UN NOU PARIU PE DEMOCRAŢIA CREŞTINĂ (I)
SUMARUL BLOGULUI
O voce care merită audiată (chiar şi de către cei ce sînt - sau numai se cred - pe alte lungimi de undă)...
publicat de Răzvan Codrescu @ 16:13
13 comentarii
Blogul lui Răzvan Codrescu
Răzvan Codrescu: poet, traducător şi eseist de orientare tradiţionalistă, promotor al principiilor şi idealurilor dreptei creştine, fără să fi fost membru al vreunui partid politic nici înainte şi nici după 1989, a debutat publicistic în 1985, cu eseul "Don Quijote şi Prinţul Mîşkin" (în revista "Luceafărul", an XXVIII, nr. 39, p. 8), şi editorial în 1997, cu volumul de eseuri "Spiritul dreptei. Între tradiţie şi actualitate" (Editura Anastasia, Bucureşti).
miercuri, mai 12, 2010
Despre mine
- Nume: Răzvan Codrescu
- Locația: Bucuresti, Romania
Data naşterii: 07.05.1959. Locul naşterii: Bucureşti. Naţionalitatea: română. Religia: creştin-ortodoxă. Studii: Universitatea Bucureşti, Facultatea de Litere (licenţiat 1983). Activitatea profesională: profesor (1983-1999), publicist şi editor (din 1991 pînă azi). Funcţii actuale: director literar al Editurii Christiana și redactor-şef la "Lumea Credinţei". Cărţi publicate: șapte volume de poezii ("Răsăritenele iubiri. Fals tratat de dezlumire", 2002; "Rug aprins. O sută de sonete şi false sonete", 2008; "Crucile pustiei. Poeme neptice", 2010; "Rost de doină. Cîntece fără stăpîn", 2012; "Sonetele lui Dionis", 2013; ”Erosstihuri”, 2016; "Acatistele Sfinților Arhangheli...”, 2018), un volum de proză („Povești de ocazie...”, 2020), cincisprezece volume de eseuri (de la "Spiritul dreptei", 1997, la "Tentative de dreapta în România postcomunistă", 2019), traduceri din Dante Alighieri ("Infernul", 2006) şi Sf. Ioan al Crucii ("Integrala operei poetice" - în colaborare cu hispanista Anca Crivăţ, 2003). O bibliografie completă a cărţilor publicate se află în arhivele blogului (august 2007), adusă periodic la zi.
Postări anterioare
- TÎLCUIRE PATRISTICĂ LA ÎNĂLŢAREA DOMNULUI
- NAE IONESCU: 120 DE ANI DE LA NAŞTERE (III)
- NAE IONESCU: 120 DE ANI DE LA NAŞTERE (II)
- ANUL ARSENIE BOCA (II)
- O REVISTĂ ŞI DOI PATRIARHI
- NAE IONESCU: 120 DE ANI DE LA NAŞTERE (I)
- DIN ŢARA SFÎNTULUI GHEORGHE
- MARCEL PETRIŞOR LA 80 DE ANI
- EVOCAREA LUI GABRIEL CONSTANTINESCU LA TVR
- ROSTUL LUI NICU NAUM
Abonați-vă la
Postări [Atom]
13 comentarii:
Stimate domnule Codrescu
Nu stiu care este motivul real-Dumnezeu stie- pentru care faceti trimitere la dl. Bakonski.Orisicum ar trebui sa meditati la pasajele acestuia publicate nu cu multa vreme in urma:
' “Există câțiva intelectuali români trăitori prin Apusul european sau american care dau cu tifla establishment-ului intern (…) Sunt doar poeții unei Românii ‘vechi’, pe care o idolatrizează neopășunist. Atâta vreme cât societatea noastră nu va fi realmente occidentalizată, lupta lor va părea meschin-contradictorie, precum o fugă de Bach intonată sub bolta de chirpici a unei bisericuțe de țară.” Nu stiu , poate va este dor de occidentalizarea integrala a societatii din Romania.
Raman cu o mare parere de rau ca v-am dezamagit , ca ati dezamagit pe cei care v-au dat credit.
Constat că judecaţi sumar şi vă dezamăgiţi repede. Permite-ţi-mi să nu mă sinchisesc!
Eu nu judec oamenii după "pasaje" mai vechi sau mai noi, nici nu-i urmez orbeşte pe toţi cîţi îi iau în seamă sau îi pomenesc pe blog. Un om deschis la minte are de învăţat şi de la prieteni, şi de la adversari, dacă aceia au o anume altitudine. Iar d-lui Baconsky, orice s-ar spune sau s-ar crede despre persoana sa, altitudinea nu-i lipseşte. Şi dacă vrei să-l conteşti şi să-l critici, se cade mai întîi să-l asculţi. Şi să-i respecţi altitudinea, încercînd să te ridici - dacă te ţin brăcinarii - la un nivel cît mai apropiat. Altminteri îţi faci un serviciu dacă taci din gură şi nu-ţi mai exhibezi puţinătatea pe bloguri.
Dar faptul ca in cateva articole succesive Baconschi l-a aparat pe cel cazut in erezie, Corneanu, Mitropolit si mare turnator la secu? Nu am citit un rand in care regreta pozitia de atunci. Dar ca spunea despre BOR, ca trebuie sa fie poarta de intrare in UE? Eu credeam ca e poarta noastra spre mantuire, nu spre civilizare. De aia se ocupa Soros si Baroso, Alina Mungiu si Tismaneanu. Domnule Codrescu, hai sa punem pariu pe ortodoxie, nu pe democratie, ca-i crestina, ca nu-i crestina. Daca punem Cezarului o cruce si pacalim lumea, nu ne bate Dumnezeu?
Dacă ne bate sau nu ne bate Dumnezeu - rămîne de văzut.
Pînă acum, fără "cruce pe Cezar", ne-a tot bătut. Mai bine să ne bată de-acum cu cruce cu tot, că măcar atunci suferinţa capătă un tîlc...
Nu numai d-l Baconsky s-a înşelat uneori, cu candoare sau fără, dar toţi ne-am înşelat, într-o privinţă sau alta, de-a lungul unei vieţi de om. Cine nu s-a înşelat niciodată, în nici o privinţă, acela să ridice piatra!
Atunci ştiţi bine care a fost poziţia faţă de d-l Baconsky pe acest blog. Amicus Plato sed...
E însă mai mult decît nedrept să-ţi aduci cu obidă aminte numai de părţile ne-bune ale unui om, nu şi de părţile lui bune (în cazul de faţă mult mai numeroase - dar, desigur, nu pentru ignoranţi sau "urechişti").
Cît despre "pariul" pe Ortodoxie sau democraţie, eu unul pe Ortodoxie (pe care nu ne-o poate lua nimeni, dacă ne ţinem bine de ea) am pariat invariabil, din fragedă tinereţe, iar pe democraţie niciodată, dintr-o inapetenţă personală. Dar aceasta nu înseamnă că cele două s-ar afla neapărat într-un raport de excluziune absolută. Nu ştiu cît poate servi democraţia Ortodoxiei, dar Ortodoxia democraţiei i-ar putea fi benefică, măcar pe malurile Dîmboviţei. Se brodesc anevoie, ce-i drept, dar pînă la urmă co-abitarea tinde să devină fapt curent, pe deasupra idiosincraziilor noastre (ideologice sau pretins spirituale). În principiu, n-ar fi rău deloc să creştinăm, pe cît se poate, democraţia. În fapt, rămîne de văzut...
Pe mine mă interesează cum vede chestiunea aceasta d-l Baconsky - şi ca teolog, şi ca diplomat. Dacă mă va convinge într-o măsură sau alta, iar rămîne de văzut...
Mergeţi la conferinţă, ascultaţi cu atenţie ce are omul de spus, iar pe urmă criticaţi-l punctual şi la nivelul expunerii sale, dacă găsiţi că trebuie criticat!
Îmbufnarea apriorică nu poate fi decît probă de cecitate sau de necinste sufletească.
Comunismul şi neocomunismul ne-au lăsat moştenire acest gen de reacţie primitivă, de gaşcă "imeghebistă", dar stă în puterea noastră să învăţăm să reacţionăm mai complex şi chiar să ne respectăm cavalereşte, măcar din cînd în cînd, adversarii de idei, mai ales cînd nu sînt oameni de mîna a doua.
Şi hai să ne luăm seama şi să nu strigăm ca Mitică Lăbaru lui Titu Maiorescu: "Ateule! Masonule! Huuooo!!!". Că istoria, vezi bine, îi ţine minte pe Maioreşti şi-i uită de tot pe Lăbari. Şi oricîte păcate sau nedesăvîrşiri ar fi avut un Titu Maiorescu, el tot a făcut mai mult bine ţării decît un Mitică Lăbaru (care avea şi el dreptatea lui).
Domnule Codrescu, chiar a existat acest Mitica Labaru? Nimeni nu pare sa fi auzit de el.
Pentru Daniela:
A existat, cum să nu existe?
Locuia în mahalaua Dudeştilor, ţinea o mică prăvălie în gura Oborului şi era însurat (cu Miţa Lăbăreasa), aveau fiecare cîte doi copii din căsătorii anterioare şi mai făcuseră încă trei împreună, iar Miţa se dădea mereu de ceasul morţii: “Mitică, Mitică, copiii tăi şi copiii mei se bate cu copiii noştri!”, dar lui Mitică nu-i păsa de familie, de mahala, de urbe, ba nici măcar de ţărişoară: el avea un cui mai vechi împotriva lui Titu Maiorescu – universitarul, academicianul, ministrul (“Băga-i-aş sîrmă-n nas!”, zicea Mitică). Pîndea trăsura lui Maiorescu (el îi zicea “Masonescu”) ca să-i strige măscări, iar dacă-l ridicau poliţaii, cum se mai întîmpla, striga încă şi mai tare, cum îl învăţase pe el un popă răspopit, care slujise cîndva la Precupeţii Vechi: “Box populi, box Dei!”...
Vă spun eu că a existat, cum să nu existe tocmai Mitică Lăbaru? Numai că, aşa cum spuneam, istoria l-a uitat, nu-şi mai aduce nimeni aminte de el, după cum se vede... Quod erat demonstrandum.
Tot pentru Daniela:
Am uitat să precizez (deşi poate aţi dedus din context) că Mitică Lăbaru era ortodox de-al nostru. Imediat după Titu Maiorescu, marele lui duşman personal era papa de la Roma ("Sictir, papistaşii dracului, ...tu-vă morţii voştri, Doamne iartă-mă!").
Era spurcat la gură Mitică Lăbaru, dar drept în credinţa lui...
Draga prietene,
Imi voi permite sa dezvalui un mic adevar, poate cunoscut de unii, dar care, intrucit cu siguranta nu e cunoscut de multi, da prilej de "scandal", adica de poticnire.
Adevarul este ca Razvan Codrescu e prieten cu T.Baconsky. E o prietenie veche. O prietenie care nu are a face nici cu cirdasia, nici cu gasca, nici cu altceva de felul asta. Cei doi n-au facut afaceri impreuna, nu au fost in acelasi partid politic, nu si-au facut "servicii reciproce", dar nu voi intra in factologia prieteniei lor pentru ca e impudic, pentru ca nici nu o cunosc in totalitate si pentru ca, in definitiv, nu e relevanta.
Relevant este ca intre ei exista o prietenie cum numai intre intelectuali se intimpla uneori (desi pot exista variante ale ei si intre "ne-intelectuali"), o prietenie pe care ti-e greu sa o intelegi daca n-ai experiat-o sau daca n-ai observat-o indeaproape. Prietenii de soiul asta s-au vazut mai ales cu vreo trei-patru generatii inaintea noastra (pe la Nae Ionescu, pe la Petre Pandrea, Petre Tutea, etc.).
Nu intotdeauna astfel de prietenii implica raceala si nu intotdeauna esenta prieteniei, care e dragostea, e substituita de respect.
Si, ca in orice prietenie, nu importa daca unul ii e mai prieten celuilalt decit invers sau daca unul e mai onest in aceasta relatie decit celalalt.
In acest context si doar in acesta, e admirabil ca R.Codrescu posteaza pe blogul sau, fara speranta unui gest echivalent, un anunt despre conferinta lui T.B. E un gest intelectual, un gest urban, un gest potentat, fireste, de prietenia lor.
Prietenia schimba lucrurile, schimba perspectiva si, mai ales, atitudinea. Daca e o prietenie buna, le schimba in bine.
Cititi textul anuntului facut de R.Codrescu, priviti poza lui Baconsky, recititi textele lui Codrescu si ale lui Baconsky despre subiecte comune sau diferite. Ar trebui sa va lamuriti intrucitva. E drept, s-ar putea sa va incurce cele 7 comentarii de mai sus (inclusiv ale lui Codrescu).
Pe de alta parte, e limpede ca unul ca "Claudiu D" trebuie sa isi tina firea si nu trebuie neaparat sa taca, chiar daca nu il vor tine bracinarii sa se ridice la nivelul lui Baconsky, caci, in masura in care reuseste sa nu fie exprimat strident, adevarul pe care l-ar putea remarca un Claudiu D, nu va trece neobservat.
Altminteri, e destul de clar ce-o sa zica Baconsky, numai ca sint curios "cum" o s-o zica.
Deschid blogul şi mă văd aproape psihanalizat. Să postez? Să nu postez? Postez, pînă la urmă, căci, în fond, din vechea mea prietenie cu Teodor Baconsky n-am făcut niciodată un secret. Prietenul anonim o descrie destul de corect, deşi poate n-ar fi fost cazul. Ar trebui să se discute idei, nu relaţii umane. Iar reţeta rectitudinii ar trebui să includă şi o minimă discreţie.
Am fost astăzi să-l audiez pe prietenul meu Teodor Baconsky, iar cele cîteva observaţii cu destinaţie publică le voi posta pe pagina principală.
Caut să cad la pace cu indelicateţea ambiantă, dar şi cu propria mea conştiinţă de om de dreapta. Cît despre sentimentele mele de prietenie faţă de Teodor Baconsky, ele sînt mai presus de conjuncturi şi nenegociabile (nici pe bloguri, nici pe altundeva).
De abia stept sa-l vad pe Razvan Codrescu in PDL, alaturi de Baconski, impingand caruta lui Boc; ca de tras nu poate vorba, nimeni nu-l va umbri pe marele Basescu.
Las-o, tată, mai moale, că ne rîd curcile! Dacă-i era de PDL, sau de orice alt partid, ce l-ar fi împiedicat pe Răzvan Codrescu pînă acum? Nu vezi, bre, că sînt şi oameni care nu vor în partide?
Orbul babelor, orbul găinilor... Naturalia non sunt turpia.
Mă iertaţi. Am un text în faţă: " În principiu, n-ar fi rău deloc să creştinăm, pe cît se poate, democraţia. În fapt, rămîne de văzut...".
Nedumeriri:
Cine conduce în creştinism?
Cine conduce în... demo-craţie?
...
Mirare:
Poate cel care caută să călăuzească (a se citi "să conducă")? Istoria dovedeşte cu prisosinţă că este o imposibilitate. Poate de aceea omenirea din timpul lui "a fost odată ca niciodată...
Nici lui Făt-Frumos nu-i venea să creadă. Nici Ilenei Cosînzeana. Nici Zmeului chiar, deşi mai credul din fire..." a renunţat (şi cu-minte a făcut astfel) la...
Dar mie mai mult îmi place cum scrieţi dvs., de aceea - vă rog şi vă invit... cu credinţă :).
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire