SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME
Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de
către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu
şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de
numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan
Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n.
Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi
i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor
mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii
despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)
Scriitorul Mircea Cărtărescu
2006
CIOBANUL ŞI "FUTELNIŢA"
"Pe la 3-4 ani, Mama îmi
spunea o istorioară. Un evreu îşi trimite copilul la un cioban, ca să-l înveţe
o limbă românească pură. După cîteva luni, bate cineva la uşă: «Sînt eu,
ciubanul, ţi-am adus cupilul!». Rîdeam de pronunţia aceea ciudată. Dar ce era
un evreu? Mama n-a ştiut să-mi explice..." (Mircea Cărtărescu)
I. Unde este vorba mai ales despre Cioban
În anul cînd se năştea Mircea
Cărtărescu, colegul meu de bancă de la Loga, Constantin Mareş, român după nume,
evreu după mamă, ne-a spus "istorioara" de mai sus, într-un joc de
accente de mare efect. La vremea aceea, în 1956, nu spuneam "istorioare",
ci bancuri cu evrei, care circulau cu duzinele, erau libere şi savurate, iar
cele mai multe erau scoase şi spuse de evreii înşişi. Nu se punea problema de
antisemitism, ca acum! De fapt, din cel de faţă, afară de "pronunţia aceea
ciudată" de atunci, Mircea Cărtărescu pare să nu fi realizat nici acum, la
maturitate, că e luat în derîdere Ciobanul, nu evreii!
Citind articolul "O vină
istorică" a lui Mircea Cărtărescu (MC), mi-am adus aminte de acei ani cînd
aveam cartele pentru alimente şi îmbrăcăminte, cînd liceul românesc se
transformase în "şcoala medie de zece ani" şi singura maşină care
circula noaptea în cartierul nostru timişorean era duba neagră. Eram o ţară
ocupată, subjugată.
Am remarcat respectuosul gest al
autorului faţă de mama sa, scriind cuvîntul cu literă mare, dar am rămas
perplex (după atîţia ani de viaţă, mi se întîmplă tot mai rar) să aflu că mama
sa nu a ştiut să-i explice ce este un evreu! Nu se poate să spui aşa ceva
despre o mamă bucureşteană din acea perioadă, pentru că anihilează istoria,
realitatea socială, o lume bucureşteană care era acolo dinainte de război şi
după aceea. Anihilează şi litera mare de la începutul cuvîntului mamă! Se
poate, dragă Mircea Cărtărescu?! Rămîie vorba între noi, dar şi Ciobanul din
creştetul Carpaţilor ştie ce este un evreu...
În articolul "O vină
istorică" (apărut în Jurnalul Naţional din 5 iulie 2005), Mircea
Cărtărescu străbate întreaga distanţă din copilăria sa pînă în zilele de
astăzi, cu istorioare (bancuri cu Iţic şi Ştrul), cu parabole (interesante) pe
tema antisemitismului (foarte frumos, apreciabil şi lăudabil, numai că anumite
constatări reale despre evrei nu înseamnă antisemitism), cu relevaţii indignate
despre vina românilor faţă de evrei – şi trage concluzia că "avem datoria
să ne recunoaştem vina istorică faţă de evreii din România, ca un prim pas spre
recîştigarea onoarei noastre de popor civilizat, european". Mă rog, asta-i
concluzia sa, opinia sa; este dreptul său inviolabil de expresie.
Dar ce ne facem cu Ciobanul?
Fiindcă şi Ciobanul face parte din poporul român şi are dreptul inviolabil de
expresie: "Apoi, Domnule Mircea Cărtărescu, io-s român şi nu mă simt
vinovat faţă de evrei! Io nu le-am făcut nici un rău, nici măcar cînd au rîs de
mine. Nici fiu-meu, care-i tot cioban, de o vîrstă cu dumneata, nu le-o făcut
nimic niciodată! Şi eu, şi el avem necazurile noastre şi alte vini, nu ne mai
pune şi dumneata una în spate! Că nimeni nu ne-a întrebat pe noi atunci, de
demult, la război, ce să facă cu evreii! Opriţi-vă la domnii care o condus
lumea atuncea, care tăiau şi spînzurau cum vroiau, nu la noi, poporul român!".
Are dreptate şi Ciobanul, spune
şi el o parte de adevăr. Este indignant ca, după 65 de ani, să vină un poet
răsfăţat şi căţărat pe scara oportunismului ideologic şi să-l învinovăţească,
să-i vorbească de "onoarea noastră de popor civilizat, european":
Expresie, de altfel, absolut nelalocul ei, umflată, tipic dîmboviţeană,
împrumutată din clişeele retorice ale noilor politruci! Expresia de mai sus
este, la o analiză mai atentă, una mai degrabă necivilizată şi nedemocratică,
pentru că lasă de înţeles că europenii ar fi mai cu moţ, "mai superiori"
decît alţii, de pe alte continente. Dar aşa se manifestă spuma bucureşteană
(autointitulată "elită"), atît de obsedată să pară pur "euro-atlantică"
încît s-a redus intelectual la o singură idee fixă: intratul în Europa.
Spuma bucureşteană a devenit de ani de zile simbriaşă-trîmbiţaşă asurzitoare,
să nu se mai audă nimic altceva în jur. Privind-o şi auzind-o, îţi aminteşte
(deşi nimeni nu mai vrea să-şi amintească) de fixomanii construcţiei
comunismului. Spumă de val murdar, atunci şi acum!
În paranteză, dacă cineva le-ar
spune: "Liniştiţi-vă, sînteţi în Europa de cînd Apollodor din Damasc a
făcut podul peste Dunăre! E rîndul vostru să faceţi ce au făcut romanii în urmă
cu două mii de ani: ordine şi muncă". Atunci să vezi reacţie isterică! Cum
îndrăzneşte cineva din afara Bucureştiului să-i înveţe ceva pe ei, care-s toţi
poeţi talentaţi, "optzecişti" postmodernişti, erudiţi de "Ştefan
Gheorghiu" şi "22-GDS", sau filosofi de jurnal păltinişean!
Pardon, scuzaţi, a fost o scurtă
paranteză... Dacă începeau românii cu poduri şi autostrăzi, cu lege şi
curăţenie, azi ne-ar ruga UE să ne afiliem la ea...
Dar să ne întoarcem la Ciobanul
nostru şi la Mircea Cărtărescu, acest nou trîmbiţaş al holocaustului în faţa
intrării Institutului "Elie Wiesel", unde cercetarea-i gata aranjată,
dar mai e nevoie, de ochii lumii, de niscaiva cercetători-trîmbiţaşi autohtoni,
cu nume de oarecare greutate. Şi Mircea Cărtărescu îşi scrie curriculum
vitae în acest articol pe care-l încheie cu: "... caut antisemitismul
în cele mai ascunse zone ale minţii mele să-l localizez, să-l izolez. Abia în
acest fel voi fi liber de el". Bravo Mircea Cărtărescu, aşa să faci! Ţi se
vor deschide porţile împărăţiei! Sigur că acest final-angajament este un îndemn
pentru toţi românii, din ţară şi diaspora, să facă la fel ca tine! Mobilizator
şi "orbitor" îndemn, din miezul altui "ev aprins"!
Nu ştiu cum va fi cu Ciobanul... El
nu-i oaie de turmă. El e baciul lor...
II. Unde este vorba mai ales despre "futelniţă"
Nu a trecut mult şi citesc într-o
notă din România Liberă că "Tîrgul de Carte Bucureşti s-a închis"
şi lui Mircea Cărtărescu i-a fost decernat premiul AER (pardon, Asociaţia
Editorilor din România) pentru cartea De ce iubesc femeile. Bravo,
Mircea Cărtărescu, vezi cum s-au deschis deja porţile împărăteşti/împărăţiei,
dacă ştii cum, cînd şi unde să trîmbiţezi?! Dar asta nu-i tot. Mai aflăm din
nota RL că: "Pe lîngă cei trei boieri ai minţii, a apărut al patrulea".
Ceilalţi ar fi Andrei Pleşu (Despre îngeri), H.-R. Patapievici (Omul
recent) şi Gabriel Liiceanu (Uşa interzisă) Ce supra-academică
nominalizare, care va stîrni puternice reacţii printre scriitorii marii uniuni,
dintre care unii vor face angină pectorală de ciudă, aflînd că numai patru sînt
"boieri ai minţii", şi toţi aliniaţi de-a lungul cheiului dîmboviţean;
nici un provincial, nici un parizian! Păi cine este de vină că ăialalţi nu
şi-au căutat antisemitismul în cele mai ascunse zone ale minţii şi, găsindu-l,
nu l-au lichidat?! Au stat aşa, mai deoparte, măreţi, ca şi Ciobanul pe
crestele Carpaţilor...
Mircea Cărtărescu este isteţ, a
prins vremurile de-un picior, îmi place. Dovada este că a doua zi m-am urcat în
avion, am trecut oceanul, am cumpărat De ce iubim femeile – are 135 de
grame, mi l-au cîntărit la controlul bagajelor pe aeroport – şi am decolat
înapoi. Zbor la 11.000 de metri; afară, la înălţimea asta, sînt -56C, iar
înlăuntru ni se serveşte vegetarian pasta şi un vin prost, cu porţia.
Renunţ, pun mîna pe creion şi mă apuc de cartea celui de-al patrulea "boier
al minţii".
Cartea de 135 de grame începe cu
o mărturisire: "Aveam tîmpitul obicei de a vorbi în citate" (ceilalţi
trei boieri ai minţii îl au şi acum), iar la pagina următoare aflăm: "Am
rămas acelaşi jerk" (aici zice pe englezeşte, să nu înţeleagă
Ciobanul ce este, dar Ciobanul şi-a dat seama că-i "zmucit" de cînd a
început să-şi caute antisemitismul cu lumînarea aprinsă prin minte), după care
intră în tema despre femei cu care s-a culcat pe unde a apucat, şi cum. Asta
este, în esenţă, cartea care s-a vîndut mai bine decît cărţile celorlalţi
boieri ai minţii pe malul bucureştean al Dîmboviţei (de, lumea e mai sensibilă
la femei decît la îngeri!). Să nu uit, că vreau să mă iau cu altele: după
orgasm, Mircea Cărtărescu face mici filosofii, banale de cînd lumea, dar acum
era rîndul lui. Îşi aduce aminte şi de "bancuri idioate", pe care le
împărtăşeşte cititorilor, cu evropenească complicitate, cum numai boierii
(minţii) se pricep s-o facă...
Dar să intrăm mai în adînc: "...
eu aveam 23 de ani şi pe futelniţa mea nu venise nici o femeie"; şi se consolează
ca Huxley, alt boier al minţii, dar de pe altă gîrlă, care a fost băiat mare pînă
la 26 de ani. În sfîrşit, a venit ziua mult aşteptată şi a devenit bărbat în
mirosul de tocană al garsonierei în care şi-a pierdut virginitatea cu Irina,
care va deveni securistă.
Apoi, după Irina, începe să-şi
deschisă o agendă cu ejaculările sale, un fel de jurnal de futelniţă, ca să-i
folosim expresia. Şi iată-l şi pe malul Senei, în sezonul în care "Parisul
pute a pipi şi a languste", găzduit la un algerian şi o româncă, care în
ultima seară îl invită să aibă o partidă de sex în trei. În această situaţie,
boierul minţii se luptă cu hormonii dezlănţuiţi de grappa care îi ataca
conştiinţa. Scenă mare, emoţii tari!
Vine stuardeza cu fruit juice
şi mă întrerupe tocmai cînd aflam că Mircea Cărtărescu era într-o tabără de
tineri scriitori, "pe undeva prin Banat... înfundat pînă în gît de mizeria
sexului... cu o poetă nimfomană... care în acelaşi timp s-a dat oricui i-a spus
vino"...
De data asta am lăsat cititul, am
luat sucul şi am rămas pe gînduri. Chiar aşa: cîţi ani am eu de am timp de
irosit cu asemenea pagini scrise pentru elevii ajunşi la pubertate sau
adolescenţii întîrziaţi? Dar cîţi ani are Mircea Cărtărescu? Uite, la anul
împlineşte cincizeci! La cincizeci de ani şi întîrziaţii se maturizează, dar
Mircea Cărtărescu scrie de parcă a rămas, din punct de vedere psihosexual, în
stadiul falic (între 3 şi 6 ani), după teoria lui Sigmund Freud! De ce dracu’
nu şi-a publicat jurnalul de futelniţă pînă la treizeci de ani, că mai era o
scuză? Nu se putea atunci, acum a dat lovitura publicitară la grupa mică. A vîndut
peste 40.000 de exemplare. Bravo lui, boier s-a făcut! Oare chiar e mulţumit de
el? Dacă da, înseamnă că atît îl duce – boiereşte – mintea. Nu, că are minte,
dar şi-o foloseşte cu interese de căpătuială, de boiereală! Ăia de la RL nu au
greşit. Poate greşesc eu, am rămas în urmă, la realismul social, la adevărul
istoric, la frămîntările omenirii, pe cînd astăzi predomină doar realismul
sexual în arte şi literatură. Noua generaţie este sexografică, cultura sexului
înainte de toate, falusul şi vulva în loc de toate! E fiziologic, e normal,
necesar şi plăcut, dar oare chiar trebuie să devină dominant?! Din moment ce
Asociaţia Editorilor din România premiază 135 de grame de fabulaţii sexuale
scrise pentru clasa a patra primară, probabil că aşa este!
Repet şi repet: 135 de grame,
pentru că asta am cumpărat, o cantitate scrisă fără nici o calitate literară
sau intelectuală, o maculatură pentru sexopaţii care se masturbează cînd citesc
agendele de ejaculare ale altora.
Ia să trimit eu cartea asta
înapoi autorului şi să-i cer să-mi înapoieze banii! Ca aşa-i în UE şi chiar în
Nord-America: marfa proastă se înapoiază şi banii se restituie. Întreb
stuardeza dacă au un oficiu poştal în şura asta zburătoare, în care ne-a
înghesuit şi legat vreo patru sute de călători, unii în alţii. Nu au! Păi cum,
doar în toate cătunele din UE cu mai puţini locuitori decît sîntem noi aici au
oficiu poştal! Trebuie să aştept.
Înainte de a o pune în bagaj,
răsfoind-o încă o dată, privirea mi-a fost atrasă de un nou capitol: "... A
lovely little jewish princess..." Hop, aici trebuie să fie The Hub (adică, în limba Ciobanului,
butucul roţii)! Şi am citit. Pe scurt, după ce a vizitat lagărul de la
Auschwitz, a cinat într-un local evreiesc, unde era un grup de israelience încîntătoare,
care pur şi simplu l-au fermecat, făcîndu-l să-şi aducă aminte de Estera, o
adevărată prinţesă a frumuseţii şi a minţii, "cu care nu m-am culcat
niciodată", dar care l-a fascinat şi l-a făcut să înţeleagă, o dată pentru
totdeauna, ce înseamnă cu adevărat o femeie. Romanţă sută la sută, "pe sub
stele cu şase colţuri", pînă ce Ester a emigrat în Israel, cu părinţii
ei...
Deştept băiat, ferice de Mama
care l-a născut! Ajunge departe în viaţa lui, pentru el... Cît despre Cioban,
vai de "futelniţa" lui, că n-o să-l premieze nimeni, niciodată...
Dr. Corneliu FLOREA
Octombrie 2005
Winnipeg – Canada
* Dr. Corneliu Florea, "Ciobanul şi «futelniţa»", în Puncte cardinale, anul XVI, nr. 3/183,
martie 2006, p. 14 (cu urm. în p. 15).
Mai
puteţi citi pe acest blog:
(1999)
1 comentarii:
Foarte adevarata caracterizarea dlui Corneliu Florea! Jos palaria!
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire