AFR: DESPRE ANTINATALISM

SUMARUL BLOGULUI 

INDICE DE NUME

  

 

ANTINATALISMUL - IDEILE PERICULOASE  

ALE LUI DAVID BENATAR

  

Ați auzit de antinatalism?

   

Istoria noastră a început cu procrearea şi se va sfîrşi cînd procrearea va înceta. Simplu. Toţi cunoaştem faimoasa întrebare din Hamlet-ul lui Shakespeare: „A fi sau a nu fi?” (To be, or not to be?). În ultimul timp se aud tot mai multe voci care răspund negativ, la unison şi tot mai strident. Ele reflectă o mentalitate occidentală în ascensiune, care se extinde și în restul lumii, fiind cunoscută ca antinatalism. 

Fie că e vorba de „extincţia în masă” (mass extinction), „controlul populaţiei” (population control), „impozitele pe copii” (tax on children), „Sinucide-te!” (Kill yourself!) ori „Salvaţi planeta!” (Save the planet!), toate aceste mesaje sau sloganuri denotă aceeași ideologie anti-umană care permeeaza tot mai pregnant mentalul occidentalilor. Există, de fapt, şi mişcări care recomandă şi promovează anume extincţia rasei umane, cea mai cunoscută şi gălăgioasă dintre ele fiind The Voluntary Human Extinction Movement („Mişcarea pentru extincţia umană voluntară”). În Marea Britanie există şi un partid politic, numit The Antinatalist Party, care urmăreşte acelaşi scop – dispariţia speciei umane! Omul e învinuit de distrugerea şi degradarea mediului, încălzirea globală, poluare, topirea ghețarilor, distrugerea plantelor şi animalelor. Remediul ar fi unul singur: eliminarea fiinţelor umane! Dacă la începutul Creaţiei fiinţele umane au fost înzestrate cu un insinct al procreării şi li s-a impus de către divinitate „înmulțirea”, sfîrşitul istoriei va fi marcat, foarte probabil, de instinctul contrar: cel al auto-extincției în masă. 

  

Ascensiunea rapidă a gîndirii antinataliste 

Tendinţa spre auto-extinctie e reflectată cel mai bine în diminuarea drastică a respectului faţă de viaţa fiinţelor umane. Gîndiţi-vă la exemplul acesta care contrariază: majoritatea ţărilor lumii au abolit pedeapsa capitală, dar în ultimii ani întemniţaţii occidentali cer să fie eutanasiaţi pentru a scăpa de închisoare! Pedeapsa capitală a fost abolită, se zice, ca expresie a respectului societăţii faţă de viaţă, dar e impusă la cererea întemniţaţilor în numele unui presupus drept la a alege în mod liber moartea. Cazuri bizare de acest gen se întîlnesc tot mai des în Belgia şi Olanda, iar în ultimul timp şi în Canada, unde cu doar cîţiva ani în urmă a fost decretat dreptu la eutanasie. Beneluxul a legalizat eutanasia încă din 2002. Eutanasierea la cerere a întemniţaţilor nu e însă reflex a al tendințe de a ne întoarce înapoi la pedeapsă capitală, ci al respectului în declin faţă de viaţa omului. Întemințații şi tribunalele ne spun că nu avem, ca societate, autoritatea de a-i executa, dar am avea obligaţia, la cererea lor, de a le curma viaţa prin eutanasie!  

Acest exemplu, bizar fără îndoială, e doar unul dintre multele simptome pe care le vedem zilnic în jurul nostru şi care decurg din aceeași mentalitate anti-viață. Eutanasierea adulţilor a devenit atît de răspîndită în Benelux şi Canada încît de-acum se discută tot mai des şi mai insistent și despre eutanasierea copiilor, cu sau fără consimţămîntul lor. Dacă acum 20 de ani majoritatea medicilor din Benelux şi Canada se împotriveau eutanasiei ori suicidului asistat, astăzi majoritatea dintre ei se pronunţă pentru. Viaţa umană devine tot mai ieftină în aceste ţări. La fel în Marea Britanie, unde sporadic se discută posibila legalizare a eutanasiei şi unde majoritatea medicilor care constituie Colegiul Medicilor din Marea Britanie sprijină un asemenea demers legislativ. În Canada, unii părinţi au început să ceară autorităţilor să legalizeze eutanasierea copiilor. Iar în februarie anul acesta publicaţia olandeză Pediatrics a publicat un dosar special privind legalizarea eutanasierii minorilor. Subiectul a fost pus în dezbatere de către un grup de medici din Statele Unite şi Olanda, sub forma întrebării Is legalizing euthanasia for children ethical? („Este etică legalizarea eutanasiei copiilor?”). Ideea dominantă a fost afirmativă: eutanasierea copiilor, fie la cererea lor, fie la cererea părinţilor, este etică. Copiii au dreptul să ceară să fie eutanasiaţi pentru a nu suferi, iar părinţii au dreptul de a dispune eutanasierea copiilor lor din acelaşi motiv şi, în plus, din perspectiva lor ca adulţi, ce au dreptul să nu îşi vadă copiii suferind. Acest mod de gîndire e cu totul distorsionat. Părinţii ori adulţii îşi arogă astfel un drept dublu: (1) dreptul de a-şi eutanasia copiii pentru că suferă şi (2) dreptul de a-şi eutanasia copiii pentru a nu-i vedea suferind. Primul drept e justificat de suferinţa copiilor, iar al doilea de suferinţa părinţilor. În ambele cazuri, au decis medicii şi specialiştii în etică, eutanasierea copiilor nu impune probleme de etică ori conştiinţă şi e în întregime acceptabilă. 

Panta, însă, a devenit foarte alunecoasă şi tot mai dificil de controlat. Gîndirea anti-natalistă se reflectă şi în deciziile judecătoreşti care au redefinit căsătoria şi familia. De un deceniu încoace ni se spune că procrearea şi creşterea copiilor nu mai au nimic de-a face cu căsătoria, de care sînt disociate în mod artificial. În noua viziune aasupra căsătoriei şi familiei, fiinţele umane nu se mai căsătoresc pentru a aduce pe lume şi creşte copii, ci pentru a se asocia ca parteneri de viaţă, fără deosebire de gen. Disocierea căsătoriei de procreare e una dintre marile tragedii ale gîndirii occidentale. Miza centrală a relaţiilor de căsătorie a devenit plăcerea, copiii constituind doar un accident al relaţiilor de căsătorie ori asociere umană. Părinţii au un loc secundar în creşterea copiilor, autoritatea principală pentru creşterea acestora fiind cedată, încetul cu încetul, statului şi agenţiilor lui.  

Nu am ajuns aici, însă, peste noapte. Locul în care ne aflăm astăzi în privința antinatalismului reflectă acumularea unor idei anti-umane şi anti-nataliste apărute cu sute de ani în urmă. Ele au evoluat însă şi au culminat în zilele noastre, manifestîndu-se cu agresivitatea cunoscută nouă tuturor. O perspectivă istorică asupra ideilor antinataliste, în evoluţia lor şi manifestările lor curente, constituie obiectivul cărţii lui Thomas C. Leonard, Race, Eugenics & American Economics în the Progressive Era: Ilieberal Reformers („Rasism, eugenie şi economiile americane în era progresivismului: Reformatorii Iliberali”). Leonard şi-a publicat cartea în 2016 şi o recomandăm celor care doresc să înţeleagă evoluţia ideilor anti-viață din ultimii 200 de ani. În ultimii ani, numărul intelectualilor şi autorilor care promovează antinatalismul a crescut simțitor. Menţionăm pe Sarah Perry şi cartea ei Every Cradle is a Grave  („Fiecare leagăn e un mormînt”) şi pe Thomas Ligotti şi cartea lui The Conspiracy Against the Human Race  („Conspiraţia împotriva rasei umane”). Feminismul împărtăşeşte aceeași perspectivă. În 2012, autoarea feministă Jessica Valenti a făcut valuri uriaşe cînd a publicat Why Have Kids? A New Mom Explores the Truth About Parenting and Happiness  („De ce să ai copii? O nouă mamă explorează adevărul privind fericirea şi ce înseamnă să fii părinte”), ideea centrală a cărţii find că este nesănătos pentru o femeie de a gîndi că fericirea ei constă în avea copii şi o familie. The ingrained expectation that women should desire to become parents is unhealthy, zice ea, adică „aşteptarea din partea femeilor să dorească să devină părinţi este nesănătoasă” (articol aici).

Consecinţele antinatalismului chinez

  

Aceste idei, însă, lăudate ca fiind progresiste în cercurile seculare, au repercusiuni şi consecinţe. Toate nefaste şi negative. Niciunde în lume nu se observă acest lucru mai bine decît în China comunistă, unde politica antinatalista a fost religie de stat timp de 36 de ani, între 1979 şi 2015. China a impus o politică antinatalistă, văzînd în copii un obstacol pentru dezvoltarea ţării, iar nu fiinţe umane care ar fi putut contribui la avansarea Chinei. A forţat femeile să avorteze, a ucis copii în trupul mamelor lor şi a comis cel mai mare genocid cunoscut al ultimelor decenii. A redus drastic numărul copiilor cărora le-a îngăduit să se nască, impunînd politica copilului unic. În 40 de ani, China a îmbătrînit rapid, iar tinerii care au supravieţuit genocidului resping procrearea şi sînt mai toți lipsiţi de interesul de a procrea. Statul a distrus instinctul procreării în generaţia tînără, fetele tinere amînă căsătoria, iar cele care se căsătoresc nu vor să facă copiii. Curînd, spun specialiştii, economia Chinei va intra în declin, la fel ca şi economia Japoniei, unde simţămintele antinataliste sînt la fel de răspîndite, chiar dacă nu impuse cu forţa. O carte pe care o recomandăm privind antinatalismul comuniştilor chinezei e Leta Hong Fincher, Leftover Women: The Resurgence of Gender Inequality in China, al cărei titlu ar putea fi tradus în româneşte prin „Femeile trecute: creșterea inegalităţii între sexe în China”. Conform autoarei, numărul copiilor care se nasc în China e în scădere vertiginoasă, populaţia îmbătrîneşte rapid, forţa de muncă e în scădere, iar tinerii chinezi, la fel ca şi cei vietnamezi, preferă să migreze la muncă în Japonia ori Corea de Sud în loc să rămînă acasă.  

Răspunsul recent, dar mecanic al comuniştilor chinezi a fost să permită familiilor să aducă pe lume şi să crească doi copii în loc de unul, nădăjduind că astfel, pînă în 2050, numărul muncitorilor chinezi va creşte cu 30 de milioane, suficienţi pentru a plăti pensiile celor în vîrstă. Din nefericire pentru China, scrie Leta Hong Fincher, numărul copiilor nou-născuţi e în scădere, nu în creştere. În ianuarie a. c. comuniștii chinezi au publicat datele demografice pe anul anterior, conform cărora în 2017 natalitatea în China a scăzut cu 3,5% în comparaţie cu 2016. Motivul principal este că tinerele se căsătoresc tot mai tîrziu şi nu fac copii, anii cei mai fertili pentru tinerele mame fiind între 24 şi 29 de ani. În mai 2017, guvernul chinez a făcut un sondaj de opinie care a implicat 40.000 de femei tinere. Patruzeci la sută dintre ele nu aveau copii şi declarau că nici nu vor să aibă, iar 63% dintre ele au declarat că nu vor să aibă mai mult de un singur copil. Consecinţele ideologiei şi politicii antinataliste sînt, după cum se vede, evidente şi în întregime negative (articol aici).

  

David Benatar – ideologul antinatalismului 

Sud-africanul David Benatar răspunde negativ întrebării shakespeariene „A fi sau a nu fi?”. Benatar e probabil unul dintre cei mai pesimişti filosofi ai zilelor noastre. Se consideră, fără regrete, un ideolog al „antinatalismului”, prin care el dă de înţeles că viaţa e atît de grea, de ostilă şi de dureroasă încît nu are nici un sens să aduci copii pe lume. Compasiunea adulţilor faţă de copii impune ca ei să nu mai nască. O dată aduşi pe lume, zice el, copiii au parte doar de dureri, cauzate atît de părinţii lor, cît şi de societate. Societatea e malformată iremediabil şi singura modalitate pentru prevenirea suferinţelor copiilor e ca ei să nu se nască. În consecinţă, zice el,  procrearea e iresponsabilă şi imorală. Ea condamnă copiii la o viaţă de chin.  

Născut în 1966 în Africa de Sud, Benatar e şeful Catedrei de Filosofie de la Universitatea din Cape Town. În 2006 şi-a publicat prima carte antinatalista, intitulată Better Never to Have Been. The Harm of Coming into Existence („Mai bine să nu fi existat. Durerea de a veni la existență”), iar anul trecut a publicat încă o carte pe acelaşi subiect, dar şi mai pe larg, intitulată The Human Predicament. A Candid Guide to Life's Biggest Question  („Dilema umană. Un ghid onest privind cea mai importantă întrebare despre viaţă”). Pueril cum ni s-ar părea, motivele pentru care Benatar propune abolirea procreării sînt nu doar triviale, dar şi ridicole. De ce să alegi viaţa, zice el, cînd ne petrecem majoritatea timpului frustraţi, înfometaţi, în sărăcie, bolnavi, avînd parte de dureri și frustrări, asupriţi de autorităţi, obosiţi, lipsiţi de somn, divorţînd, chinuindu-ne să punem pîine pe masă, să cîştigăm un ban, singuratici, aşteptînd în trafic, muncind să plătim facturile lunare etc.? (A se vedea aici interviul cu Benatar publicat în New Yorker din noiembrie anul trecut.)   

Oare aşa să fie? Anual se publică un index global al fericirii. Conform raportului din 2017 (World Happiness Report) locuitorii planetei sînt în general fericiţi. Indexul fericirii e de 7,32 la canadieni, 6,99 la americani şi 4,14 în Sudan. În 1998, 93% dintre americani afirmau că sînt „foarte fericiţi”, iar în 2014 – 91%. De unde denotă că oamenii în general cred că viaţa e bună. Benatar caută să ne convingă altfel, dar sondajele de opinie dovedesc că atît el, cît şi cei care gîndesc că el, inclusiv feministele, se află în eroare. Conform unui sondaj de opinie făcut în Statele Unite în 2014, 40% dintre femeile americane care au trecut de vîrsta fertilităţii regretă că nu au avut mai mulţi copii. În Uniunea Europeană acest procent e mai mic, de numai o treime. Şi, tot conform sondajelor de opinie, sursa principală a fericirii pentru majoritatea covîrşitoare a fiinţelor umane este familia şi viaţa de familie. Copiii, însă, nu sînt doar o sursă de fericire pentru părinţi şi societate, ci şi un pilon al democraţiei şi o garanţie a dezvoltării economice. China şi Japonia dovedesc lucrul acesta, iar perioadele de expansiune economică au fost întotdeauna asociate cu creşterea demografică. Germania postbelică e un exemplu clasic. Miracolul economic german s-a produs pînă pe la mijlocul anilor ‘70 cînd populaţia a început să îmbătrînească, iar numărul persoanelor decedate a întrecut, în fiecare an de atunci încoace, numărul copiilor nou-născuţi. Creşterea demografică a Germaniei după anii ‘70 s-a datorat aproape exclusiv migraţiei. Merkel înţelege lucrul acesta foarte bine: dacă germanii au îmbrăţişat antinatalismul, economia germană se poate extinde doar prin importul de persoane. Americanii înţeleg la fel, dar au adoptat o politică diferită. Conform unui articol publicat anul trecut, la creştinii Americii se observă o reînviere a mişcării pronataliste (vezi aici). 

   

ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA 

Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București 

Tel. 0741.103.025; Fax 0318.153.082 

www.alianta-familiilor.ro 

office@alianta-familiilor.ro