Cele 12 Evanghelii
ale Patimilor Domnului,
ale Patimilor Domnului,
ce se citesc la Denia din
Joia Mare
Troparul:
Cînd măriții ucenici la spălarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău
credincios, cu iubirea de argint bolnăvindu-se, s-a întunecat și judecătorilor
celor fără de lege pe Tine, Judecătorul cel drept, te-a dat. Vezi dar,
iubitorule de avuții, pe cel ce pentru aceasta spînzurare și-a agonisit. Fugi
de sufletul nesățios, cel ce a îndrăznit unele ca acestea asupra Învățătorului.
Cela ce ești spre toți bun, Doamne, slavă Ție!
Prima Evanghelie a Patimilor
Ioan 13, 31-38; 14; 15; 16; 17; 18, 1
13:31. Şi cînd a ieşit el, Iisus
a zis: Acum a fost preaslăvit Fiul Omului şi Dumnezeu a fost preaslăvit întru
El.
13:32. Iar dacă Dumnezeu a fost
preaslăvit întru El, şi Dumnezeu Îl va preaslăvi întru El şi îndată Îl va
preaslăvi.
13:33. Fiilor, încă puţin timp sînt
cu voi. Voi Mă veţi căuta, dar, după cum am spus iudeilor – că unde Mă duc Eu,
voi nu puteţi veni – vă spun vouă acum.
13:34. Poruncă nouă dau vouă: Să
vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi
unul pe altul.
13:35. Întru aceasta vor cunoaşte
toţi că sînteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.
13:36. Doamne, L-a întrebat
Simon-Petru, unde Te duci? Răspuns-a Iisus: Unde Mă duc Eu, tu nu poţi să
urmezi Mie acum, dar mai tîrziu Îmi vei urma.
13:37. Zis-a Petru Lui: Doamne,
de ce nu pot să urmez Ţie acum? Sufletul meu îl voi da pentru Tine.
13:38. Iisus i-a răspuns: Vei
pune sufletul tău pentru Mine? Adevărat, adevărat zic ţie că nu va cînta
cocoşul, pînă ce nu te vei lepăda de Mine de trei ori!
14:1. Să nu se tulbure inima voastră; credeţi în Dumnezeu,
credeţi şi în Mine.
14:2. În casa Tatălui Meu multe locaşuri sînt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc
să vă gătesc loc.
14:3. Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi
veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sînt Eu.
14:4. Şi unde Mă duc Eu, voi ştiţi şi ştiţi şi calea.
14:5. Toma i-a zis: Doamne, nu ştim unde Te duci; şi cum
putem şti calea?
14:6. Iisus i-a zis: Eu sînt Calea, Adevărul şi Viaţa.
Nimeni nu vine la Tatăl Meu decît prin Mine.
14:7. Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, şi pe Tatăl Meu L-aţi
fi cunoscut; dar de acum Îl cunoaşteţi pe El şi L-aţi şi văzut.
14:8. Filip I-a zis: Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl şi ne
este de ajuns.
14:9. Iisus i-a zis: De atîta vreme sînt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl?
14:9. Iisus i-a zis: De atîta vreme sînt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl?
14:10. Nu crezi tu că Eu sînt întru Tatăl şi Tatăl este
întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl -
Care rămîne întru Mine - face lucrările Lui.
14:11. Credeţi Mie că Eu sînt întru Tatăl şi Tatăl întru
Mine, iar de nu, credeţi-Mă pentru lucrările acestea.
14:12. Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine va
face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decît acestea va face,
pentru că Eu Mă duc la Tatăl.
14:13. Şi orice veţi cere întru numele Meu, aceea voi face,
ca să fie slăvit Tatăl întru Fiul.
14:14. Dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi
face.
14:15. De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele.
14:16. Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mîngîietor vă va da vouă
ca să fie cu voi în veac,
14:17. Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L
primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămîne
la voi şi în voi va fi!
14:18. Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi.
14:19. Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi
însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sînt viu şi voi veţi fi vii.
14:20. În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sînt întru Tatăl
Meu şi voi în Mine şi Eu în voi.
14:21. Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este
care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l
voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui.
14:22. I-a zis Iuda, nu Iscarioteanul: Doamne, ce este că
ai să Te arăţi nouă, şi nu lumii?
14:23. Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva,
va păzi cuvîntul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face
locaş la el.
14:24. Cel ce nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele Mele. Dar
cuvîntul pe care îl auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis.
14:25. Acestea vi le-am spus, fiind cu voi;
14:26. Dar Mîngîietorul, Duhul Sfînt, pe Care-L va trimite
Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre
toate cele ce v-am spus Eu.
14:27. Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă
lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze.
14:28. Aţi auzit că v-am spus: Mă duc şi voi veni la voi.
De M-aţi iubi v-aţi bucura că Mă duc la Tatăl, pentru că Tatăl este mai mare
decît Mine.
14:29. Şi acum v-am spus acestea înainte de a se întîmpla,
ca să credeţi cînd se vor întîmpla.
14:30. Nu voi mai vorbi multe cu voi, căci vine stăpînitorul
acestei lumi şi el nu are nimic în Mine;
14:31. Dar ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl şi
precum Tatăl Mi-a poruncit aşa fac. Sculaţi-vă, să mergem de aici!
15:1. Eu sînt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este
lucrătorul.
15:2. Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o
taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să
aducă.
15:3. Acum voi sînteţi curaţi, pentru cuvîntul pe care vi
l-am spus.
15:4. Rămîneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu
poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămîne în viţă, tot aşa nici voi, dacă
nu rămîneţi în Mine.
15:5. Eu sînt viţa, voi sînteţi mlădiţele. Cel ce rămîne
întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face
nimic.
15:6. Dacă cineva nu rămîne în Mine se aruncă afară ca
mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard.
15:7. Dacă rămîneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămîn în
voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă.
15:8. Întru aceasta a fost slăvit Tatăl Meu, ca să aduceţi
roadă multă şi să vă faceţi ucenici ai Mei.
15:9. Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu
pe voi; rămîneţi întru iubirea Mea.
15:10. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămîne întru
iubirea Mea după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămîn întru
iubirea Lui.
15:11. Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi
şi ca bucuria voastră să fie deplină.
15:12. Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit
Eu.
15:13. Mai mare dragoste decît aceasta nimeni nu are, ca
sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi.
15:14. Voi sînteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă
poruncesc.
15:15. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce
face stăpînul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate cîte am auzit
de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute.
15:16. Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi
v-am rînduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămînă, ca
Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu.
15:17. Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe
altul.
15:18. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai
înainte decît pe voi M-a urît.
15:19. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sînteţi
din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte.
15:20. Aduceţi-vă aminte de cuvîntul pe care vi l-am spus:
Nu este sluga mai mare decît stăpînul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe
voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvîntul Meu, şi pe al vostru îl vor
păzi.
15:21. Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui
Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis.
15:22. De n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, păcat nu ar
avea; dar acum n-au cuvînt de dezvinovăţire pentru păcatul lor.
15:23. Cel ce Mă urăşte pe Mine, urăşte şi pe Tatăl
Meu.
15:24. De nu aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni
altul nu le-a făcut păcat nu ar avea; dar acum M-au şi văzut şi M-au urît şi pe
Mine şi pe Tatăl Meu.
15:25. Dar (aceasta), ca să se împlinească cuvîntul cel
scris în Legea lor: "M-au urît pe nedrept".
15:26. Iar cînd va veni Mîngîietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la
Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre
Mine.
15:27. Şi voi mărturisiţi, pentru că de la început sînteţi
cu Mine.
16:1. Acestea vi le-am spus, ca să nu vă smintiţi.
16:2. Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul cînd
tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu.
16:3. Şi acestea le vor face, pentru că n-au cunoscut nici
pe Tatăl, nici pe Mine.
16:4. Iar acestea vi le-am spus, ca să vă aduceţi aminte de
ele, cînd va veni ceasul lor, că Eu vi le-am spus. Şi acestea nu vi le-am spus
de la început, fiindcă eram cu voi.
16:5. Dar acum Mă duc la Cel ce M-a trimis şi nimeni dintre voi nu întreabă:
Unde Te duci?
16:6. Ci, fiindcă v-am spus acestea, întristarea a umplut inima voastră.
16:7. Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos ca să mă
duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mîngîietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă
voi duce, Îl voi trimite la voi.
16:8. Şi El, venind, va vădi lumea de păcat şi de dreptate
şi de judecată.
16:9. De păcat, pentru că ei nu cred în Mine;
16:10. De dreptate, pentru că Mă duc la Tatăl Meu şi nu Mă
veţi mai vedea;
16:11. Şi de judecată, pentru că stăpînitorul acestei lumi
a fost judecat.
16:12. Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le
purtaţi.
16:13. Iar cînd va veni Acela, Duhul Adevărului, vă
va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci toate cîte va auzi
va vorbi şi cele viitoare vă va vesti.
16:14. Acela Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi vă
va vesti.
16:15. Toate cîte are Tatăl ale Mele sînt; de aceea am zis
că din al Meu ia şi vă vesteşte vouă.
16:16. Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă
veţi vedea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.
16:17. Deci unii dintre ucenicii Lui ziceau între ei: Ce
este aceasta ce ne spune: Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă
veţi vedea, şi că Mă duc la Tatăl?
16:18. Deci ziceau: Ce este aceasta ce zice: Puţin? Nu ştim
ce zice.
16:19. Şi a cunoscut Iisus că voiau să-L întrebe şi le-a
zis: Despre aceasta vă întrebaţi între voi, că am zis: Puţin şi nu Mă veţi mai
vedea şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea?
16:20. Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plînge şi vă
veţi tîngui, iar lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră
se va preface în bucurie.
16:21. Femeia, cînd e să nască, se întristează, fiindcă a
sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul, nu-şi mai aduce aminte de
durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume.
16:22. Deci şi voi acum sînteţi trişti, dar iarăşi vă voi
vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la
voi.
16:23. Şi în ziua aceea nu Mă veţi întreba nimic. Adevărat,
adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da.
16:24. Pînă acum n-aţi cerut nimic în numele Meu; cereţi şi
veţi primi, ca bucuria voastră să fie deplină.
16:25. Acestea vi le-am spus în pilde, dar vine ceasul cînd
nu vă voi mai vorbi în pilde, ci pe faţă vă voi vesti despre Tatăl.
16:26. În ziua aceea veţi cere în numele Meu; şi nu vă zic
că voi ruga pe Tatăl pentru voi,
16:27. Căci Însuşi Tatăl vă iubeşte pe voi, fiindcă voi
M-aţi iubit pe Mine şi aţi crezut că de la Dumnezeu am ieşit.
16:28. Ieşit-am de la Tatăl şi am venit în lume; iarăşi las
lumea şi Mă duc la Tatăl.
16:29. Au zis ucenicii Săi: Iată acum vorbeşti pe faţă şi
nu spui nici o pildă.
16:30. Acum ştim că Tu ştii toate şi nu ai nevoie ca să Te
întrebe cineva. De aceea credem că ai ieşit de la Dumnezeu.
16:31. Iisus le-a răspuns: Acum credeţi?
16:32. Iată vine ceasul, şi a şi venit, ca să vă risipiţi
fiecare la ale sale şi pe Mine să Mă lăsaţi singur. Dar nu sînt singur, pentru
că Tatăl este cu Mine.
16:33. Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi.
În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.
17:1. Acestea a vorbit Iisus şi, ridicînd ochii Săi la cer,
a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te
preaslăvească.
17:2. Precum I-ai dat stăpînire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui.
17:2. Precum I-ai dat stăpînire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui.
17:3. Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe
Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai
trimis.
17:4. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pămînt; lucrul pe care
Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvîrşit.
17:5. Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi,
cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea.
17:6. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat
Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvîntul Tău l-au păzit.
17:7. Acum au cunoscut că toate cîte Mi-ai dat sînt de la
Tine;
17:8. Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat
lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi
au crezut că Tu M-ai trimis.
17:9. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci
pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sînt.
17:10. Şi toate ale Mele sînt ale Tale, şi ale Tale sînt
ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei.
17:11. Şi Eu nu mai sînt în lume, iar ei în lume sînt şi Eu
vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca
să fie una precum sîntem şi Noi.
17:12. Cînd eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău,
pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decît
fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.
17:13. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume,
ca să fie deplină bucuria Mea în ei.
17:14. Eu le-am dat cuvîntul Tău, şi lumea i-a urît, pentru
că nu sînt din lume, precum Eu nu sînt din lume.
17:15. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti
pe ei de cel viclean.
17:16. Ei nu sînt din lume, precum nici Eu nu sînt din
lume.
17:17. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvîntul Tău
este adevărul.
17:18. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am
trimis pe ei în lume.
17:19. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să
fie sfinţiţi întru adevăr.
17:20. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei
ce vor crede în Mine, prin cuvîntul lor,
17:21. Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine
şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu
M-ai trimis.
17:22. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca
să fie una, precum Noi una sîntem:
17:23. Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvîrşiţi
întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei,
precum M-ai iubit pe Mine.
17:24. Părinte, voiesc ca, unde sînt Eu, să fie împreună cu
Mine şi aceia pr care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o,
pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii.
17:25. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar
Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis.
17:26. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face
cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.
18:1. Zicînd acestea, Iisus a ieşit cu ucenicii Lui dincolo
de pîrîul Cedrilor, unde era o grădină, în care a intrat El şi ucenicii Săi.
A 2-a Evanghelie a Patimilor
Ioan 18, 2-28
18:2. Iar Iuda vînzătorul cunoştea acest loc,
pentru că adesea Iisus şi ucenicii Săi se adunau acolo.
18:3. Deci Iuda, luînd oaste şi slujitori, de
la arhierei şi farisei, a venit acolo cu felinare şi cu făclii şi cu
arme.
18:4. Iar Iisus, ştiind toate cele ce erau să
vină asupra Lui, a ieşit şi le-a zis: Pe cine căutaţi?
18:5. Răspuns-au Lui: Pe Iisus Nazarineanul. El le-a zis: Eu sînt. Iar Iuda vînzătorul
era şi el cu ei.
18:6. Atunci cînd le-a spus: Eu sînt, ei s-au
dat înapoi şi au căzut la pămînt.
18:7. Şi iarăşi i-a întrebat: Pe cine căutaţi?
Iar ei au zis: Pe Iisus Nazarineanul.
18:8. Răspuns-a Iisus: V-am spus că Eu sînt.
Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă;
18:9. Ca să se împlinească cuvîntul pe care l-a
spus: Dintre cei pe care Mi i-ai dat, n-am pierdut pe nici unul.
18:10. Dar Simon-Petru, avînd sabie, a scos-o
şi a lovit pe sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea dreaptă; iar numele slugii
era Malhus.
18:11. Deci a zis Iisus lui Petru: Pune sabia
în teacă. Nu voi bea, oare, paharul pe care Mi l-a dat Tatăl?
18:12. Deci ostaşii şi comandantul şi
slujitorii iudeilor au prins pe Iisus şi L-au legat.
18:13. Şi L-au dus întîi la Anna, căci era
socrul lui Caiafa, care era arhiereu al anului aceluia.
18:14. Şi Caiafa era cel ce sfătuise pe iudei
că este de folos să moară un om pentru popor.
18:15. Şi Simon-Petru şi un alt ucenic mergeau
după Iisus. Iar ucenicul acela era cunoscut arhiereului şi a intrat împreună cu
Iisus în curtea arhiereului;
18:16. Iar Petru a stat la poartă, afară. Deci
a ieşit celălalt ucenic, care era cunoscut arhiereului, şi a vorbit cu
portăreasa şi a băgat pe Petru înăuntru.
18:17. Deci slujnica portăreasă i-a zis lui
Petru: Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii Omului acestuia? Acela a zis: Nu sînt.
18:18. Iar slugile şi slujitorii făcuseră foc,
şi stăteau şi se încălzeau, că era frig, şi era cu ei şi Petru, stînd şi
încălzindu-se.
18:19. Deci arhiereul L-a întrebat pe Iisus
despre ucenicii Lui şi despre învăţătura Lui.
18:20. Iisus i-a răspuns: Eu am vorbit pe faţă
lumii; Eu am învăţat întotdeauna în sinagogă şi în templu, unde se adună toţi iudeii
şi nimic nu am vorbit în ascuns.
18:21. De ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă pe
cei ce au auzit ce le-am vorbit. Iată aceştia ştiu ce am spus Eu.
18:22. Şi zicînd El acestea, unul din
slujitorii, care era de faţă, I-a dat lui Iisus o palmă, zicînd: Aşa răspunzi Tu
arhiereului?
18:23. Iisus i-a răspuns: Dacă am vorbit rău,
dovedeşte ce este rău, iar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi?
18:24. Deci Anna L-a trimis legat la Caiafa
arhiereul.
18:25. Iar Simon-Petru stătea şi se încălzea.
Deci i-au zis: Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii Lui? El s-a lepădat şi a
zis: Nu sînt.
18:26. Una din slugile arhiereului, care era
rudă cu cel căruia Petru îi tăiase urechea, a zis: Nu te-am văzut eu pe tine,
în grădină, cu El?
18:27. Şi iarăşi s-a lepădat Petru şi îndată a
cîntat cocoşul.
18:28. Deci L-au adus pe Iisus de la Caiafa la
pretoriu; şi era dimineaţă. Şi ei n-au intrat în pretoriu, ca să nu se spurce,
ci să mănînce Paştile.
A 3-a Evanghelie a Patimilor
Matei 26, 57-75
26:57. Iar cei care au prins pe
Iisus L-au dus la Caiafa arhiereul, unde erau adunaţi cărturarii şi bătrînii.
26:58. Iar Petru Îl urma de
departe pînă a ajuns la curtea arhiereului şi, intrînd înăuntru, şedea cu slugile,
ca să vadă sfîrşitul.
26:59. Iar arhiereii, bătrînii şi
tot sinedriul căutau mărturie mincinoasă împotriva lui Iisus, ca să-L
omoare.
26:60. Şi n-au găsit, deşi
veniseră mulţi martori mincinoşi. Mai pe urmă însă au venit doi şi au
spus:
26:61. Acesta a zis: Pot să dărîm
templul lui Dumnezeu şi în trei zile să-l clădesc.
26:62. Şi, sculîndu-se, arhiereul
I-a zis: Nu răspunzi nimic la ceea ce mărturisesc aceştia împotriva Ta?
26:63. Dar Iisus tăcea. Şi
arhiereul I-a zis: Te jur pe Dumnezeul cel viu, să ne spui nouă de eşti Tu Hristosul,
Fiul lui Dumnezeu.
26:64. Iisus i-a răspuns: Tu ai
zis. Şi vă spun încă: De acum veţi vedea pe Fiul Omului şezînd de-a dreapta
puterii şi venind pe norii cerului.
26:65. Atunci arhiereul şi-a sfîşiat
hainele, zicînd: A hulit! Ce ne mai trebuie martori? Iată acum aţi auzit hula
Lui.
26:66. Ce vi se pare? Iar ei,
răspunzînd, au zis: Este vinovat de moarte.
26:67. Şi au scuipat în obrazul
Lui, bătîndu-L cu pumnii, iar unii Îi dădeau palme,
26:68. Zicînd: Prooroceşte-ne,
Hristoase, cine este cel ce Te-a lovit.
26:69. Iar Petru şedea afară, în
curte. Şi o slujnică s-a apropiat de el, zicînd: Şi tu erai cu Iisus
Galileianul.
26:70. Dar el s-a lepădat
înaintea tuturor, zicînd: Nu ştiu ce zici.
26:71. Şi ieşind el la poartă,
l-a văzut alta şi a zis celor de acolo: Şi acesta era cu Iisus
Nazarineanul.
26:72. Şi iarăşi s-a lepădat cu
jurămînt: Nu cunosc pe omul acesta.
26:73. Iar după puţin,
apropiindu-se cei ce stăteau acolo au zis lui Petru: Cu adevărat şi tu eşti
dintre ei, căci şi graiul te vădeşte.
26:74. Atunci el a început a se
blestema şi a se jura: Nu cunosc pe omul acesta. Şi îndată a cîntat
cocoşul.
26:75. Şi Petru şi-a adus aminte
de cuvîntul lui Iisus, care zisese: Mai înainte de a cînta cocoşul, de trei ori
te vei lepăda de Mine. Şi ieşind afară, a plîns cu amar.
A 4-a Evanghelie a Patimilor
Ioan 18, 28-40; 19, 1-16
18:28. Deci L-au adus pe Iisus de la Caiafa la
pretoriu; şi era dimineaţă. Şi ei n-au intrat în pretoriu, ca să nu se spurce,
ci să mănînce Paştile.
18:29. Deci Pilat a ieşit la ei, afară, şi le-a
zis: Ce învinuire aduceţi Omului Acestuia?
18:30. Ei au răspuns şi i-au zis: Dacă Acesta
n-ar fi răufăcător, nu ţi L-am fi dat ţie.
18:31. Deci le-a zis Pilat: Luaţi-L voi şi
judecaţi-L după legea voastră. Iudeii însă i-au răspuns: Nouă nu ne este îngăduit
să omorîm pe nimeni;
18:32. Ca să se împlinească cuvîntul lui Iisus,
pe care îl spusese, însemnînd cu ce moarte avea să moară.
18:33. Deci Pilat a intrat iarăşi în pretoriu
şi a chemat pe Iisus şi I-a zis: Tu eşti regele iudeilor?
18:34. Răspuns-a Iisus: De la tine însuţi zici
aceasta, sau alţii ţi-au spus-o despre Mine?
18:35. Pilat a răspuns: Nu cumva sînt iudeu eu?
Poporul Tău şi arhiereii Te-au predat mie. Ce ai făcut?
18:36. Iisus a răspuns: Împărăţia Mea nu este
din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei
s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăţia Mea nu este de
aici.
18:37. Deci i-a zis Pilat: Aşadar eşti Tu
împărat? Răspuns-a Iisus: Tu zici că Eu sînt împărat. Eu spre aceasta M-am
născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr;
oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.
18:38. Pilat I-a zis: Ce este adevărul? Şi zicînd
aceasta, a ieşit iarăşi la iudei şi le-a zis: Eu nu găsesc în El nici o
vină;
18:39. Dar este la voi obiceiul ca la Paşti să
vă eliberez pe unul. Voiţi deci să vă eliberez pe regele iudeilor?
18:40. Deci au strigat iarăşi, zicînd: Nu pe
Acesta, ci pe Baraba. Iar Baraba era tîlhar.
19:1. Deci atunci Pilat a luat pe
Iisus şi L-a biciuit.
19:2. Şi ostaşii, împletind
cunună din spini, I-au pus-o pe cap şi L-au îmbrăcat cu o mantie
purpurie.
19:3. Şi veneau către El şi
ziceau: Bucură-te, regele iudeilor! Şi-I dădeau palme.
19:4. Şi Pilat a ieşit iarăşi
afară şi le-a zis: Iată vi-L aduc pe El afară, ca să ştiţi că nu găsesc în El
nici o vină.
19:5. Deci a ieşit Iisus afară,
purtînd cununa de spini şi mantia purpurie. Şi le-a zis Pilat: Iată Omul!
19:6. Cînd L-au văzut deci arhiereii
şi slujitorii au strigat, zicînd: Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! Zis-a lor
Pilat: Luaţi-L voi şi răstigniţi-L, căci eu nu-I găsesc nici o vină.
19:7. Iudeii i-au răspuns: Noi
avem lege şi după legea noastră El trebuie să moară, că S-a făcut pe Sine Fiu
al lui Dumnezeu.
19:8. Deci, cînd a auzit Pilat
acest cuvînt, mai mult s-a temut.
19:9. Şi a intrat iarăşi în
pretoriu şi I-a zis lui Iisus: De unde eşti Tu? Iar Iisus nu i-a dat nici un
răspuns.
19:10. Deci Pilat i-a zis: Mie
nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te eliberez şi putere am să Te
răstignesc?
19:11. Iisus a răspuns: N-ai avea
nici o putere asupra Mea, dacă nu ţi-ar fi fost dat ţie de sus. De aceea cel ce
M-a predat ţie mai mare păcat are.
19:12. Pentru aceasta, Pilat
căuta să-L elibereze; iar iudeii strigau zicînd: Dacă Îl eliberezi pe Acesta,
nu eşti prieten al Cezarului. Oricine se face pe sine împărat este împotriva
Cezarului.
19:13. Deci Pilat, auzind
cuvintele acestea, L-a dus afară pe Iisus şi a şezut pe scaunul de judecată, în
locul numit pardosit cu pietre, iar evreieşte Gabbata.
19:14. Şi era Vinerea Paştilor,
cam la al şaselea ceas, şi a zis Pilat iudeilor: Iată Împăratul vostru.
19:15. Deci au strigat aceia:
Ia-L! Ia-L! Răstigneşte-L! Pilat le-a zis: Să răstignesc pe Împăratul vostru?
Arhiereii au răspuns: Nu avem împărat decît pe Cezarul.
19:16. Atunci L-a predat lor ca
să fie răstignit. Şi ei au luat pe Iisus şi L-au dus ca să fie răstignit.
A 5-a Evanghelie a Patimilor
Matei 27, 3-32
27:3. Atunci Iuda, cel ce L-a vîndut,
văzînd că a fost osîndit, s-a căit şi a adus înapoi arhiereilor şi bătrînilor
cei treizeci de arginţi,
27:4. Zicînd: Am greşit vînzînd sînge
nevinovat. Ei i-au zis: Ce ne priveşte pe noi? Tu vei vedea.
27:5. Şi el, aruncînd arginţii în
templu, a plecat şi, ducîndu-se, s-a spînzurat.
27:6. Iar arhiereii, luînd banii,
au zis: Nu se cuvine să-i punem în vistieria templului, deoarece sînt preţ de sînge.
27:7. Şi ţinînd ei sfat, au
cumpărat cu ei Ţarina Olarului, pentru îngroparea străinilor.
27:8. Pentru aceea s-a numit
ţarina aceea Ţarina Sîngelui, pînă în ziua de astăzi.
27:9. Atunci s-a împlinit cuvîntul
spus de Ieremia proorocul, care zice: "Şi au luat cei treizeci de arginţi,
preţul celui preţuit, pe care l-au preţuit fiii lui Israel,
27:10. Şi i-au dat pe Ţarina
Olarului după cum mi-a spus mie Domnul".
27:11. Iar Iisus stătea înaintea
dregătorului. Şi L-a întrebat dregătorul, zicînd: Tu eşti regele iudeilor? Iar
Iisus i-a răspuns: Tu zici.
27:12. Şi la învinuirile aduse
Lui de către arhierei şi bătrîni, nu răspundea nimic.
27:13. Atunci I-a zis Pilat: Nu
auzi cîte mărturisesc ei împotriva Ta?
27:14. Şi nu i-a răspuns lui nici
un cuvînt, încît dregătorul se mira foarte.
27:15. La sărbătoarea Paştilor, dregătorul avea obiceiul să elibereze mulţimii
un întemniţat pe care-l voiau.
27:16. Şi aveau atunci un vinovat
vestit, care se numea Baraba.
27:17. Deci adunaţi fiind ei,
Pilat le-a zis: Pe cine voiţi să vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Iisus, care se
zice Hristos?
27:18. Că ştia că din invidie
L-au dat în mîna lui.
27:19. Şi pe cînd stătea Pilat în
scaunul de judecată, femeia lui i-a trimis acest cuvînt: Nimic să nu-I faci
Dreptului acestuia, că mult am suferit azi, în vis, pentru El.
27:20. Însă arhiereii şi bătrînii
au aţîţat mulţimile ca să ceară pe Baraba, iar pe Iisus să-L piardă.
27:21. Iar dregătorul, răspunzînd,
le-a zis: Pe cine din cei doi voiţi să vă eliberez? Iar ei au răspuns: Pe
Baraba.
27:22. Şi Pilat le-a zis: Dar ce
voi face cu Iisus, ce se cheamă Hristos? Toţi au răspuns: Să fie
răstignit!
27:23. A zis iarăşi Pilat: Dar ce
rău a făcut? Ei însă mai tare strigau şi ziceau: Să fie răstignit!
27:24. Şi văzînd Pilat că nimic
nu foloseşte, ci mai mare tulburare se face, luînd apă şi-a spălat mîinile
înaintea mulţimii, zicînd: Nevinovat sînt de sîngele Dreptului acestuia. Voi
veţi vedea.
27:25. Iar tot poporul a răspuns
şi a zis: Sîngele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!
27:26. Atunci le-a eliberat pe
Baraba, iar pe Iisus L-a biciuit şi L-a dat să fie răstignit.
27:27. Atunci ostaşii
dregătorului, ducînd ei pe Iisus în pretoriu, au adunat în jurul Lui toată
cohorta,
27:28. Şi dezbrăcîndu-L de toate
hainele Lui, I-au pus o hlamidă roşie.
27:29. Şi împletind o cunună de
spini, I-au pus-o pe cap şi în mîna Lui cea dreaptă trestie; şi, îngenunchind
înaintea lui îşi băteau joc de El, zicînd: Bucură-Te, regele iudeilor!
27:30. Şi scuipînd asupra Lui, au
luat trestia şi-L băteau peste cap.
27:31. Iar după ce L-au
batjocorit, L-au dezbrăcat de hlamidă, L-au îmbrăcat cu hainele Lui şi L-au dus
să-L răstignească.
27:32. Şi ieşind, au găsit pe un
om din Cirene, cu numele Simon; pe acesta l-au silit să ducă crucea Lui.
A 6-a Evanghelie a Patimilor
Marcu 15, 16-32
15:16. Iar ostaşii L-au dus
înăuntrul curţii, adică în pretoriu, şi au adunat toată cohorta.
15:17. Şi L-au îmbrăcat în
purpură şi, împletindu-I o cunună de spini, I-au pus-o pe cap.
15:18. Şi au început să se plece
în faţa Lui, zicînd: Bucură-Te regele iudeilor!
15:19. Şi-L băteau peste cap cu o
trestie şi-L scuipau şi, căzînd în genunchi, I se închinau.
15:20. Şi după ce L-au batjocorit,
L-au dezbrăcat de purpură şi L-au îmbrăcat cu hainele Lui. Şi L-au dus afară ca
să-L răstignească.
15:21. Şi au silit pe un
trecător, care venea din ţarină, pe Simon Cirineul, tatăl lui Alexandru şi al
lui Ruf, ca să ducă crucea Lui.
15:22. Şi L-au dus la locul zis
Golgota, care se tălmăceşte "locul Căpăţînii".
15:23. Şi I-au dat să bea vin
amestecat cu smirnă, dar El n-a luat.
15:24. Şi L-au răstignit şi au
împărţit între ei hainele Lui, aruncînd sorţi pentru ele, care ce să ia.
15:25. Iar cînd L-au răstignit,
era ceasul al treilea.
15:26. Şi vina Lui era scrisă
deasupra: Regele iudeilor.
15:27. Şi împreună cu El au
răstignit doi tîlhari: unul de-a dreapta şi altul de-a stînga Lui.
15:28. Şi s-a împlinit Scriptura
care zice: Cu cei fără de lege a fost socotit.
15:29. Iar cei ce treceau pe
acolo Îl huleau, clătinîndu-şi capetele şi zicînd: Huu! Cel care dărîmi templul
şi în trei zile îl zideşti.
15:30. Mîntuieşte-Te pe Tine Însuţi,
coborîndu-Te de pe cruce!
15:31. De asemenea şi arhiereii,
batjocorindu-L între ei, împreună cu cărturarii, ziceau: Pe alţii a mîntuit,
dar pe Sine nu poate să Se mîntuiască!
15:32. Hristos, regele lui Israel,
să Se coboare de pe cruce, ca să vedem şi să credem. Şi cei împreună răstigniţi
cu El Îl ocărau.
A 7-a Evanghelie a Patimilor
Matei 27, 33-54
27:33. Şi venind la locul numit
Golgota, care înseamnă: Locul Căpăţînii,
27:34. I-au dat să bea vin
amestecat cu fiere; şi, gustînd, nu a voit să bea.
27:35. Iar după ce L-au
răstignit, au împărţit hainele Lui, aruncînd sorţi, ca să se împlinească ceea
ce s-a zis de proorocul: "Împărţit-au hainele Mele între ei, iar pentru cămaşa
Mea au aruncat sorţi".
27:36. Şi ostaşii, şezînd, Îl
păzeau acolo.
27:37. Şi deasupra capului au pus
vina Lui scrisă: Acesta este Iisus, regele iudeilor.
27:38. Atunci au fost răstigniţi
împreună cu El doi tîlhari, unul de-a dreapta şi altul de-a stînga.
27:39. Iar trecătorii Îl huleau,
clătinîndu-şi capetele,
27:40. Şi zicînd: Tu, Cel ce dărîmi
templul şi în trei zile îl zideşti, mîntuieşte-Te pe Tine Însuţi! Dacă eşti
Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!
27:41. Asemenea şi arhiereii, bătîndu-şi
joc de El, cu cărturarii şi cu bătrînii, ziceau:
27:42. Pe alţii i-a mîntuit, iar
pe Sine nu poate să Se mîntuiască! Dacă este regele lui Israel, să Se coboare acum de pe
cruce, şi vom crede în El.
27:43. S-a încrezut în Dumnezeu:
Să-L scape acum, dacă-L vrea pe El! Căci a zis: Sînt Fiul lui Dumnezeu.
27:44. În acelaşi chip Îl ocărau
şi tîlharii cei împreună-răstigniţi cu El.
27:45. Iar de la ceasul al şaselea, s-a făcut întuneric peste tot pămîntul, pînă la ceasul al nouălea.
27:45. Iar de la ceasul al şaselea, s-a făcut întuneric peste tot pămîntul, pînă la ceasul al nouălea.
27:46. Iar în ceasul al nouălea a
strigat Iisus cu glas mare, zicînd: Eli, Eli, lama sabahtani? adică: Dumnezeul
Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?
27:47. Iar unii dintre cei ce
stăteau acolo, auzind ziceau: Pe Ilie îl strigă Acesta.
27:48. Şi unul dintre ei, alergînd îndată şi luînd un burete, şi umplîndu-l de
oţet şi punîndu-l într-o trestie, Îi da să bea.
27:49. Iar ceilalţi ziceau: Lasă,
să vedem dacă vine Ilie să-L mîntuiască.
27:50. Iar Iisus, strigînd iarăşi
cu glas mare, Şi-a dat duhul.
27:51. Şi iată, catapeteasma
templului s-a sfîşiat în două de sus pînă jos, şi pămîntul s-a cutremurat şi
pietrele s-au despicat;
27:52. Mormintele s-au deschis şi
multe trupuri ale sfinţilor adormiţi s-au sculat.
27:53. Şi ieşind din morminte,
după învierea Lui, au intrat în cetatea sfîntă şi s-au arătat multora.
27:54. Iar sutaşul şi cei ce
împreună cu el păzeau pe Iisus, văzînd cutremurul şi cele întîmplate, s-au
înfricoşat foarte, zicînd: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!
A 8-a Evanghelie a Patimilor
Luca 23, 32-49
23:32. Şi erau duşi şi alţii, doi
făcători de rele, ca să-i omoare împreună cu El.
23:33. Şi cînd au ajuns la locul
ce se cheamă al Căpăţînii, L-au răstignit acolo pe El şi pe făcătorii de rele,
unul de-a dreapta şi unul de-a stînga.
23:34. Iar Iisus zicea: Părinte,
iartă-le lor, că nu ştiu ce fac. Şi împărţind hainele Lui, au aruncat
sorţi.
23:35. Şi sta poporul privind,
iar căpeteniile îşi băteau joc de El, zicînd: Pe alţii i-a mîntuit; să Se mîntuiască
şi pe Sine Însuşi, dacă El este Hristosul, alesul lui Dumnezeu.
23:36. Şi Îl luau în rîs şi
ostaşii care se apropiau, aducîndu-I oţet.
23:37. Şi zicînd: Dacă Tu eşti
regele iudeilor, mîntuieşte-Te pe Tine Însuţi!
23:38. Şi deasupra Lui era scris
cu litere greceşti, latineşti şi evreieşti: Acesta este regele iudeilor.
23:39. Iar unul dintre făcătorii
de rele răstigniţi, Îl hulea zicînd: Nu eşti Tu Hristosul? Mîntuieşte-Te pe
Tine Însuţi şi pe noi.
23:40. Şi celălalt, răspunzînd,
îl certa, zicînd: Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osîndă?
23:41. Şi noi pe drept, căci noi
primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut nici un
rău.
23:42. Şi zicea lui Iisus:
Pomeneşte-mă, Doamne, cînd vei veni în împărăţia Ta.
23:43. Şi Iisus i-a zis: Adevărat
grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai.
23:44. Şi era acum ca la ceasul al şaselea şi întuneric s-a făcut peste tot pămîntul pînă la ceasul al nouălea.
23:44. Şi era acum ca la ceasul al şaselea şi întuneric s-a făcut peste tot pămîntul pînă la ceasul al nouălea.
23:45. Cînd soarele s-a
întunecat; iar catapeteasma templului s-a sfîşiat pe la mijloc.
23:46. Şi Iisus, strigînd cu glas
tare, a zis: Părinte, în mîinile Tale încredinţez duhul Meu. Şi acestea zicînd,
Şi-a dat duhul.
23:47. Iar sutaşul, văzînd cele
ce s-au făcut, a slăvit pe Dumnezeu, zicînd: Cu adevărat, Omul Acesta drept a
fost.
23:48. Şi toate mulţimile care
veniseră la această privelişte, văzînd cele întîmplate, se întorceau bătîndu-şi
pieptul.
23:49. Şi toţi cunoscuţii Lui, şi
femeile care Îl însoţiseră din Galileea, stăteau departe, privind
acestea.
A 9-a Evanghelie a Patimilor
Ioan 19, 25-37
19:25. Şi stăteau, lîngă crucea
lui Iisus, mama Lui şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria
Magdalena.
19:26. Deci Iisus, văzînd pe mama
Sa şi pe ucenicul pe care Îl iubea stînd alături, a zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău!
19:27. Apoi a zis ucenicului: Iată
mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine.
19:28. După aceea, ştiind Iisus
că toate s-au săvîrşit acum, ca să se împlinească Scriptura, a zis: Mi-e
sete.
19:29. Şi era acolo un vas plin
cu oţet; iar cei care Îl loviseră, punînd în vîrful unei trestii de isop un
burete înmuiat în oţet, l-au dus la gura Lui.
19:30. Deci după ce a luat
oţetul, Iisus a zis: Săvîrşitu-s-a. Şi plecîndu-Şi capul, Şi-a dat duhul.
19:31. Deci iudeii, fiindcă era
vineri, ca să nu rămînă trupurile sîmbăta pe cruce, căci era mare ziua sîmbetei
aceleia, au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor şi să-i
ridice.
19:32. Deci au venit ostaşii şi
au zdrobit fluierele celui dintîi şi ale celuilalt, care era răstignit împreună
cu el.
19:33. Dar venind la Iisus, dacă
au văzut că deja murise, nu I-au zdrobit fluierele.
19:34. Ci unul din ostaşi cu
suliţa a împuns coasta Lui şi îndată a ieşit sînge şi apă.
19:35. Şi cel ce a văzut a
mărturisit şi mărturia lui e adevărată; şi acela ştie că spune adevărul, ca şi
voi să credeţi.
19:36. Căci s-au făcut acestea,
ca să se împlinească Scriptura: "Nu I se va zdrobi nici un os".
19:37. Şi iarăşi altă Scriptură
zice: "Vor privi la Acela pe care L-au împuns".
A 10-a Evanghelie a Patimilor
Marcu 15, 43-47
15:43. Şi venind Iosif cel din
Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi,
îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus.
15:44. Iar Pilat s-a mirat că a
şi murit şi, chemînd pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit de mult.
15:45. Şi aflînd de la sutaş, a
dăruit lui Iosif trupul.
15:46. Şi Iosif, cumpărînd
giulgiu şi coborîndu-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un
mormînt care era săpat în stîncă, şi a prăvălit o piatră la uşa mormîntului.
15:47. Iar Maria Magdalena şi
Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus.
A 11-a Evanghelie a Patimilor
Ioan 19, 38-42
19:38. După acestea Iosif din
Arimateea, fiind ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns, de frica iudeilor, a
rugat pe Pilat ca să ridice trupul lui Iisus. Şi Pilat i-a dat voie. Deci a venit
şi a ridicat trupul Lui.
19:39. Şi a venit şi Nicodim, cel
care venise la El mai înainte noaptea, aducînd ca la o sută de litre de amestec
de smirnă şi aloe.
19:40. Au luat deci trupul lui
Iisus şi l-au înfăşurat în giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de înmormîntare
la iudei.
19:41. Iar în locul unde a fost
răstignit era o grădină, şi în grădină un mormînt nou, în care nu mai fusese
nimeni îngropat.
19:42. Deci, din pricina vinerii
iudeilor, acolo L-au pus pe Iisus, pentru că mormîntul era aproape.
A 12-a Evanghelie a Patimilor
Matei 27, 62-66
27:62. Iar a doua zi, care este
după vineri, s-au adunat arhiereii şi fariseii la Pilat,
27:63. Zicînd: Doamne, ne-am adus
aminte că amăgitorul Acela a spus, fiind încă în viaţă: După trei zile Mă voi
scula.
27:64. Deci, porunceşte ca mormîntul
să fie păzit pînă a treia zi, ca nu cumva ucenicii Lui să vină şi să-L fure şi
să spună poporului: S-a sculat din morţi. Şi va fi rătăcirea de pe urmă mai rea
decît cea dintîi.
27:65. Pilat le-a zis: Aveţi
strajă; mergeţi şi întăriţi cum ştiţi.
27:66. Iar ei, ducîndu-se, au
întărit mormîntul cu strajă, pecetluind piatra.
Troparul, glasul al 4-lea:
Răscumpăratu-ne-ai pe noi din blestemul legii, cu scump sîngele Tău. Pe
Cruce pironindu-Te și cu sulița împungîndu-Te, nemurire ai izvorît oamenilor. Mîntuitorul
nostru, slavă Ție!
* Paştele la creştini şi la evrei
* Drumul Crucii
* Cele 7 rostiri de pe Cruce
* Viaţa întru înviere
* Înţelesul numelor Celui Înviat
* Tradiţii populare legate de ciclul pascal
* Duminica Tomii sau "Paştele cel mic"
* Icoane pascale
* Evanghelia Învierii (Ioan 1, 1-17 – trei versiuni româneşti)
* Sub semnul Învierii (H. Brauner pentru G. Constantinescu)
* Paşti şi... Paşti
* Prohodul necenzurat
* Hristos a înviat în inima ta! (Noul cuvînt către tineri al Părintelui Calciu)
* Via Crucis (cu imagini de la Lourdes)
* Sfintele Paşti la Ierusalim (un text de Dr. Martha Bănulescu)
* Cu moartea pre moarte călcînd...
* Sfînta Lumină pascală (un text de Erast Călinescu)
* Lumea Credinţei 118: număr pascal
* Părintele Galeriu: Învierea întru iubire
* Lumea Credinţei 129: număr pascal
* Hristos a înviat! - Adevărat a înviat!
* Poeții Învierii (un text de pr. dr. Cezar Vasiliu)
Mai puteţi citi pe acest blog:
* Paştele la creştini şi la evrei
* Prin
Patimi spre Înviere. Îndrumar pentru Săptămîna Mare
*
Costion
Nicolescu: Calea pascală* Drumul Crucii
* Cele 7 rostiri de pe Cruce
* Viaţa întru înviere
* Înţelesul numelor Celui Înviat
* Tradiţii populare legate de ciclul pascal
* Duminica Tomii sau "Paştele cel mic"
* Icoane pascale
* Evanghelia Învierii (Ioan 1, 1-17 – trei versiuni româneşti)
* Sub semnul Învierii (H. Brauner pentru G. Constantinescu)
* Paşti şi... Paşti
* Prohodul necenzurat
* Hristos a înviat în inima ta! (Noul cuvînt către tineri al Părintelui Calciu)
* Via Crucis (cu imagini de la Lourdes)
* Sfintele Paşti la Ierusalim (un text de Dr. Martha Bănulescu)
* Cu moartea pre moarte călcînd...
* Sfînta Lumină pascală (un text de Erast Călinescu)
* Lumea Credinţei 118: număr pascal
* Părintele Galeriu: Învierea întru iubire
* Lumea Credinţei 129: număr pascal
* Hristos a înviat! - Adevărat a înviat!
* Poeții Învierii (un text de pr. dr. Cezar Vasiliu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu