INTERMEZZO LIRIC: SATIRE. DUHULUI MEU

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

SALTIMBANC

Ieri clasic, azi romantic, mîine poate

postmodernist (adic-un pic din toate),

dar fost-ai, eşti şi fi-vei, orice-ai face,

un saltimbanc pierdut prin iarmaroace.

De tine speţa vreo nevoie n-are,

iar arta ta, că-i mică sau că-i mare,

din zece nouă bucuroşi ar da-o

pe un ibric de lapte cu cacao.

Doar tu te ţii băţos şi coci în tine

turtoaie-ntregi de visuri orfeline,

şi-n sinea ta te crezi vreun neam de zeu,

sau vreun ales din tagma lui Orfeu,

în timp ce nouă muze şi-o babacă

îşi rîd de tine şi la cărţi te joacă.

AMICUS

De ce nu-mi cînt computerul, cu care

petrec mai mult decît am stat vreodată

cu vreo iubită-aievea sau visată,

cu vreun amic sau cu vreun dascăl mare?

Nu-mi face el atîtea treburi oare,

nu-mi ţine de urît şi nu se-arată

fidel, şi răbdător, şi fără pată,

şi treaz mereu, şi gata de-ascultare?

Şi eu îl ştiu, şi el mă ştie bine,

ne înţelegem tandru din priviri

şi chiar vorbim (mai mult în limbi străine),

iar uneori dormim ca nişte miri...

Că nu e suflet? Dar ce suflet viu

e mai cu mine, Doamne, pe tîrziu?

PLIN DE SINE

Umflat în pene, mai că stă să crape

şi nasul strîmb aşa de sus şi-l ţine

că pe sub el s-ar prea putea să scape

un colţ de stea în poala lunii pline.

Ar fi artist, de geniu nu s-ar crede,

şi bun creştin, de n-ar curvi cu dracii

şi-n nebuloasa bietei Andromede

nu şi-ar întinde ca o tîrfă cracii.

De rîsul lui răsună căi lactee,

cînd dă în găuri negre şi nu-l doare,

sau cînd, intrat din mers la vreo idee,

dă-n gard cu oiştea de la Carul Mare,

iar Dumnezeu, cel răstignit degeaba,

învaţă de la el cum vine treaba!

PROTOCRONISM

De n-am fi daci, pelasgi, hiperborei,

n-am fi nimic şi nici o bucurie

n-ar mai rămîne-n noi destul vie,

cu toată zdroaba Sfîntului Andrei!

Ne-a fost Zalmoxis Christ mai dinainte,

de moarte-am rîs mereu şi fără cruce,

iar creştinismul n-o să mai apuce

cînd ne-o veni cea de pe urmă minte...

Să vezi atunci divan de stirpe tracă -

români, şi moldoveni, şi albanezi -

şi să nu-ţi vină ochilor să crezi

cum tot rahatul bici o să se facă

şi-o să trosnească pînă-n cerul unde,

în blăni de oi, toţi lupii vor pătrunde!

CREŞTINEASCĂ

E-aşa frumoasă că nimic nu poate

umbri, cum spui, divina ei splendoare:

nici părul care-i creşte pe picioare,

nici coapsele din fire crăcănate,

nici sînii blegi, nici ghebul de pe spate,

nici dinţii ştirbi, nici nasul lat şi mare,

nici ochii ei saşíi, nici coama care

îşi cerne vraf mătreaţa peste toate.

Mustaţa însăşi cît de chic îi vine!

Iar bîlbîiala ei ce tandru sună!

E parte a creaţiei divine

şi bine zici: nu poate decît bună

să fie şi frumoasă! Se cuvine,

creştin sadea, să-i pui pe cap cunună!

RAI MIORITIC

Atît te rog: pe gura mea de rai

să nu vorbeşti cu şerpii niciodată,

iar de se-ntîmplă sub vreun măr să stai,

să nu rîvneşti la roada lui bogată!

Sînt pere mălăieţe cîte vrei,

ce-ţi pică ele singure în gură,

iar tu rămîi aceeaşi coastă pură,

neruşinată-n goliciunea ei.

Sătulă o să zaci în iarba moale, 

iar eu, doinaş, din fluier o să-ţi cînt,

şi, năzdrăvane, ne vor da tîrcoale

mioare fără seamăn pe pămînt,

pe cînd în cer, cu pizma lor cuminte,

la noi vor lua toţi îngerii aminte.

COVRIGĂREALĂ

O, frate,-n cot aşa de crunt mă doare

că-mi vine-n limbi durerea să mi-o strig

şi să mă fac de răul ei covrig

(din cel cu-n pic de mac şi multă sare)!

Să umble cîinii toţi cu mine-n coadă

şi să le dăm cu tifla la hingheri,

şi paseist trăind, de azi pe ieri,

să batem ţara proştilor grămadă.

Din cot durerea să se lase-n jos

(cine citeşte, pas să şi-nţeleagă!)

şi-aşa să doară, frate, de frumos

încît a mea să fie lumea-ntreagă -

şi-un dumicat s-apuce fiecine

din ce mă doare mai afund pe mine.

Răzvan CODRESCU