Divina Comedie a lui Dante Alighieri
în noua versiune românească a lui Răzvan Codrescu
PARADISUL
Cîntul XI
Aflat în continuare într-al patrulea cer, al Soarelui (hărăzit, așa cum am
văzut, sufletelor înțelepte), Dante își exprimă mulțumirea că s-a ridicat, cu
ajutorul Beatricei, deasupra deșertăciunilor lumești (vv. 1-12), apoi îi dă
ascultare mai departe duhului lui Toma de Aquino (care i-a vorbit și-n cîntul
anterior). De data aceasta, citindu-i gîndurile, Toma caută să-i risipească
două dubii privitoare la cele pe care i le spusese mai înainte, pe fondul
evocării Sfîntului Francisc din Assisi (mai pe larg) și Sfîntului Dominic (mai
pe scurt), cu precizarea însă că amîndoi sînt deopotrivă demni de cinstire prin
virtuțile lor, iar laudele aduse unuia se potrivesc și celuilalt („De unu-ți zic, căci care-ar fi să fie,/ la fel
de cinste-s vrednici amîndoi/ îndeplinind aceeași datorie” – vv. 40-42).
Din păcate, posteritatea nu se dovedește pe măsura acestor doi mari
întemeietori de ordine religioase (Ordinul fransciscan și Ordinul dominican),
iar tonul lui Toma de Aquino devine din ce în ce mai critic spre finalul
cîntului, mai ales la adresa dominicanilor (din rîndul cărora făcuse el însuși
parte).
1 O, grijă
vană-a celor muritori,
cît sînt de false-acele silogisme
ce-n jos te trag cînd rost ar fi să zbori!
4 Unii se dau în vînt după-aforisme,
iar alții trag spre drept sau preoție,
ori mari se vor prin forță sau sofisme,
7 ori hoți rîvnesc, ori negustori să fie,
unii plăcerea trupului s-o cate,
iar alții să petreacă-n trîndăvie,
10 în timp ce eu, desprins de-acestea toate,
cu Beatrice-n cer eram primit,
în strălumina slavei ne-nserate.
13 Apoi se-ntoarse-n locul lui menit
dintîi în hora-aceea fiecare,
ca lumînarea-n sfeșnic țintuit.
16 Și-atunci spre mine prinse, zîmbitoare,
lumina ce-nainte îmi vorbi
să zică iar, lucind mereu mai tare:
19 „Cum dat îmi e și mie-a străluci
din raza ei, în veșnica lumină
și gîndul tău mi-e lesne a-l citi.
22 Tu te-ndoiești și-ai vrea să îți devină,
mai clară vorba mea de dinainte,
spre-a căpăta-nțelegere deplină
25 a tîlcului din astfel de cuvinte
ca «o-ngrașă bine» și «nu-l depășiră»;
și-i drept a lua mai îndeaproape-aminte.
28 Stăpînitoarea pronie ce inspiră
cu sfatul ei de taină-n lume toate,
încît stă mută mintea și se miră,
31 ca pe mireasă să o poată scoate
spre Cel ce-n strigăt mare se nunti
cu ea prin chinul crucii îndurate,
34 și lui, și sieși credincioasă-a fi,
ca-n ambele să aibă îndrumare,
doi prinți într-ajutor îi rîndui.
37 Unul serafic se vădi-n ardoare,
iar altu-așa-nțelept în lumea vie
că străluci-n heruvică splendoare.
40 De
unu-ți zic, căci care-ar fi să fie,
la fel de cinste-s vrednici amîndoi,
îndeplinind aceeași datorie.
43
Între Tupino și acel
șuvoi
ieșit din gruiul cel sfințit de-Ubald,
se-ntinde roditor un plai de soi,
46 unde Perugia simte frig și cald
prin Porta Sole și-ndărătul cui
îndură jug Nocera și Guald.
49 De-unde mai lină-i coasta-acestui grui,
se ivi lumii-un soare, cum spre vară
din Gange-și urcă-acesta raza lui.
52 Iar de-acel
loc de-ți iei să spui povară,
nu-i zice-Ascesi, căci puțin ar fi,
ci Răsărit, că-i prea din cale-afară!
55 Din
zorii vieții mult nu-i trebui
s-ajungă lumea-ntreagă-a-i lua aminte
măsura virtuoasei vrednicii;
58 căci încă tînăr, cu al lui părinte
pentru-o femeie se-nvrăjbi, de care
fug toți mai rău ca de-ale lor morminte;
61 și-n fața sfintei curți judecătoare
el coram patrem se uni cu ea,
iubind-o apoi din ce în ce mai tare.
64 De ani o mie-o sută văduvea,
pînă la el, de primul ei bărbat,
și-uitării dată, nimeni n-o pețea;
67 nu-i folosi nici că la Amiclat
dădu de ea, de orice griji lipsită,
cel ce o lume-ntreagă-a-nspăimîntat,
70 nici că a fost cu totul neclintită
pe cînd, jelind, rămase Maica jos,
iar ea cu Christ pe cruce răstignită.
73 Dar spre-a nu fi cumva-nțeles pe dos,
Francisc și Sărăcia-s cei de care
zic că-mpărțiră-al dragostei prinos.
76 Concordia și voiasa-nfățișare,
tandrețea și duioasa lor privire
de gînduri sfinte fură născătoare,
79 încît Bernard cel vrednic de cinstire
se descălță întîi, și-oricît gonea,
i se părea că-ntîrzie-n iubire.
82 O, bine gata rod bogat să dea!
Silvestru și Egid se descălțară
pe urma celui ce mireasa-și vrea.
85 Și tatăl
cel de-o-nțelepciune rară
cu doamna și cu-odrasla sa purcese,
și toți căpăstru-umil de-atunci purtară.
88 Nici nu părea stînjenitor să-i pese
de-ai fi lui Pietro Bernardone fiu,
nici că-i desculț și n-are straie-alese,
91 ci ca un rege-i prezentă pe viu
lui Inocențiu austera-i vrere,
și gir primi și-atunci, și mai tîrziu.
94 Căci crescînd turma tagmei austere,
pe urma vieții lui preaminunate,
ce chiar și-n cer slăvită-n cînt s-ar cere,
97 îi fură prin Honoriu confirmate,
în Duhul Sfînt, cele dintîi primite,
spre-a le lucra ca bun păstor pe toate.
100 Iar după cele ferm mărturisite,
către Sultan, cu zel de mucenic
al Domnului și-al cetei lui slăvite,
103 văzînd că-n lumea-aceea mai nimic
nu prinde rod, spre-a nu mai pierde vreme,
se-ntoarse în Italia dată-n spic,
106 unde-ntre Tibru și-Arno vîntul geme,
iar Christ doi ani la ultima pecete,
în mîini și în picioare, avea să-l cheme.
109 Și cînd acel
ce-atîta har îi dete
voi să-l ia la el, spre a primi
răsplata dreaptă-a vieții fără pete,
112 fraților săi, meniți a-l moșteni,
le-o-ncredință pe scumpa lui soție,
cerîndu-le fidel a o iubi;
115 din poala ei spre marea-mpărăție
vru luminosu-i suflet s-o apuce
și nu vru trupu-n alt sicriu să-i fie.
118 Și cît de demn coleg tu poți deduce
fu cel ce-l ajută spre sfîntu-i țel
arca lui Petru-n larg a o conduce;
121 fu patriarhul nostru-n lume el
și singur vezi că cine-i dă-ascultare
comori și-adună-n ceruri fel de fel.
124 Dar după altă hrană-i tînjitoare
azi turma lui, așa că nu se poate
să n-o ia razna care mai de care;
127 iar oile-i, cu cît mai depărtate
de țarcul lui ajung, cu-atît revin
cu țîțele de lapte mai secate.
130 Mai sînt și oi ce strîns de el se țin
și fug de rău, dar sînt așa puține
că glugi și-ar face dintr-un pumn de in.
133 Acum, de nu-n zadar grăiesc cu tine,
ci-ți este-auzul la ce-ți spun deschis
și-n mintea ta se leagă toate bine,
136 din cîte-ai vrut o parte limpezi ți-s,
căci pomu-l vei vedea cum rabdă cazna,
și-ai să pricepi atunci de ce am zis
139 «c-o-ngrașă bine... cît n-apucă razna»”.
Mai puteţi citi pe acest
blog:
* Dante,
Infernul, Cînturile I-III
(versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cînturile I-III
(versiunea Răzvan Codrescu)
* "Ce
mai face traducerea Divinei Comedii?"
(Purgatoriul, Cîntul XIX)
* Dante:
Papè Satàn, papè Satàn, aleppe! (Inf., VII, 1)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXII
(versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXIII
(versiunea Răzvan Codrescu)
* Intermezzo
liric: Dante (Vita Nuova, XXVI)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXIV
(versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, XXV (versiunea
Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXVI
(versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXVII
(versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXVIII
(versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXIX
(versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXX
(versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXXI (versiunea
Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXXII
(versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXXIII
(versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Paradisul, Cîntul I (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Paradisul, Cîntul II (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Paradisul, Cîntul III (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Paradisul, Cîntul IV (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul V (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul VI (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul VII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul VI (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul VII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul VIII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul IX (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul X (versiunea Răzvan Codrescu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu