ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (CXIX)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

Volumul de la Vremea XXI

2006

UN PORTRET AL CĂPITANULUI

LA COPILĂRIE

La Editura Vremea XXI a apărut spre sfîrşitul anului trecut [2005], cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor din România, volumul În nada maeştrilor. Încercări de mitanaliză, marcînd debutul editorial al unuia dintre cei mai vechi şi mai preţuiţi colaboratori ai Punctelor cardinale, d-l Florea Tiberian (Cristian Tiberiu Florea, n. 1959). Textul care deschide volumul (“Între mitanaliză şi hermeneutică”) lămureşte conceptul de mitanaliză (lansat de I. P Culianu), structura şi obiectivele cărţii (în care se regăsesc multe texte publicate iniţial în revista noastră, dar şi altele apărute în Timpul şi în Ziua, de-a lungul mai multor ani). Eruditul profesor gălăţean este unul dintre cei mai subtili eseişti afirmaţi după 1989, cu preocupări predilecte de antropologie culturală şi religioasă, pe linia lui Blaga, Eliade şi Culianu. Prins “în nada maeştrilor”, el ştie să-şi păstreze nota particulară (fără retorica ostentativă a marilor “despărţiri”) şi oferă un reper paideic de bună întîlnire lucrătoare între tradiţie şi (post)modernitate, între paradigma Occidentului şi cea a Orientului, între gestul admirativ şi gestul critic, dovedindu-se, prin tot scrisul său (căruia nu-i lipseşte nici eleganţa stilistică) un cavaler sans peur et sans reproche al adevăratei tranziţii româneşti, care nu este una de la un context istoric la altul, ci cea dinspre istorie spre “Santa Cetate” a valorilor perene, unde se măsoară nemitarnic “slava şi cinstea neamurilor”. Însoţim această semnalare cu reproducerea unuia dintre textele volumului: “Un portret al Căpitanului la copilărie”. (R. C.)

În cartea dedicată maestrului său, Culianu se plasează într-o postură stînjenitoare atunci cînd, abătîndu-se de la ceea ce aflase el însuşi din cercetarea operei şi din discuţiile purtate cu Eliade, încearcă să “explice” sau să justifice unele atitudini de-ale istoricului religiilor legate de afinităţile sale cu Mişcarea Legionară. Deşi înţelege că în spatele personajului Eugen Cucoaneş din nuvela Un om mare se află Corneliu Codreanu (amănuntele privitoare la poreclele “Cuconu” şi “Coco” – aceasta din urmă dată de camarilă – le-a aflat, probabil, chiar de la Eliade), Culianu se iluzionează a vedea în nuvelă o ironică alegorie eliadiană pe seama unei presupuse pierderi de contact cu realitatea a lui Codreanu [1]. Însă chiar datele textului cu pricina, ca şi împrejurările publicării lui ar fi trebuit să-l ferească pe discipol de asemenea afirmaţii cel puţin riscante. În mod curios, autenticul lector in fabula care e Culianu ratează decriptarea prenumelui personajului, Eugen, nici el întîmplător ales, căci eu-gennos, eu-genea pot fi traduse prin “bine-născutul”, “cel de neam ales”, “generaţia bună” – referire a misticii legionare la calitatea de “ales” a Căpitanului.

“Nuvela a apărut pentru prima dată în cel dintîi număr al revistei Luceafărul întemeiate de Eliade în exil, în 1948. Or, maliţia eliadiană se manifestă deplin atunci cînd acelaşi text i-a fost încredinţat de el scriitorului român Ştefan Bănulescu, care se grăbi să-l publice în 1967 în revista Cronica de la Iaşi. Primul text literar publicat de Eliade în exil a fost şi primul text publicat de el în România de după război, profitînd de «destindere»” (idem, sublinierea autorului).

Ei bine, Culianu se străduieşte să devieze sensul propriilor descoperiri printr-o interpretare în răspărul lor. Ce altă semnificaţie poate avea această “maliţie eliadiană” (ce poate fi îndreptată către editorul român, către public, către regimul comunist, către toată lumea, dar nu împotriva lui Codreanu, cum încearcă să acrediteze iscusitul ieşean) decît că, din respect faţă de Codreanu, pe care l-a cunoscut personal, şi poate cultivîndu-i amintirea, s-a gîndit să-l creioneze într-o nuvelă? În plus, ar mai încifrat Eliade adevăratul ei subiect dacă ar fi fost vorba de ironie critică? De ce să-l “critice” pe Codreanu într-o nuvelă? Putea foarte bine să-şi exprime direct observaţiile negative, cum o şi făcuse atunci cînd şi-a exprimat rezervele faţă de tactica adoptată de Codreanu după februarie 1938 [2].

Aşa că “maliţia eliadiană” s-a manifestat din plin, încă din titlul ales pentru nuvelă, dar la o cu totul altă adresă decît cea scontată de Culianu. Pentru un cititor al cărţii Cultul eroilor, cum a fost şi Eliade (ca elev de liceu, a citit-o de trei ori! [3]), titlul strigă pur şi simplu. Recurge la el pentru a camufla dimensiunea fizică în cea morală şi chiar cosmică a personajului, folosind expresia pe care Thomas Carlyle o consacră eroilor. Un Om Mare (care ar trebui scris cu capitale, deoarece trimite la Omul Universal) rămîne ceea ce a intenţionat autorul atunci cînd a intitulat-o astfel: admiraţia adîncă pentru un lider naţional cu statură mistică, transpus în tipare mitologizante [4]. La ea fac aluzie bolboroselile profetice ale lui Cucoaneş: vox populi, vox dei, vox clamantis in deserto. Iar hotărîrea de a suprima toate felurile de mîncare, apoi de a trăi în munţi “ca un sihastru”, trebuie pusă în legătură cu ascetismul căpeteniei legionare.

Un om mare nu este singura povestire eliadiană care conţine mesaje politice criptate. N. Steinhardt califică, de pildă, nuvela Adio! drept o “elegie legionară”. Şi alte producţii literare, între care Fata căpitanului, lasă impresia unui voalaj premeditat, în timp ce autorul narează pe alt etaj semantic. Deşi scrisă la 10 ani după Un om mare, această nuvelă reia, nostalgic, aceeaşi temă. Ca element de legătură, presupusa origine înaltă a Căpitanului (de unde şi apelativul Cuconu’, folosit de ţărani, ca pentru un “cocon domnesc”), într-o replică a Agripinei: “Brînduş, măria ta… Poate-i fi os de domn… […], lasă-mă să-ţi sărut mîinile, să ştiu că am mîngîiat şi eu fecior împărătesc!…”, confirmată cu gravitate de băiat: “Eu n-am să fiu om de rînd, eu am să ajung o dată foarte mare, mai mare ca Alexandru Machedon” (subl. mea).

Colaţionarea cu opera ştiinţifică întăreşte decisiv argumentele de mai sus. Prin studiul său neterminat Mătrăguna, ca şi într-o serie de eseuri, Eliade a vrut să demonstreze degradarea miturilor în legende, apoi în descîntece, superstiţii etc. Studiul Ierburile de sub Cruce arată că larg răspînditul mit al Arborelui ca axis mundi se regăseşte degradat, camuflat şi fragmentar, în credinţele despre proprietăţile curative ale ierburilor magice. Fără să intrăm în amănunte, Eliade se serveşte de această degradare a mitului pentru a-şi camufla propriul lui mesaj incorporat în textul nuvelei. Personajul-cheie al nuvelei este Brînduş, un copilandru misterios. Or, fitonimul său corespunde numelui real de Codreanu, pe care-l camuflează întocmai cum mărunta iarbă de leac dintr-o legendă camuflează mitul arborelui cosmic. În paralel, se micşorează şi proporţiile fizice: de la falnicul copac la buruiană, de la om în toată firea la copil. Nu mai trebuie să atragem atenţia că un codru presupune copaci, iar în nuvelă Brînduş, conversînd cu Agripina (care aduce vorba despre folclor), se uită mereu înspre pădure, în care se va retrage să contemple, de pe vîrful muntelui, răsăritul lunii. Or, perspectiva retragerii în pădure – strategia tradiţională a românilor – preconizată de adolescentul C. Z. Codreanu în cazul unei invazii bolşevice este şi scena cu care se încheie povestea lui Brînduş. Iar strategia non-ripostei la agresiuni, adoptată de gardişti după lovitura de stat a lui Carol din 1938, este sugerată în scena meciului de box, în care se lasă de bună voie snopit în bătaie de fiul căpitanului Lopată. Atunci, dacă adevăratul Căpitan din nuvelă este Brînduş [5], căpitanul Lopată nu poate fi decît falsul “căpitan”, regele Carol. Fals, pentru că refuzînd să fie un adevărat rege, monarhul statului cultural visat de români a distrus atît speranţele populare puse în persoana sa, cît şi în cea a lui Codreanu, în pofida admiraţiei secrete pe care o nutrea pentru succesul Legiunii, transformate în invidie, ba chiar gelozie faţă de conducătorul ei. “Autobiografia” Agripinei este o alegorie destul de străvezie: “În urbea noastră X, pe strada Principatele Unite, chiar lîngă Grădina Publică, se mutase prin anii 193... o familie ciudată şi care a devenit curînd de pomină: familia căpitanului Lopată...”.

Dacă ar fi scris “anul 193...”, putea fi vorba de oricare dintre anii 1930-1939. Formularea mai puţin uzitată “anii 193…” , atrage, în schimb, atenţia asupra cifrei deceniului în care a domnit Carol, începînd cu 1930, cînd s-a urcat pe tron. Regatul României este indicat de numele străzii, demnitatea pe care o ocupă, de faptul că locuieşte “chiar lîngă Grădina Publică”, publice fiind, prin definiţie, şi treburile statului. Dar viaţa pe care a început s-o ducă l-a făcut curînd “de pomină”, printre altele, deoarece, după mai vechiul episod al dezertării din armată pentru Zizi Lambrino, Carol îşi părăsise şi soţia legală pentru Elena Lupescu, care întreţinea acum anturajul unei scandaloase camarile.

“El n-a voit să se facă ofiţer. Şi n-a voit nici să fie tatăl nostru, dacă înţelegi ce vreau să spun [aici Eliade atenţionează cititorul prin gura Agripinei], n-a voit adică să se căsătorească sau, şi mai precis, n-a voit s-o ia pe mama” (subl. mea).

Faptul că Eliade şi-a camuflat astfel de panegirice în nuvele fantastice arată cît de vii trebuie să fi rămas credinţele lui de tinereţe, în pofida scurgerii timpului şi a adoptării unei poziţii oficiale voit ambigue. Că Eliade nu a renunţat la convingerea posibilităţii creării “omului nou” (obsesie a misticii legionare) printr-o transformare spirituală interioară stau dovadă chiar şi texte de specialitate importante. Imagini şi simboluri, monografie ştiinţifică apărută în 1951, etalează fără sfială concepţia despre menirea istoriei religiilor, care “ar putea face să se nască un  om nou, mai autentic şi mai complet”, fără a uita să precizeze, în pagina următoare: “Evident, n-am putea pretinde că studierea raţională a istoriei religiilor trebuie sau poate să se substituie experienţei religioase înseşi – şi cu atît mai puţin experienţei credinţei” (subl. mele) [6]. Iar în capitolul de debut al Nostalgiei originilor, volum apărut în 1969, insistă încă (p. 16, passim) asupra uriaşului rol al istoricului religiilor, care, printr-o profundă cunoaştere a omului cu ajutorul hermeneuticii, e chemat să întemeieze un nou umanism. “Hermeneutica creatoare transformă în cele din urmă omul: ea depăşeşte simpla instruire, ea este totodată o tehnică spirituală susceptibilă să modifice calitatea existenţei înseşi” (ibidem, p. 102). Ceea ce înţelege Eliade prin “hermeneutică creatoare” este pur şi simplu trăirea spirituală profundă a universului religios cercetat (ibidem, cap. 4, “Criză şi regenerare”).

Toate acestea arată că istoricul religiilor a rămas mai solidar cu idealurile generaţiei sale decît s-ar putea crede la prima vedere, astfel că Vasile Posteucă, atunci cînd afirma “Eu cred nestrămutat că Mircea Eliade ar putea scrie o minunată carte despre Căpitan” [7], nici nu bănuia că această carte fusese demult scrisă.

Florea TIBERIAN

(din vol. În nada maeştrilor [8])

[1] Mircea Eliade, traducere de Florin Chiriţescu şi Dan Petrescu, Editura Nemira, Bucureşti, 1995, pp. 234-235.

[2] În Memorii II, ed. cit., p. 27: “Probabil că Codreanu, ca şi atîţia alţi legionari, au murit convinşi că jertfa lor va grăbi victoria mişcării. Dar mă întreb dacă unii din ei n-au văzut în moartea lor iminentă nu numaidecît o jertfă, ci consecinţa fatală a unei catastrofale erori de tactică politică”.

[3] Vezi Romanul adolescentului miop, Editura Minerva, Bucureşti, 1989, p. 116.

[4] Procedeu remarcat de Dan Petrescu, care propune paralele sugestive cu conceptul de “Om Mare” promovat de tradiţia culturală a Chinei antice: “Ajuns «om mare», împăratul căpăta fără efort un fel de autoritate naturală, exercitînd asupra tuturor fiinţelor un «ascendent irezistibil»: «el nu se face ascultat prin intermediul subalternilor sau prin efectul regulamentelor. Este de ajuns să fie Om mare, un Om adevărat: puterea care se află în el concentrată, în stare pură, determină, ca printr-un subtil curent de inducţie, o convergenţă unanimă a dorinţelor şi a acţiunilor»” (în Enigma lui Cucoaneş [2], publicată în revista ieşeană de cultură Timpul, nr. 4/2003, p. 7, apud Marcel Granet, Civilizaţia chineză, traducere din franceză de Adriana şi Mihai Mitu, Editura Nemira, Bucureşti, 2000, p. 381). Macrantropia personajului din carte indică, de fapt, macrantropia Gărzii de Fier, “ce sporea în acel an (1933) cu «elemente de valoare»...” (Enigma lui Cucoaneş, loc. cit.).

[5] Numele lui trimite şi la personajul Brand al lui Ibsen (corelaţie avansată de d-l Liviu Bordaş, care a avut amabilitatea să mi-o comunice personal), din care Eliade îşi făcuse un model. Vezi, de exemplu, Romanul adolescentului miop, ed. cit., p. 305 (“Într-o seară cu păreri de furtună, sus, pe creasta dealului, i-am vorbit mîniat de Brand. I-am insinuat dragostea pentru asprul duh masculin al Pastorului”).

[6] Ed. cit., pp. 43, resp. 44. În aceeaşi lucrare aminteşte, la p. 130, frăţia de cruce printre legămintele ritualice.

[7] În Desgroparea Căpitanului, Editura Mişcării Legionare, Madrid 1977, pp. 35-36, citat reprodus din revista Puncte cardinale, Sibiu, nr. 11/1994, p. 7.

[8] Florea Tiberian, În nada maeştrilor. Încercări de mitanaliză, Editura Vremea XXI, Bucureşti, 2005, pp. 150-156.

* Florea Tiberian, “Un portret al Căpitanului la copilărie”, în Puncte cardinale, anul XVI, nr. 1-2/181-182, ianuarie-februarie 2006, p. 21.

Autorul eseului

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Antologia Punctelor cardinale (I) – “Cine se teme de naţionalism?” (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (III) – “Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (IV) – “Fiziologia trepăduşului” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (V) – “«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (VI) – “Necesara despărţire a apelor” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VII) – “Distincţii necesare” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VIII) – “Spiritul viu al dreptei” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (IX) – “Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (X) – “Necesitatea unei viziuni de dreapta...” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (XI) – “Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XII) – “Confruntarea dintre Memorie şi Uitare” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIII) – “Martin Luther şi evreii...” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIV) – “Dreptatea d-lui Pleşu” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XV) – “Pe marginea unei decepţii” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVI) – “Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVII) – “Viaţa – proprietate de stat” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) – “Sensul unităţii creştine” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XIX) – “Căderea Cuvîntului în cazuri” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XX) – “O reacţie a d-lui Patapievici” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXI) – “San Juan de la Cruz: Romances” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXII) – “Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) – “Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) – “Iarba verde de acasă…” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXV) – “Doar o vorbă să-ţi mai spun…” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – “«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVI) – “Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia pentru Codreanu!” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVII) – “Între zoón politikón şi homo religiosus” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) – “Apocalipsa şi ştiinţa” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIX) – “Stafia comunismului la Paris”   (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXX) – “«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXI) – “Falimentul speranţei” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) – “Masoneria şi organizaţiile internaţionale” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIII) – “Ispita «iubirii»” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIV) – “Apostrof-area ca asasinat moral” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXV) – “Fabulă cu trandafir” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVI) – “Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVII) – “Aspecte ale dialogului religie-cultură…”

 (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVIII) – “Puncte cardinale 100”: “La aniversară”, “Măcel de Buna Vestire”, “Marginalii” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIX) – “Cronica unei gafe editoriale” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XL) – “Epica Holocaustului…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLI) – “Lecţia americană” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLII) – “Demonizarea Americii” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIII) – “«Dictatura bunului simţ»…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIV) – “În sfîrşit, Acasă…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLV) – “Anul Eminescu”, “Oda (în metru antic): deschiderea nivelelor de receptare” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVI) – “Cine eşti dumneata, domnule Neştian?” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVII) – “Demitizarea” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVIII) – “Maxime Egger: Cum am devenit ortodox” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIX) – “Marea iertare” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (L) – “Maica Mihaela” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LI) – “Un luceafăr pe columna cezarilor” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LII) – Interviu cu Alain de Benoist (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIII) – “Radu Gyr sau despre gratuitatea eroismului” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIV) – “Supără realitatea sau formularea ei?” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LV) – “Marginalii la o scrisoare a lui Mircea Eliade” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LVI) – “Odihna de Eminescu” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVII) – “Mesianismul Dreptei” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVIII) – “Misiunea românilor în istorie” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LIX) – “Obligaţiile unei conştiinţe morale” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LX) – “Naţionalismul şi România de azi”, “Menirea generaţiei noastre” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXI) – “Lichidarea unei legende” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXII) – “Pentru o Europă unită a naţiunilor” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIII) – “Kitsch-ul în literatura politică naţionalistă” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIV) – “Despre a fi altfel” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXV) – “Pentru un naţionalism european” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVI) – “Caracterul naţional al Ortodoxiei” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVII) – “Un evreu renegat avertizează America” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVIII) – “In memoriam: Horia Bernea”, “Muzeul Ţăranului Român după Horia Bernea” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIX) – “Europa lui Hristos” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXX) – “Ziua judecăţii” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXI) – “Interviu cu istoricul Neagu Djuvara” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXII) – “Elitele şi partidele politice” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIII) – “Revolta «omului recent»” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIV) – “Naţionalism şi democraţie” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXV) – “Perversiunea naţional-comunistă” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVI) – “Isteria antifascistă” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVII) – “Moştenirile lui Horia Bernea” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVIII) – “Veşti triste din Spania” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIX) – “Mai bine prea tîrziu decît niciodată!” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXX) – “Centenarul Petre Ţuţea (1902-2002)” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXI) – “Rost – «manifestul românesc» al unei noi generaţii” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXII) – “Istoria în actualitate: Penele Arhanghelului” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIII) – “Cultul monştrilor” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIV) – “Nu-i pace sub măslini...” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXV) – “Aceşti evrei visători şi utopiile lor păguboase” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVI) – “De la vulgaritate la perversiune” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVII) – “Dimensiunea cosmică a dorului” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVIII) – “Călătorie în «buricul pămîntului»” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIX) – “Taina fratelui” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XC) – “Conceptul de medicină creştină” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCI) – “Cazul Paulescu văzut cu ochii altora” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCII) – “Political correctness?” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIII) – “Tîlcuirea patristică a Psalmului 50” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIV) – “Un clown pentru Nobel?” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCV) – “Chilia isihastului în lume” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVI) – “Paul Goma «antisemit»?” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVII) – “Catedrala Mîntuirii Neamului...” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVIII) – “Mircea Dinescu între ignoranţă şi abjecţie” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIX) – “August roşu: circ fără pîine” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (C) – “«Insurecţia» de la 23 august văzută prin ochii unui soldat german” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (CI) – “Erosul care mişcă lumile” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (CII) – “Sfinţita rugăciune” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (CIII) – “Păcatul lui Onan” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CIV) – “Dante, Infernul, Cîntul XXXIV” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CV) – “Acatistul Sfinţilor Români din închisori” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CVI) – “Giulgiul din Torino: o provocare perpetuă” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CVII) – “Tentative de purificare” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CVIII) – “La despărţirea de Papa Ioan Paul II...” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CIX) – “Cine a fost Teodor M. Popescu?” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CX) – “Cuvînt prevenitor despre idolatrie şi magie” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXI) – “Cultul eroilor la români” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXII) – “Miza unui linşaj mediatic” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXIII) – “Biblia lui Robespierre” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXIV) – “Imoralitatea apartenenţei la francmasonerie” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXV) – “Împotriva falsului ecumenism” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXVI) – “De la Facere la Apocalipsă” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXVII) – “O uşă interzisă” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXVIII) – “Pe marginea unei blasfemii” (2006)