marți, mai 25, 2010

RĂZVAN CODRESCU: CRUCILE PUSTIEI

SUMARUL BLOGULUI


ÎN CURÎND,
LA EDITURA CHRISTIANA:



În cursul lunii iunie, la Editura Christiana din Bucureşti, poemele neptice, în număr de 24, vor apărea în volum, sub titlul generic Crucile pustiei. Postez aici cîteva extrase din viitorul volum, mulţumindu-le totdeodată tuturor celor care mi-au fost aproape, chiar pe acest blog, în sinuosul proces de gestaţie a cărţii. (R. C.)


Motto:

Sînt fraţii fel de fel – şi-aşa e bine,
prin rînduiala proniei divine.
Numai pustia-i una şi ne-nghite
cu toată bezna noastră de ispite.
Şi lămuriţi în vintrea ei ca-n chit,
a treia zi ne varsă la zenit.

O, Doamne, Care-ai pus lumina-n noi,
primeşte-ne-n pustia de apoi!
Şi cîte lipsă-n pîrga noastră sînt,
cu Duhul Tău plineşte-le-n Cuvînt.
Căci cele multe trag să fie una,
iar Tu le eşti în veci de veci cununa.

(stihuire elinească anonimă
de pe un hrisov dispărut,
în tălmăcirea liberă a autorului)


Al douăzeci şi treilea poem neptic

A-SFINŢIRE


Sîntem bătrîni şi tot mai singuri, avvă,
şi nu mai vin fraţi noi, ca altădată,
să se smerească slavei Lui, ci slavă
de sine-n lume mai degrabă cată.

Sau de se-abat, n-au gînd să şi rămînă,
ci par speriaţi de toate cîte văd,
căci ascultarea nu li-i la-ndemînă,
iar nevoinţa-i pentru ei prăpăd.

Şi sînt mai mulţi ce vin de gură-cască
decît să ia blagosloviri sau sfat,
dar n-au destul curaj s-o recunoască,
şi-atunci, minţind, mai mare-şi fac păcat.

Azi înfrînarea nu mai e cinstită,
ci cît de tare-i unul în cuvînt,
aşa că află-n lumea lor trufită
părinţi flecari ce mult mai dragi le sînt...

Şi-aici, ce-i drept, îşi cam pierdură zelul
şi dintre noi destui, căzînd din har,
şi-s fraţi ce-şi fac, la deznădejde, felul
cu mîna lor, sau sting al rugii jar.

Nici dracul însuşi nu-şi mai dă silinţă,
căci creşte-n jur tînjeala de la sine
şi, cu sau fără buna lor ştiinţă,
ostaşii treji spre somn încep să-ncline.

Dar nu doar fraţii-au obosit, ci parcă
pustia-a obosit şi ea de noi
şi nu mai vrea să ne mai fie arcă
spre Araratul vieţii de apoi.

Aşa-i tristeţea celor drepţi de mare,
atîţia cîţi pe-aici au mai rămas,
că amărăsc ţărîna sub picioare
şi lasă răni la fiecare pas.

Iar îngerii, zbîrliţi pe steiuri sure,
din albi ce-au fost, ajuns-au vineţii
şi-abia mai pot pe limba lor să-ndure
atît apus al sfintei bucurii.

E vremea, avvă, să murim frumos,
redînd pustiei pacea ei dintîi
şi spînzurînd de crucea lui Hristos
al rîvnei noastre ultim căpătîi!




Nota autorului


Cel dintîi poem neptic* (“Plîngerea lui Agapie Sketul”), scris cu cîţiva ani mai înainte, a apărut iniţial în revista sibiană Puncte cardinale (anul XI, nr. 8/128, august 2001, p. 10) şi a fost inclus, un an mai tîrziu, în primul meu volum de poezii**. Se regăseşte însă şi în Addenda volumului de sonete***, împreună cu cel de-al doilea poem neptic (intitulat acolo “Stihuirea sihastrului bătrîn”, iar în volumul de faţă “Legămîntul tăcerii”).
Celelalte douăzeci şi două de poeme neptice, tipărite acum pentru prima oară în volum, au fost concepute în perioada ianuarie-aprilie 2010.
Douăzeci dintre aceste douăzeci şi patru de poeme neptice au fost postate, succesiv, şi pe blogul meu personal, cu unele variaţii de formă şi chiar de titlu. Versiunile din acest volum sînt cele definitive. Am păstrat, în mare, succesiunea cronologică de pe blog (unde s-au bucurat de o bună receptare). După apariţia volumului, pe blog rămîn doar o parte dintre ele, din fireşti raţiuni de ordin editorial.
Precizez că numai unul dintre cele douăzeci şi patru de poeme, anume cel de-al optulea (“De la avva Antonie citire”), reprezintă prelucrarea efectivă a unei istorisiri din Patericul egiptean (“Pentru avva Antonie”, 19). Personajele lirice din acest ciclu nu se regăsesc ca atare în vechile paterice, dar sînt croite din materia şi duhul lor.
Năzuiesc ca folosul acestor poeme – chiar limitat de puţina mea vrednicie – să fie deopotrivă estetic şi duhovnicesc, sensibilizîndu-l o dată mai mult pe cititorul de azi faţă de marea zestre de spiritualitate ascetică şi mărturisitoare a Răsăritului ortodox şi de fascinanta lume/umanitate a Evului Mediu creştin. Dar şi faţă de actualitatea eternă a problematicii duhovniceşti, pe hotarul inefabil dintre filocalie şi calofilie, acolo unde cuvintele (încă) se mai cer după Cuvînt.

R. C.

* De la gr. nepsis, “vigilenţă; trezvie”. Deşi nu figurează încă în dicţionarele curente, termenul “neptic” e demult încetăţenit în limbajul teologic, mai ales pe filieră occidentală, cu referire la părinţii pustiei din secolele IV-V şi la colecţiile consecutive de apoftegme din secolele V-VI (traduse numai parţial în româneşte).
** Răzvan Codrescu, Răsăritenele iubiri. Fals tratat de dezlumire, Editura Christiana, Bucureşti, 2002.
*** Răzvan Codrescu, Rug aprins. O sută de sonete şi false sonete, Editura Christiana, Bucureşti, 2008.

5 Comments:

At 1/6/10 1:21 p.m. , Anonymous Elena Dulgheru said...

Va rog, opriti-mi si mie un exemplar!

 
At 1/6/10 1:45 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu said...

Vă aşteaptă unul cu dedicaţie.
Filmul ce mai face? Tot bătut de viaţă?

 
At 2/6/10 12:55 a.m. , Anonymous Elena Dulgheru said...

Care film, al vieţii?
Se înşiră, sper,
Pe un fir al Cărţii...
Iar vîntul de n-ar bate, nici literele nu s-ar cerne...

 
At 27/12/11 10:02 p.m. , Anonymous ruxandra alexe said...

Va rog frumos sa nu mai faceti poze pt ca speriati copiii noaptea !!!

 
At 24/4/16 7:43 p.m. , Anonymous Anonim said...

Pe cat de talentat e Răzvan pe atât de ignoranta esti tu...Ruxandra

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire