Am primit şi dau mai departe...
Felicitări Occidentului! Felicitări Europei creştine! Felicitări NATO!
După mai bine de zece ani de acţiuni militare în Afganistan şi de miliarde de
dolari cheltuiţi pentru formarea unei societăţi civile acolo, nici Occidentul,
nici Europa creştină, nici NATO nu au putut asigura în Afganistan libertatea
religioasă. Cu cîţiva ani în urmă Talibanul a distrus ultima biserică creştină
din Afganistan, efectiv eradicînd creştinismul acolo. Afganii care încă îndrăznesc
să se identifice ca fiind creştini sînt hărţuiţi de autorităţi ori expulzaţi în
India. Un parlamentar cerea pentru ei, nu demult, chiar pedeapsa cu moartea. Nici
America, nici Europa nu le acordă azil politic. Persecuţia crîncenă a creştinilor
afgani continuă fără ca occidentalilor să le pese.
Recent am dat peste povestea tristă a ultimului creştin cunoscut, se
pare, în Afganistan: un tînar de 32 de ani, numit Iosif, convertit acum cîţiva
ani la creştinism. Povestea lui a fost publicată pe 21 iunie în New York
Times. Ea ne aminteşte că trebuie să pledăm
pentru libertatea religioasă a creştinilor persecutaţi din toată lumea şi să
preţuim libertatea religioasă pe care noi încă o avem în România. Titlul
articolului este A Christian Convert, on the Run in Afghanistan (“Un convertit creştin, fugar în
Afganistan”). L-am abreviat şi tradus pentru dvs. (AFR)
Asumarea Crucii
Într-un subsol întunecos, la
marginea capitalei Afganistanului, Kabul, Iosif îşi citeşte Biblia albastră şi
jerpelită, la lumina unei lămpi de petrol, aşa cum a făcut-o vreme de mai multe
săptămîni, de cînd a fugit de familia lui din Pakistan. Puţinele lui lucruri
personale stau lîngă el, în subsolul de 3 pe 3 metri, săpat în piatra şi în pămîntul
brun care stă să se prăbuşească. Are cu el o cruce de lemn pe care e înscris un
text din Predica de pe Munte, un pachet de ţigări Esse şi o mică pungă de
plastic în care îşi ţine documentele ce-i atestă convertirea la creştinism.
Documentele acestea sînt motivul pentru care se ascunde, să îşi scape viaţa. În
teorie, legile Afganistanului protejează libertatea religioasă, dar în
realitate, atît în Afganistan, cît şi în alte ţări musulmane, renunţarea la
Islam înseamnă o crimă pedepsită cu moartea.
Cumnatul lui Iosif, Ibrahim, a
sosit recent în Kabul, lăsîndu-şi în urmă familia şi afacerile, pentru a-l afla
pe Iosif, apostatul familiei, ca să-l omoare. Găsit la telefon, Ibrahim, care foloseşte doar prenumele, a oferit unui reporter
de la New York Times $20.000 să-i spună unde se ascunde Iosif. “Dacă îl
aflu, după ce mă ocup de el, o să-i omor şi fiul, pentru că fiul lui e bastard!”,
spune Ibrahim, făcînd referinţă la băieţelul de 3 ani al lui Iosif. “El nu e
din tată musulman”...
Pentru Iosif, în vîrsta de 32 de
ani, care cere să fie identificat doar după numele lui creştin, pentru a-şi
proteja soţia şi fiul, calea spre creştinism a fost doar un segment al unei călătorii
de viaţă mult mai lungi, inclusiv un an care l-a dus prin Turcia, Grecia,
Italia şi Germania, căutind refugiu de violenţa din Afganistan. Dar în fiecare
loc în care s-a oprit Iosif a dat de bucluc. A fost deţinut în Grecia şi
deportat din Germania şi a locuit pe străzile Italiei înainte de a înţelege că
nu va dobîndi fericirea în Europa, unde cererea lui de azil politic n-a fost
luată nicăieri în seamă. A plecat de bună voie din Italia în Pakistan, pentru a
fi cu soţia şi fiul lui, dar nici asta nu mai este o opţiune viabilă. Cum nu e
viabilă nici reconvertirea lui la Islam. “Mi-am moştenit credinţa, dar am văzut
atît de multe lucruri care m-au făcut să-mi lepăd convingerile religioase”,
zice Iosif. “Chiar dacă voi fi ucis, nu mă reconvertesc la Islam”.
