ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (LXXIV)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

Un precursor: A. C. Popovici

(statuia care i s-a ridicat la Geneva - locul morţii sale - în 1977)

2002

NAŢIONALISM ŞI DEMOCRAŢIE

Fără îndoială că naţionalismul (factor cultural şi axiologic) şi democraţia (factor civilizatoriu şi funcţional) nu sînt lucrurile cele mai compatibile de pe lumea aceasta. Trebuie însă observat că incompatibilitatea lor nu este nici totală, nici insurmontabilă, pentru că ele răspund, în condiţia lor nefalsificată, unor nevoi convergente ale corpului social.

În contextul lumii contemporane, unde naţionalismul este în recul, iar democraţia aproape idolatrizată, sensibilitatea naţională nu mai este în situaţia de a-şi permite, ca acum trei sferturi de veac, să se aventureze în răspărul ordinii democratice. Astăzi, fie că ne place, fie că nu, raportul dintre naţionalism şi democraţie nu mai poate fi unul de excluziune reciprocă, aşa cum îl concepea bunăoară, dinspre dreapta, un A. C. Popovici pe la începutul secolului trecut (cf. Aurel C. Popovici, Naţionalism sau democraţie, reed. Ed. Albatros, Bucureşti, 1997 [1]), dar nici cum îl concepe astăzi, dinspre stînga, arătîndu-şi muşchii de golem, establishment-ul globalist (care se vede bine că nu tolerează, crispat şi evaziv, decît consecventul naţionalism israelian).

Ideal ar fi ca, într-un context atît de complex precum cel actual, în care au fost conştientizate suficient, în diacronie şi în sincronie, atît limitele naţionalismului, cît şi cele ale democraţiei, acestea să caute şi să găsească un modus vivendi convenabil şi reciproc avantajos. La o cîntărire a lucrurilor lipsită de prejudecăţi, se poate afirma, nu prin raţionamente, ci chiar prin forţa realităţilor, că un naţionalism anti-democratic nu mai poate reprezenta astăzi decît o formă de suicid socio-politic, iar o democraţie anti-naţională, mai ales în Estul postcomunist, ameninţă să fie o formă de etnocid socio-cultural.

Este adevărat că această posibilă coabitare constructivă nu este lesne de realizat, pentru că ea trebuie să înfrunte nu doar anumite disjuncţii particulare, ci un ansamblu vast de disjuncţii generale, de natură filosofico-politică, naţionalismul fiind mai ales apanajul dreptei (direcţie tradiţionalistă, conservatoare, organicistă, realistă, spiritualistă, filomorală, ierarhistă, elitistă, personalistă), iar democraţia – mai ales apanajul stîngii (direcţie “recentistă”, progresivistă, mecanicistă, idealistă, materialistă, moralofobă, egalitaristă, populistă, individualistă).

Aşa cum se întîmplă însă în atîtea alte cazuri, naţionalismul şi democraţia nu sînt bune sau rele de la sine, în mod necondiţionat, ci devin bune sau rele în funcţie de oamenii care le slujesc în praxis-ul social. Atît naţionalismul cît şi democraţia pot avea ipostaze faste şi ipostaze nefaste, devalidarea lor provenind adeseori din exces sau formalism, pe fondul unor fronde sterile, îndărătul cărora nu rezidă principii generale, ci interese particulare (personale sau de grup, interne sau externe).

Pe de altă parte, judecate prin fundamentele lor, ele reprezintă realităţi de ordin diferit: naţionalismul este rezultanta firească a unei stări ontologice, avînd deci o bază naturală şi obiectivă (natio, filiaţia etnică, determinismul bio-psiho-istoric, cu rădăcini pînă la urmă metafizice, ţinînd de “unitatea în diversitate” a ordinii divine a Creaţiei [2]), pe cînd democraţia este expresia conjuncturală a unei convenţii socio-umane, avînd deci o bază raţională şi subiectivă (ţinînd, în speţă, de o anume viziune juridică asupra societăţii, conformată de principiul ideologic al unui egalitarism abstract).

Nu trebuie scăpat din vedere nici faptul că naţionalismul nu este decît în al doilea rînd teorie sau doctrină, el manifestîndu-se în primul rînd ca sentiment de solidaritate naturală, în virtutea unei apartenenţe comune, a unei “rudenii lărgite”, a unei magna familia deopotrivă sincronice şi diacronice.

Cu toate aceste deosebiri esenţiale şi structurale, naţionalismul şi democraţia, fără a se putea omogeniza pe deplin, ar putea totuşi să co-existe principial şi rodnic, corectîndu-şi reciproc anumite tendinţe sau ispite ce le-ar putea fi fatale (şi pe care istoria ultimelor două veacuri le-a pus în evidenţă de nenumărate ori). Dacă radicalismul lor ideologic a însîngerat istoria secolului XX, acomodarea lor înţeleaptă ar putea fertiliza istoria secolului XXI. Astfel, democraţia ar putea preveni, prin legalismul ei moderator, alunecarea naţionalismului (mai corect spus: naţionalismelor) spre narcisism etnic, intoleranţă, tradiţionalism prost sau izolaţionism, iar naţionalismul ar putea preveni, prin solidarismul său organic, alunecarea democraţiei spre individualism exacerbat, indiferentism moral, uniformizare sau politicianism. În termenii cei mai generali, democraţia ar putea ajuta naţionalismele să nu-şi piardă spiritul critic, umanismul principial şi disponibilitatea la dialog, iar naţionalismele ar putea ajuta democraţia să nu sufere degradări de tip anarhic, să nu siluiască procustian realităţile şi să se manifeste ca o reală demofilie (căci, în treacăt fie spus, marea tragedie a demos-ului modern este aceea de a fi fost transformat cu încetul din subiect concret al iubirii în obiect abstract al dreptăţii: i s-a luat “cerul” de facto şi i s-a dat “pămîntul” de jure).

Pentru aceasta ar fi nevoie, desigur, ca reprezentanţii celor două tabere astăzi divergente – “naţionaliştii” şi “democraţii” – să-şi cenzureze pe cît posibil prejudecăţile sau idiosincraziile apriorice, răspunzînd exigenţelor unei civilizaţii şi etici a dialogului. Ei trebuie să înveţe să se întîlnească pe terenul intereselor comunitare cu o responsabilitate deopotrivă civică şi naţională, protejînd minorităţile fără a leza majorităţile şi domeniul privat fără a-l leza pe cel public. S-ar putea spune chiar mai mult decît atît: anume că “societăţile deschise” ale noului mileniu nu vor ajunge la un echilibru stabil şi la un nou dinamism creator decît atunci cînd pathos-ul naţional se va întîlni şi va con-lucra cu ethos-ul democratic, în numele unui logos comunitar unificator şi transfigurator.

Altminteri, în aria europeană ca şi pretutindeni acolo unde naţiunile au o veche bază şi tradiţie etnică majoritară, atît naţionalismul cît şi democraţia riscă să se înfunde fiecare în propria suficienţă, irosindu-şi energiile într-un paralelism steril şi prelungind indefinit o modernitate falimentară.

De aceea, naţional-democraţia (întrevăzută cîndva la noi, printre alţii, de un N. Iorga) ar putea fi o formulă politică de viitor, un bastion de centru-dreapta mai puţin contradictoriu decît ar putea să pară la prima vedere. Mişcarea pentru România o readusese în actualitate (din păcate, fără capacitate de reconstrucţie doctrinară), dar a reuşit s-o înmormînteze înainte de-a o impune. Poate că anumite grupări actuale de dreapta, mai consistente moral şi intelectual, ar putea relua tentativa, cu condiţia de a-şi asuma în mod real, în “lamura” lor, atît naţionalismul cît şi democraţia, scuturînd balastul divergenţelor istorice şi promovînd convergenţa lor posibilă, descoperită în conul de lumină al altei vremi [3].

Răzvan CODRESCU

[1] Cartea lui Aurel C. Popovici (1863-1917, unul dintre primii noştri politologi adevăraţi), intitulată Naţionalism sau democraţie. O critică a civilizaţiunii moderne, a apărut iniţial în 1910 la Editura Minerva din Bucureşti. [Nota Blog]

[2] A se vedea, pe acest blog, mai ales “Neamul în Biserică", dar şi “«Luptători împotriva lui Dumnezeu»?". [Nota Blog]

[3] Privesc astăzi cu oarecare amuzament această încercare chinuită de compromis cu vremurile, ce pendula indefinit între nobleţe şi naivitate. Dincolo de posibilitatea ideală a unei compatibilităţi asumate, devine tot mai limpede, pe an ce trece, că naţionalismul şi democraţia nu sînt deloc disponibile pentru o coabitare constructivă (democraţia în primul rînd pentru că nu vrea, iar naţionalismul în primul rînd pentru că nu poate). Con-lucrarea lor posibilă (chiar dacă fatalmente relativă) nu s-ar putea concretiza decît într-o societate cu înaltă conştiinţă morală şi intelectuală, cum nu mai este cazul nici uneia dintre societăţile contemporane (şi cu atît mai puţin al celei româneşti), nici nu sînt semne că ar mai putea fi cazul vreunei societăţi viitoare. Dar cine poate interzice visele frumoase? [Nota Blog] 

* Răzvan Codrescu, “Naţionalism şi democraţie", în Puncte cardinale, anul XII, nr. 6/138, iunie 2002, p. 1.

Ediţia princeps a cărţii lui A. C. Popovici

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Antologia Punctelor cardinale (I) – “Cine se teme de naţionalism?” (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (III) – “Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (IV) – “Fiziologia trepăduşului” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (V) – “«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (VI) – “Necesara despărţire a apelor” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VII) – “Distincţii necesare” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VIII) – “Spiritul viu al dreptei” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (IX) – “Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (X) – “Necesitatea unei viziuni de dreapta...” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (XI) – “Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XII) – “Confruntarea dintre Memorie şi Uitare” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIII) – “Martin Luther şi evreii...” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIV) – “Dreptatea d-lui Pleşu” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XV) – “Pe marginea unei decepţii” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVI) – “Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVII) – “Viaţa – proprietate de stat” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) – “Sensul unităţii creştine” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XIX) – “Căderea Cuvîntului în cazuri” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XX) – “O reacţie a d-lui Patapievici” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXI) – “San Juan de la Cruz: Romances” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXII) – “Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) – “Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) – “Iarba verde de acasă…” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXV) – “Doar o vorbă să-ţi mai spun…” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – “«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVI) – “Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia pentru Codreanu!” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVII) – “Între zoón politikón şi homo religiosus” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) – “Apocalipsa şi ştiinţa” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIX) – “Stafia comunismului la Paris”   (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXX) – “«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXI) – “Falimentul speranţei” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) – “Masoneria şi organizaţiile internaţionale” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIII) – “Ispita «iubirii»” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIV) – “Apostrof-area ca asasinat moral” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXV) – “Fabulă cu trandafir” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVI) – “Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVII) – “Aspecte ale dialogului religie-cultură…”

 (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVIII) – “Puncte cardinale 100”: “La aniversară”, “Măcel de Buna Vestire”, “Marginalii” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIX) – “Cronica unei gafe editoriale” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XL) – “Epica Holocaustului…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLI) – “Lecţia americană” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLII) – “Demonizarea Americii” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIII) – “«Dictatura bunului simţ»…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIV) – “În sfîrşit, Acasă…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLV) – “Anul Eminescu”, “Oda (în metru antic): deschiderea nivelelor de receptare” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVI) – “Cine eşti dumneata, domnule Neştian?” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVII) – “Demitizarea” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVIII) – “Maxime Egger: Cum am devenit ortodox” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIX) – “Marea iertare” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (L) – “Maica Mihaela” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LI) – “Un luceafăr pe columna cezarilor” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LII) – Interviu cu Alain de Benoist (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIII) – “Radu Gyr sau despre gratuitatea eroismului” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIV) – “Supără realitatea sau formularea ei?” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LV) – “Marginalii la o scrisoare a lui Mircea Eliade” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LVI) – “Odihna de Eminescu” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVII) – “Mesianismul Dreptei” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVIII) – “Misiunea românilor în istorie” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LIX) – “Obligaţiile unei conştiinţe morale” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LX) – “Naţionalismul şi România de azi”, “Menirea generaţiei noastre” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXI) – “Lichidarea unei legende” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXII) – “Pentru o Europă unită a naţiunilor” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIII) – “Kitsch-ul în literatura politică naţionalistă” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIV) – “Despre a fi altfel” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXV) – “Pentru un naţionalism european” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVI) – “Caracterul naţional al Ortodoxiei” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVII) – “Un evreu renegat avertizează America” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVIII) – “In memoriam: Horia Bernea”, “Muzeul Ţăranului Român după Horia Bernea” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIX) – “Europa lui Hristos” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXX) – “Ziua judecăţii” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXI) – “Interviu cu istoricul Neagu Djuvara” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXII) – “Elitele şi partidele politice” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIII) – “Revolta «omului recent»” (2002)