POEȚII ÎNVIERII
SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME
ÎN POEZIA CLASICĂ ROMÂNEASCĂ
Luceafărul poeziei româneşti, Mihai Eminescu, prezintă în poezia Înviere viziunea cosmică a nespusei bucurii pascale: Un clopot lung de glasuri vui de bucurie,/ Colo-n altar se uită şi preoţi, şi popor/ Cum din mormînt răsare Christos biruitor,/ Iar inimile toate s-unesc în armonie./ Cîntări şi laude-nălţăm/ Noi, Ţie, Unuia./ Primindu-L cu psalmi şi ramuri,/ Plecaţi-vă neamuri,/ cîntînd Aleluia./ Christos a înviat din morţi/ Cu cetele sfinte/ Cu moartea spre moarte călcînd-o,/ Lumina ducînd-o/ Celor din morminte.
George Coşbuc, în poezia La Paşti dă glas exploziei de bucurie şi speranţă pentru primăvara Învierii: Prin pomi e ciripit şi cînt,/ Văzduhu-i plin de-un roşu soare/ şi salciile-n albă floare/ – E pace-n cer şi pe pămînt./ Răsuflul cald al primăverii/ Adus-a zilele-nvierii.// Şi cît e de frumos în sat!/ Creştinii vin tăcuţi din vale/ Şi doi de se-ntîlnesc în cale,/ Îşi zic: Hristos a înviat./ Şi rîde-atîta sărbătoare/ Din chipul lor cel ars de soare...
Alexandru Vlahuţă îi surprinde pe stăpînii lumii înspăimîntaţi, în poezia sa Hristos a înviat: S-au cutremurat stăpînii lumii/ La glasul blîndului Profet/ Şi-un dúşman au văzut în Fiul/ Dulgherului din Nazaret.../ El n-a venit să răzvrătească,/ Nu vrea pieirea nimănui;/ Desculţ pe jos colindă lumea/ Şi mulţi hulesc în urma lui!, arătînd că El orbilor le dă lumină/ Şi muţilor le dă cuvînt,/ Pe cei infirmi îi întăreşte,/ Pe morţi îi scoală din mormînt. Poezia se încheie cu un îndemn: Voi toţi ce-aţi plîns în întuneric/ Şi nimeni nu v-a mîngîiat,/ Din lunga voastră-ngenunchere/ Sculaţi... Hristos a înviat!
Mobilizatoare este şi poezia Christos a înviat de Vasile Alecsandri, în care se afirmă: Christos, zeul credinţei, ieşit-a din mormînt/ Şi-a Sa înviere/ Ne-arată că nu piere/ Dragostea, credinţa şi adevărul sfînt./ Christos e viu! Ca Dînsul, o, voi ce suferiţi/ În lanţuri de robie/ Curînd la viaţa vie/ Din umbra trist-a morţii veţi fi cu toţi ieşiţi!
Octavian Goga, în poezia E sărbătoare, face o paralelă între Învierea Domnului şi cea a obiditului neam românesc: E sărbătoare pe cîmpie, şi-n suflete e sărbătoare,/ Învie firele de iarbă sub ploaia razelor de soare./ Sînt Paştile cele frumoase şi-n fire zvonul lor străbate,/ Clopotniţa-şi îndoaie trudnic încheieturile uscate...// Voi toţi ce suferiţi şi plîngeţi sub larga-ntindere albastră/ Veniţi, veniţi, căci va să vie curînd împărăţia voastră.../ Voi, cei cu fruntea de sudoare, cu genele de lacrimi ude,/ Eu cerului vă strig durerea şi Dumnezeu din cer aude!// Aduc lumina care sparge şi sfarmă capişti de păcate,/ Zăvoarele mucegăite din temniţe întunecate!/ Eu celor orbi dezleg azi taina înfricoşată de-a vedea/ şi prăznuiesc, că-n a lor suflet învie învierea mea...
În poezia Noaptea Învierii, poetul-teolog Nichifor Crainic prezintă minunea cu tîlharul care, venit cu toporul, să fure şi să ucidă, cade-n genunchi cerînd iertare în faţa icoanei la care o bătrînă infirmă se roagă şi cîntă «Hristos a înviat»: E noaptea-nvierii. Tresaltă făptura/ Tămîie e-n codrii şi smirnă-n grădini,/ Spre mare iubire se-nalţă natura,/ Cu ierburi şi arbori schimbaţi în lumini...// Ce caldă blîndeţe, ce miere cerească/ E-n glasul bătrînei că omu-a-mpietrit,/ Se năruie braţul ce vru să lovească,/ Toporul îi cade cu zgomot ignit...// Zdrobit îngenunche şi cere «Iertare,/ Iertare, iertare», cu glas sugrumat,/ Bătrîna-l priveşte cu-adîncă mirare,/ Iar glasul ei cîntă «Christos a-nviat!».
Alt mare poet interbelic, Radu Gyr, în poezia Săptămîna Patimilor, afirmă: Dă-ne iubirea Ta,! Dă-ne puterea/ Din clipa încleştării-nsîngerate/ Să ne primim şi cuiele, şi fierea/ Ca Tine-n marea Ta singurătate. Tot el, în poezia Iisus în celulă, are într-o noapte viziunea intrării Mîntuitorului în celula unde fusese întemniţat de comunişti: Azi-noapte Iisus mi-a intrat în celulă./ O, ce trist şi ce-nalt părea Christ!/ Luna venea după El în celulă/ Şi-l făcea mai înalt şi mai trist... / S-a asezat lîngă mine pe rogojină:/ Pune-mi pe răni mîna ta!/ Pe glezne avea urme de cuie şi de rugină,/ Parcă purtase lanţuri cîndva.../ Unde eşti, Doamne? – am urlat la zăbrele./ Din lună venea fum de căţui.../ M-am pipăit... şi pe mîinile mele/ Am găsit urmele cuielor Lui.
V. Voiculescu, în poezia Pe cruce, arată durerea Sfintei Fecioare, a ucenicilor şi a naturii pentru crucificarea Domnului: Iisus murea pe cruce, sub arşiţa grozavă,/ Pălea curata-i frunte ce-o sîngerase spinii,/ Pe stîncile Golgotei tot cerul Palestinii/ Părea că varsă lavă.// Şi chiar în clipa morţii huliră cărturarii,/ Cu fierea oţeţită îl adăpau străjerii./ Rîdea în hohot gloata de spasmele durerii/ Şi-L ocărau tîlharii ...// Zdrobită, la picioare-i zăcea plîngînd Maria/ Şi-adînc zbugnea durerea din inima-i de mamă./ Alături Magdalena, în lunga ei maramă/ Ţipa văzînd urgia ...
Preotul basarabean Alexei Mateevici apoteozează lumina Sfintei Învieri în poezia Hristos a înviat: Lumini lucesc la gura mormîntului deschis/ Întunecimea piere o clipă-n toată firea.../ Hristos învie!... Paznici, să fie vouă vis?/ Lumina vă orbeşte, v-a înlemnit uimirea./ Lumina din lumina cerescului cuprins/ Luceşte-acum pe chipu-I. Îl nalţă biruinţa./ Şi, lepădînd pămîntul, îl lasă foc nestins/ Pe calea mîntuirii; nădejdea şi credinţa./ Cu moartea Sa pe cruce, murind nevinovat,/ Ne-a dat El nouă pilda a marei jertfi de Sine./ Cu moartea Sa pre moarte călcînd a înviat/ Spre învierea vieţii în faptele de bine...
C. Z. Buzdugan, în poezia Clopote de Paşti, redă dialogul clopotelor în sfînta zi a Învierii: De departe,-n lungi ecouri, mii de sunete de clopot/ Îşi amestec-armonia în acest feeric ropot./ Primăvara lung răsună prin văzduhuri, cadenţat,/ Iar ecoul blînd răspunde: «Adevărat a înviat!»./ Şi cînd templele sfinţite deschid vechile lor porţi/ E-ntr-un gînd întreg pămîntul: A-nviat Christos din morţi...
Duiliu Zamfirescu, în poezia Ghetsimani, imaginează rugăciunea Mîntuitorului adresată cerescului Tată: Părinte, tu ce toate cele/ Le duci pe dreapta lor cărare,/ Ce cîrmuieşti prin haos stele,/ Talazuri pe pustiu de mare...// Părinte, Tu, ce-ai pus în mine/ Senin din sfînta Ta fiinţă,/ Măreşte-mi sufletul spre bine,/ Puterile spre suferinţă.// Şi cade pe genunchi. Eteric/ Sclipeşte luna peste dealuri,/ Lăsîndu-I chipu-n întuneric,/ Iar gîndul sus, în idealuri.
Vasile Militaru, în poezia Hristos a înviat!, explică necesitatea îndepărtării zgurei păcatului prin spovedanie, pentru apropierea de Cel Înviat: Simţi tu topită-n suflet vechea ură,/ Mai vrei pierzania celui plin de har?/ Ţi-ai pus zăvor pe bîrfitoarea gură?/ Iubirea pentru semeni o simţi jar?// O, dac-aceste legi, de-a pururi sfinte,/ În aur, măcar azi, te-au îmbrăcat,/ Cu Serafimii-n suflet, imn fierbinte/ Ai drept să cînţi: «Hristos a înviat!».
Spaţiul nu ne permite decît să-i amintim şi pe alţi poeţi români care au imortalizat în versuri minunea Învierii: Dimitrie Bolintineanu, Panait Cerna, Maria Cunţan, Tudor Arghezi, Ion Pillat, Mihai Codreanu, Pan M. Vizirescu etc.
HRISTOS A ÎNVIAT!
* Lumea Credinţei 118: număr pascal
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire