Divina Comedie a lui Dante Alighieri
în noua versiune românească a lui Răzvan Codrescu
PARADISUL
Cîntul XIV
Beatrice, anticipînd o nedumerire a lui Dante, roagă duhurile din cerul al patrulea
(al Soarelui) să-l lămurească în privința strălucirii celor fericiți după
învierea trupurilor. Duhul care ia cuvîntul – ce ar putea fi, după cei mai
mulți comentatori, al Regelui Solomon – îi descoperă lui Dante că duhurile
fericiților nu doar că își vor păstra strălucirea și în trupurile înnoite, dar
aceasta chiar va spori. Apariția unei a treia „ghirlande” de duhuri marchează
ieșirea din cerul Soarelui. Răpit de beatitudine, poetul accede, cu Beatrice,
în cerul al cincilea – al lui Marte, unde petrec duhurile celor ce-au luptat
pentru credința în Hristos (martirii sau mărturisitorii). Acestea îi apar sub
forma unei cruci luminoase, în centrul căreia se străvede chipul lui Hristos
(pe care poetul se declară neputincios a-l descrie: Qui vince la memoria mia l’ingegno – v. 103); duhurile mărturisitoare intonează în cor un imn de slavă care-l
farmecă pe Dante, deși poetul nu-l înțelege pe deplin. Cîntul se încheie cu un
fel de scuză curtenitoare a lui Dante (formulată ca o explicație dată
cititorilor) față de Beatrice, în ai cărei ochi (... gli occhi belli,/ ne quai mirando, mio disio ha posa – vv. 131-132),
în extazul lui, uitase să mai privească o vreme, dar față de care își
mărturiește încă o dată fascinata și îndatorata fidelitate.
1 Din centru
către margini cercuri face,
sau invers, apa într-un vas rotund,
de cum o miști dincólo sau dincóace.
4 Aceasta mi-a venit în minte cînd
tăcu-al lui Toma duh, de glorie plin,
și-o auzii de-alături cuvîntînd
7 asemeni lui, cu harul ei divin,
pe Beatrice, care prinse-ndată
să-mi deslușească gîndul pe deplin:
10 „Acesta-ar vrea, chiar dacă deocamdată
n-o spune și nici gîndul clar nu-i este,
și-alt adevăr a-l lămuri să poată.
13 Spuneți-i de lumina care peste
voi toți e-acum la fel va străluci
și-n veșnicia gloriei celeste;
16 iar dacă da, spuneți-i cum va fi
posibil ca, în trupurile noi,
s-o-ndure văzul fără-a pătimi”.
19 Precum le este pasul mai vioi
celor ce joacă, chiuind mai tare,
pe cît ajunge hora mai în toi,
22 așa, la ruga plină de fervoare,
se-nsuflețiră-acele cercuri sfinte
în danț și-n minunata lor cîntare.
25 Celui ce viața de aici fierbinte
și-o plînge-n drum spre cea de sus nu-i trece
răcoarea ploii veșnice prin minte.
28 Cel unul care-n doi și-n trei petrece,
în trei și-n doi și-n unu-n veci domnind,
ce-i totu-n toți și toate le întrece,
31 era-ntreit cîntat cu-atîta jind
de fiecare vrednic duh, răsplată
supremă-oricăror merite fiind.
34 Și auzii din cea mai mică roată
lumina cea mai sfîntă cuvîntînd,
ca glasul lin de înger ce odată
37 grăi Mariei: „Cît va fi ținînd
în paradis fericea sărbătoare,
iubirea noastră ne va-ncinge blînd.
40 Sclipirea-și
ia tăria din ardoare
și-ardoarea din cît văz prin har primește,
amăsurat virtuții, fiecare.
43
Cînd slava sfîntă
ne-o-mbrăca trupește,
persoana noastră mai de preț va fi,
că-n noi făptura astfel se-ntregește;
46 atunci supremul bine va spori
lumina dată-n dar, aceea care
ne înlesnește să-l putem privi;
49 ne-o crește deci puterea văzătoare,
ne-o crește-ardoarea ce din ea ne vine,
ne-o crește toată sfînta ei splendoare.
52 Dar ca
și-un jar ce flacăra-ntreține
și-o-ntrece prin incandescența-i vie,
și se impune văzului prin sine,
55 la
fel și-această de aici vipie
se va smeri-n lucoarea cărnii care
și-așteaptă-acum sorocul ei sub glie;
58 nu ne-o fi văzu-nfrînt de-acea splendoare,
căci întărite-n trupul nou ne-or fi
organele, spre sfîntă desfătare”.
61 Din cît de iute prinseră-a rosti
„Amin” acele două coruri sfinte
tot dorul lor de trup mi se vădi,
64 ce poate nu-l simțeau așa fierbinte
doar pentru ei, ci și pentru cei care,
părinți sau frați, le fură dragi ‘nainte.
67 Și iată-n jur, arzînd la fel de tare,
deasupra lor o nouă strălucire,
ca aurora cînd se-arată-n zare.
70 Și cum în faptul serii să se-nșire
încep pe cer sclipirile de stele,
ce-aievea sînt, dar par o nălucire,
73 prinsei să văd rotind pe lîngă cele
de dinainte-o nouă horă sfîntă,
ce se-ntrecea la rîndul ei cu ele.
76 O, Spirit Sfînt ce văzul îl încîntă,
cum s-a făcut lumina-atît de vie
că fu de ea privirea mea înfrîntă!
79 Frumoasă foc și zîmbitoare mie
mi se-arătă Beatrice și la rînd
cu celelalte vis părea să fie.
82 Apoi, putere iarăși căpătînd
privirea mea, cu doamna lîngă mine
mă pomenii în slavă nouă stînd.
85 Că sînt mai
sus am înțeles prea bine
din zîmbetu-nfocat al stelei care
se întrecea în roșu-aprins pe sine.
88 Din inimă și-n graiul ce-n oricare
e-același, mulțumii lui Dumnezeu
că har mi-a dat s-ating mai naltă stare.
91 Cu-ardoarea jertfei vie-n pieptul meu,
simții că-mi fuse pe deplin primită
ofranda cîtă-o adusesem eu,
94 c-am zis, văzînd atît de strălucită
splendoarea-n două raze-ncrucișată:
„O, Doamne, ce frumos e-mpodobită!”.
97 Precum din stele mari și mici formată,
din pol în pol albește Galaxia,
că și-nțelepții uluiți se-arată,
100 la fel și-n Marte și-adînceau vipia
acele raze-n semnul venerat
ce-n patru părți și-arată simetria.
103 De amintire aici mi-e surclasat
talentul, căci în cruce-ardea Christos
și pildă n-am să-l facă arătat;
106 dar cine-și poartă crucea-ntru Christos
mă va ierta de cîte n-am fost spus,
văzînd acolo slava lui Christos.
109 Din braț în
braț ca și de jos în sus
jucau lumini, ce scînteiau mai vii
cînd se-ntîlneau, cu dor de mai presus.
112 Drepte-ori sucite, așa zărești pe-aci,
cînd iuți, cînd lente, tot într-o schimbare,
ca niște fine pulberi străvezii,
115 particule în razele solare,
cînd umbra o pătrund și o despică
pe unde omul adăpost își are.
118 Și cum din strune sunete ridică
harpa sau giga, chiar și pentru cine
de ce-s frumoase n-ar putea să zică,
121 la fel din crucea-acelor raze line
o melodie dulce mă răpi,
chiar dacă eu n-o pricepeam prea bine.
124 Că-i imn de slavă minții-mi se vădi
cînd „Scoală-te” și-„Învinge”-am deslușit,
ca unul ce aude fără-a ști.
127 Eu mă simții de el așa răpit
încît nicicînd vreo dragoste mai mare
nu mă legă cu lanțul ei vrăjit.
130 Poate că vorba-mi prea-ndrăzneață pare
lăsînd la urmă ochii ce-mi aduc,
privind în ei, atîta alinare;
133 dar cîți pricep că tot mai sus te duc
acele frumuseți, și că de ele
să cat spre ei n-a fost să mai apuc,
136 mă vor ierta de-aceste-acuze grele
ce ca pe scuze le invoc, cinstit;
căci ce mi-i sfînt nu-i lipsă-ntr-ale mele,
139 ci, pe cît urc, mai sincer e trăit.
Mai puteţi citi pe acest
blog:
* Dante, Infernul, Cînturile I-III (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cînturile I-III (versiunea Răzvan Codrescu)
* "Ce mai face traducerea Divinei Comedii?" (Purgatoriul, Cîntul XIX)
* Dante: Papè Satàn, papè Satàn, aleppe! (Inf., VII, 1)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Intermezzo liric: Dante (Vita Nuova, XXVI)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIV (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, XXV (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVI (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVIII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIX (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXX (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXI (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXIII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul I (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul II (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul III (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul IV (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul V (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul VI (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul VII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul VIII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul IX (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul X (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul XI (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul XII (versiunea Răzvan
Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul XIII (versiunea Răzvan
Codrescu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu