N. STEINHARDT DESPRE EMINESCU
SUMARUL BLOGULUI
“ZIUA DE 15 IANUARIE
E PENTRU MINE O ZI SFÎNTĂ…”
(o mărturisire a Părintelui Nicolae Steinhardt,
Mănăstirea Rohia, 24 martie 1989)
Mi-am pus demult întrebarea: dacă mi se va cere să scriu despre Eminescu, oare ce voi face? Să cutez a scrie? Nu va fi impertinenţă şi abatere de la modestia cea mai elementară?
Iată însă că, pînă la rezolvarea teoretică a problemei, am scris şi am publicat cîteva texte despre Eminescu: în Viaţa românească, în Caiete critice, în volumele Escale în timp şi spaţiu şi Prin alţii spre sine, în cuvîntul înainte la Eminescu – abisul ontologic de Svetlana Paleologu. Am învăţat şi predat euforic multe poezii eminesciene la Jilava, Gherla şi Dej.
Ştiu bine că am scris copilării şi banalităţi; dar cu teamă, dragoste, credinţă şi adînc respect. Aşa încît s-ar putea ca păcatul de temeritate şi poftă de fală să-mi fie iertat.
Îl iubesc pe Eminescu. Ziua de 15 ianuarie e pentru mine o zi sfîntă; nu uit, cînd sînt în Bucureşti, să depun şi eu o floare la statuia din faţa Ateneului, a sculptorului Anghel.
Cu ce drept îl iubesc pe Eminescu? Fără nici un drept. Prin declaraţie unilaterală de voinţă, pentru că oricine are dreptul să iubească, oricît de nevolnic şi de neîndreptăţit este. Pentru că, după cum spun englezii, o pisică poate privi un rege. Tot astfel, fără nici o justificare, iubesc în mod arbitrar şi total poporul român şi “fenomenul românesc”.
Şi-apoi Eminescu, prin fermitatea şi curăţia caracterului, îmi este sprijin de nădejde în credinţa că poporului român îi este menit a se împărtăşi în cultură şi în viaţa spirituală de o soartă cu mult deasupra mediocrităţii – acea binecuvîntată soartă în care au crezut Hasdeu, Pârvan, Blaga, Mircea Eliade şi Constantin Noica.
Cît de fericit sînt că mi-aţi dat prilejul să-mi mărturisesc dragostea pentru Eminescu şi fenomenul românesc!
Această mărturie sintetică a lui N. Steinhardt, făcută cu doar cîteva zile înaintea morţii sale (30 martie 1989), are valoarea unui testament în eternitate. Socotesc că ea spune mai mult decît toate vociferările festiviste care au marcat şi în acest an aniversarea naşterii Poetului. Simţim cu toţii că EMINESCU şi FENOMENUL ROMÂNESC sînt termeni corelativi, dar într-un fel sună în mărturisirea monahului de la Rohia şi cu totul altfel în gura unor protocronişti obscuri de azi, care nu fac decît “să ieftinească” toate lucrurile despre care se cred datori să nu tacă. Să-i dorim posterităţii lui Eminescu vorbirea celor care chiar ştiu ce spun şi tăcerea celor care doar spun ce ştiu!
publicat de Răzvan Codrescu @ 13:17
42 comentarii
42 comentarii:
Multe multumiri, emotionanta si ziditoare evocarea Dumneavoastra!
Cu deosebit respect,
A.
Este extrordinara fotografia cu Nicolae Steinhardt pe care ati ales-o :)
A.
Parintele Nicolae Steinhardt concentreaza afirmarea unui crez in acest neam pe care l-a iubit fara emfaza, dar curat. Iar daca iubesti acest neam, nu poti sa nu il afirmi pe Eminescu. Este un gand pe care l-as pune obsesiv, multi ani de acum inainte, pe 15 ianuarie.
De la N. Steinhardt la N. Georgescu: cam asta e drumul parcurs de noi din 1989 incoace !
Pentru Alexandru:
Care N. Georgescu?
@ Razvan Codrescu
"Eminescologul", daca se poate spune asa.
Dacă vă referiţi la d-l Nae Georgescu, sînt alţii mult mai neaveniţi. Iar eminescolog poate fi numit fără nici un fel de ghilimele, indiferent de acordul sau dezacordul cu punctele sale de vedere.
Cît despre raportarea la Steinhardt, cine n-ar fi astăzi în regres?
Foarte frumos textul. Si fara legatura, mi-a venit in minte citind comentariul d-lui Iulian Capsali, replica scurta si grabita a fiului meu, cand am incercat sa-i spun ca exista si posibilitatea de a merge sa studieza in afara Romaniei: "Eu nu plec din tara!". Sa fie ca o declaratie de dragoste pentru neam si tara...
Legionar a mai fost si Steinhardt asta! In Romania reactionara au luat-o razna pana si Evreii! Vai de capul domnului Racu in ce garla proasta s-a nascut! Noroc ca macar pe dansul l-au salvat Americanii!
Nu este numai unul, sunt cel putin patru salvati de americani: Mircea Platon, Gheorghe Fedorovici, Alexandru Racu si - cu niste rezerve - Ovidiu Hurduzeu. Toti patru sau numai primii trei (acesta este un amanunt nesemnificativ) vor salva la randul lor tara si in felul acesta isi vor plati si americanii datoria ca nu au venit la timp. Pana la jumatatea secolului in curs ne vom numi deja Republica Romania Profunda: pentru crestini va fi Raiul pe pamant, iar pentru evrei va fi Canaanul. Problema legionara o sa dispara de la sine, deoarece legionarii (si simpatizantii lor, morti sau vii, in frunte cu Andrei Plesu, Razvan Codrescu, Teodor Baconschi, Claudiu Tarziu, Victor Roncea, Dan Puric, Neagu Djuvara si Gigi Becali) vor ramane cu totii, alaturi de catolici, de comunisti, de fascisti si de pedelisti, in Iad (care nu se stie unde va fi, dar in orice caz in alta parte). Apocalipsa va veni, dar numai pentru restul lumii (s-ar putea sa mai faca exceptie si americanii, pentru binele facut romanilor nelegionari si la rugaciunile martirilor nelegionari din Iraq si Afganistan). UE iese complet din discutie. Gandirea unica si corecta, binecuvantata armonic de Biserica Orthodoxa si de Sinagoga Ultraorthodoxa, va fi asigurata de neoconservatoriam (in plan politic), de distributivism (in plan economic), de platonism (in plan cultural) si de ultraorthodoxie (in plan religios). Respectat oficial prin Constitutie, Dumnezeu se va odihni de treburile romanesti. La un moment dat (aici e mai greu de anticipat un termen), Fedoplatonul (care va fi clonat la fiecare generatie) va birui pe Antichrist si va spune lui Christos: Acum gata, maranatha! Christos va multumi frumos Fedoplatonului si va lua lumea in primire, straduindu-se sa corespunda asteptarilor. Daca va corespunde sau nu, Fedoplatonul o sa decida, nu cine stie ce Mare Inchizitor. Revelatia nu spune mai mult, dar e de ajuns pentru urmatoarea mie de ani (speculatiile despre o eventuala A Patra Forta constituie, desigur, o erezie: cea mi mare de la erezia ecumenista incoace). Este aproape de prisos sa mai precizez ca treptat realitatea virtuala va inlocui realitatea concreta si ca fiecare va avea blogul lui, pe care il va tine Gheorghe Fedorovici si descendentii sai spirituali, din neam in neam. In felul acesta nu va mai ramane loc pentru nici o sminteala si toate vor fi mai adevarate decat par. Parola va fi "Virtualia non sunt turpia", cu raspunsul corelativ: "De profundis", iar imnul national - muzica, nu zgomot! - va fi "Torna, torna, fratre!", cantat dimineata pe glasul III si seara pe glasul VIII. Ingerii vor tine isonul.
Pentru Marele Anonim:
Ca pamflet e reuşit, ca radiografie responsabilă - nu mi se pare.
V-am postat cu speranţa că frecventatorii blogului vor şti să guste pamfletul fără să-l confunde cu realitatea sau cu adevărul.
Vă întreb, totuşi: nu-i păcat de atîta... anonimat?
Doresc sa clarific un lucru."Marele Anonim" din postarea recenta nu este acelasi anonim blagoslovit de dl.Racu cu complimentele "rasist duhovnicesc" sau, mai plastic "ciungomutii"(acea creatura antipatica fiind eu!)
Radu Greuceanu
Absolut minunat textul părintelui Steinhardt, deşi sincer aşteptam să spună că, atunci cînd este în Bucureşti, merge la mormântul poetului, decît la monumentul smeritului Anghel! Dar, se prea poate, ceva îmi scapă din înţelepciunea monahului de la Rohia...
Lui Vl. B.:
Pentru un om de 77 de ani, destul de şubred şi care locuia pe Ion Ghica (în vecinătatea Bisericii Ruse) e de înţeles că nu era acelaşi lucru să facă drumul pînă la Bellu sau cel pînă la Atheneu...
(Altminteri, nici mie nu-mi place statuia lui Gheorghe Anghel, jenantă ca mai toate monumentele publice ale capitalei comuniste şi postcomuniste. În paranteză fie spus, după părerea mea, cu tot riscul de a părea primitiv, artiştilor ar trebui să li se interzică prin lege să-şi manifeste peste anumite limite fantezia "vizionară" în spaţiul public. Monumentul public, care are în primul rînd funcţie evocatoare şi numai apoi şi funcţie estetică, nu se adresează "rafinaţilor", ci publicului larg: trebuie, deci, să aibă un grad ridicat de "tranzitivitate" estetică, să fie lesne "decodabil" şi să evoce cu smerită fidelitate personajul sau evenimentul pe care-l reprezintă. Pot admira, să zicem, căpăţîna lui Ţuţea "văzută" de regretatul Vasile Gorduz, dar într-un atelier de creaţie, într-o colecţie particulară, într-o expoziţie personală sau într-un album specializat, nu în spaţiul public al cetăţii, şi cu atît mai puţin în curtea unei biserici ortodoxe! A lăsa de capul ei imaginaţia creatoare în spaţiul public este iresponsabilitate şi lipsă de măsură, ca să nu zic nesimţire: întîi din partea artistului, apoi din partea edililor. În loc de imaginea imortalizată a lui Eminescu, Paulescu, Ţuţea, Bălcescu, Maniu, Coposu etc. cetăţeanul se trezeşte în faţa "vedeniei" despre ei a unui artist adeseori mediocru, care dă recepţiei vulgare mai degrabă motive de persiflare, "smintind" în mult mai mare măsură decît reuşeşte să educe sau să încînte. Eu, ca artist cu pretenţii, liber şi vizionar nevoie mare, îl pot "vedea" pe Eminescu cu trei ochi şi cu două guri, dar nu aceea este sau poate fi reprezentarea publică a poetului naţional!)
La fel e si cu scriitorii, d-le Codrescu, desi intr-un comentariu anterior ii aparati cu vehementa. Sunt mai multi scriitori fara talent decat artisti plastici.
"Capatana lui Tutea", eleganta formulare, ce sa zic. De ce nu "te faci" matale edil? Ca sa vezi cum devine treaba lucrand cot la cot cu Vanghelie & Co.? Mor de necaz cand vad cata intelepciune inunda blogurile. De standarde in creatia plastica nu am auzit inca, acum e prima oara si nu-mi vine sa ma bucur. Mai reflectati!
Lui Big Ben:
Oricît aş mai reflecta eu, tot degeaba, căci oricum n-am puterea să schimb lucrurile, nici în bine, nici în rău. Nu vreo lămurire de-a mea personală e miza, ci rostul şi imaginea cetăţii. Eu îmi exprim o părere în paranteză, pe un blog, şi dacă o să mor prost, n-o să fie nici o pagubă pentru obşte.
Sigur că şi cu scriitorii e la fel, iar, atît cît mă taie pe mine capul, la o serbare şcolară n-o să pun să se recite din poezia lui Emil Brumaru (oricît mi-ar plăcea - cum îmi şi place - în particular), aşa cum pe pereţii unui liceu n-am să agăţ citate din Urmuz ("Pîlnia şi Stamate") sau din "Liceul" lui Bacovia ("Liceu - cimitir al tinereţii mele...").
În fond, nu e treaba mea şi nu ţin să mi se dea neapărat dreptate în toate afirmaţiile conjuncturale pe care le fac într-un comentariu sau altul, căci prost se poate să fiu, dar paranoic nu-s.
Vorba lui Petre Ţuţea: “Închipuiţi-vă că la Florenţa, în piaţa Santa Croce, Dante ar fi reprezentat în curul gol!”.
pentru Bloggoslov
Vorba mea: inchipuiti-va Discobolul lui Miron in toga. Poate va aduceti aminte de o nuvela a lui DD Patrascanu, "Un pranza de gala", cred. Sotul aduce acasa o statueta nud iar amfitrioana, pudica fiind, o imbraca cu pantaloni scurti si camasa cadrilata sa nu lesine onor invitatii (slabi de inger precum domnisoarele de pension).
Sa nu exageram...
Eu mi-am amintit în contextul discuţiei o vorbă a lui Petre Ţuţea: dacă e exagerată, exagerarea e a lui, nu a mea. Nu vreau să trec la fel de prost ca Petre Ţuţea în ochiii nici unui deştept de pe bloguri. Acum iertaţi-i şi bătrânului dacă a zis şi el o vorbă aiurea, că nu pot fi toţi la nivel de Big Ben sau să priceapă toţi subtilităţile din proza lui D. D. Pătrăşcanu.
Eu unul, chiar dacă n-oi fi chiar aşa de prost ca Ţuţea, recunosc că sunt totuşi suficient de prost ca să nu înţeleg legătura dintre Eminescu şi... Discobol (pe cea dintre Eminescu şi Dante pretind că am înţeles-o).
Nu te supăra, Big Ben, învaţă-ne şi pe noi, ia-ne cu binişorul, că poate până la urmă se prinde şi de noi ceva! Altfel murim proşti ca Ţuţea şi-i păcat de Dumnezeu, mai ales într-o ţară cu aşa monumente frumoase şi cu aşa oameni deştepţi... Uite, am putea începe luminarea treptată a proştilor contribuabili luând ca exemplu la îndemâna tuturor ţeapa de 60 de miliarde din Piaţa Revoluţiei! Eu sunt gata să stau strâmb ca să judec drept - şi cred că nici un prost n-are nimic împotrivă să se deştepte. Tot aşa cum îmi închipui că nici un deştept nu ar ţine morţiş să facă pe prostul...
Ce-ar fi, dacă tot e pe vorbe, să zicem noi vorba aia - proastă, dar sănătoasă - cu "De gustibus...", şi apoi să vedem, eventual, dacă mărturia lui N. Steinhardt cu privire la Eminescu mai poate fi bună astăzi şi la altceva decît la a bate cîmpii cu graţie (mai mult sau mai puţin anonimă)? N-aş vrea să reedităm o tensiune de genul celei mai vechi dintre Big Ben şi Iulian Capsali (care n-a dus - şi nici nu putea să ducă - nicăieri). Eu unul, pentru pacea între fraţi, sînt gata să-mi cer iertare şi să retractez ce am scris în paranteza respectivă: mă declar ageamiu în materie, lipsit de educaţie plastică şi nevrednic să leg şireturile artiştilor vizionari. Big Ben şi Bloggoslovul îmi sînt la fel de dragi şi-i socotesc mult mai apropiaţi decît par în inflamaţia unor detalii mai degrabă oţioase.
Să lăsăm ca în privinţa respectivă să se pronunţe mai degrabă un Andrei Pleşu, de pildă...
pentru Razvan Codrescu si Bloggoslov
Shalom aleikhem!
Ajunge numai "Shalom".
Ce pacat ca Biserica nu baga astazi in seama modelul Steinhardt, fata de care se poarta de parca nici nu ar fi existat!
Domnule Codrescu!
Aţi ridicat o problemă mare care, deşi e "off topic", face implicit referire la problematica "imortalizării memoriei". Şi prin aceasta, la cum reprezentăm marile personalităţi ale istoriei autohtone. Nu vreau să mă dau cu părerea despre calităţile monumentului lui Anghel. Afirm doar că sunt încîntat că acesta există, aşa cum este!
Vă înţeleg păsul cu privire la proaspăt-apărutele monumente înfăţişînd pe Bălcescu, Eliade, Ţuţea, Maniu, Vulcănescu...şi nu mă refer decît la cele din Bucureşti. Este foarte adevărat că toate acestea sunt niţel cam "elitist" concepute, modelate şi prezentate. Dar în opinia mea aceast tip de "codificare" ţinteşte tocmai ruperea percepţiei publice comune de la obişnuinţa de a vedea mereu "aceleaşi" chipuri, busturi, statui etc.! Aţi sesizat cu sibtilitate că anume Anghel, prin statuia lui Eminescu, a fost cel care a pus început (bun sau nebun e de analizat!?), acestui mod atipic de a înfăţişa în forul public o personalitate...Şi mă bucur că deschideţi această discuţie în momentul în care în Bucureşti au apărut în ultimii ani numeroase monumente "problematice", iar cel mai recent este "Căruţa cu paiaţe", cu rahiticul Caragiale, din faţa Teatrului Naţional.
Fara modelul cultural Eminescu si fara modelul spiritual Steinhardt ramanem doar tara lui Nae Catavencu si Mita Baston!
Anonimului de la 2.42 PM:
Ei, nici chiar aşa! Şi mie mi se pare că Eminescu este cel mai complex şi mai viabil model cultural-artistic, iar Steinhardt cel mai complex şi mai viabil model moral-spiritual, dar totuşi mai sîntem şi ţara lui Nae Ionescu, Lucian Blaga, Dumitru Stăniloae, Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Constantin Noica...
Nu modelele ne lipsesc, ci corecta şi deplina lor asumare.
Mă tem însă că, oricît ne-am asuma un model sau altul, de caţavenci şi de miţe tot nu vom scăpa în veac.
Ce-i drept, într-o ţară dominată de marile modele "paideice" sau "duhovniceşti", caţavencii şi miţele rămîn nişte excrescenţe comice, pe cînd într-o ţară dominată de caţavenci şi de miţe, marile modele rămîn nişte excrescenţe tragice...
Nu-i uşor de purtat crucea tragi-comediei româneşti...
pentru Anonim 2,42. Să nu o luăm chiar aşa in tragic. Există multe modele jertfelnice în istoria românească, există şi multe valori în cultura românească; e aberant să reducem la două personalități. Şi, dacă nu am avea o adevărată boala sa ne comparam numai cu marile culturi: Franţa, Italia, Germania şi am păstra proporțiile, am vedea că stăm chiar foarte, foarte bine. Nici chiar acum nu putem să ne întristăm prea tare, având în vedere sărăcia culturală din toată lumea. Eu îmi menţin părerea că substanţa, adevărata substanţă a unui neam se vede în încordările majore ale istoriei, nu în cotidianul prozaic. După cum şi potenţialul spiritual şi cultural e dat de vârfuri, nu de masă. (sau credeţi că Anglia e plina de shakespeare-i, sau Franța de beaudelaire-i)
Încai n-ar fi rău nici să fi fost numai Eminescu şi ne-am răscumpăra cultural în veac.
Şi, iar, fără să vreau să hulesc, pe mulţi se poate să-i fi salvat Dumnezeu la momentul oportun, chemandu-i la El. Un tratament de care un Iorga, de exemplu, nu s-a putut bucura.
Întorcându-ne la reprezentarea lui Eminescu, cred ca statuia lui Anghel nu e cel mai rău lucru posibil, în ipostaza acea uşor Hristică, lângă un giulgiu căzut. În orice caz nu mi se pare răuvoitoare şi nici insultătoare. sau atunci, şi mai insultătoare ar fi Pieta, că nu era vorba doar de un simplu muritor ca Eminescu. Poate că dacă ar fi scris sub ea Alecsandri sau chiar Caragiale ar fi foat într-adevăr caraghioz. Dar cred că acea postură se mulează foarte bine pe o anumită imagine a lui Eminescu, cea populară, cea mai importantă, zic eu.
Lui Hamlet:
Va dau dreptate in celelalte privinte, dar nu vad ce are de a face bietul Eminescu cu Christosul pietatii catolice (care cum altfel era sa fie reprezentat?!).
Aici insa mi se pare ca domnul Codrescu a facut o observatie importanta, care nu trebuie scapata din vedere: nu e vorba de valoarea in sine a sculpturii (care poate sa placa la o evaluare rafinata), ci de indreptatirea ei ca si monument public.
Sigur ca se putea si mai rau. Dar oare nu se putea si mai bine?
Pudibonzii n-au decat sa lase capul in pamant cand trec pe langa Ateneu. Sau sa ceara un teren de la primarie unde sa instaleze un Eminescu turnat in bronz, la 20 de ani si imbracat la 4 ace. Insa nu cred ca vor gasi vreun sculptor care sa le satisfaca viziunea.
N-ati inteles nimic: nu de rusine era vorba, ci de nerusinare!
Anonimule rece, n-am cum sa inteleg un pudibond cultural. Creatia artistica excede "nerusinarea" (asa cum o percep cei ca dumneata). Daca gustul nu se discuta atunci musai trebuie educat. Pune si dumneata o floare la Ateneu, precum N. Steinhardt, si o sa-ti treaca.
Dacă aş da premiu pentru cel mai bun comentariu de la fiecare postare, atunci de data aceasta l-aş da negreşit Anonimului de la 7.16 PM.
Chestia cu "pudibonderia" (Anonimul de la 7.07 PM) este într-adevăr o mostră de stupiditate. Grav este nu atît să nu înţelegi nimic dintr-o discuţie, cît să înţelegi complet anapoda!
Eminescu-n "curul gol" ?
De ce nu, în ţara-n care
vidul nu-i ceva nasol,
ci un mod de agregare ?!
O precizare, în treacăt:
Mie, trebuie s-o spun,
goliciunea nu-mi displace
şi nu cred c-ar fi mai bun
un poet la patru ace.
Unui Anonim nepostat (se pare că acelaşi de la 7.07 şi 7.28 PM):
Suspiciunea aş fi suportat-o (ca pe o mostră de stupiditate în plus), dar mitocănia opărită a "comentariului" m-a împiedicat să-l postez.
După cum aţi putut remarca, se poate discuta şi civilizat, chiar dacă în contradictoriu. Poate vă faceţi un serviciu şi vă luaţi seama...
Bine, imi cer scuze. Uneori e "placut" derapajul dar e si mai placut sa ne luam seama, cum bine spuneti. Cat despre statui... edilii impreuna cu specialistii, artistii, cetatenii si, nu in ultimul rand, bloggerii :) ar trebui sa ia o decizie comuna cand se propune o tema de concurs si se judeca ideile / proiectele / costurile. In alte tari daca cetatenii se opun unui proiect primaria nu-l poate pune in aplicare. Problema e ca la noi pe cetateni nu-i intreaba nimeni nimic; legea nu le ofera cadrul in care sa se organizeze si sa-si exprime punctul de vedere vizavi de intentiile autoritatilor.
Anonimului de la 6.10 PM:
Fiind anonim, scuzele îşi pierd mult din greutate, dar apreciez urbanitatea gestului şi nu mă îndoiesc că principalul cîştig este al dvs. (în măsura în care sinceritatea vă e deplină).
Nu cred că e nevoie de referendum ca să se ridice o statuie sau orice alt monument (gluma cu bloggerii nu o iau în seamă): e de ajuns o bună cumpănire între artişti, edili şi consultanţii specializaţi. Artistului nu i se poate impune nimic, dar nici nu i se poate admite orice (mă refer strict la domeniul monumentelor publice; în afara acestuia discuţia poate să fie alta).
Da, e deplina, de ce sa nu fie?
Pot sa promit doar ca nu voi mai posta sub anonimat. Sau ca nu voi mai comenta, una din doua. Alles Gute!
Ar fi păcat, zic eu, şi să comentaţi în continuare sub anonimat, şi să nu mai comentaţi deloc. Vă doresc să luaţi decizia cea mai potrivită.
Eu, mai ales dacă mă asiguraţi că sînteţi sincer pe deplin (chiar aşa: de ce să nu fiţi?), nu pot decît să vă încredinţez că v-am simpatizat tot timpul, dincolo de discordanţe (altminteri nu m-aş fi angajat în acest dialog).
Simpatia e reciproca, orice-ar fi si orice-am spune noi, aici, pe blog. Doar va cunoasc de 20 de ani, nu de ieri, de azi.
remarca pt anonimul de la 17/1/11 10:01 AM: las mai intai la latitudinea distinsului Domn Codrescu daca sa posteze sau nu
decizia de a continua studiile in tara si nu in strainatate reflecta caracterul nobil si al fiului si al parintilor care au dat educatia: cinste lor ! Pe de alta parte, a fi patriot crestin nu'i incompatibil cu a fi si eficient. Am discutat recent indelung cu un vecin (pe care'l cunosc foarte bine) care a dirijat doctoratul unei doamne venite din Romania si care terminase Magurele (o intalnisem si cand isi incepuse ea teza, am incurajat'o etc) si'mi spusese ca nu fusese chiar cea mai buna studenta a sa... eu i'am raspuns mirat ca la Magurele-Bucuresti (ca si la matematica si medicina, mai putin la politehnica din pacate) se forma elita Romaniei in anii comunismului si nu inteleg remarcile lui... Dupa asta am vorbit cu un alt vecin din tara despre asta, si mi'a spus urmatoarele "liceele noastre inca sunt excelente, insa universitatile au ramas mult in urma; cei buni au plecat de mult, cei mai putin buni - stiintific vorbind - au ramas si sunt cam majoritari si s'au inconjurat de la fel ca ei (normal din pacate), din cauza asta s'a creat o mafie si mai afurisita decat cea din inainte de '89, si comit abuzuri, etc (ceea ce'mi dadusem si eu seama...). Calitatea absolventlor a scazut dramatic, nu se mai invata "ca pe vremuri" deci nu'i de mirare" (ceea ce m'a intristat enorm)... E forte usor sa cobori panta, sa urci la deal e alta !
Daca'mi permiteti: puteti foarte bine recomanda fiului Dvs sa studieze la o universitate "afara" (sunt si programe de colaborare de genul: jumatate din studii in tara, jumatate in strainatate, finantate de Europa, etc, si am vazut f multi studenti romani procedand astfel), dar sa se intoarca dupa aceea si sa continue
in tara. Am intalnit "din intamplare" multi tineri care dupa ce si'au obtinut doctoratul "afara" s'au intors in tara (pe la firme nu la universitate pt ca'mi explicau ca acolo situatia este dezagreabila) si sunt convins ca fac treaba foarte buna (pt firme straine din pacate: mare mare !! eroare din partea autoritatilor care sunt incapabile sa faca ceva bun pantru tara). Dar prin mila lui Dumnezeu lucrurile se vor indrepta !!!
Este uimitor cum pornind de la un text atat de frumos, scris de N.S. putin inainte de moarte si inchinat lui Eminescu, s-a ajuns la cu totul altceva (ma refer la comentarii). In plus se numesc cu litere mari Anonimul, Marele Anonim, Anonimul de la ora 5,Big Ben, etc. Sant sigur ca ar scrie mai bine daca in loc de anonimul s-ar numi: Gheorghe, Ion, Nicolae, sau Mitica, Nelu, Fane, ar capata si ei un contur.
Mi-a placut afirmatia:,,dupa cum spun englezii, o pisica poate privi un rege''
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire