LA PLECAREA MAICII HRISTOFORA

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

În noaptea de 4 spre 5 august, la hospice-ul "Sf. Irina" din Voluntari, unde zăcuse în comă mai multe zile, Dumnezeu a uşurat-o de crucea îndelungii suferinţe pe Maica Hristofora, din botez Gabriela Moldoveanu, mereu mînă dreaptă a doctorului Pavel Chirilă în ostenelile de peste 20 de ani ale Asociaţiei "Christiana" şi adevărat înger păzitor al editurii omonime, asupra căreia a vegheat neîntrerupt - cu iniţiativa şi lucrul, cît au ţinut-o puterile, cu rugăciunea şi sfatul, cînd boala a împiedicat-o să mai lucreze (de mai demult pierduse putinţa fizică de a scrie, iar în vremea din urmă şi să citească abia de mai reuşea). Dacă eu mi-am găsit locul la Christiana, de un deceniu şi mai bine, faptul i se datorează în mare măsură şi rămîn nemîngîiat că nu am izbutit niciodată să răspund pe cît aş fi vrut dragostei şi preţuirii pe care mi le-a arătat constant, cu o delicateţe cum rar se mai întîlneşte astăzi.

Născută în 1943 (la toamnă ar fi împlinit 70 de ani), darurile sufleteşti şi intelectuale au purtat-o spre cultura umanistă (înainte de 1989 a fost redactor la Editura Eminescu, mare iubitoare a cărţii şi a artelor, iar din 1992 consilier editorial al Christianei), cultura spre aspiraţiile spirituale (în tinereţe a cochetat, după moda vremii, cu "spiritualismele" exotice), iar acestea din urmă spre Hristosul dreptei credinţe, Căruia în amurgul vieţii i se dedicase total, cu o fervoare şi o puritate mistică ce se învecinau cu taina "nebuniei întru Hristos". După ce sănătatea a început să i se şubrezească, a trăit ani de-a rîndul semicălugăreşte, alături de mamă şi de o mătuşă care - Dumnezeu să le odihnească - au lăsat-o în cele din urmă singură şi grea de neputinţe. A renunţat la apartamentul din Drumul Taberei şi au urmat anii petrecuţi în sînul familiei părintelui Zosima (unde mi-a fost dat s-o şi văd pentru ultima oară, în urmă cu cîteva saptămîni, pe picioare şi încă lucidă), la Voluntari, în imediata apropiere a reşedinţei şi ctitoriilor doctorului Pavel Chirilă, căruia îi era demult ca o soră.

Şi-a dorit enorm să se călugărească şi Dumnezeu i-a dat să moară exact la 3 ani după ce o învrednicise de haina monahală (cred că aşa va rămîne cu precădere în amintirea mea: transfigurată de bucurie şi parcă tainic întinerită în ziua cînd a devenit Maica Hristofora, între zidurile şi sub cerul duhovniciei moldave [1]), pe care i-a fost rînduit să o poarte puţin şi atipic, dar cu toată devoţiunea (purificată pînă la lamură de aventurile heterodoxe de odinioară, ba chiar înclinată spre extrema opusă a rigorismului ortodox, a bunei habotnicii mîntuitoare, binecuvîntate să găsească măsura chiar cînd pare să fi pierdut-o).

Privea cu înţeleaptă seninătate perspectiva apropiată a "marii treceri" şi ar fi putut avea loc de odihnă în cimitirul Mănăstirii Christiana (unde ar fi fost poate cel mai acasă), dar şi-a dorit cu suavă cerbicie să fie înmormîntată la Mănăstirea Nera (altă ctitorie a doctorului Pavel Chirilă, pe care o avea îndeosebi la inimă), unde o vom şi însoţi pe ultimul drum, imediat după praznicul Schimbării la Faţă [2].

Rămîne în urma ei, pentru cei ce au cunoscut-o, amintirea vie şi inepuizabilă a unui lung şi pilduitor traseu al lămuririi duhovniceşti şi al rîvnei mărturisitoare, a unei ardente şi generoase prezenţe umane şi profesionale, iar pentru mulţi alţii rămîn la îndemînă sutele de cărţi de care şi-a legat numele (cu o discreţie uneori exagerată), mai ales numeroasele volume îngrijite din opera ieroschimonahului Daniil Sandu Tudor (culminînd cu prima ediţie integrală a Acatistelor şi cu excelenta ediţie critică a Imnului Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu) şi cartea ei cea mai de suflet (căreia nu i-a fost doar alcătuitoare, ci şi co-autoare, cu cîteva texte de o rară frumuseţe): Cînd cuvintele sînt de la Cuvîntul. Ce şi cum vorbesc creştinii între ei şi unii despre alţii (Editura Christiana, Bucureşti, 2009) [3].

 

 

Cîteva dintre cărţile îngrijite 

de Maica Hristofora/Gabriela Moldoveanu

Dumnezeu s-o odihnească, iar pe noi să ne facă vrednici să-i cinstim şi să-i urmăm rîvna cucernică, să stăm rugători pentru sufletul ei încercat şi - mai cu seamă - să nu-i înşelăm încrederea şi aşteptările, ducînd mai departe, sub egida şi în duhul Christianei, o lucrare ce s-ar cădea să nu se săvîrşească decît în eternitatea Cuvîntului în care sîntem una.

Răzvan CODRESCU

Rîşca, 2010: 

Maica Hristofora, Gabriela Madan, dr. Pavel Chirilă

[1] Slujba s-a săvîrşit la Mănăstirea Rîşca, rămasă pentru ea ca o icoană a raiului.

[2] Voi reveni cu detalii asupra înmormîntării.

[3] Citez de pe coperta finală: "Aşezată pe stîlpii de lumină teologică şi duhovnicească reprezentaţi de scrierile Părintelui Dumitru Stăniloae şi ale Ieroschimonahului Daniil de la Rarău (Sandu Tudor), cartea de faţă, alcătuită de autoare atît din texte proprii, cît şi din texte «cuminecătoare» atent antologate, ne odihneşte în «poala liturgică» a cuvintelor care se cer după Cuvînt, aducîndu-ne aminte, prin pilde vii, că adevărata comunicare, creştineşte vorbind, este întîi de toate cuminecare, împărtăşire tainică întru Mîngîietorul, Duhul Adevărului, Care suflă unde vrea şi sfinţeşte unde suflă".  

Mai puteţi citi pe acest blog:

Între mărire şi slavă (16.11.2008)

O carte despre Eminescu (26.06.2009)

O carte despre rostirea creştină (13.11.2009)

Crucile Pustiei: poeme neptice (23.06.2010)

«Călugăr» – un cuvînt sub prigoană? (23.07.2011)

UPDATE 7.VIII.2013, 20.00:

În seara zilei de 7 august, la Sf. Mănăstire Nera, a avut loc slujba funerară (oficiată de părintele Teofan Munteanu, duhovnicul locului, împreună cu părintele Zosima Banyai) şi înmormîntarea Maicii Hristofora. Au fost de faţă întreaga obşte a mănăstirii şi o seamă de apropiaţi sosiţi de la Bucureşti (printre care şi fostul soţ al defunctei, d-l Mircea Mihai Ioan, de care se separase amiabil încă din 1981). Fiind atît de departe (peste o 1000 de kilometri dus-întors) şi în mijlocul săptămînii, mulţi dintre cei ce şi-ar fi dorit să-i fie alături pe ultimul drum nu au putut fi de faţă (şi nici cei ajunşi nu au putut fi prezenţi cu toţii la toată slujba, ci unii doar la sărutul de rămas-bun şi la înhumare). Odihnească-se în pace!