Creştini persecutaţi în
Afganistan
La nivel oficial, în Afganistan
nu există creştini afgani. Puţinii afgani care practică creştinismul o fac pe
ascuns, de teama persecuţiei, mergînd doar la cîteva biserici tăinuite care se
bănuieste că există în Afganistan. Cetăţenii străini folosesc capelele din
ambasade, dar acestea sunt practic inaccesibile cetăţenilor afgani. Doar o mînă
de afgani convertiţi la creştinism au apărut în ultima decadă; guvernul afgan,
de regulă, îi tratează fără mila: li se cere să se lepede de creştinism, iar
dacă refuză, sînt expulzaţi în India, unde există o biserică afgană în creştere,
la New Delhi. Într-o ţară ca Afganistan, măcinată de sărăcie şi război, şi divizată
etnic, pietatea islamică oferă un rar fir de solidaritate naţională. A respinge
Islamul e văzut ca un act de trădare. Asta îl lasă pe Iosif fără opţiuni de protecţie.
Nici chiar poliţia nu i-ar veni în ajutor. Convertiţii la creştinism declară că
sînt bătuţi şi chiar abuzaţi sexual în detenţie. Familia lui Iosif din
Afganistan nu-i este nici ea de mare ajutor: unchii lui îl caută la rîndul lor,
voind să-l prindă şi să-l pedepsească.
Iosif spune că şi-a pierdut
credinţa cu mult timp înainte de a şti ce o va înlocui. Cei mai mulţi dintre
fraţii şi surorile lui au emigrat în Germania pe cînd era încă adolescent, dar
el a rămas acasă, să îngrijească de părinţii înaintaţi în vîrstă. În timpul
zilei făcea taximetrie şi studia Medicina (a obţinut o diplomă de la
Universitatea de Medicină din Kabul). A supravieţuit războiului civil,
dictaturii Talibanului, invaziei militare occidentale, dar un asasinat la care a
fost martor în 2009, comis asupra unui băiat de 8 ani, l-a convins să plece din
Afganistan. A imprumutat bani de la familia lui şi a lucrat în două locuri
simultan, pentru a putea plăti un traficant de persoane care să-l ducă ilegal în
Europa. Şia lăsat în urmă mama, care a murit curînd după aceea, şi soţia însărcinată,
care s-a mutat în Pakistan, să stea acolo cu familia ei.
Pribeag prin Europa
Amintirile lui Iosif despre călătoria
lui sînt memorii de bucurie şi disperare: locurile frumoase din Istanbul; gardul
ghimpat între Turcia şi Grecia şi mîinile lui încleştate pe el; trei zile grele
şi furtunoase pe o mică navă spre Italia; înotul pînă la ţărmul Italiei; o călătorie
pînă în Germania folosind paşaportul unui cetăţean pakistanez care nu-i semăna
deloc; străzile dezolate ale oraşului Hamburg, de unde l-au luat fraţii lui.
În Hanovra, aproape de locul în
care locuiau fraţii săi, Iosif a aflat o biserică protestantă unde se vorbea
farsi [limba populaţiei Iranului] şi unde a început să meargă, dar la început doar
ca să urmărească slujba. “După ce am dat la o parte convingerile mele islamice,
am trăit într-un gol spiritual”, zice el. “Pe vremea aceea am studiat diverse
religii: buddhismul, hinduismul şi creştinismul. Dar studiam si Islamul”. După
15 zile în Germania, s-a predat autorităţilor şi a cerut azil. A fost deţinut într-un
lagăr pentru refugiaţi, unde monotonia era întreruptă doar de vizitele
misionarilor. “Cred că am fost impresionat de personalitatea lui Isus”, zice
el. “Faptul că a venit între oameni să ne ia păcatele, asta m-a mişcat. I-am
admirat caracterul şi personalitatea chiar înainte de a fi fost botezat în creştinism”.
Cînd a fost eliberat să poată locui cu sora lui în Kassel, s-a întors la
biserica din Hanovra şi s-a convertit - o decizie pe care fraţii şi surorile
lui de acolo au acceptat-o cu minţile deschise.
Liniştea a fost însă de scurtă
durată. Autorităţile germane l-au arestat din nou şi l-au deportat în Italia,
pentru că nu a cerut azil în prima ţară din Uniunea Europeană în care a ajuns,
aşa cum cere legea. Lipsit de familie ori prieteni în Italia, a căutat ajutor
pe la biserici şi servicii de caritate, care i-au dat hrană, dar nu şi adăpost.
Fără casă, fără bani, deprimat şi cu sănatatea şubrezită, Iosif s-a dat bătut şi
s-a dus să locuiască în nordul Pakistanului, cu soţia lui şi familia ei. Fiind
conştient de miza secretelor vieţii lui, a pus documentele privind azilul şi
convertirea lui la creştinism pe un flash
drive pe care-l purta mereu în buzunar. Dar într-o zi a lăsat flash drive-ul acasă. În timp ce era
plecat cu treburi, unul dintre fraţii soţiei lui a împrumutat flash drive-ul să-şi salveze un document
propriu şi a dat peste documentele lui Iosif. Cînd Iosif s-a întors acasă,
rudeniile lui l-au apucat de gît şi l-au bătut. “I-am legat mîinile şi
picioarele şi am vrut să-l omorîm”, a precizat Ibrahim. “Dar a intervenit tatăl
meu, zicînd că vrea mai întîi să stea de vorbă cu familia lui”. Tatăl zicea că-i
va contacta pe unchii lui Iosif pentru un sfat. Între timp Iosif a fost închis într-o
cameră, legat la mîini şi la picioare.
Linişte în suflet
În toiul nopţii Iosif a reuşit să
scape şi a evadat din casă fără să-şi poată lua rămas-bun de la soţie şi băiat.
A prins un autobuz de noapte catre graniţa cu Afganistanul. Pe drum şi-a sunat
un prieten din copilărie, cerîndu-i ajutorul, apoi a sunat-o pe sora lui din
Germania, plîngînd la telefon. Prietenul din copilărie l-a ajutat, ascunzîndu-l
în subsolul unei case părasite şi aducîndu-i de mîncare o dată pe săptămînă.
Ajutorarea unui convertit la creştinism este la fel de periculoasă în
Afganistan ca şi convertirea în sine. Pentru Iosif, care recent şi-a schimbat
locul unde se ascunde, timpul trece foarte încet, fără a fi în compania nimănui,
decit a Bibliei lui. Aude afară rugăciunile musulmane, ceea ce îi aminteşte de
pericolul care-l paşte în permanenţă. “Cînd mi-am abandonat convingerile, a
fost foarte dificil pentru mine să discut cu oamenii”, zice el, trăgînd din ţigară.
“Era ca într-o închisoare imaginară”. Apoi face o pauză, în timp ce lumina lămpii
de petrol îi proiectează umbra lungă pe perete. “Acuma, însă, e chiar invers”,
zice el în final. “Trupul meu e în închisoare, dar sufletul meu e liber”.
Versiunea integrală a articolului
în engleză poate fi citită aici:
ALIANŢA FAMILIILOR
DIN ROMÂNIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucureşti
Tel. 0745.783.125
office@alianta-familiilor.ro
4 comentarii:
In general sunt impresionat de orice text despre viata crestinilor in lumea musulmana, dar acest text parca ma impresioneaza si mai mult.
Ma gandesc cum noi, occidentalii (caci, in raport cu Orientul Apropiat, cel Mijlociu sau cu Africa, si noi facem parte din civilizatia occidentala, sau, oricum, occidentalizata) ne tradam fratii.
Crestinii sunt cel mai persecutat grup religios din lume.
Occidentalii de stanga nu sunt interesati de crestini, ei au o lupta cu crestinismul, iar in numele non-discriminarii, a libertatii de constiinta si de religie ei lupta pentru sustinerea oricaror practici religioase (inca) minoritatre, in spatiul occidental mai putin a celor crestine, care, dupa ei, ar trebui interzise; guvernele occidentale corect politice
nu intreprind actiuni in favoarea minoritatilor crestine din Orientul musulman, pentru a nu fi acuzate de "cruciade", de "razboaie religioase", sau cand fac ceva trebuie ascuns orice amanunt care ar avea vreo legatura cu crestinii sau drepturile lor etc (a se vedea cum a fost demonizat in presa "progresista" W. Bush, metodist practicant, om care a vorbit public, de multe ori, despre binefacerile rugaciunii, etc - de unde i s-a tras eticheta de "sarac cu duhul" in intelesul peiorativ al expresiei); nationalistii zisi de dreapta se plaseaza si ei de partea musulmanilor in acest razboi al civilizatiilor, pentru ca pentru ei orice nadejde de a vedea SUA si Israelul cazute e mai importanta decat viata amaratilor crestini din spatiul musulman (cred ca 95 % din "national crestinii" pe care ii cunosc jubilau la fiecare reusita Al Qaida, sau talibana sau Al Aksa, sau Alnustiucum).
Si in acest dezinteres vinovat al fratilor lor din occident, mai bine plasati in spatiu in acesti ani, crestinii din lumea musulmana sunt mucenicii marturisitori ai zilelor noastre.
Crestinismul nu mai e de mult o religie capabila sa isi apere credinciosii ei: statele ii ignora, iar bisericile nu sunt preocupate decat sa ii stoarca de bani.
Tulburatoare poveste! Pacat ca Hristos nu mai are astazi o Biserica pe masura Lui!
Si, oarecum pe aproape de subiect, doua informatii recente
http://www.ziare.com/international/irak/orasul-mosul-a-fost-parasit-complet-de-crestini-pentru-prima-data-in-istorie-1312011
si
http://english.alarabiya.net/en/News/middle-east/2014/07/20/ISIS-burns-1-800-year-old-church-in-Mosul.html
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire