Divina Comedie a lui Dante Alighieri
în noua versiune românească a lui Răzvan Codrescu
Pînă la cîntul XXI din Purgatoriu, toate cînturile traduse de mine din Divina Comedie au apărut mai întîi în paginile revistei Puncte cardinale. Cum publicaţia sibiană şi-a încetat apariţia cu numărul dublu din noiembrie-decembrie 2010, cînturile traduse în continuare – începînd cu cîntul XXII din Purgatoriu – au apărut în premieră pe acest blog şi în paginile revistei Rost. Acum, că revista Rost a dispărut şi ea (cu numărul dublu din iulie-august 2012), cînturile următoare vor fi postate în premieră, cel puţin o vreme, numai pe acest blog.
PURGATORIUL
Cîntul XXXII
Fascinat iniţial de contemplarea chipului iubitei (de la a cărei moarte prematură trecuseră 10 ani), Dante, la îndemnul fecioarelor – enigmatica Matelda şi
cele şapte nimfe/zîne (întruchipînd cele patru virtuţi cardinale şi cele trei
virtuţi teologale) – din cortegiul Beatricei, urmăreşte atent procesiunea
sfîntă, în calea ei spre răsărit, pînă la copacul uscat ce începe să revină la
viaţă sub ochii lui. Tot acest cînt este o lungă alegorie vizionară, destul de
plicticoasă şi pe alocuri obscură, în centrul căreia se află, pe de o parte,
Beatrice (discernămîntul teologic, ce-l conduce pe poet spre quella Roma onde Cristo è romano, adică
spre cetatea celestă a Paradisului) şi carul triumfal (Biserica) tras de
grifonul cu două firi (Iisus Hristos), iar, pe de altă parte, arborele biblic
al cunoştinţei binelui şi răului (simbolizînd aici paradisul pierdut şi
disponibilitatea păcătoasă a umanului). Unite tainic de grifon, atît carul cît
şi copacul trec prin metamorfoze simbolice, în care comentatorii identifică
aluzii critice la istoricul şi starea Bisericii, pervertite de Curia papală
(întruchipată de marea tîrfă din finalul cîntului, al cărei „ibovnic” îl înfăţişează desigur pe Filip cel Frumos, regele Franţei,
cel ce-a strămutat sediul papalităţii de la Roma – locul ei originar şi ideal –
la Avignon, aservindu-şi-o fără scrupule). Unele aspecte de aici se vor limpezi
în cîntul următor (cu care se încheie Purgatoriul),
prin gura Beatricei.
1 Atît mi-ardeau privirile-aţintite,
să-şi potolească zece ani de sete,
că-n rest mi-erau simţirile-adormite.
4 Părea să aibă văzu-n jur perete,
să n-o ia razna – aşa în vechea-i plasă
surîsul sfînt m-a prins de pe-ndelete –,
7 cînd cu de-a sila-mi fu privirea-atrasă
în stînga mea de-acele zîne care
„Prea ţintă caţi!” ziceau cu voce joasă;
10 şi cum e firea văzului de soare
orbită-n noi, la fel atunci şi mie
parcă-mi pieri puterea văzătoare.
13 Ci cînd cu mai puţin fu să se-mbie
(zic „mai puţin” măsură-avînd în minte
mai multul ce-mi fu luat cu silnicie),
16 văzui urnit alaiul oştii sfinte,
spre dreapta-ntors, cu-a soarelui lumină
şi-acele şapte sfeşnice-nainte.
19 Cum pe sub scuturi, spre-a scăpa, se-nclină
un pîlc de-oşteni, dînd după flamuri roată,
pînă ce-alt drum ajung cu toţi să ţină,
22 la fel şi fruntea oştii sfinte toată
trecu-nainte pînă-a se clinti
întîiul lemn al carului să poată.
25 La roţi întoarse doamnele mlădii,
urni grifonul marea-n har povară,
cumva că nici un fulg nu-i tresări.
28 Frumoasa ce m-a tras din unde-afară,
Staţiu şi eu urmam acelei roate
care-n ocol un arc mai mic măsoară.
31 Şi piept ţinînd pădurii blestemate
din vina cui în şarpe se-ncrezu,
un cînt de îngeri lin vibra în toate.
34 Cam cît, din arc cînd slobozită fu,
trei dăţi la rînd săgeata-n zbor măsoară,
eram cînd jos Beatrice se dădu.
37 „Adame!”,-atunci cu toţii murmurară;
şi-ocol dădură unui pom în care
n-avea vreo creangă rod sau frunze doară.
40 Coroana
lui fiind cu-atît mai mare
cu cît suia, şi-n indice păduri
ar fi trezit cu-naltul ei mirare.
43 „Ferice eşti, grifoane, că te-nduri
să nu despici cu ciocul lemnul ce
cu-a lui dulceaţă iscă-n vintre-arsuri!”.
46 Aşa să strige ceata se-mbié
sub pom; iar cea cu două firi făptură:
„Sămînţa dreaptă-aşa păstrată e”.
49 Şi-ntors spre dusa-n urma lui trăsură,
el o purtă spre craca văduvită,
făcînd din ele loruşi legătură.
52 Precum
copacii noştri, cînd nuntită
e-n cer măreaţa soarelui lumină
cu cea pe urma Peştilor ivită,
55 plesnesc
din muguri şi culori îmbină
în primenirea lor, pîn' să răzbată
solarii cai sub altă stea să vină,
58 în vioriu mai mult ca-n roz să bată
prinse copacul ce-nainte avea
coroana goală şi de tot uscată.
61 Nu-l pricepui şi-aici nu s-ar putea
vreun imn precum al cetei lor să sune,
ce fu să-l rabd peste puterea mea.
64 Dacă-aş putea de cruzii ochi eu spune
cum, de Siringa-aflînd, în somn căzură,
iar veghea-avea pe ei să se răzbune,
67 cum din model se naşte o pictură,
v-aş zugrăvi cum şi-eu în somn picai;
ci-arate alţii somnul cum ne fură.
70 Eu trec la clipa cînd mă deşteptai
şi spun de-un licăr somnul cum fugi
şi de un glas: „Ridică-te! Ce stai?”.
73 Precum spre măru-n floare a privi,
cu-al cărui rod şi îngerii se-mbie
şi nuntă fac cereştii bucurii,
76 Petru, Ioan şi Iacov la trezie
veniră prin cuvîntul celui care
făcu şi morţi din somnul lor să-nvie,
79 dar au văzut că Domnul nu-i mai are
pe Moise şi Ilie lîngă sine,
şi poartă iar veşmînt ca fiecare,
82 la fel trezit, văzui cum faţa-şi ţine
deasupra mea cea-n mila ei ferice,
ce mă-ndrumase-n lungul apei line.
85 Ci eu, cu
teamă: „Unde-i Beatrice?”.
„Păi uite-o stînd sub frunza-mprospătată,
pe rădăcină”, prinse-aceea a-mi zice.
88 „Priveşte de ce-alai e-nconjurată:
restul s-au dus după grifon în sus,
cu o cîntare şi mai minunată”.
91 Nu ştiu dacă şi altele-a mai spus,
căci numai ochi eram la-aceea care
e-n mintea mea de toate mai presus.
94 Pe gol pămînt sta parcă veghetoare
ea singură a carului legat
de cel ce două firi în sine are.
97 Făceau în juru-i şapte nimfe sfat,
în mîini cu facle peste care-n van
Austru şi-Aquilon ar fi suflat.
100 „Puţin şezînd în codru, cetăţean
vei fi pe veci alăturea de mine
acelei Rome unde-i Christ roman.
103 Deci ca să-i faci stricatei lumi un bine,
la car te uită, să le scrii pe toate,
întors în ea, aşa cum se cuvine!”.
106 Astfel grăi; iar eu, ce peste poate
eram ascultător poruncii ei,
lăsai acolo ochi şi gînd să cate.
109 Nicicînd
mai iute printre norii grei
vreun fulger n-a răzbit, cînd ploaia cade
din mai înaltul cerului temei,
112 decît un vultur repezit să prade
copacul, chiar din scoarţa lui rupînd,
nu doar din flori sau tinerele mlade;
115 şi peste car năvală mare dînd,
ca pe-o corabie-n vreme de furtună
îl clătină în sus şi-n jos pe rînd.
118 Apoi văzui dînd iama-n car nebună
o vulpe ce părea defel lihnită
de tot ce poate fi merinde bună;
121 dar, pentru vini cumplite dojenită
de doamna mea, o şi tuli îndată,
cît o ţinea făptura ei sfrijită.
124 În urmă, prinse iar să se abată
spre car, lăsîndu-şi fulgii pe butuci,
vulturul ce-l mai asaltase-o dată;
127 şi cum s-oftezi din inimă apuci,
aşa din cer ieşi un glas şi zise:
„O, luntrea mea, ce rea povară duci!”.
130 Pămîntu-apoi păru că se deschise
chiar între roţi şi un dragon ţîşni,
ce coada-n car pe loc şi-o năpustise;
133 şi cum o viespe-şi trage acul, şi
acela, retrăgîndu-şi coada rea,
din pradă luă şi val-vîrtej fugi.
136 Iar ce rămase, ca în glia cea
bogată-n pir, din fulgii ce şi bună
socoată-acolo-ar fi putut avea,
139 prinse pe
roţi de-a valma să se pună,
acoperind şi osie, şi tot,
cît gura „of” ar apuca să spună.
142 Aşa
schimbat acel sfinţit chivot,
capete prinse-a scoate pe afară:
din osie trei, şi unu-n orice
cot.
145 Ca boii coarne primele-arătară,
dar restul, patru, doar un corn în frunte;
aşa dihănii nu se mai aflară!
148 Şi fermă stînd, ca stînca-n vîrf de
munte,
o tîrfă mi-apăru, ce din priviri
se-obrăznicea pe toate să le-nfrunte.
151 Iar ca de strajă
relei nărăviri
sta un uriaş semeţ la-nfăţişare,
şi se pupau ades ca nişte miri.
154 Dar pentru
că ocheade poftitoare
ea-mi aruncă, ibovnicul cumplit
o biciui din creştet la
picioare;
157 apoi, de bănuieli
şi furie-orbit,
dihania-o dezlegă şi-n crîng o duse,
încît prin ea şi văzul meu scutit
160 de tîrfă şi
de noua fiară fuse.
Mai puteţi citi pe acest
blog:
* Dante, Infernul, Cînturile I-III (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cînturile I-III (versiunea Răzvan Codrescu)
* "Ce
mai face traducerea Divinei Comedii?" (Purgatoriul,
Cîntul XIX)
* Dante:
Papè Satàn, papè Satàn, aleppe! (Inf., VII, 1)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXIII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Intermezzo
liric: Dante (Vita Nuova, XXVI)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXIV (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, XXV (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXVI (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXVII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXVIII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXIX (versiunea
Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXX (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXXI (versiunea Răzvan Codrescu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu