DE LA ÎNALTUL BARTOLOMEU CETIRE

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

În anul 2006, pe fondul unor aprinse polemici iscate pe seama sa, în care a fost implicată şi revista sibiană Puncte cardinale, ÎPS Bartolomeu Valeriu Anania mi-a încredinţat, spre lămurirea poziţiei sale, cîteva însemnări de jurnal, pe atunci foarte proaspete, cu rugămintea de a nu le face publice ca atare înainte de moartea sa. I-am respectat dorinţa şi m-am folosit doar tacit de ele, dar acum, la 9 ani de la evenimentele la care se face referire şi la 3 ani de la mutarea sa la cele veşnice, nu cred că publicarea lor mai ridică vreo problemă. Nu ştiu dacă au mai fost făcute publice pe undeva, dar m-am hotărît să le postez aici (păstrînd întru totul ortografia şi punctuaţia originalului) cu încredinţarea că au valoarea lor documentară atît pentru biografia autorului, cît şi pentru istoria recentă a Bisericii noastre. (R. C.)

† BARTOLOMEU AL CLUJULUI:

FILE DE JURNAL

(NOIEMBRIE 2005)

21 octombrie, Bucureşti – Ieri şi azi, sesiunea Sfântului Sinod. Prin vot secret, au fost desemnaţi candidaţii pentru scaunul mitropolitan al Ardealului: Arhiepiscopul Andrei Andreicuţ şi Episcopul Laurenţiu Streza. Mitropolitul Serafim Joantă ar fi fost al treilea dacă nu i-ar fi lipsit doar două voturi.

– După amiază, în Subcomitetul Sfântului Sinod mi se aprobă şi ultima parte a îndreptărilor liturgice (diortosiri de limbă şi traduceri noi), care vor fi folosite în cărţile de cult, dar şi în noua mea scriere catehetică. […]

3 noiembrie, Bucureşti – Azi, Colegiul Electoral Bisericesc. Prin majoritate de voturi în cel de al doilea scrutin, Episcopul Laurenţiu Streza a devenit noul Mitropolit al Ardealului. Eu, pornind de la fişa postului, am votat pentru Arhiepiscopul Andrei, încredinţat fiind că nu el are nevoie de o Mitropolie, ci Ardealul are nevoie de un om. Dar nu de asta sunt profund întristat, ci de altceva. În legislaţiile civile se poate întâmpla ca nu tot ceea ce este legal să fie şi moral. Iată însă că faptul acesta a pătruns, cu brutalitate, şi în viaţa noastră bisericească. Consider că alegerea de azi a fost legală prin procedură, dar profund imorală prin ceea ce a precedat-o. Nu curriculum vitae al fiecăruia din cei doi candidaţi, trimis din vreme alegătorilor, a contat şi învins, aşa cum ar fi fost normal, ci o vastă şi deşănţată „campanie electorală” în stilul şi cu implicarea politicianismului vulgar şi agresiv, din care nu au lipsit presiunile, clientelismul, ofertele şi ameninţările subterane, agitaţia şi propaganda prin mass-media, atacurile la persoană, calomnia, injuria şi – vai! – chiar şi tentativa de asasinare morală a contracandidatului. Pare a fi o nenorocită premieră în istoria Bisericii noastre şi e de aşteptat ca Sfântul Sinod, prin noul Statut, s’o reducă la un nefericit unicat.

4 noiembrie, Bucureşti – În şedinţa Sfântului Sinod s’a făcut evaluarea canonică a alegerii de ieri. Întrunind toate condiţiile statutare, aceasta a fost validată în unanimitate.
– În continuarea şedinţei, am prezentat propunerea de reorganizare a Mitropoliei Ardealului, semnată de mine şi de încă şase colegi ardeleni. După aproximativ două ore, la reluarea şedinţei în plen, cu 40 de sinodali prezenţi, propunerea a fost avizată favorabil de către Comisia Canonică-Juridică şi aprobată, prin vot deschis, cu 37 de voturi şi 3 abţineri. În scurtul Său cuvânt, Preafericitul Teoctist a apreciat-o ca fiind „un moment istoric”. Nu ştiu dacă este sau nu aşa, dar acum, seara, la ora când în chilia mea scriu aceste rânduri, sunt sigur că Duhul Sfânt este Cel care a suflat de sus, azi-dimineaţă, simultan, peste şapte ierarhi ardeleni care se priveau în ochi şi înţelegeau că au acelaşi gând, de multă vreme mocnit în spuză şi acum, năprasnic, devenit flacără. Şi mai ştiu că nu e important să faci istorie, ci s’o foloseşti exact când ea ţi se oferă.

9 noiembrie – Era de aşteptat ca hotărârea sinodală pentru reorganizarea Mitropoliei Ardealului să facă valuri în mass-media. Opinii pro şi contra, normale, dar şi campanii denigratoare dirijate din umbră, cu lansarea unor lozinici precum: scindarea Sinodului în „ecumenişti” şi „conservatori”, „Diktatul de la Cluj”, sfâşierea Bisericii, dezagregarea Ardealului etc., etc. Cei şapte semnatari au devenit unul, iar acesta nu e altceva decât „bandit”, (apelativul acesta mi l-am mai auzit eu pe oareunde!), „gropar”, „informator”, „legionar”, „vanitos”, „avid de putere” etc., etc. Pentru mine, nu e nimic nou. În 1946, la vremea când conduceam marea grevă anticomunistă şi antirevizionistă (deci, pro-Ardeal) a Universităţii clujene, Scînteia mă numea, ironic, „micul căpitan al Daciei Superioare”. Atunci au urmat puşcăriile, acum va urma, probabil, o moarte grăbită. Nu asta e important. Puşcăriile m’au călit, moartea mă va elibera. Altceva mă întristează. Ziariştii, cei mai mulţi, nu sunt familiari cu trebile bisericeşti şi, ca atare, nu pot avea criterii eclesiologice sau pastorale. Dar mi se pare incredibil să aud că doi sau trei teologi universitari, doldora de carte şi diplome, cu nume consacrate în cultura şi viaţa bisericească, tratează Mitropolia Ardealului ca fiind un fel de societate pe acţiuni care şi-a pierdut pachetul majoritar… Aşa se întâmplă, probabil, când reflecţia teologică este invadată, circumstanţial, de reacţii umorale.

10 noiembrie – În continuarea notelor de ieri mă gândesc la anul 1947, când a fost înfiinţată Mitropolia Banatului printr’o hotărâre a Sfântului Sinod, prezidat de Patriarhul Nicodim, întărită prin legea nr. 325 a Camerei Deputaţilor, iar aceasta din urmă fiind promulgată prin Decret Regal. Judeţele ardelene Hunedoara şi Arad se desprindeau astfel din Mitropolia Ardealului, Banatului, Crişanei şi Maramureşului şi treceau sub jurisdicţie bisericească bănăţeană. Reacţii ale sibienilor au fost, desigur, şi atunci, de vreme ce însuşi Nicolae Bălan a refuzat să fie de faţă la instalarea lui Vasile Lăzărescu, noul Mitropolit de la Timişoara. Datele esenţiale ale evenimentului le am din monumentala Istorie a B.O.R., vol. 3, pp. 541-542, al cărei autor este Preotul Prof. Dr. Mircea Păcurariu. Altfel, evenimentul în sine îmi era total străin. La vremea aceea, „micul căpitan” al grevei de la Cluj rătăcea prin munţii Căpăţânii, hăituit de poterele poliţiei politice, şi habar n’avea de ceea ce se petrecea „jos”, în ţară. Dar îmi place să cred că noua Mitropolie a Banatului nu a avut rolul de a sfâşia ctitoria lui Şaguna sau de a dezmembra Ardealul şi că scaunul timişorean continuă să strălucească.

13 noiembrie, Duminică – Acum câteva zile, noi, „Cei şapte, Doamne, şi toţi şapte”, cum titra un ziar local, am anunţat printr’un Comunicat de presă că vom participa la instalarea noului Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Ardealului, Laurenţiu Streza. Ştirea a provocat o mare vânzoleală de zvonuri, avertismente şi provocări: că vom fi întâmpinaţi la Sibiu cu pancarte protestatare şi huiduieli, că vreo două sute de maramureşeni sunt gata să vină şi ei acolo, încruntaţi şi puşi pe treabă, că studenţii teologi sibieni sunt gata să facă o demonstraţie neprietenoasă, că noul Mitropolit, odată instalat, va cere de îndată, pe loc, anularea hotărârii sinodale din 4 noiembrie… şi alte multe năzdrăvănii, dirijate şi menite, desigur, să ne ţină acasă şi să ni se atribuie fie laşitate, fie certificarea „rupturii” ardelene. Ei bine, noi toţi am fost astăzi la Sibiu, am mers în procesiune spre catedrală prin mijlocul unei imense mulţimi cuviincioase şi iluminate, am slujit Liturghia într’un mare sobor de arhierei, în frunte cu Patriarhul, am participat la instalarea noului Mitropolit, ne-am împărtăşit din acelaşi Potir, am prânzit împreună şi ne-am bucurat de mulţumirile şi salutarea nominală pe care ni le-a adresat proaspătul Arhipăstor de pe scaunul lui Şaguna. Şi iată că – vorba Arhiepiscopului Andrei – „s’au risipit făcătorii de basme”.
– În marele hol al hotelului, îndreptându-mă spre sala restaurantului, m’am întâlnit cu Profesorul Mircea Păcurariu, pe care l-am îmbrăţişat spunându-i: Dragă Părinte, păreri diferite nu pot avea decât oamenii care gândesc; doar proştii sunt întotdeauna, ei între ei, de aceeaşi părere.

19 noiembrie – În primăvara lui 1990 făceam parte din Grupul de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii, alături de clericii Dumitru Stăniloae, Constantin Galeriu, Daniel Ciobotea, Constantin Voicescu, Iustin Marchiş, Toader Crâşmariu şi de mirenii Horia Bernea, Octavian Ghibu, Teodor Baconsky, Sorin Dumitrescu. Eram curaţi, optimişti, sinceri, deschişi, devotaţi Bisericii, dezinteresaţi, generoşi, jertfelnici. Stau acum şi mă gândesc la cei ce au trecut în veşnicie, acolo „unde sunt acei ce nu mai sunt”, şi parcă-i aud şoptindu-ne nouă, câtorva din cei ce încă mai suntem fără să mai fim: Dragii noştri, unde vă sunt zăpezile de altădată?…

Mai puteţi citi pe acest blog:

Răspuns unei infamii

Memoriile lui Valeriu Anania

Cluj: Sinodul Mitropolitan şi biometria

Cazul Anania: calomnia are picioare scurte

Comunicat A.Z.E.C.: cazul Anania

Leul în iarnă al Ardealului ortodox

Radu Preda despre Mitropolitul Bartolomeu

Între "Leul lui Iuda" şi "Leul Ardealului"

Mitropolia de la Cluj: Ce a fost. Ce va fi?

Dr. Pavel Chirilă despre Mitropolitul Bartolomeu Anania

Radu Preda: Mitropolii şi mitropoliţi