BATIUŞKA SERAFIM

SUMARUL BLOGULUI  

INDICE DE NUME

Deşi am sînge rusesc prin bunica dinspre mamă, iar de-a lungul copilăriei mama s-a tot străduit să mă înduplece să învăţ, eu nu ştiu ruseşte, aşa că versiunea românească de mai jos nu e propriu-zis o traducere a mea, ci o prelucrare în versuri a unei traduceri literale brute a broşurii ilustrate de 63 de pagini intitulate Dobrîi batiuşka Sarovski, alcătuite de Sofia Olegovna Nikulina, pedagog în Reazan, autoare şi interpretă de cîntece religioase ortodoxe. Poema e adresată copiilor. Am versificat textul în româneşte la o rugăminte prietenească şi pînă la urmă mi-am făcut mie însumi o plăcere şi o bucurie, ca unul ce am avut, încă din prima tinereţe, o evlavie aparte la Sfîntul Serafim din Sarov (1759-1833), căruia i-am editat acum vreo 15 ani, în colecţia “Anastasia pentru toţi”, celebra Convorbire cu Motovilov, după ce prin ultimii ani de liceu (1977-78) îi tradusesem aproape în întregime, din franceză, monografia alcătuită de Irina Gorainoff (păstrez şi acum, cu nostalgică duioşie, manuscrisul caligrafiat cu grijă – nu aveam maşină de scris – pentru a putea fi lesne citit într-un cerc de prieteni apropiaţi). În ce priveşte postarea de faţă, îi mulţumesc prietenului Gheorghiţă Ciocioi pentru a-mi fi luminat cîteva lucruri referitoare la autoare, ediţie şi textul original. (R. C.)

BUNUL BATIUŞKA SERAFIM

1

Minuni în lumea largă şi-n Rusia nu-s puţine,

iar noi, copii, vom spune, spre ştirea tuturor,

ce minunat e-n sfinţii Săi pururi lucrător

Acel ce-ntreaga lume în paza Lui o ţine.

2

Într-o pădure deasă trăia în sihăstrie

un pustnic vechi de zile şi-n toate preasmerit,

ce cugeta-n tăcere şi-n rugă adîncit,

şi-ardea spre Cer cu Duhul, ca o lumină vie.

3

Şi păsăret, şi fiare îl vizitau pe rînd

şi se-mblînzeau de multa făpturii lui iubire,

iar oamenilor care cătau povăţuire

şi inima, şi uşa le-avea deschise-oricînd.

4

Şi mulţi veneau s-audă din gura lui un sfat,

sau ca prin el să afle durerilor tămadă,

iar chipul lui adesea se minunau să-l vadă,

în timpul rugăciunii, de har străluminat.

5

Dar cine fu smereniei aşa o pildă oare?

Şi a sfinţeniei cale cum de-o urmă anume?

El stareţ vrednic fuse, zis Serafim pe nume,

şi maicii noastre Rusii îi fu podoabă mare.

6

Demult, pe cînd în Rusia cumintele popor

de Dumnezeu şi frică, şi dragoste avea,

în vechiul Kursk, în casă de negustori vedea

lumina zilei sfîntul – pe-atunci numit Prohor.

7

De el se pomeneşte că chiar de mic părinţii

şi-i bucura prin felul cuminte de a fi:

măsură-a ascultării şi-a marii hărnicii,

cu Dumnezeu lumină a inimii şi-a minţii.

8

Şi un bătrîn, ce seama atent i-o luă odată,

se spune că-i prezise aşa măicuţei lui:

“Ferice fi-vei, mamă, căci cel ce prunc acu-i

ne va sfinţi tot neamul prin rugă-nflăcărată!”.

9

Cum tatăl său la Domnul devreme-a fost chemat,

rămase biata mamă să-l crească-n văduvie;

bisericii de grijă-i purta, curat să fie,

şi-n preajma ei copilul adesea s-a jucat.

10

Dar într-o zi, din naltul clopotniţei, cum pică

din cuib de păsări puiul, aşa căzu şi el…

“Fugi jos, Agafie!”… “Suflă? Mai mişcă în vreun fel?”…

Dar iată-l viu şi teafăr de jos cum se ridică!

11

Şi cum în taină firea prin Duhul dă de ştire,

aşa grăi copilul, spunînd cum l-a păzit

alai de îngeri care pe aripi l-au proptit

şi l-au purtat ca fulgul în lina lor plutire.

12

Din ziua-aceea mama, nespus de fericită,

cu mulţumire multă şi rîvnă s-a rugat:

Prohor al ei, cuminte şi pus pe învăţat,

creştea vegheat de ruga din ceruri auzită.

13

Cu el şi-a doua oară se petrecu minune…

Se-mbolnăvise, bietul, de-o boală tare rea,

şi mama lui, văzîndu-l cum zi de zi slăbea,

se da de ceasul morţii, jelind în rugăciune.

14

Dar pavăză îi fuse iar mila cea cerească:

cu Dumnezeu în suflet, copilul se ruga

întruna Preacuratei, ce-n vis, la ruga sa,

i se-arătă şi-i spuse că va să-l lecuiască.

15

Icoană făcătoare de multe mari minuni

în casa Moşnin iată că fu atunci adusă,

iar mama, pe mătănii nenumărate pusă,

pe Precista şi Sfinţii-i chema în rugăciuni.

16

Şi chiar Prohor icoanei făcut-a plecăciune,

iar mama-atunci, uimită, văzu cu ochii ei

cum viaţa prindea iarăşi în bietul prunc temei,

iar el, mereu mai teafăr, sporea în cele bune.

17

Psaltirea şi Ceaslovul, o, cum le mai citea,

arzînd de zel cucernic şi dragoste curată!

Şi pe tulpina rugii Cuvîntul Vieţii, iată,

mereu mai mult grădina din suflet i-o-nflorea.

18

Trecură astfel zile şi ani, şi pe-al lui frate,

pe Aleksei, la treburi, în mica prăvălie,

îl ajuta, dar altă chemare, tot mai vie,

simţea în piept deodată cu inima cum bate.

19

La Dumnezeu întruna el se gîndea cu dor

şi cele ale lumii le resimţea deşarte,

aşa că-ntr-o zi mamei îi spuse că departe,

în pacea mănăstirii, s-ar vrea vieţuitor.

20

Cu semnul crucii maica atunci l-a însemnat

Şi-i spuse: “Întru Domnul să fii blagoslovit!”.

Şi Maicii Preacurate pe fiul ei iubit

cu sufletul şi trupul de-atunci l-a-ncredinţat.

21

Neaşteptînd răsplată, doar plin de-acea frumoasă

dorinţă să-I slujească lui Dumnezeu umil,

spre Kiev Prohor pornit-a, aproape un copil,

Lavra Pecerska, sfînta, să-i fie noua casă.

22

Cu rugăciunea-n suflet şi traista de-a spinare,

spre locul plin de moaşte porni Prohor pe jos.

Ajuns, ceru să-l vadă pe stareţ şi, sfios,

pe Dositei bătrînul îl şi zări c-apare.

23

Cu sufletul în palme, făcu mărturisire

ce mult printre călugări să şadă năzuise,

şi-atunci, blagoslovindu-l, bătrînul îl trimise

ca la Sarov să-şi afle sălaş în mănăstire.

24

Acolo iubitorul de Dumnezeu părinte

l-a întîlnit pe-acela ce sfînt avea să fie,

el însuşi fiind mare ascet şi pildă vie,

dînd multora povaţă pe calea celor sfinte.

25

Părintele Pahomie pe toţi îi învăţa

şi răbdător cu fraţii era din cale-afară.

Acolo Duhul Însuşi simţeai cum se pogoară,

iară Prohor al nostru la toate-aminte lua.

26

Prin anii scurşi cu-ncetul el împlini smerit

multe-ascultări ce-acolo pe rînd i se dădură;

din chiparos, cu marea evlaviei măsură,

el multe cruciuliţe lucră meşteşugit.

27

În toate deprinsese deplină-ndemînare

şi îndrăgea tipicu-ndelungilor slujiri;

citind, cîntînd sau pîinea cocînd-o, în priviri

purta mereu iubirea ca pe-o lumină mare.

28

Neîntrecut de nimeni se arăta-n blîndeţe

cu toţi din mănăstire, oriunde şi oricînd,

atîta strălucire în ochii lui avînd

ca marea-ajunsă-n soare azurul să-şi răsfeţe.

29

Dar la-ncercare Domnul pe toţi aici ne pune,

şi lui Prohor o boală cumplită i-a trimis:

trei ani la pat în chinuri să zacă i-a fost scris,

de-ai fi crezut că ceasul curînd avea să-i sune.

30

Durerea-l vlăguise în trupu-mpuţinat

şi lacrimile-amare îl înecau mereu,

dar el se-ncredinţase întreg lui Dumnezeu

şi nimeni n-auzise din gura-i vreun oftat.

31

Şi-atunci, copii, minune s-a săvîrşit din cer,

căci, într-o negrăită şi tainică lumină,

Împărăteasa lumii, de harul slavei plină,

i se-arătă aievea bolnavului stingher.

32

În jurul Preacuratei apostolii stăteau

şi el pe fiecare putu la chip să-l vadă,

încît, căzînd iubirii şi bucuriei pradă,

se-ncredinţă Fecioarei, iar ochii-i străluceau.

33

Cu mîna-i Preacurata l-a cercetat apoi

şi rănile-atingîndu-i, aşa dădu de veste:

“Acesta de aicea din neamul nostru este…” –

şi apă prinse-a curge atunci din răni şuvoi.

34

Ce rost de bucurie era! Cum bine ştim,

după o viaţă nouă de mic copil tînjise,

călugăr să ajungă-ndelung se ostenise,

şi-acum călugăr este, pe nume Serafim!

35

Opt ani de ascultare nu fuseră-n zadar:

în Duhul se-ntărise, crescînd lăuntric foarte,

încît ştia să ţină piept patimii deşarte

şi vrednic se făcuse de-al preoţiei har.

36

Prin marea lui credinţă şi multa nevoire,

se număra cu-aleşii, dar nu-i veni a crede

pe Dumnezeul slavei cu ochii lui că-L vede,

cînd Şi-arătă în faţa-i divina strălucire!

37

O rază luminoasă el desluşi preabine

pe cînd cu credincioşii-n biserică slujea –  

şi-a înlemnit batiuşka al nostru pe podea

cînd pe Hristos aievea zăritu-L-a cum vine!

38

De un sobor de îngeri era-nsoţit pe cale,

iar în văzduh mireasmă alaiul a lăsat

şi-un fîlfîit de aripi ca un zefir curat:

aşa-L văzu pe Domnu-naintea feţei sale.

39

Se bucura în sine, smerit şi blînd, de toate,

dar mai ales să fie minunilor părtaş,

şi-acela-n care crezul de foc şi-avea sălaş

voi în codru pacea silinţelor să-şi cate.

40

Şi iată că pe malul Sarovkăi curgătoare

îşi încropi culcuşul umilei sihăstrii

şi plin de-nţelepciune deprinse a trăi

o nouă viaţă-a rîvnei spre cer nevoitoare.

41

Un petec de grădină frumoasă-avea în jur

şi pentru iarnă lemne din vreme pregătite,

şi roiuri de albine zburau parcă vrăjite

deasupra celui care era în toate pur.

42

Vulpi, lupi şi urşi acolo veneau de-urît a-i ţine,

iar el cu drag din mînă le da de ale gurii,

iar celor mai de-aproape de marginea pădurii

le da un coş cu pîine, ca foamea să le-aline.

43

Cu coji de pîine-uscată şi viaţa lui şi-a dus,

şi-şi mai făcea din ierburi amare vreo fiertură…

În rest, singurătatea-i era doar rugă pură

să dobîndească daruri duhovniceşti de sus.

44

A fost şi-un timp cînd miere îi aducea drept hrană

un urs cu care sfîntul prieten se legase

şi care la picioare venea să i se lase,

batiuşka să-l dezmierde cu mîna lui pe blană.

45

Căsuţa care-n codrii de brazi era pierdută

îi atrăgea adesea pe oamenii-n nevoi,

încît, cu mic, cu mare, veneau la el puhoi,

să afle mîngîierea sau sfatul care-ajută.

46

Că-i vară sau că-i iarnă abia băga de seamă

şi haine zdrenţuite purta pe el mereu,

şi nu părea vreodată să-i fie rău sau greu,

nici de-arşiţe sau geruri nu arăta vreo teamă.

47

Ducea în traistă pietre şi din acea povară

i se scurgea nisipul de-a valma pe spinare…

Purta cu el Scriptura în orice-mprejurare…

Aşa era batiuşka – zelos din cale-afară.

48

De veşnica lumină pascală-mbucurat,

voia pe toţi cu darul ei sfînt să-i întărească,

şi-n orice zi, pe-oricine era să întîlnească,

aşa-i dădea bineţe: “Hristos a înviat!”.

49

De nimeni ce-n pădure se întîlnea cu el

nu-şi ascundea vreodată nespusa bunătate,

iar dragostea ce-n suflet i-ardea spre toţi şi toate

şi-o revărsa întreagă, cu cel mai sincer zel.

50

Era uimită lumea cînd el, vorbind de sine,

zicea: “Eu, păcătosul de Serafim…”! Dar iată

că îngerii din ceruri cîntau cu el în ceată,

iar ruga lui fierbinte n-avea răgaz sau fine!

51

Însă-n adîncu-acela de codru-ntunecat

îl năpusteau adesea şi dracii plini de ură,

ce-n fel şi chip ispite ţeseau peste măsură,

cu gînd să-l tîlhărească de sufletul curat.

52

Odată, peste-ascetul de muncă vlăguit

s-a întîmplat şi trunchiul unui copac să cadă…

Dar dintre cîte sfîntul le-avu cîndva corvoadă,

e una mai cu seamă aici de povestit…

53

A fost şi-o zi în care tîlharii îl călcară:

s-au furişat la dînsul pe nesimţite şi

cu multă răutate au prins a-l năpusti,

însă de preţ nimica-n chilie nu aflară.

54

Atîta îl bătură de rău pe bietul sfînt

că urme toată viaţa avea de-atunci să poarte.

Şi-aşa rănit, aproape trecînd pe lîngă moarte,

s-a fost tîrît spre casă… Şi toţi: “Au cine sînt

55

nemernicii aceia? Se cade prinşi să fie

şi pedepsiţi cu-asprime!”. Însă bătrînul nu se

înverşună şi, milă făcîndu-i-se, spuse:

“Nu-i mai cătaţi! Lăsaţi-i! Destul că Domnu-i ştie”.

56

Şi casele acelor tîlhari au ars curînd,

primind de sus pedeapsă, iar ei atunci veniră

iertare să îşi ceară de tot ce săvîrşiră,

şi numai milă-aflară la Serafim cel blînd.

57

Şi, vai, cîtă durere-ndurase-n urma lor

şi în ce hal bătaia aceea-l betegise!

Şi cine oare-n sprijin degrabă îi venise?

Din nou la Preacurata aflase ajutor.

58

Şi-alături de Fecioara de Domnul Născătoare

pe Sfinţii Apostoli Petru şi-Ioan îi mai văzu;

privea cum în porfiră se-apropia şi cu

întinsele ei braţe, să-i fie-ocrotitoare.

59

Iar după ce-n chilie-ndestul se întremase,

din nou urmă bătrînul pe-a nevoinţei cale,

cu rîvna fără seamăn a rugăciunii sale,

în inima pădurii ca raiul de frumoase.

60

Îngenuncheat pe piatră, fierbinte se ruga,

iar ploaie sau ninsoare nu-l tulburau nicicum:

părea să fie-o stană făptura lui de-acum

şi zile-o mie-ntruna s-a tot rugat aşa.

61

Şi-apoi spre liniştire se nevoia, iar dacă

se întîmpla ca unul sau altul să îl cate,

el se lăsa cu faţa-n pămînt şi sta pe coate,

pîn’ se-ndura acela ca drum întors să facă.

62

Aşa trăia batiuşka, smerit ca nimeni altul,

şi cîte săvîrşit-a nu-i chip a le cuprinde;

mereu părtaş cu duhul la cele suferinde,

el dragostei divine îi năzuia înaltul.

63

Iar după toate-acestea, din nou primi să vină

cei necăjiţi să-i ceară duhovnicescul sfat,

şi mult se folosiră toţi cîţi l-au căutat

de marea lui iubire de-nţelepciune plină.

64

Pe cei bolnavi cu ruga îi vindeca îndată,

pe cei prea mîndri tare-i smerea cu vorba bună…

Aşa-ntr-o zi, cu nouri pe chip ca de furtună,

un general la dînsul ajunse să se-abată.

65

Şi ascultîndu-i bine-nţeleptele cuvinte,

căci Serafim cu multă putere i-a grăit,

încît de sensul vieţii deplin l-a lămurit

şi că în van e lupta de nu-i spre cele sfinte,

66

din plînsu-i generalul nu se putea opri,

şi de pe jos bătrînul ajunse să-i adune

medaliile smulse din piept cu-amărăciune,

nimicuri între alte lumeşti nimicnicii.

67

Pîn’ la rădvan bătrînul îl petrecu şi-i zise:

“Te du acum cu Domnul şi nu mai fă păcate!”,

căci îi dorea să aibă ce-i bun şi drept în toate,

ca orişicărui suflet din cîte întîlnise.

68

Iar pe copii bătrînul, o, cît îi mai iubea!

Cu toţi avea răbdare şi blînd le da poveţe,

şi-ngăduia-atîtor ştrengare mogîldeţe

să-i ia din ceapa cîtă-n grădină o punea.

69

Pe cîţi veneau cuminte să-i calce peste prag

îi ospăta cu pîine prăjită bucăţele,

iar cînd erau să plece, ce rămînea din ele

le da la drum să aibă şi-i petrecea cu drag.

70

Îi învăţa ce-i bine cu multa lui răbdare,

şi mai ales să ţină-ale Domnului porunci,

şi le-aducea aminte ştrengarilor de prunci

părinţii să-şi respecte şi să le dea-ascultare.

71

De-orfani, în Diveevska, să vadă se-apucase

cu străduinţă mare, voind ca ei să crească

sub îndrumarea-i sfîntă şi-atît de părintească,

şi multe griji asupra-şi cu bucurie luase.

72

Să se-nsemneze-anume a dat blagoslovire

locul pe unde paşii Fecioarei au călcat,

ca toţi cîţi au evlavie la ea cu-adevărat

să aibă-n veci acolo a ei oblăduire.

73

Păşit-aţi voi vreodată prin locu-acela sfînt

din lavra Diveevskăi? Şi aţi băut vreodată,

în curtea-aceea mare şi-atît de minunată,

din ceaiul ce batiuşka-l băuse pe pămînt?

74

Mereu spunea bătrînul, cu bucurie trează:

“Unde-i iubire este şi Dumnezeu de faţă!”;

şi şi-a trăit batiuşka-n iubire-ntreaga viaţă,

de-aicea pregătind-o pe cea ce-n veci durează.

75

Şi-a meşterit el singur coşciugul lui de lemn

şi se-ntindea într-însul, ca pregătit să fie,

cu sufletul şi trupul, să treacă-n veşnicie

şi-n ceasul Judecăţii să se arate demn.

76

În juru-i erau toate mai noi şi mai frumoase,

ca pe Tabor, la faţă cînd S-a schimbat Iisus,

cerîndu-se cu toate spre binele de sus!

Şi Maica de-o duzină de ori i se-arătase.

77

În cea din urmă oară, cu flori în mîini şirag,

veni cu ea deodată şi-un îngeresc alai,

şi-i zise Preacurata: “Cu noi curînd în rai

vei sta şi tu asemeni, copilul meu cel drag!”.

78

De ruga lui din urmă acum să povestim:

un abur din chilie porni spre cer să tragă,

şi-acolo, cu-Umilenie sub ochi, icoana-i dragă,

s-a săvîrşit al nostru părinte Serafim.

79

Se-aprinseră deodată făclie cu făclie

şi-n acel ceas de veghe şi sfîntă rugăciune

au priceput cu toţii pe loc, ca prin minune,

că se stinsese-n lume lumina cea mai vie.

80

Pe faţa-i nici o urmă de chin nu se vedea:

ca adormit batiuşka părea-ntr-un somn senin

şi mîinile slăbite păreau să strîngă lin

crucea din piept, pe care atîta o iubea.

81

Era aceea crucea pe care i-o dăduse

odinioară mama şi-o viaţă-a fost cu el,

o binecuvîntare cum alta nu-i la fel,

şi cum trăise-n lume, şi-n cer cu ea se duse.

82

Fu văzător cu duhul şi mari minuni făcu,

şi chiar şi azi mai face minuni nenumărate,

iar spre-ale lui izvoare de haruri nesecate

mai cată cu nădejde norodul şi acu.

83

Şi tu la dînsul vino, cu fruntea ta plecată,

căci în icoană este ca viu, de-l iscodim,

şi negreşit că bunul batiuşka Serafim

se va ruga cu tine şi azi ca altădată.

84

Minuni în lumea largă şi-n Rusia nu-s puţine,

iar noi, copii, aflat-am şi-om spune tuturor

ce minunat e-n sfinţii Săi pururi lucrător

Acel ce-ntreaga lume în paza Lui o ţine.

Pravila Sfîntului Serafim pentru copii

Cînd dis-de-dimineaţă din somn tu te trezeşti,

citeşte Tatăl nostru…, sau din memorie-l spune,

fără vreo grabă-n vorbe, cu grija rîvnei bune,

iar lauda cea mare-ntreit să o rosteşti.

Apoi cu Născătoare de Dumnezeu… urmează

şi bucură-te… spune, din inimă cîntînd,

şi de trei ori, asemeni, să o rosteşti la rînd,

tot fără grabă-n vorbe şi plin de rîvnă trează.

Iar la sfîrşit citeşte şi Crezul, răspicat:

să-l spui cu voce tare şi grijă la cuvinte.

Tu pravila aceasta să o păzeşti cuminte,

de vrei să dai exemplu frumos şi-adevărat.

De trei ori de vei face aceasta într-o zi,

şi-n zori, şi la amiază, şi către seară iar,

lumină şi putere tu vei primi în dar,

şi Templu pentru Domnul făptura ta va fi.

Prelucrare de

Răzvan Codrescu

(după S. O. Nikulina,

Dobrîi batiuşka Sarovski,

Ed. Zerna, Reazan, 2007)

Nota bene: Nimeni nu are dreptul să preia acest text şi să-l folosească în scopuri comerciale fără îngăduinţa autoarei şi a tălmăcitorului. În scopuri non-profit, el poate fi preluat, dar numai cu specificarea sursei (atît pentru originalul în limba rusă, cît şi pentru versiunea românească în versuri).