INTERMEZZO LIRIC: ÎMBĂTRÎNIRE

SUMARUL BLOGULUI

Mă uit în jur cum toate-mbătrîniră

cu mine-odată-n strîmta mea odaie:

fotoliile-abia de mai respiră,

sofaua de la şale se îndoaie,

dulapul geme greu din balamale,

cuierul ciung s-a cam lăsat pe-o rînă,

perdelele s-au zdrenţuit la poale,

covorul paşii pleşuvit mi-ngînă.

O rană poartă masa la picior,

iar scaunele junghiuri în spătare,

pe rafturi cărţi din scoarţă-n scoarţă dor

şi-un ornic spart din limbi vîsleşte-arare.

Pereţii-s afumaţi pe la unghere,

au cam pălit tablourile-n cuie,

iar lămpile, cînd noaptea-n geam se cere,

mai chioare-mi par – şi leac mă tem că nu e...

Oglinda-n ape chipul meu îl joacă,

cu gura ştirbă şi cu barba sură,

şi mi se-arată-n fundul ei, posacă,

năluca morţii, ce din ochi mă fură...

Mă uit în jur şi mă străvăd în toate,

de mine iau ca de o boală-aminte

şi simt ca-n vis că trupul nu mai poate

să ţină-n chingi nici gînduri, nici cuvinte…

Spre uşă cat, dar nu mai am putere,

ci stau pe loc, cu brîncile cruciş…

Ce suflet am, de poate să mai spere

să iasă viu şi teafăr din desiş?!

N-a fost să fie azi… Mai este-o vreme

să ne-aşteptăm sorocul împreună…

Ne-ar fi aşa uşor de nu ne-am teme

şi-am crede morţii cît e ea de bună!

Răzvan CODRESCU