11:01 a.m. , Anonymous Barbu Catargiu a spus...

Curat.

 
La 14/1/13 11:47 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Inca o asemanare: si familiei lui Eminescu, si familiei lui Codreanu li s-au slavizat la un moment dat numele: Eminovici, Zelinsky.

 
La 14/1/13 1:15 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

ce articol duplicitar!
Le canta in struna mai degraba vrajmasilor lui Eminescu...

 
La 14/1/13 2:29 p.m. , Anonymous Corneliu a spus...

Chiar asa? Ia mai citeste o data!
Daca nici a doua oara nu reusesti sa intelegi ca lumea, renunta ba nene la citit!

 
La 14/1/13 2:29 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Acum imi apare articolul intreg. Probabil calculatorul meu era de vina. Frumos spus. Legatura intre Eminescu si Codreanu a mai fost facuta, dincolo de reactiile pe care amandoi le starnesc in anumite cercuri, si pe plan de continuitate a nationalismului romanesc. Ma gandesc la sintagma "urmasii lui Eminescu", rostita de Simion Mehedinti la adresa legionarilor ca sa nu mai vorbesc de studiul "Mihai Eminescu un mare precursor al legionarismului romanesc" de Constantin Papanace. Dar vai, sa nu cumva sa cantam in struna dusmanilor... Mai bine domnule Codrescu, sa-l cenzuram pe Luceafar, sa-l uitam complet pe Codreanu si sa exorcizam intreg trecutul neamului. Asa ne vor lua in brate toti vrajmasii si cu siguranta vom gasi niscaiva "conservatori" autohtoni sa ne indrume pe calea cea buna...

Radu Greuceanu

 
La 14/1/13 4:28 p.m. , Anonymous Maria Dincov a spus...

Magnific !

 
La 14/1/13 10:55 p.m. , Anonymous Cornel a spus...

Toti oamenii mari din trecutul acestei tari ar merita sa se scrie asa in apararea lor. Cat nu ne recucerim trecutul avem un prezent de rahat si nici un viitor!

 
La 15/1/13 5:12 a.m. , Anonymous PANAIOTHA a spus...

VA MULTUMESC CA EXISTATI, CU ADEVARAT AM CE CITI.

 
La 15/1/13 7:16 a.m. , Anonymous Iulian P. a spus...

Pe langa exprimarea in versuri, acest gen de discurs va prinde cel mai bine, domnule Codrescu. Cred ca Eminescu nu putea sa primeasca un dar mai frumos de ziua lui. Ma intreb cum de va pot califica unii, pe intrenet si nu numai, drept "detractor al lui Eminescu"!

 
La 15/1/13 9:09 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Iulian P.

Vă mulţumesc pentru mesajul generos şi am slăbiciunea să mă bucur că mă agreaţi în această ipostază. Nu e însă cazul să vorbesc eu despre mine, ci aş spune doar un cuvînt despre detractorii mei la care faceţi referire (mai exact despre aceia care m-au decretat şi continuă să mă „cînte” peste tot ca „duşman al lui Eminescu”).
Fiecăruia i se poate întîmpla la un moment dat să i se pară ceva, să cadă sub o impresie greşită. Omul normal şi onest, dacă a apucat să creadă sau să spună o prostie, îşi revine la un moment dat în faţa evidenţei probelor contrarii. Imbecilul sau jigodia încremenesc însă în proiectul turpitudinii sau mîrşăviei lor. Dispreţul evidenţei este ceea ce îi caracterizează şi îi apropie (apropierea este atît de mare încît e greu de spus, în cazul cîte cuiva, dacă e mai degrabă imbecil sau mai degrabă jigodie).
E ca şi în cazul Andrei Pleşu (sigur, eu n-am talia d-lui Pleşu, comparaţia fiind doar conjuncturală): oricît ar dovedi prin scrisul său, de la cartea despre îngeri pînă la cartea despre parabolele lui Iisus, dar şi printr-o parte însemnată a publicisticii curente, că este asumat şi autentic creştin, se găseşte cine să-l acuze invariabil şi belicos că ar fi adversar ireductibil al creştinismului şi al ortodoxiei (şi, pe cale de consecinţă, al neamului românesc „născut creştin”). Sînt blogg-uri şi site-uri întregi care se ocupă prioritar cu asta. Iar acuzatorii săi nu sînt neapărat şi întotdeauna nişte trepăduşi semianalfabeţi sau sfertodocţi (bîntuitori pe coclaurii reali sau virtuali ai ortodoxismului militant), ci uneori oameni cu pretenţii (strălucit licenţiaţi pe acasă şi doctoranzi sau doctori pe aiurea).
Mutatis mutandis, de-alde mine, orice aş fi scris sau aş fi făcut vreodată şi orice aş scrie sau aş mai face cîndva, nu pot fi decît antieminescian (şi, ergo, antinaţional), ba chiar „denigrator de serviciu” al lui Eminescu şi al eminescianismului, musai năimit (deşi abia de-i cunosc şi am polemizat nu o dată) cuplului fatidic Pleşu-Patapievici, văzuţi ca vrăjmaşi absoluţi ai lui Dumnezeu, ai neamului şi ai dreptei (şi, implicit, ai lui Eminescu, pentru care nici n-au semnat de canonizare, mama lor de masoni şi de băsişti!).
Cam aşa se întîmplă să stea lucrurile la „dreapta” noastră „veghetoare” sub semnul naţionalismului securistic şi al ortodoxismului maniacal, în dispreţul suveran al „culturii care sminteşte”. Aţi putut observa reflexul acestei poziţii, conjugat cu o suspiciune bolnavă, şi într-unul dintre „comentariile” de mai sus (căruia nici nu m-am pretat să-i răspund, dar a încercat s-o facă altcineva, căruia îi mulţumesc pentru promptitudinea reacţiei, deşi ideea ar fi că pe aşa ceva nici n-ar mai merita cheltuite gloanţele).
O nouă dreaptă creştină românească – şi o mai dreaptă posteritate a lui Eminescu o dată cu ea – nu va avea şanse reale şi credit viabil, zic eu, decît atunci cînd va reuşi să iasă din „încremenirea în proiectul” prostiei epigonice şi/sau al mojiciei vindicative. Aşa să ne ajute Dumnezeu.

 
La 15/1/13 6:19 p.m. , Anonymous Camelia-Teodora Grosu a spus...

Personal nu aş fi optat pentru acest limbaj, un pic prea dur pe alocuri, în opinia mea, dar un limbaj pe gustul şi înţelesul contemporaneităţii.Personal şi eu cred că ar fi timpul ca noi românii să facem un pic de psihoterapie menită să ne crească stima de sine ca naţie. O psihoterapie care să ne deschidă bine ochii minţii ca să ne vedem pe noi ca popor şi istoria noastră, personalităţile noastre şi diferitele fenomene sociale, politice sau culturale aşa cum au fost şi aşa cum suntem, cu defecte şi calităţi.În acest proces cred eu că un capitol trebuie oferit şi legionarismului român, care trebuie acceptat cu calităţi şi defecte, şi în mod similar pe toţi cei care au fost mai mult sau mai puţin legionari şi care din acest motiv sunt negaţi azi ca poeţi, scriitori etc. Dacă vom accepta legionarismul aşa cum a fost, vom găsi în noi puterea de a-i canoniza pe toţi sfinţii închisorilor într-un mod formal de către BOR şi nu doar conştiinţa populară a românilor să-i numească pe Valeriu Gafencu Sfântul Închisorilor şi pe Arsenie Boca Sfântul Ardealului!!!

 
La 15/1/13 9:29 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Ca este dl.Plesu asumat si autentic crestin, socotesc ca este prea mult spus (insusi dl.Plesu ar ridica sprinceana de ar citi una ca aceasta). Asumat si autentic crestin este, de pilda, unul ca Marcel Petrisor (il pomenesc pe el, pentru ca e relativ bine cunoscut de cititorii acestui blog).
Este, insa, adevarat ca scrierile d-lui Plesu "Despre ingeri" si "Parabolele lui Iisus" sint foarte importante si unice, in felul lor, pentru ca vorbesc intelectualilor cetatii, pe limba lor si cu autoritatea eruditului (ajuns aproape vedeta, ceea ce nu e rau), despre DUMNEZEU. Pentru ca pe la noi, astazi, sa vorbesti crestineste despre Dumnezeu intelectualilor, este o misiune imposibila si, probabil de aceea, rarissima. Probabil ca eficienta d-lui Andrei Plesu in acest tip de destelenire catehetica va cintari mult. Sa-i ajute Domnul!
(Iar amestecaturile ecumeniciste si inter-religioase din cele doua carti, sint de o importanta oarecum redusa).
Pe de alta parte, e de inteles antipatia pe care le-o determina dl.Plesu unora (in mod cert nu toti trogloditi). Nici nu se poate sa le fii tuturor simpatic.
In afara de eruditia, rafinamentul intelectual si interesul viu pentru teoriile crestine, dl.Plesu dispune de un remarcabil succes in unele aranjari (europene noi sau nationale vechi) si de un eficient instinct de a nu se bloca in fundaturi (incorecte politic azi sau necorespunzatoare ideologic ieri).
De ultimele doua insusiri, Dumnezeu a rinduit ca Razvan COdrescu sa fie intotdeauna vaduvit.
Altminteri, dl.Codrescu se aseamana destul de mult cu dl.Plesu.
Si, daca dl.Codrescu nu ar fi fost un atit de curajos si deschis om de-a dreapta, multora nici nu le-ar fi fost atit de greu sa-i impartaseasca prietenia.
Lucian

 
La 16/1/13 8:15 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Degeaba o incondeiem noi: "jigodia valaha" continua sa vanda tara si sa-si bata joc de morti si de vii. Ea nu se sperie de vorbe cat nu suntem in stare sa dam cu ea de pamant. Si daca nu suntem in stare ne meritam soarta.

 
La 16/1/13 9:01 a.m. , Anonymous M. M. a spus...

Nu s-a fumat, domnule, chestia asta cu "vanzarea tarii"?

 
La 16/1/13 9:39 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

@ M. M.

Nu s-a fumat de vreme ce s-a vandut si se vinde in continuare la greu. Sau s-a fumat ca demagogie, nu ca realitate. Sunt fapte, sunt statistici.
Aproape jumatate din pamantul arabil al tarii si mai mult de o treime din paduri s-a vandut la straini.
S-a vandut la straini, pe nimic, mai tot ce a fost candva industrie sau companie romaneasca.
S-au vandut surse importante de bogatie naturala a tarii (Rosia Montana, Insula Serpilor, parte din Delta Dunarii).
S-a renuntat in favoarea strainilor la mosteniri legitime ale trecutului romanesc (Tezaurul de la Moscova, Fundatia Gojdu etc).
Acum se vand la straini o gramada de obiective turistice cu spatiile aferente.
Nici o tara din Europa nu s-a mai vandut in felul acesta, in nici un sfert de secol!

 
La 17/1/13 11:33 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Superb articol.Am putea crede ca Eminescu s a reincarnat in Codreanu.Au fost doar 10 ani diferenta intre moartea unuia si nasterea celuilalt.Intai a incercat cu slova dupa care cu fapta,un duh puternic al romanismului.Dar acesta presupunere nu s ar potrivi cu ortodoxismul care nu crede in renicarnare nu?

 
La 19/1/13 6:58 a.m. , Anonymous Blogg-trotter a spus...

Domnule Codrescu, un preot Stroilescu va ataca rau pe blog ca sunteti dusmanul lui Eminescu mai rau decat Patapievici si ca promovati ateismul in solda unor forte obscure: http://parohiacostisata.wordpress.com/2013/01/15/despre-canonizarea-lui-eminescu/

 
La 19/1/13 7:47 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Blogg-trotter

Tocmai am vorbit mai sus de „dispreţul evidenţei”, care caracterizează, deopotrivă, şi „imbecilul”, şi „jigodia”. Eu, bunăoară, pot fi acuzat de orice, numai de ateism nu (ajunge, pentru lămurire, să arunci o privire pe blogul meu). Dar e o luptă cu morile de vînt să încerci monitorizezi şi să amendezi toate insanităţile intelectuale ale ortodoxiei „virtuale”. Am mai spus-o şi altădată: „ortodocşii adevăraţi” sînt marea problemă a Ortodoxiei contemporane. Vă daţi seama, de pildă, ce înseamnă să te spovedeşti la un popă care înţelege aşa de anapoda? La ultraortodoxiştii laici primează ticăloşia; ultraortodoxiştilor în sutană, pînă la proba contrară, eu unul înclin să le acord circumstanţa atenuantă a prostiei (care la ei primează, ca să zic aşa, în mod natural). „Popa prostu” e o sintagmă populară care, din păcate, nu se rezumă la denumirea unui joc de cărţi. Eminescu s-a lovit şi el, la vremea lui, de fatalitatea popească (popa Grama). Sigur, nu-s toţi aşa, dar există o specie de popi (care fac, de obicei, pe „deştepţii” tagmei”) ce dau apă la moară observaţiei răutăcioase că între creştinism şi cretinism nu-i, în fond, decît diferenţă de o literă…

 
La 20/1/13 2:33 p.m. , Anonymous Anca Corduneanu a spus...

Am citit articolul in clasa.a XII a si impactul a fost exact cel dorit.O cutremurare si o regasire plina de durere si de furie in aceste randuri.Multumim cu respect.

 
La 22/1/13 8:51 p.m. , Anonymous Barbu Catargiu a spus...

@ Anca Corduneanu

L-ati citit unei clase de a XII-a sau sunteti dvs in clasa a XII-a? Multumesc

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire