În anul 2006, pe fondul unor aprinse polemici iscate pe
seama sa, în care a fost implicată şi revista sibiană Puncte cardinale, ÎPS Bartolomeu Valeriu Anania mi-a încredinţat,
spre lămurirea poziţiei sale, cîteva însemnări de jurnal, pe atunci foarte
proaspete, cu rugămintea de a nu le face publice ca atare înainte de moartea
sa. I-am respectat dorinţa şi m-am folosit doar tacit de ele, dar acum, la 9
ani de la evenimentele la care se face referire şi la 3 ani de la mutarea sa
la cele veşnice, nu cred că publicarea lor mai ridică vreo problemă. Nu ştiu dacă
au mai fost făcute publice pe undeva, dar m-am hotărît să le postez aici (păstrînd
întru totul ortografia şi punctuaţia originalului) cu încredinţarea că au
valoarea lor documentară atît pentru biografia autorului, cît şi pentru istoria
recentă a Bisericii noastre. (R. C.)
† BARTOLOMEU AL CLUJULUI:
FILE DE JURNAL
(NOIEMBRIE 2005)
21 octombrie, Bucureşti – Ieri şi azi, sesiunea Sfântului Sinod.
Prin vot secret, au fost desemnaţi candidaţii pentru scaunul mitropolitan al
Ardealului: Arhiepiscopul Andrei Andreicuţ şi Episcopul Laurenţiu Streza.
Mitropolitul Serafim Joantă ar fi fost al treilea dacă nu i-ar fi lipsit doar
două voturi.
– După amiază, în Subcomitetul Sfântului Sinod mi
se aprobă şi ultima parte a îndreptărilor liturgice (diortosiri de limbă şi
traduceri noi), care vor fi folosite în cărţile de cult, dar şi în noua mea
scriere catehetică. […]
3
noiembrie, Bucureşti – Azi, Colegiul Electoral Bisericesc. Prin majoritate
de voturi în cel de al doilea scrutin, Episcopul Laurenţiu Streza a devenit
noul Mitropolit al Ardealului. Eu, pornind de la fişa postului, am votat pentru
Arhiepiscopul Andrei, încredinţat fiind că nu el are nevoie de o Mitropolie, ci
Ardealul are nevoie de un om. Dar nu de asta sunt profund întristat, ci de
altceva. În legislaţiile civile se poate întâmpla ca nu tot ceea ce este legal
să fie şi moral. Iată însă că faptul acesta a pătruns, cu brutalitate, şi în
viaţa noastră bisericească. Consider că alegerea de azi a fost legală prin
procedură, dar profund imorală prin ceea ce a precedat-o. Nu curriculum
vitae al fiecăruia din cei doi candidaţi, trimis din vreme alegătorilor, a
contat şi învins, aşa cum ar fi fost normal, ci o vastă şi deşănţată „campanie
electorală” în stilul şi cu implicarea politicianismului vulgar şi agresiv, din
care nu au lipsit presiunile, clientelismul, ofertele şi ameninţările
subterane, agitaţia şi propaganda prin mass-media,
atacurile la persoană, calomnia, injuria şi – vai! – chiar şi tentativa de
asasinare morală a contracandidatului. Pare a fi o nenorocită premieră în
istoria Bisericii noastre şi e de aşteptat ca Sfântul Sinod, prin noul Statut,
s’o reducă la un nefericit unicat.
4
noiembrie, Bucureşti – În şedinţa Sfântului Sinod s’a făcut
evaluarea canonică a alegerii de ieri. Întrunind toate condiţiile statutare,
aceasta a fost validată în unanimitate.
– În continuarea şedinţei, am prezentat propunerea de reorganizare a
Mitropoliei Ardealului, semnată de mine şi de încă şase colegi ardeleni. După
aproximativ două ore, la reluarea şedinţei în plen, cu 40 de sinodali prezenţi,
propunerea a fost avizată favorabil de către Comisia Canonică-Juridică şi
aprobată, prin vot deschis, cu 37 de voturi şi 3 abţineri. În scurtul Său
cuvânt, Preafericitul Teoctist a apreciat-o ca fiind „un moment istoric”. Nu
ştiu dacă este sau nu aşa, dar acum, seara, la ora când în chilia mea scriu
aceste rânduri, sunt sigur că Duhul Sfânt este Cel care a suflat de sus, azi-dimineaţă,
simultan, peste şapte ierarhi ardeleni care se priveau în ochi şi înţelegeau că
au acelaşi gând, de multă vreme mocnit în spuză şi acum, năprasnic, devenit
flacără. Şi mai ştiu că nu e important să faci istorie, ci s’o foloseşti exact
când ea ţi se oferă.
9
noiembrie – Era de aşteptat ca hotărârea sinodală pentru
reorganizarea Mitropoliei Ardealului să facă valuri în mass-media. Opinii pro şi
contra, normale, dar şi campanii
denigratoare dirijate din umbră, cu lansarea unor lozinici precum: scindarea
Sinodului în „ecumenişti” şi „conservatori”, „Diktatul de la Cluj”, sfâşierea
Bisericii, dezagregarea Ardealului etc., etc. Cei şapte semnatari au devenit
unul, iar acesta nu e altceva decât „bandit”, (apelativul acesta mi l-am mai
auzit eu pe oareunde!), „gropar”, „informator”, „legionar”, „vanitos”, „avid de
putere” etc., etc. Pentru mine, nu e nimic nou. În 1946, la vremea când
conduceam marea grevă anticomunistă şi antirevizionistă (deci, pro-Ardeal) a
Universităţii clujene, Scînteia mă
numea, ironic, „micul căpitan al Daciei Superioare”. Atunci au urmat
puşcăriile, acum va urma, probabil, o moarte grăbită. Nu asta e important.
Puşcăriile m’au călit, moartea mă va elibera. Altceva mă întristează.
Ziariştii, cei mai mulţi, nu sunt familiari cu trebile bisericeşti şi, ca
atare, nu pot avea criterii eclesiologice sau pastorale. Dar mi se pare
incredibil să aud că doi sau trei teologi universitari, doldora de carte şi
diplome, cu nume consacrate în cultura şi viaţa bisericească, tratează Mitropolia
Ardealului ca fiind un fel de societate pe acţiuni care şi-a pierdut pachetul
majoritar… Aşa se întâmplă, probabil, când reflecţia teologică este invadată,
circumstanţial, de reacţii umorale.
10
noiembrie – În continuarea notelor de ieri mă gândesc la anul
1947, când a fost înfiinţată Mitropolia Banatului printr’o hotărâre a Sfântului
Sinod, prezidat de Patriarhul Nicodim, întărită prin legea nr. 325 a Camerei
Deputaţilor, iar aceasta din urmă fiind promulgată prin Decret Regal. Judeţele
ardelene Hunedoara şi Arad se desprindeau astfel din Mitropolia Ardealului,
Banatului, Crişanei şi Maramureşului şi treceau sub jurisdicţie bisericească
bănăţeană. Reacţii ale sibienilor au fost, desigur, şi atunci, de vreme ce
însuşi Nicolae Bălan a refuzat să fie de faţă la instalarea lui Vasile
Lăzărescu, noul Mitropolit de la Timişoara. Datele esenţiale ale evenimentului
le am din monumentala Istorie a B.O.R., vol. 3, pp. 541-542, al cărei
autor este Preotul Prof. Dr. Mircea Păcurariu. Altfel, evenimentul în sine îmi
era total străin. La vremea aceea, „micul căpitan” al grevei de la Cluj rătăcea
prin munţii Căpăţânii, hăituit de poterele poliţiei politice, şi habar n’avea
de ceea ce se petrecea „jos”, în ţară. Dar îmi place să cred că noua Mitropolie
a Banatului nu a avut rolul de a sfâşia ctitoria lui Şaguna sau de a dezmembra
Ardealul şi că scaunul timişorean continuă să strălucească.
13
noiembrie, Duminică – Acum câteva zile, noi, „Cei şapte, Doamne,
şi toţi şapte”, cum titra un ziar local, am anunţat printr’un Comunicat de
presă că vom participa la instalarea noului Arhiepiscop al Sibiului şi
Mitropolit al Ardealului, Laurenţiu Streza. Ştirea a provocat o mare vânzoleală
de zvonuri, avertismente şi provocări: că vom fi întâmpinaţi la Sibiu cu
pancarte protestatare şi huiduieli, că vreo două sute de maramureşeni sunt gata
să vină şi ei acolo, încruntaţi şi puşi pe treabă, că studenţii teologi sibieni
sunt gata să facă o demonstraţie neprietenoasă, că noul Mitropolit, odată
instalat, va cere de îndată, pe loc, anularea hotărârii sinodale din 4
noiembrie… şi alte multe năzdrăvănii, dirijate şi menite, desigur, să ne ţină
acasă şi să ni se atribuie fie laşitate, fie certificarea „rupturii” ardelene.
Ei bine, noi toţi am fost astăzi la Sibiu, am mers în procesiune spre catedrală
prin mijlocul unei imense mulţimi cuviincioase şi iluminate, am slujit
Liturghia într’un mare sobor de arhierei, în frunte cu Patriarhul, am
participat la instalarea noului Mitropolit, ne-am împărtăşit din acelaşi Potir,
am prânzit împreună şi ne-am bucurat de mulţumirile şi salutarea nominală pe
care ni le-a adresat proaspătul Arhipăstor de pe scaunul lui Şaguna. Şi iată că
– vorba Arhiepiscopului Andrei – „s’au risipit făcătorii de basme”.
– În marele hol al hotelului, îndreptându-mă spre sala restaurantului, m’am
întâlnit cu Profesorul Mircea Păcurariu, pe care l-am îmbrăţişat spunându-i: Dragă Părinte, păreri diferite nu pot avea
decât oamenii care gândesc; doar proştii sunt întotdeauna, ei între ei, de
aceeaşi părere.
19
noiembrie – În primăvara
lui 1990 făceam parte din Grupul de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii,
alături de clericii Dumitru Stăniloae, Constantin Galeriu, Daniel Ciobotea,
Constantin Voicescu, Iustin Marchiş, Toader Crâşmariu şi de mirenii Horia
Bernea, Octavian Ghibu, Teodor Baconsky, Sorin Dumitrescu. Eram curaţi,
optimişti, sinceri, deschişi, devotaţi Bisericii, dezinteresaţi, generoşi,
jertfelnici. Stau acum şi mă gândesc la cei ce au trecut în veşnicie, acolo
„unde sunt acei ce nu mai sunt”, şi parcă-i aud şoptindu-ne nouă, câtorva din
cei ce încă mai suntem fără să mai fim: Dragii
noştri, unde vă sunt zăpezile de altădată?…
Mai puteţi citi pe acest blog:
6 comentarii:
D-le Codrescu, felicitari pentru ca ati dat, spre stiinta oamenilor, aceste perle de gandire, de analiza, de atitudine si simtire eclesiala autentica, ale marelui mitropolit Bartolomeu Anania.
Pr. Mihai VALICA
Doamne-ajută, părinte! Veniţi la rînd...
@ Donkeypapuas (nepostat)
Mărturisesc că nu v-am simţit lipsa.
Comentariul dvs. - bazat pe insinuari urechiste, ca întotdeauna - este atît de aberant de la un capăt la altul - cam un neadevăr la fiecare trei cuvinte! - încît n-am avut nici cea mai mică ezitare să-l trimit la lada de gunoi.
Aveţi o voluptate a abjecţiei atît de netulburată de raţiune sau de scrupule încît un Vadim Tudor ar trebui să se considere un ratat în materie de mojicie calomnioasă.
(Încă o dată. fie şi doar în paranteză, felicitări pentru pseudonimul pe care vi l-aţi ales! Asta ca să se vadă că sînt gata să vă şi apreciez cînd se întîmplă să vă iasă ceva cu adevărat...)
Ceea ce înseamnă fie (unu) că dumneavoastră nu ştiţi ce este aceea o schismă, fie (doi) cunoaşteţi dar preferaţi să băgaţi adevărul sub preş.
PS Laurenţi şi PS Bartolomeu nu s-au pomenit reciproc O LUNĂ DE ZILE, domnule Codrescu! Cum se numeşte asta în termeni bisericeşti? SCHISMĂ! Chiar dacă unora nu le convine sau nu le place termenul.
Şi poate că, în loc de a arunca cu ironii ieftine, aţi arunca cu privirea chiar în "Memoriile" lui Bartolomeu Anania publicate la Polirom. Să vă indic şi paginile? O fac şi pe asta! P. 681 - alegerea lui Daniel Ciobotea ca episcop-vicar al Mitropoliei Banatulu (în timp ce PF Teoctist se afla surghiunit la Sinaia); p. 686 - alegerea ca mitropolit al Moldovei. Evident că aflaţi acolo acelaşi gen de invective la adresa rivalilor (?) precum în paginile din Jurnal reproduse de dumneavoastră. Numai că survin la 26 de ani diferenţă.
PS: sper că am scris acolo "Polirom", nu "Nemira" sau altă năzbâtie.
@ Donkeypapuas
De data asta aberaţi amuzant (şi de aceea v-am şi postat). Nu-mi fac vreo iluzie că v-aş putea urni din ideea dvs. fixă, dar nici nu mi se pare că faptul contează în vreun fel. Toate epocile au avut "donkeypapuaşii" lor, dar valorile îşi văd de treabă în marşul posterităţii. (O, dacă anonimatul - şi prostia - ar durea!)
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire