Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de
către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu
şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de
numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan
Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n.
Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi
i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor
mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii
despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)
2005
DE LA FACERE LA APOCALIPSĂ
Dr. Alexandros Kalomiros
despre destinaţia omului şi a lumii
Prezentînd pe scurt, în numărul trecut, micul volum Against False Union [1],
spuneam că opera rămasă de la dr. Alexandros Kalomiros (m. 1990), fără să fie foarte întinsă, reprezintă
una dintre cele mai interesante contribuţii laice la teologia neopatristică a
secolului trecut. Ortodox refractar oricărui compromis cu vremurile şi critic
necruţător al deviaţiilor apusene, el rămîne unul dintre adversarii cei mai
radicali ai tendinţelor de ideologizare a religiei (în continuitatea nefastă a
raţionalismului scolastic). Tocmai de pe această poziţie s-a pronunţat ferm
împotriva „falsei uniri bisericeşti”, a ecumenismului prost înţeles. Mai densă
teologic – şi probabil mai durabilă în timp – ni se înfăţişează însă partea exegetică
şi apologetică a scrisului său, care cuprinde, dincolo de curajoasele şi
destul de pertinentele sale interpretări scripturistice, o subsecventă teologie
ortodoxă a ştiinţei, deosebit de utilă în contextul contemporan, cu atît
mai mult cu cît vine din partea unui profesionist al ştiinţei [2].
Noul volum apărut în româneşte [3], intitulat editorial De la
Facere la Apocalipsă, cuprinde tocmai această din urmă parte a scrisului
său, incluzînd patru texte: două referitoare la referatul biblic despre creaţia
lumii şi a omului, în speţă la aşa-numitul hexaemeron (Cele şase
dimineţi şi Sfatul cel Veşnic), iar două referitoare la destinul
eshatologic al lumii şi al omului (Rîul de foc şi Slava materiei).
Trebuie precizat că ediţia nu o repetă pe cea
a diac. Ioan I. Ică jr. de acum 8 ani [4], ci oferă o traducere nouă (realizată de pr. Ion Constantin) şi
adăugită (cu textul intitulat Cele şase dimineţi, care, deşi reprezintă
o variantă a Sfatului cel Veşnic, aduce şi unele precizări şi nuanţe în
plus, întregind şi consolidînd expunerea generală).
Cele şase dimineţi sînt traduse după versiunea
engleză din 1997: „The six dawns” (Cuvîntul înainte care precede textul fiind
un fragment dintr-o scrisoare a dr. Alexandros Kalomiros datată 9 martie 1974
şi adresată din Thessalonik ca răspuns întrebărilor unei mănăstiri ortodoxe din
Statele Unite).
Sfatul cel Veşnic, reprezentînd o
alocuţiune la Conferinţa Ortodoxă de la Mount Holy Springs (1981), s-a tradus
după The Christian Activist. A Journal of Orthodox Opinion (ed. Frank Schaeffer), Mt. Hermon CA, volume 11, Fall/Winter 1997.
Rîul de foc, text
prezentat la Conferinţa Ortodoxă de la Seattle (1980), s-a tradus tot după
textul englez din The Christian Activist. A Journal of Orthodox Opinion,
Mt. Hermon CA, volume 10, Winter/Spring, 1997.
Slava materiei (de fapt,
un fragment epistolar) s-a tradus, ca şi în ediţia sibiană, după versiunea
franceză din La Lumière du Thabor (Fraternii Orthodoxe S. Gregoire
Palamas), Paris,
nr. 5/1985, pp. 80-93.
Interpretarea hexaemeron-ului,
deşi aduce perspective noi şi amendează cîteva poncifuri ale exegezei curente
(cum ar fi, de pildă, interpretarea versetului întîi, unde prin cer ar trebui
să se înţeleagă „creaţia nevăzută”, adică lumea îngerilor), se sprijină
permanent şi atent pe textul biblic şi pe exegezele Sfinţilor Părinţi (în
special Sfîntul Grigorie de Nyssa, Sfîntul Vasile cel Mare şi Sfîntul Ioan Gură
de Aur). Principiul călăuzitor este, de altfel, clar formulat: „putem studia şi examina Scriptura
numai înăuntrul Tradiţiei Bisericii”. Cu toată poziţionarea
tradiţionalistă, autorul nu intenţionează însă o frondă neapărată cu ştiinţa
(pe care ştie a o preţui cu măsură, iar în anumite puncte îi evidenţiază
perfecta armonie cu Revelaţia): „Nu e vorba aici de nici o opoziţie faţă de ştiinţa umană, fiindcă
şi aceasta e un dar al lui Dumnezeu. «El a dat oamenilor ştiinţă, ca să fie
slăvit în faptele Sale cele minunate» (Isus Sirah 38, 6). Antiteza e mai
degrabă faţă de înţelepciunea omenească [...]. Ştiinţa e cunoaşterea lucrurilor
pe cît e cu putinţă omului, înţelepciunea omenească e însă o încredere care se
autoamăgeşte”.
Ca şi dr. Nicolae C. Paulescu la noi [5], dar cu mai mult instrumentar teologic şi cu mai multă puritate
ortodoxă, dr. Alexandros Kalomiros e un antidarwinist. Viziunea sa
creaţionistă nu exclude însă aprioric orice formă de evoluţie, el deschizînd o
interesantă şi convingătoare cale de mijloc între creaţionism şi evoluţionism,
întemeiat nu pe dezvoltări filozofico-raţionaliste à la Teilhard de Chardin, ci
– încă o dată – chiar pe autoritatea patristică: „Cum vom numi acest progres
al creaţiei în timp, dacă nu evoluţie? Sfîntul Grigorie al Nyssei e foarte clar
în această privinţă: «Omul a fost făcut ultimul, după plante şi animale, fiindcă
natura urmează o cale care conduce la desăvîrşire în mod treptat... Astfel
natura, adică feluritele însuşiri ale vieţii, urcă treaptă cu treaptă, de la
formele cele mai mici şi pînă la desăvîrşire... Legiuitorul
a prevăzut o necesară succesiune a lucrurilor, pentru ca lucrul ultim să fie şi
cel desăvîrşit»”. În concluzie, „chiar dacă azi evoluţioniştii sînt atei şi
cred într-o evoluţie oarbă şi întîmplătoare, fără voia şi lucrarea lui Dumnezeu,
noi nu trebuie să respingem evoluţia însăşi. [...] Citiţi cu atenţie primul
capitol al cărţii Facerii şi veţi vedea că aici creaţia e descrisă exact
aşa cum o descrie ştiinţa modernă. Singura deosebire e aceea că Biblia
foloseşte mai puţine cuvinte. Dar fiţi atenţi să nu confundaţi ştiinţa pură cu
diversele teorii filozofice care caută să explice faptele descoperite de
ştiinţă. Faptele (ştiinţa pură) sînt una, iar explicaţia faptelor (filozofia)
e alta. [...] Nu trebuie să confundăm evoluţia (ca fapt) cu teoriile
evoluţioniste. Acestea sînt concepţii omeneşti – nu întotdeauna ateiste, dar
întotdeauna umane şi raţionaliste – al căror scop e de a explica cum anume a
avut loc evoluţia. Sînt multe teorii ale evoluţiei. Teoria lui Darwin este una,
teoria lui Lamarck este alta, teoria lui De Vries este alta”.
În ce priveşte problema eshatologică, şi în special cea a
Judecăţii finale, a Raiului şi Iadului, dr. Kalomiros scrie sub puternica
încredinţare că „mîntuirea noastră sau moartea noastră veşnică nu ţin de
hotărîrea lui Dumnezeu, ci de hotărîrea noastră, de hotărîrea
voinţei noastre libere, pe care Dumnezeu o respectă în chip absolut”. Prin
urmare, „să nu ne amăgim încrezîndu-ne în iubirea lui Dumnezeu. Primejdia nu vine de la Dumnezeu; vine de la noi înşine”.
Rîul de foc este, probabil, cel mai celebru dintre textele
autorului grec. Făcînd din el cheia întregii sale exegeze apocaliptice,
dr. Kalomiros se întîlneşte profund şi esenţial mai ales cu Sfîntul Isaac
Sirul, marele teolog mistic al „biciului iubirii” [6]: „Acest rîu
de foc este rîul care «curge din Eden ca să ude raiul». E rîul harului lui
Dumnezeu, care îi udă pe sfinţii lui Dumnezeu dintru începuturi. Într-un cuvînt, este revărsarea iubirii lui Dumnezeu către creaturile
Sale. Iubirea este foc. Oricine iubeşte, ştie asta. Dumnezeu este iubire,
aşadar Dumnezeu este foc. Şi focul îi mistuie pe toţi cei ce nu sînt foc ei
înşişi, şi îi face strălucitori şi luminoşi pe toţi cei ce sînt foc în ei
înşişi”.
Ceea ce omul modern pare să fi uitat – iar dr. Al.
Kalomiros reaminteşte cu patos teologal şi profetic – este că defecţiunea morală
atrage după sine defecţiunea ontologică: fiinţa umană se salvează
sau se pierde prin propria ei libertate – în faţa căreia Dumnezeu
Însuşi Se face neputincios (după un temerar cuvînt patristic).
Răzvan CODRESCU
[1] În româneşte: Împotriva
falsei uniri bisericeşti, Editura Christiana, Bucureşti, 2005. [Textul de
prezentare poate fi citit şi aici – Nota Blog]
[2] Reamintesc că, după studii medicale în Grecia şi Elveţia, dr.
Alexandros Kalomiros a funcţionat ca chirurg ortoped în Thessalonik.
[3] Şi prefaţat prin textul de faţă. [Nota Blog]
[4] Dr. Alexandros Kalomiros, Sfinţii Părinţi despre originile
şi destinul omului şi cosmosului, traducere şi postfaţă de diac. Ioan I.
Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 1998.
[5] Cf. îndeosebi Nicolae C. Paulescu, Noţiunile de
„suflet” şi „Dumnezeu” în fiziologie, ediţie îngrijită, prefaţă şi repere
bio-bibliografice de Răzvan Codrescu, Editura Anastasia, Bucureşti, 1999, şi
volumul intitulat Doctorul Nicolae C. Paulescu sau Ştiinţa mărturisitoare,
crestomaţie, note şi tablou bio-bibliografic de Răzvan Codrescu, Editura
Christiana, Bucureşti, 2002 (cu texte de şi despre N. C. Paulescu). [Crestomaţia a fost reeditată în 2009 – Nota Blog]
[6] „Iar eu zic
că cei chinuiţi în gheenă – spune Sfîntul Isaac Sirul – vor fi biciuiţi de
biciul iubirii. Şi ce chin mai amarnic şi mai cumplit este decît chinul
dragostei! Adică cei ce simt că au greşit faţă de dragoste suferă acolo un chin
mai mare decît orice chin, fie el cît de înfricoşător. Căci tristeţea
întipărită în inimă de păcatul faţă de dragoste e mai ascuţită decît orice
chin. E nebunie să socotească cineva că păcătoşii se lipsesc în gheenă de
dragostea lui Dumnezeu. Dragostea este odrasla cunoştinţei adevărului care,
după mărturisirea de obşte, s-a dat tuturor. Dar dragostea lucrează prin
puterea ei în două feluri: pe păcătoşi îi chinuieşte, cum se întîmplă şi aici
unui prieten din partea prietenului; iar pe cei ce au păzit cele cuvenite îi
veseleşte. Şi aceasta este, după judecata mea, părerea de rău sau chinul din
gheenă”.
* Răzvan Codrescu, "De la Facere la Apocalipsă. Dr. Alexandros
Kalomiros despre destinaţia omului şi a lumii", în Puncte cardinale, anul XV, nr. 11/179, noiembrie 2005, p. 16
(rubrica "Revelaţie şi ştiinţă").
Mai
puteţi citi pe acest blog:
(1999)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire