Divina Comedie a lui Dante Alighieri
în noua versiune românească a lui Răzvan Codrescu
PARADISUL
Cîntul X
Dante și Beatrice pătrund într-al patrulea cer, al Soarelui (hărăzit sufletelor
înțelepte), unde poetul, contemplînd horele de lumină ale duhurilor fericite,
trăiește o intensă stare de beatitudine (ce-l face să uite, o clipă, chiar și
de Beatrice). În a doua parte a cîntului, lui Dante îi vorbește duhul lui Toma
de Aquino (1225-1274, marele teolog dominican, numit Doctor Angelicus și sanctificat de Biserica Romano-Catolică), al
cărui discurs va continua și în cîntul următor. Aici Toma îi dezvăluie lui
Dante cine sînt cei 11 tovarăși ai săi din ceata care face roată în jurul
poetului și călăuzei sale („Stîlpi de
lumină vii și-nvingători,/ cu noi la mijloc și cu ei cunună...” – vv. 64-65): Albertus
Magnus din Köln (Cologna), ce-i fusese maestru, apoi Grațian (Graziano,
benedictin italian), Petru Lombardul (fost episcop al Parisului, numit în
posteritate și Magister sententiarum), biblicul Solomon (fiul lui David),
Dionisie Areopagitul, Paulus Orosius (autor creștin latin foarte prețuit de
Fericitul Augustin), Boetius, Isidor din Sevilla, Beda Venerabilul, Richard de
St. Victor (numit în posteritate și Magnus contemplator) și Sigieri din
Brabant (cel ce dăduse lecții de filosofie la Paris, pe Rue de Fouarre,
„Strada/Ulița Paielor/Nutrețului – v. 137).
1 Privind în
Fiul său cu-acea Iubire
ce și-unul, și-altul o insuflă-n veci,
Puterea cea dintîi și peste fire
4 tot ce prin ochi sau minte poți să treci
cu-atîta rînduială-a fost creat
că slavă a-i da nu poți să nu te-ntreci.
7 Cu mine-n sus, spre crugul minunat,
privirea, cititorule, ți-o-mbie
pe unde-un cerc de altul e legat,
10 s-admiri acolo sfînta măiestrie
a celui ce, iubind-o în de sine,
din văzul lui n-o pierde pe vecie.
13 De-acolo vezi cum răsfirat devine
piezișul cerc ce-n cer planete duce,
spre mulțumirea cui drept ghid le ține.
16 De n-ar fi-n calea lor pieziș s-apuce,
multe puteri cerești ar fi deșarte
și-n lume jos mai toate-ar fi caduce;
19 iar de ce-i drept de-ar fi cumva departe,
mai mult sau mai puțin, întreaga fire,
și sus, și jos, ar fi știrbită foarte.
22 Locului stai, tu, cel ce-mi dai citire,
și cumpănește ce să guști ți-am dat,
de vrei nu trudă s-ai, ci mulțumire.
25 Ia singur, deci, din ce ai căpătat,
căci eu sînt prins acum cu truda care
e-a celui ce de scris s-a apucat.
28 Cel ce-i e firii servul cel mai mare,
căci lumii-mparte-a cerului tărie
și timpu-i dat prin el să se măsoare,
31 unit cu partea ce ți-am spus-o ție,
măreț rotea-n celestele spirale,
ce tot mai iuți mi se vădeau să fie;
34 iar eu cu el; dar că urcam pe cale
seama-mi dădui abia într-un tîrziu,
cum prinzi un gînd fără să-ți dea tîrcoale.
37 E Beatrice cea prin care știu
că am suit din bine în mai bine,
dar brusc, iar nu ca-n timpul nostru viu.
40 Cît
trebuie să fi fost de-aprinși prin sine
cei din solarul loc unde intrai,
nu prin culori, ci prin luciri depline!
43
Căci geniu-oricît și
meșteșug să ai,
nu poți asemeni taine zugrăvi;
dar poți să crezi, tînjind ca după rai.
46 De biata-nchipuire-a celor vii
nu bate-atît, nici nu e de mirare,
căci peste soare care văz răzbi?
49 E-a patra ceată-a Tatălui cel mare,
ce-o satură deplin și îi arată
cum naște și purcede-a lui grandoare.
52 Iar
Beatrice: „A-i mulțumi tu cată
acelui veșnic Soare ce prin har
te-a înălțat spre cel ce arde roată”.
55 N-a
fost pe lume inimă de jar
să i se-nchine-așa lui Dumnezeu,
cu-atît de iute și cucernic dar,
58 precum la vorba ei făcut-am eu;
și-așa-mi rîvni spre el iubirea toată
că doamna chiar pieri din gîndul meu.
61 Nu se mîhni, ci îmi surîse-ndată,
iar ochii ei sclipind surîzători
mi-mprăștiară mintea adunată.
64 Stîlpi de lumină vii și-nvingători,
cu noi la mijloc și cu ei cunună,
zării, mai suavi în voci ca în splendori,
67 cum e-a Latonei fată cînd se-adună
cereștii aburi împrejurul ei
și cu un cerc de raze o-ncunună.
70 La curtea slavei, de-unde pașii mei
revin, așa-s de multe nestemate
și nu e chip de-acolo să le iei;
73 al lor e cîntul oștii-nflăcărate:
de aripi n-ai să zbori pînă la ele,
cuvîntu-ar vrea să spună, dar nu poate.
76 Apoi, cîntînd, luminile acele
ocol trei dăți la rînd ne mai dădură,
ca unor poli niște vecine stele:
79 femei încinse-n danț mi se părură,
ce-ncetinesc atente, ascultînd
să prindă noua cîntului măsură.
82 Și-un duh din roată prinse-a zice; „Cînd,
a harului lumină, care-aprinde
iubirea sfîntă ca pe-un foc crescînd,
85 sporită-n
tine-atît să ardă prinde
încît te poartă-n sus pe scara care
suită-i iar de cel care descinde,
88 oricine-ar refuza să-ți dea licoare
cînd ți-este sete liber nu ar fi,
cum nu-i nici rîul ce n-ar curge-n mare.
91 Tu care flori anume-ai vrea să știi
împodobesc ghirlanda ce-o-mpresoară
pe doamna ce spre cer te-nvrednici.
94 Mi-s miel din turma sfîntă-odinioară
pe care Dominic o-ngrașă bine
cît ea n-apucă razna într-o doară.
97 Cel care-n dreapta-aproape stă de mine
e-Albert din Köln, care maestru-mi fu,
iar Toma-s eu, ce din Aquino vine.
100 Pe toți ceilalți de vrei să-i afli tu,
cuvîntul meu urmează-l din privire,
să luăm pe rînd ce ochiul tău văzu.
103 Rîde Grațian în cealaltă lucire,
cel ce și-un for și altul a slujit,
încît se-ntrece raiul să-l admire.
106 Cel ce urmează-n corul fericit
e Petru, ce, ca văduva sărmană,
Sfintei Biserici totu-a dăruit.
109 Făclia-a
cincea,-n farmec suverană,
e-un duh ce-atîta dragoste inspiră
c-o lume vrea de el s-audă zvoană:
112 în el virtuți atîtea se înșiră
că adevărul adevăr de este,
alții pe-acesta-n veac nu-l depășiră.
115 Urmează-ntre luminile aceste
cel care-n trup atît de-adînc și bine
ne-a dat de lumea îngerilor veste.
118 E-apărătorul vremilor creștine
la rînd apoi, pe care Augustin
părtaș l-a luat rostirii lui latine.
121 Acum, de ochii tăi atenți se țin,
din foc în foc, pe urma spusei mele,
pe-al optulea să-l știi rîvnești din plin.
124 Voios să vadă binele-ntre stele,
e-aici un duh ce lumea o vădi,
cui l-asculta, ca van tărîm de rele:
127 trupul din care izgonit sfîrși
zace-n Cieldauro; din surghiun și chin
la pacea-aceasta veșnică veni.
130 Vezi mai încolo, strălucind deplin,
pe Beda, Isidor și Richard, care
a tras de viu umanul spre divin.
133 Cel de la care văzul tău mă are
din nou în el e-un duh din greu muncit,
ce-n trup cînd fu, jelea că nu mai moare:
136 e Sigier în slavă-nveșnicit,
cel ce pe Strada Paielor odată,
stîrnind invidie, multe-a lămurit”.
139 Pe urmă, cum un ornic dă să bată
spre-a se trezi mireasa lui Hristos
să-i cînte-n zori iubirea ei curată,
142 cînd roțile se-ngînă-n sus și-n jos,
tin-tin-ul lor așa suav sunînd
că iscă-n duh al dragostei prisos,
145 la fel văzui slăvita roată-arzînd
și glasuri ce răzbeau din ea divine,
cum nu se-aud decît atuncea cînd
148 de-nveșnicită bucurie-s pline.
Mai puteţi citi pe acest
blog:
* Dante,
Infernul, Cînturile I-III
(versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cînturile I-III
(versiunea Răzvan Codrescu)
* "Ce
mai face traducerea Divinei Comedii?"
(Purgatoriul, Cîntul XIX)
* Dante:
Papè Satàn, papè Satàn, aleppe! (Inf., VII, 1)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXII
(versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXIII
(versiunea Răzvan Codrescu)
* Intermezzo
liric: Dante (Vita Nuova, XXVI)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXIV
(versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, XXV (versiunea
Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXVI
(versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXVII
(versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXVIII
(versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXIX
(versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXX
(versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXXI
(versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXXII
(versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXXIII
(versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Paradisul, Cîntul I (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Paradisul, Cîntul II (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Paradisul, Cîntul III (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Paradisul, Cîntul IV (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul V (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul VI (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul VII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul VIII (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul IX (versiunea Răzvan Codrescu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu