vineri, februarie 04, 2011

RADU PREDA DESPRE MITROPOLITUL BARTOLOMEU

SUMARUL BLOGULUI




Radu Preda: „ÎPS Bartolomeu îşi dorea
o Biserică liberă de corupţie”


"Ştia să asculte, să fie fermecător, să vibreze la soarta celor năpăstuiţi, să încurajeze pe cei de valoare, să iubească şi să respecte omul”, astfel îl descrie teologul Radu Preda pe cel căruia a avut şansa de a-i fi ucenic şi prieten – Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu Anania. L-am rugat pe Radu Preda, director al Institutului Român de Studii Inter-ortodoxe, Inter-confesionale şi Inter-religioase, să analizeze moştenirea spirituală şi instituţională a mentorului său, precum şi speculaţiile privind viitorul Mitropoliei Clujului pe care le-a stârnit trecerea ÎPS Bartolomeu la cele veşnice. (Mihnea Măruţă)




Mihnea Măruţă: Care sunt principalele modificări pastorale şi administrative introduse de ÎPS Bartolomeu în cei 18 ani în care a fost Arhiepiscop al Clujului?
Radu Preda: Venirea, la începutul anului 1993, a Arhiepiscopului Bartolomeu la Cluj a coincis, la propriu, unui capitol cu totul nou în viaţa eparhiei. Acest lucru are mai multe cauze. Înainte de toate, să nu uităm că, urmându-i vrednicului Arhiepiscop Teofil – cel care a îndurat cu stoicism creştin deceniile de ingerinţe şi grosolănii ale comunismului, reprezentat în teritoriu de personaje abjecte, gata să se folosească de slăbiciunile slujitorilor Bisericii pentru a întinde mai bine plasa controlului de stat asupra societăţii –, Arhiepiscopul Bartolomeu era, practic, primul ierarh post-comunist al eparhiei. Altfel spus, pastoraţia lui a fost pusă explicit sub semnul libertăţii regăsite după căderea dictaturii.
Apoi, tocmai datorită acestei libertăţi, Arhiepiscopul Bartolomeu a avut posibilitatea de a deschide noi canale de comunicare ale Bisericii cu lumea: a refondat practic revista Renaşterea, întemeiată de Episcopul Nicolae Ivan imediat după unirea din 1918 şi înfiinţarea episcopiei ortodoxe de la Cluj, a dat un suflu nou editurii şi a organizat postul de radio omonime. Tot ca pe un fruct al libertăţii am putea interpreta deschiderea către dialogul inter-confesional cu Biserica Evanghelică din Wuerttemberg (Germania), dar şi către dialogul, nu mereu acceptat ca atare, cu fraţii greco-catolici.
Legat de acest ultim aspect, să ţinem cont de temperatura emoţională foarte ridicată a primilor ani după 1990, de formula fără compromisuri a lui restitutio in integrum, de retorica exclusiv acuzatoare a greco-catolicilor la adresa ortodocşilor, a căror jertfă în comunism era pur şi simplu negată în numele unui bizar şi necreştin monopol asupra suferinţei, de puseurile naţionaliste, mai ales la nivel politic, de amestecul de planuri şi, de ce nu, de lipsa de soluţii a Bisericii Ortodoxe ca atare în faţa unei astfel de situaţii. 
Orice se poate spune, dar, în acele vremuri tulburi, Arhiepiscopul Bartolomeu nu a incitat la violenţă, nu a încurajat extremele, de orice fel. Mai mult, tot legat de fraţii greco-catolici, a restituit de bunăvoie biserica “Bob”, tocmai pentru că nu putea sluji în Catedrală în timp ce ei stăteau afară, în piaţa de lângă “Sfântul Mihail” [biserică romano-catolică situată în centrul Clujului – n. M.M.]. Sigur, ar mai fi multe de spus doar despre acest capitol. Ce doresc să semnalez aici este tocmai existenţa unor nuanţe care interzic oricărui om de bună credinţă să facă apel la imagini caricaturale, să simplifice realităţi complicate oricum de la sine.  
Referitor la suflul pastoral nou adus de Arhiepiscopul Bartolomeu la Cluj, aş mai aminti de ordinea şi transparenţa introduse în procesul de selectare şi promovare a clerului, de înfiinţarea şi reînfiinţarea mânăstirilor, de articularea unei impresionante reţele de instituţii filantropice, de procesul (nu lipsit de dramatism) de ridicare a Arhiepiscopiei la rangul unei Mitropolii, de grija faţă de elevii şi studenţii merituoşi, dar fără resurse materiale, fapt vizibil în zecile de burse date până acum de Fundaţia “Mitropolitul Bartolomeu” etc.
M.M.: Care dintre proiectele lansate de ÎPS Bartolomeu în Mitropolia Clujului e imperios să fie continuate de succesorul său? 
R. P.: Toate! De la revista Tabor la proiectul artistic-teologic de la biserica parohială “Schimbarea la Faţă”, de la aşezămintele filantropice la corectitudinea administrativă de zi cu zi.
M.M.: În perspectiva reunirii Sfântului Sinod, se vorbeşte inclusiv despre eventualitatea refacerii Mitropoliei Ardealului, adică desfiinţarea actualei Mitropolii clujene. Ce şanse acordaţi acestei posibilităţi şi ce reacţii locale credeţi că ar stârni o asemenea decizie a Sfântului Sinod? 
R. P.: Chiar dacă geneza Mitropoliei Clujului cuprinde şi elemente dramatice, aşa cum am amintit, a pune problema desfiinţării sau reducerii ei la o formă fără fond (de genul unui titlu ad personam) trădează nu doar lipsa unei minime sensibilităţi pastorale, cât mai ales o plăcere suspectă de “răzbunare”. Gestul înfiinţării Mitropoliei la Cluj, după alegerile pentru scaunul mitropolitan de la Sibiu, s-a dorit un semnal de alarmă, nici unul dintre ierarhii ardeleni nevotând pentru cel care ar fi trebuit să le fie mitropolit, adică superior direct [Radu Preda se referă la ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului – n. M.M.]. Adică este o chestiune de reprezentativitate şi comuniune pe care nici Statutul actual al BOR, revizuit din temelii, nu a rezolvat-o. 
Se poate discuta eventual despre o reaşezare echilibrată a graniţelor canonice, dar în nici un caz despre desfiinţare. Ar fi un gest care ar ofensa pe clujeni şi ar demonstra că duhul politicianist, al puterii de dragul puterii, fără grija faţă de binele comun, începe să pună stapânire şi peste slujitorii Bisericii noastre majoritare. La urma urmelor, nu numărul de kilometri pătraţi dă importanţă unei eparhii sau unui ierarh. Arhiepiscopul Bartolomeu a fost o voce de autoritate şi înainte de a fi mitropolit, ba, aş spune, cu mult înainte de a fi hirotonit episcop. Ceea ce contează este măreţia, nu mărimea, calitatea, nu cantitatea!



M.M.: Moartea ÎPS Bartolomeu redeschide separaţia dintre tradiţionalişti şi ecumenişti? 
R. P.: Cine sunt aceştia? Recursul insistent la astfel de categorii în mass-media de la noi este cel puţin problematic, dacă nu chiar profund inadecvat pentru viaţa eclezială. Legat de opera pastorală a Mitropolitului Bartolomeu, în ce categorie intră el? A avut relaţii ecumenice excelente cu protestanţii germani, a deschis drumul unui artist catolic de talia lui Marko Rupnik, artistul papilor Ioan Paul II şi Benedict XVI, s-a înţeles admirabil cu episcopul greco-catolic Florentin, a întreţinut un exemplar dialog cu laicatul, cu oamenii de litere şi de cultură, a continuat şi amplificat tradiţia concertelor inter-confesionale de colinde, a pledat pentru o Ortodoxie pe cât de deschisă, pe atât de fermă, a condamnat decăderea morală, activitatea necinstită sufleteşte a sectelor profitând de naivitatea sau sărăcia oamenilor, a ţinut clasa politică la o distanţă respectuoasă – în care dintre cele două categorii intră toate acestea? Tradiţionalism? Ecumenism? Sau în amândouă şi, de fapt, în nici una?
A treia cale este, după mine, răspunsul adecvat. Măcar şi pentru simplul fapt că nu poţi fi ecumenic, deschis dialogului, dacă nu îţi cunoşti Tradiţia. Demnitatea nu exclude dialogul aşa cum grija faţă de propria turmă duhovnicească nu exclude solidaritatea cu alţi creştini. Tradiţionalismul, aşa cum îl înţelegea Mitropolitul Bartolomeu, nu se confundă cu bădărănia extremiştilor, aşa cum nici ecumenismul nu este sinonim cu relativismul confuzilor. În acest sens, sunt cât se poate de sugestive cazurile Nicolae Corneanu şi Sofronie Drincec [Mitropolitul Banatului, care s-a împărtăşit la o liturghie greco-catolică, respectiv Episcopul Oradiei, care a concelebrat alături de un ierarh greco-catolic – n. M.M.]. 
M.M.: Care consideraţi că este moştenirea majoră pe care o lasă ÎPS Bartolomeu Bisericii şi României? 
R. P.: A fost un iubitor ardent al libertăţii, trăind-o din plin şi plătind enorm pentru ea. În plină epocă interbelică, în Frăţiile de Cruce fiind, nu a putut ignora faţa cealaltă a legionarilor maturi, a celor din Garda de Fier, violenţa şi rasismul pe care le practicau. Apoi, în comunism, a fost deţinut politic pentru un ideal politic pe care nu l-a împărtăşit în întregime niciodată. A suferit pentru prezumţia de legionarism, pentru ca, plecat apoi în America, să plătească pentru prezumţia de comunism, de colaborare cu Securitatea. După 1989, a plătit, ca pe o “încununare”, pentru amândouă! 
Lecţia personală a libertăţii, atât de preţioasă şi atât de greu de obţinut, şi apoi de păstrat, a încercat să o traducă în viaţa bisericească. Îşi dorea o Biserică, referindu-ne aici mai ales la colegii lui sinodali, liberă de corupţie, de complicităţi, de angajamente subterane, adică o ierarhie capabilă să înveţe poporul credincios această lecţie a libertăţii după aproape un secol de dictaturi şi două decenii de tranziţie confuză. Îşi dorea o Biserică, ierarhie şi laicat la un loc, în stare să fie “sarea pământului”, să foreze în adâncuri, cât mai adânc, prin Liturghie şi cuvânt de învăţătură, să ajungă în cele din urmă la “apa cea vie a Ortodoxiei”. Adică să nu se mulţumească atât de uşor cu mâlul sau apa tulbure, ci să aibă curajul de a dori ceva mai mult, ceva autentic.  
M.M.: Ce v-a învăţat Mitropolitul şi numai el? 
R. P.: Multe. De la asumarea până la capăt a propriilor decizii, cu riscurile de rigoare, la dorinţa de a fi înconjurat de oameni mai buni de la care să poţi învăţa, din a căror existenţă să iei imbolduri pentru propria ta viaţă. Îmi rămâne sentimentul de a fi trăit o prietenie (ce cuvânt straniu pentru mediile noastre bisericeşti obşnuite doar cu raporturi ierarhice, de forţă!), inegală ca vârstă şi anvergură, cu un om care ştia să asculte, să fie critic, dar să şi primească (mai greu, dar primind!) criticile, mai ales pe cele întemeiate, să îşi ceară scuze pentru eventualele excese de autoritate sau pentru procesele de intenţie, să fie fermecător, amfitrion perfect, fără să monopolizeze discuţia şi fără să îşi domine musafirii, să vibreze la soarta celor năpăstuiţi, să facă gesturi discrete de filantropie personală, să încurajeze pe cei de valoare, să se distanţeze de mediocri sau de cei lipsiţi de caracter (e adevărat, nu de toţi!), să se mire de frumuseţile naturii, să guste fără exces bucuria vieţii, să iubească şi să respecte omul. 
M.M.: Puteţi să-mi povestiţi, pe scurt, o amintire dragă care vă leagă de ÎPS Bartolomeu?
R. P: Poate şi datorită apropierii în timp, ultima amintire, chiar dacă nu este şi cea mai plăcută în întregime, este şi cea mai pregnantă. Zilele petrecute în spitalul din Viena au fost presărate de dialoguri şi mai ales de câteva replici memorabile, dintre care cea că se simte fără teamă în faţa morţii, sau îndemnul adresat celor de faţă de a continua, de a merge mai departe, îmi răsună cu putere.




14 comentarii:

La 4/2/11 8:50 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Mii de multumiri Domnul Codrescu!
A.

 
La 4/2/11 11:50 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Mă bucur de constanţa cu care urmăriţi acest blog de la o vreme încoace, dar nu-i cazul să-mi mulţumiţi la fiecare postare.

 
La 5/2/11 12:37 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Asa niste marturii ar trebui sa dea toti ce care l-au cunoscut pe Inaltpreasfintitul de indeaproape. Felicitari si Domnului Preda, si domnului Maruta!

 
La 5/2/11 8:14 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Va asigur ca am de ce sa va multumesc :)
A.

 
La 5/2/11 10:14 a.m. , Anonymous Peregrinul transilvan a spus...

Problema "impartirii Ardealului" nu e problema ierarhilor bisericesti cu ambitiile lor, e problema poporului credincios cu nevoile lui.
Ce prostie sa se spuna ca s-a divizat sau s-a impartit bisericeste Ardealul, de parca nu ar fi vorba de una si aceeasi Biserica! Cat de usor se lasa inca oamenii manipulati la noi de fel de fel de lozinci idioate si ticaloase, uitand sa se mai gandeasca ce vorbesc!
Nu-i Clujul cel mai mare oras, METROPOLA Ardealului? Si atunci nu e firesc sa fie MITROPOLIE (si) la Cluj? Cine va avea curajul sa-i umileasca pe clujeni si sa anuleze actul de logica si de dreptate care s-a facut sub Inaltul Bartolomeu - nu pentru el (ca nu lua cu sine mitropolia in mormant), nici de catre el (ca nu putea face nimic de unul singur, ci numai cu acceptul Sfantului Sinod)?

 
La 5/2/11 10:38 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Aveţi perfectă dreptate şi e de mirare că se mai pot isca discuţii într-o chestiune atît de clară.
Adevărata problema nu stă, de acum înainte, în împărţirea administrativ-teritorială a Ortodoxiei transilvane, ci în vrednicia succesorului în scaun al Înaltului Bartolomeu, precum şi a tuturor celorlalţi păstori ai Ardealului.

 
La 5/2/11 4:25 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Pentru "Romândor" (nepostat):

Eşti pur şi simplu imbecil, amice! Dar ai cel puţin două motive de fericire: 1) prostia nu doare şi 2) trăieşti într-o vreme în care nu reprezinţi o excepţie, ci mai degrabă regula.
Decît "Romândor", mai degrabă "Dormărunt"... Dar, ca tot prostul, eşti liber să te pseudo-semnezi cum vrei. Pe aici însă, cu semnătura asta, nu-ţi mai amărî puţinătatea, că n-ai nici o şansă să fii postat. Şi pentru că te dai clujean (deşi eu n-am mai văzut clujean atît de sărac şi cu mintea, şi cu inima), parafrazez şi eu - pentru cei care ştiu de glumă - vechea lozincă antirepublicană cu Mănăşturul: pînă aici e internetul, de aici e blogul lui Codrescu!
(Totuşi, nu ştiu de ce ceva îmi spune că eşti mai degrabă sibian... Păcat, dacă-i aşa, căci mie mi-e tare drag Sibiul - desigur, cel al lui Blaga şi Stăniloae, nu cel al lui Streza şi Carabulea!)

 
La 5/2/11 5:31 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Un punct de vedere echilibrat si in cunostinta de cauza, care contracareaza ineptiile sustinute de un Florian Bichir in EvZ. "Vaduvoiul" vrea pentru el tot Ardealul, desi nu face fata nici la ce are acum, si Bichir e "berbecul" lui de presa, la care i-a scos carte dupa carte si il primeste cu girofarul la Sibiu cand se duce. Dar in Ardeal mai exista si ardelenii, iar ardelenii stiu bine cate parale face fiecare in scaunul lui si unde bate cu adevarat inima Ardealului. Iar Radu Preda se vede ca este teolog, nu jurnalist, si ca sta la Cluj, nu la Bucuresti, si ca pune mai intai principiile, nu mai intai interesele.

 
La 5/2/11 6:15 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

D-l Bichir îşi exercită dreptul de a avea un punct de vedere (dacă interesat sau dezinteresat – aceasta e altă discuţie). În orice caz, nu ÎPS Laurenţiu i-a scos cărţile d-lui Bichir, chiar dacă cele mai multe i-au apărut la Sibiu. Şi eu sînt în dezacord cu cele scrise în “Evenimentul Zilei”, dar nu cred că e cazul să reducem discuţia la argumente ad hominem. Din punctul acesta de vedere, interviul d-lui Radu Preda e o lecţie de eleganţă, pe care ne-ar prinde bine să ne-o însuşim principial.

 
La 6/2/11 9:35 a.m. , Anonymous Blogg-trotter a spus...

Interviul televizat realizat de Eugenia Voda cu IPS Bartolomeu in 2003 poate fi vizionat de cine nu a apucat sa il vada la adresa:
http://bartolomeuanania.blogspot.com/2010/06/interviu-cu-eugenia-voda-1.html

 
La 6/2/11 10:40 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Mulţumesc, Blogg-trotter. Acolo însă mi se pare că "is no longer available" (ca şi pe blogul lui Claudiu Târziu, din păcate).
Se poate, între altele, şi la:
http://www.ziaristionline.ro/2011/02/01/in-memoriam-bartolomeu-anania-parintele-la-profesionistii-emisiunea-integrala-video/

 
La 6/2/11 11:25 p.m. , Anonymous Cornel a spus...

Radu Preda ar fi nimerit si dator chiar sa ii scrie monografia.

 
La 8/2/11 12:32 a.m. , Anonymous Pr. David a spus...

Thank you, Radu!

 
La 11/2/11 4:32 p.m. , Anonymous cosmin a spus...

Inregistrarea emisiunii "Profesionistii", invitat IPS Bartolomeu :

http://www.youtube.com/watch?v=3fnzkVNu8vM&playnext=1&list=PL5098975E0F241F0E

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire