PR. MIHAI VALICĂ DESPRE CALENDARUL ORTODOX

SUMARUL BLOGUL

Am primit şi dau mai departe…

Personal, desigur din pricina păcatelor şi a nepriceperii mele, n-am nici o înclinaţie spre chestiunile de calendar, fie ele cît de miezoase, dar textele părintelui Mihai Valică s-au dovedit de fiecare dată incitante, aşa că îl postez aici şi pe acesta din urmă (primit de la autor prin poşta electronică), supunîndu-l şi pe această cale atenţiei celor mai interesaţi şi mai pricepuţi decît mine, care probabil că se vor şi pronunţa cu privire la el în rubrica de comentarii (de unde eu, de data aceasta, mă voi strădui să lipsesc). (R. C.)

Calendarul ortodox pe 2011:

înnoire, dileme, perspective

1. Consideraţii generale

Referitor la comunicatul Biroului de Presă al Patriarhiei Române din data de 4 ianuarie 2011, aş dori să fac câteva comentarii teologice.

Argumentarea că în calendarul pe 2011 “duminica nu mai apare barată cu două linii roşii, ci există o continuitate între duminică şi luni, pentru a se sublinia adevărul din Sfânta Evanghelie că „Domnul nostru Iisus Hristos a înviat în prima zi a săptămânii, care urmează după sâmbătă…”, mi se pare lipsită total de logică, dar şi de suport teologic, întrucât, conform Sfintei Scripturi, continuitatea există între sâmbătă şi duminică, şi nicidecum între duminica şi luni (Matei 28, 1; Marcu 16, 2, 9; Luca 24, 1; Ioan 20, 1).

Preafericitul Daniel arată în multe pastorale[1] legătura indisolubilă între sâmbătă şi duminică – ziua plinătăţii biruitoare şi a Învierii Domnului. Iată câteva exemple:

,,Legătura dintre Cruce şi Înviere se constată atât în cântările liturgice ale Bisericii Ortodoxe, cât şi în felul cum ea înfăţişează în iconografia ei Răstignirea şi Învierea Domnului”[2];

,,Sfânta şi Marea Sâmbătă ca zi a legăturii dintre Moartea şi Învierea Domnului are o profundă semnificaţie pentru viaţa Bisericii. Ea a devenit prototipul tuturor sâmbetelor în care se află pomenirea morţilor şi arată că toţi cei dragi ai noştri adormiţi întru Hristos sunt în aşteptarea Învierii şi că în mijlocul suferinţei şi al durerii pricinuite de moartea lor licăreşte totuşi speranţa biruinţei vieţii asupra morţii’’[3];

,,Duminica Învierii însă arată că sâmbăta nu este ultima zi a existenţei şi că deci nu moartea este ultimul cuvânt asupra adevărului omului, ci viaţa veşnică’’[4].

Cu toate că „nu se schimbă nimic în calendarul creştin–ortodox pe anul 2011, ci doar se subliniază adevărul că duminica, ziua Domnului, adică ziua Învierii Lui din morţi, este ziua de sărbătoare care ne dăruieşte lumină pentru toată săptămâna, ca noi să trăim viaţa în lumina Învierii lui Hristos şi să ne pregătim pentru învierea noastră”, cum se precizează în comunicat, totuşi acest lucru era mult mai bine evidenţiat atunci cand duminica aparea barată cu două linii roşii şi nu separată de ziua de sâmbătă. Iată doar câteva argumente teologice:

2. Argumente teologice

2.1. Argumente biblice

Chiar dacă Iisus Hristos încheie, cum spune Sfântul Apostol Pavel, un “testament mai bun”, “un testament nou” (Evrei 8, 6-8) şi Arhiereul Noului Testament întemeiază Legea cea Nouă, în propria Sa jertfă (Evrei 8, 2), nu anulează Vechiul Testamant, ci îl „împlineşte” (Matei 5,17) cu o nouă zi de odihnă „ca şi cea de sabat”, numită mai târziu Ziua Domnului: „Rămîne dar o odihnă ca şi cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale” (Evrei 4, 9-10). Se înţelege că Dumnezeu S-a odihnit după ce a creat (Evrei 4, 4) şi nu se odihneşte întâi şi apoi creează, cum ar sugera forma calendarului propus de Biroul de Presă, care începe săptămâna cu odihna şi nu cu lucrul.

„Ziua Domnului” (Apocalipsa 1, 10) reprezintă în acelaşi timp şi Ziua Învierii Domnului, a biruinţei Sale asupra morţii, iar eshatologic este triumful deplin asupra răului. În acest sens Sfântul Apostol Pavel o numeşte “Ziua Domnului” (I Tesaloniceni 5, 2), sau “Ziua lui Hristos” (Filipeni 1, 6, 10; 2, 16). „Masa Domnului” săvârşită în “Ziua Domnului” era deja o împărtăşire anticipată cu Hristos Cel Înviat, şi era arvuna şi pregătirea pentru împărtăşirea deplină din ziua învierii gene­rale, a Parusiei (I Corinteni 11, 26).

Dacă după Biroul de Presă „nu se schimbă nimic în calendarul creştin-ortodox pe anul 2011”, eu cred, totuşi, că se schimbă cel puţin logica perceperii zilei de odihnă ca fiind un început şi nu ca o încununare a dragostei lui Dumnezeu prin Jetrfa Sa şi ca o răsplată a unei munci de o săptămână, când creştinul trebuie să-şi odihnească trupul, dar să-şi primenească şi sufletul prin rugăciune şi participare la Sfânta Liturghie.

În logica Biroului de Presă, noi nu mai imităm pe Creatorul şi pe Re-creatorul Iisus Hristos, ci ne facem o altă logică, contrară înţelesului duhovnicesc al zilei de duminică, ba chiar contrară Sfintei Tradiţii a Bisericii, întrucât accentul se pune pe legătura între prima zi a săptămânii (duminica) şi ziua de luni şi restul zilelor, iar nu pe continuitatea între sâmbătă şi duminică, aşa cum este corect din punct de vedere biblic, liturgic şi canonic.

Deci, biblic, separând duminica de sâmbătă, fie şi printr-o mutare simplă a unor linii în calendar, se separă Vechiul Testament de cel Nou, după ideologia lui Marcion. Astfel, omul se intoarce la prima zi a creaţiei şi întreaga operă de mântuire poate fi văzută ca o separaţie a Crucii şi Patimii Domnului de Învierea Lui.

2.2. Argumente liturgice

Din punct de vedere liturgic, constatăm clar în Octoih că fiecare zi de duminică începe cu vecernia de sâmbătă seara, urmând fidel referatul biblic şi întreaga operă de mântuire, şi se continuă, în mod firesc, cu ziua Domnului (Apocalipsa 1, 10), care devine paradigma veacului viitor, fiind ca o regină, ca o încununare, „una a sâmbetelor, Împărăteasa şi Doamna”, imagine stabilită liturgic ca fiind irmosul cântării a 8-a din slujba Învierii şi nicidecum pusă la cântarea 1, imagine a zilei întâi a creaţiei. Deci, Sfântul Apostol Ioan fiind „în Duhul” Domnului nu o numeşte prima zi a săptămânii, decât atunci când descrie cronologic evenimentul Învierii raportat la calendarul iudaic (Ioan 20, 1), însă în perspectiva veşniciei o numeşte „Ziua Domnului”.

Cele opt Glasuri sunt cântate şi ele succesiv, un Glas pe săptămână. În Săptămâna Luminată se cântă însă câte un Glas pe zi, de la Glasul 1 la Glasul 8, tocmai pentru a se arăta continuitatea duminicii după sâmbătă, ca a opta zi şi nu numai ca prima zi a săptămânii. De aceea serbarea Învierii Domnului începe  cu duminica şi se încheie, după 8 săptămâni, tot cu duminica, atunci când Ortodoxia cinsteşte întemeierea Bisericii lui Iisus Hristos în mod vizibil şi haric pe pământ, prin Pogorârea Sfântului Duh.

Deci duminica este alfa şi omega, începutul şi sfârşitul unei săptămâni liturgice, cea din Săptămâna Luminată, dar şi începutul şi sfârşitul unei perioade speciale de cinstire a Învierii Domnului, în decurs de 8 săptămâni, după modelul lui Iisus Hristos, Care recapitulează şi însumează întreaga creaţie prin Jertfa şi Invierea Sa. După acest moment, săptămâna liturgică începe cu ziua de luni şi culminează cu ziua de duminică, aşa cum se vede în orice Evanghelie şi aşa cum a fost barată duminica prin cele două linii roşii până în anul 2010. Dacă se merge cu logica Biroului de Presă, ar trebui schimbată şi citirea Evangheliei după Rusalii, nu numai mutată linia roşie în calendarul cu pricina!

Prima zi liturgică a Glasului 1 începe cu duminica, ce-i drept, dar numai până la Pogorârea Sfântului Duh, pentru a se arăta ca Învierea Domnului include răscumpărarea chiar din ziua creaţiei, dar se sfârşeşte tot cu duminica pe Glasul 8, respectiv Pogorârea Sfântului Duh, şi nu pe Glasul 7,  cum ar trebui să se petreacă după logica Biroului de Presă.

Faptul că întemeierea Bisericii, adică Pogorârea Sfântului Duh se petrece în duminica a 8-a după Paşti, iar săptămâna liturgică începe imediat cu lunea, şi nu cu duminica, iar prima duminică după Rusalii începe cu Glasul 8, este mai mult decat evident că Sfinţii Părinţi au statornicit, prin rânduelile liturgice şi doxologice, că dumnica este a opta zi şi nu mai este prima zi a săptămânii, chiar dacă biblic, din punctul de vedere al calendarului iudaic, este menţionată ca prima zi a săptămânii.  

Prin Pogorârea Sfântului Duh şi întemeierea Bisericii lui Hristos, duminica devine punctul culminant. Deci conform acestei rânduieli doxologice, statornicite în mod practic în viaţa liturgică a Bisericii, prima zi a săptămânii este lunea şi nu mai este duminica, fapt evidenţiat în rânduiala citirii Evangheliei după Rusalii.

În acest context, pot concluziona că pentru noi, creştinii, Duminica este Ziua Domnului ca punct culminant al răscumpărarii lumii şi la ea trebuie să ne raportăm. Iisus Hristos trebuie să fie punctul de referinţă al unui calendar liturgic ortodox şi nu calendarul iudaic, care rămâne valabil doar pentru evreii ce încă îl mai aşteaptă pe Mesia al lor.

2.3. Argumente canonice

Sâmbăta nu este eludată, exclusă sau separată din contextul duminicii, atunci când se stabilesc canoane cu valoare cultică, ci este mereu menţionată împreună cu duminica:

Clericul care posteşte (post sec) în zilele de duminică sau de sâmbătă (afară de Sâmbăta Mare) să se caterisească, laicii să se afurisească (66 Ap.; 55 VI.) .

Rînduiala pentru Postul Mare: Nu se cuvine a se jertfi pâine în Patruzecime, decât numai sâmbăta şi duminica (66, 69 Ap.; 52 Trul.; 49, 50, 51 Laod.).

Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite: În toate zilele postului sfintei Patruzecimi (Păresimi), afară de sâmbătă şi duminică şi de sfânta zi a Bunei Vestiri, să se facă Sfânta Liturghie a celor mai înainte sfinţite (66, 69 Ap.; 49, 50, 51, 52 Laod.; 52 Trul.).

Pomenirea sfinţilor: Nu se cuvine a săvârşi în Patruzecime praznicele naşterii mucenicilor, ci pomenirea sfinţilor mucenici să se facă în sâmbete şi duminici (66, 69 Ap.; 52 Trul.; 49, 50, 52 Laod.).

Deci, în contextul rânduielilor canonice cu valoare liturgică, sâmbăta este indisolubil legată de duminică.

3. Întrebări, dileme şi propuneri

De ce a trebuit să treacă 2011 ani de la Hristos, ca să aflăm printr-un comunicat de presă, în sfârşit, că duminica este prima zi a săptămânii şi ziua Învierii Domnului?

A fost necesară o astfel de argumentaţie puerilă din partea Biroului de Presă, ca să justifice rocada unei linii de demarcaţie neortodoxă între sâmbătă şi duminică în calendarul pe 2011?

Nu erau oare probleme mult mai importante de rezolvat în viaţa Bisericii (ex.: combaterea legilor din Parlament care justifică homosexualitatea, dezincriminarea prostituţiei şi a incestului, actele biometrice, otrăvirea populaţiei cu experimentarea unor medicamente direct pe oameni, creditul bancar privind finanţarea Catedralei Mântuirii Neamului, legea care se dezbate în prezent privind vrăjitoria – vezi poziţia 5161 din nomenclatorul de meserii – şi impozitarea ei[5], ecumensimul himeric şi fără graniţe, pentru care unii monahi şi monahii îşi iau lumea în cap şi se duc la eretici, martirii închisorilor din perioada holocaustului roşu etc.) decât jucatul de-a alba-neagra cu calendarul?

Nu credeţi că trebuia explicată această problemă printr-o pastorală sau o dezbatere sinodală transparentă? Sau s-a mers pe principiul iuţelii şi nebăgării de seamă?

S-au corectat multe texte liturgice în cărţile de cult, în special cele legate de problema monofiziţilor. Există o listă şi o argumentare a corecturilor, sau s-a procedat unilateral, în maniera calendarului pe 2011?

De ce doar câteva eparhii au urmat această direcţie a modificării tacite şi nu întreaga Biserică Ortodoxă? Iată doar câteva întrebări deloc retorice.

Argumentele unora că BOR doreşte, prin această schimbare în calendar,  să lupte împotriva standardizarii calendarului civil (vezi directiva în vigoare ISO 8601 a Organizaţiei Internaţionale de Standardizare – ISO) nu se justifică, întrucât din punct de vedere practic BOR ţine cont tot de calendarul civil în abordarea unor tematici teologice. De exemplu, anul închinat Sfântului Botez şi Sfintei Cununii a început tot după calendarul civil şi nu la 1 septembrie 2010, după calendarul bisericesc. Întreaga Biserică face Te Deum pentru binecuvântarea unui an civil care, prin reînvierea unor tradiţii precreştine în spaţiul social, devine din ce în ce mai păgân, pe când anul bisericesc trece aproape neobservat de mulţi membri ai Bisericii.

Personal nu cred că prin acţiunea Calendarul 2011 ar fi la mijloc vreo conspiraţie „iudeo-masonică” sau „ocultă”, ci efectiv numai dorinţa unora de a reforma, schimba, înnoi sau diversifica după bunul plac orice, numai să se schimbe ceva – şi, în mod paradoxal, cu pretenţia de revenire la matca „Bisericilor de limbă greacă”. Referinţa pentru un calendar ortodox este viaţa practică şi liturgică a Bisercii în Iisus Hristos prin Duhul Sfânt, conform argumentelor de mai sus, şi nicidecum un calendar al grecilor, care este invocat de Biroul de Presă.

Pentru ca „vremea să fie răscumpărată” (Efeseni 5, 16) cu folos, propun ca Sfântul Sinod să-şi facă timp să înceapă mai degrabă procedura de canonizare a martirilor ucişi în temniţele comuniste, decât să separe sâmbăta de duminică.

Şi dacă totuşi Biserica simte nevoia să facă vreo separaţie cu o bară roşie sau două, ar fi bine să separe lumina Bisericii lui Hristos de întunericul dictaturii comuniste şi de întunericul post-decembrist şi să-l lumineze cu jertfa atâtor martiri, făcând loc în calendar miilor de sfinţi martiri şi eroi ai neamului, sacrificaţi de epoca holocaustului roşu, cu tăcerea încă vinovată a BOR.

Pr. Mihai VALICĂ

---

[1] Vezi Pastorală de Sfintele Paşti, 1993, în vol. Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea. 12 scrisori pastorale de Crăciun şi Paşti, Iaşi, 1994, p. 79; Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Pastorală de Sfintele Paşti, 1991, în vol. Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea. 12 scrisori pastorale de Crăciun şi Paşti, Iaşi, 1996, p. 162.

[2] Daniel, Patriarhul B.O.R., Comori ale Ortodoxiei. Explorări teologice în spiritualitatea liturgică şi filocalică, Iaşi, 2007, p. 187.

[3] Ibidem, p. 192

[4] Ibidem. Vezi şi pr. conf .dr. Petre Semen, Învăţătura despre sfânt şi sfinţenie în cărţile Vechiului Testament, Iaşi, 1993, p. 210; Xavier Léon-Dufour, art. “Ziua Domnului”, în Vocabular de teologie biblică, Bucureşti, 2001, pp. 791-795.

[5] http://www.semneletimpului.ro/stiri/Legea-vrajitoriei-a-trecut-tacit-prin-Senat-1954.html

http://www.ziare.com/social/stiri-sociale/vrajitoarele-ii-ameninta-cu-blesteme-pe-parlamentarii-care-voteaza-legea-vrajitoriei-1054506; 

http://www.ziare.com/articole/lege+vrajitorie

http://www.ziarultimisoara.com/the-news/463-legea-vrjitoriei-a-fost-aprobat-de-senatin-mod-tacit.html