miercuri, mai 21, 2014

CONSTANTINIADĂ BRÂNCOVENEASCĂ


Icoana Sfinţilor Martiri Brâncoveni 
din Aşezămîntul Românesc de la Ierihon

Brâncoveanu Constantin,
boier vechi şi domn creştin...

Cel mai de seamă român care a purtat vreodată numele Sfîntului Împărat Constantin cel Mare a fost, fără îndoială, Voievodul Martir Constantin Brâncoveanu (1654-1714, domnitor al Ţării Româneşti din 1688), astăzi numărat şi el cu sfinţii (cu prăznuire în 16 august, alături de cei patru fii ai săi şi de sfetnicul Ianache Văcărescu, muceniţi deodată cu el).
Pe fondul Anului Comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, decretat de Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la împlinirea a 300 de ani de la moartea lor martirică (Istanbul, 15 august 1714), între 12 şi 15 mai 2014 osemintele lui Constantin Brâncoveanu, aflate (prin grija doamnei sale Maria/Marica) încă din 1720 la Biserica Sfîntul Gheorghe Nou din Bucureşti (ctitorită de el şi sfinţită în 1707), au fost redeshumate, validate din nou de specialişti în istorie, arheologie şi antropologie (prima confirmare ştiinţifică se făcuse în 1932) şi devenite în mod oficial sfinte moaşte (reaşezate într-o raclă de argint aurit lucrată în atelierele Patriarhiei Române, fără a se mai pune problema reînhumării).
"Noi, toţi care am fost prezenţi la deschiderea sicriului, am trăit un moment foarte emoţionant. Pregătirea pentru aşezarea în raclă este una specifică Sfintelor Moaşte şi a fost făcută de Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Astfel, osemintele domnitorului au fost spălate cu Agheasmă Mare, cu vin curat, cu ulei, şi unse cu Sfîntul şi Marele Mir, pregătit o dată în an, în Joia Mare. Este o pregătire demnă de toată cinstea. Apoi osemintele se pun într-o pînză de in, fiind un acoperămînt rezistent, aşezate după structura anatomică. Capul se pune distinct într-o pînză specială. După ce au fost aşezate în racla de argint, o porţiune mică rămîne acoperită cu geam, în dreptul mîinii. De acum nu mai vorbim de oseminte, ci de Sfinte Moaşte, şi ele vor rămîne în biserică [la îndemînă pentru închinare]", a spus părintele Ionuţ Corduneanu, vicar administrativ patriarhal.

 În Biserica Sfîntul Gheorghe Nou din Bucureşti

Astăzi, miercuri 21 mai 2014, de praznicul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena (hramul istoric al Catedralei Patriarhale), vor avea loc la Bucureşti mai multe manifestări bisericeşti de aleasă cinstire. Astfel, la ora 7.00 moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena ("cei întocmai cu Apostolii"), ale Sfîntului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu şi ale Sfîntului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, Ocrotitorul Bucureştilor, vor fi aşezate în baldachinul de pe Dealul Patriarhiei, spre a fi venerate de cler şi credincioşi. De la ora 9.00, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va oficia Sfînta Liturghie cu un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, în Altarul de vară al Catedralei Patriarhale. După slujbă, în jurul orei 12.30, va avea loc premierea cîştigătorilor celor două concursuri naţionale organizate de Patriarhia Română în anul 2014 pentru copiii şi tinerii ortodocşi din întreaga ţară: "Sfînta Euharistie – lumina vieţii creştine" şi "Icoana ortodoxă – lumina credinţei".
O mare procesiune cu moaştele brâncoveneşti va începe de la ora 15.00 (şi va dura pînă spre ora 17.00), urmînd acelaşi traseu cu al celei din 21 mai 1934 (cînd osemintelele domnitorului au fost reînhumate solemn): Catedrala Patriarhală – Dealul Mitropoliei (cu oprire la Crucea brâncovenească) – strada Bibescu-Vodă – bulevardul Unirii – strada Sfinţii Apostoli (cu oprire la Biserica Domniţa Bălaşa, ilustru aşezămînt brâncovenesc) – strada Palatul Justiţiei – strada Gheorghe Danielopol – strada Poenaru Bordea – strada Operetei – bulevardul Naţiunile Unite – Calea Victoriei – bulevardul Regina Elisabeta (cu oprire la Universitatea Bucureşti) – bulevardul Ion C. Brătianu – Biserica Sfîntul Gheorghe Nou (unde racla cu moaştele Sfîntului Voievod Martir va fi aşezată spre venerare în baldachinul special amenajat). (R. C.)


Mai puteţi citi pe acest blog:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire